KorAP: Find »[drukola/base=dărui & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...67 68 69 ...662 >

16,541 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232

ca disperatul? Doctore, cum se cheamă boala asta, de care sufăr eu? E cumva suferința evreiască de care am auzit vorbindu-se atât de mult? Să fie influența pogromurilor și a persecuției? A batjocurii și insultelor cu care ne-au dăruit goimii în aceste două milenii minunate? Vai de capul meu, cu secretele, rușinea și palpitațiile mele, cu căldurile și transpirațiile mele! Așa reacționez eu la vicisitudinile vieții omenești! Doctore, nu mai suport să fiu tot timpul speriat, în halul ăsta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
aceste două milenii minunate? Vai de capul meu, cu secretele, rușinea și palpitațiile mele, cu căldurile și transpirațiile mele! Așa reacționez eu la vicisitudinile vieții omenești! Doctore, nu mai suport să fiu tot timpul speriat, în halul ăsta, fără rost. Dăruiește-mi bărbăția! Fă-mă viteaz! Fă-mă puternic! Fă-mă întreg! M-am săturat să fiu un băiețel evreu cuminte care în public face pe placul părinților, iar când e singur se trage de puță! M-am săturat! Blues-ul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
Acolo unde am fost zămislit și purtat nu se mai află acum nimic. E un vid! Săraca mama! Cum pot s-o părăsesc atât de rapid după cât a pătimit? Cum pot să fiu atât de crud când ea mi-a dăruit atâtea, începând cu viața?! „O să mă părăsești, puiul mamii? O să o părăsești tu vreodată pe mămica?“ Niciodată, răspundeam eu, niciodată, niciodată... Iar acum, că e scobită pe dinăuntru, nici măcar nu-s în stare s-o privesc în ochi! Și, din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
șaizeci de ani și se fâțâie de colo-colo pe Collins Avenue din Florida, îmbrăcate-n pantaloni pescărești și cu gulere de nurcă la gât - dându-și cu părerea în legătură cu toate subiectele cu putință. Nu e vina lor că au fost dăruite cu un har precum graiul - știi, dacă ar putea vorbi, vacile ar spune niște idioțenii la fel de mari. Da, da, poate că atunci asta ar fi soluția: să ne gândim la ele ca la niște vaci dăruite cu două miracole gemene

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
lor că au fost dăruite cu un har precum graiul - știi, dacă ar putea vorbi, vacile ar spune niște idioțenii la fel de mari. Da, da, poate că atunci asta ar fi soluția: să ne gândim la ele ca la niște vaci dăruite cu două miracole gemene: graiul și mah-jong-ul. De ce să nu fim milostivi în gândire, doctore? Iată detaliul meu preferat din sinuciderea lui Ronald Nimkin: în timp ce se bălăbăne atârnat de capul dușului, de cămașa cu mâneci scurte a tânărului pianist mort

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
priceapă iapa, tu când ai de gând să te însori? Se pare că această întrebare e pe buzele tuturor celor din Newark și din suburbii: CÂND ARE DE GÂND SĂ ÎNCETEZE ALEXANDER PORTNOY SĂ MAI FIE EGOIST ȘI SĂ LE DĂRUIASCĂ PĂRINȚILOR SĂI, ACESTOR OAMENI ATÂT DE MINUNAȚI, NIȘTE NEPOȚEI? — Ei bine, îmi zice tata cu ochii scăldați în lacrimi ei bine, mă-ntreabă el de fiecare dată când mă-ntâlnesc cu el, ai în schemă vreo fată serioasă, musiu? Iartă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-s cuvintele ei, doctore, înregistrate de ani de zile în creierul meu. Și continuă să mă omoare până azi! Astea-s adevăratele mesajele pe care aceste Rose și Sophii și Goldie și Pearle și le transmit zilnic una alteia! Le dăruiesc altora tot ce am, recunoaște ea cu un oftat, și, drept răsplată, încasez palme peste față - iar vina mea e că, oricâte palme aș lua, nu mă pot opri să fiu bună. Vacs, Sophie, ia încearcă, de ce nu încerci? De ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
mintos, cu un început de chelie și ditamai clonțul, cu o conștiință socială beton și cu floci negri pe coaie, care nu bea, nu-i cartofor și nu se afișează cu pipițe în public; un bărbat care, garantat, o să le dăruiască plozi de crescut și o să le pună să-l citească pe Kafka - un veritabil Mesia domestic. De bună seamă că, în amintirea adolescenței sale rebele, poate o să-i mai scape prin casă câte un căca-m-aș și futu-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325

sa frumusețea dezbrăcată, iar mâinile care-i cuprindeau genunchiul simțiseră, prețuiseră și savuraseră. Iar la Viena ea o pierdea pe Janet Pardoe, care mergea de una singură Într-o lume În care bărbații conduceau. O vor flata și-i vor dărui mici obiecte ieftine și lucitoare, de parcă ar fi fost o băștinașă care trebuia păcălită cu oglinjoare și mărgele de sticlă de la Woolworth. Dar nu plăcerea lor era cea de care se temea ea cel mai tare, ci a lui Janet

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
și privi pe furiș spre omul bisericii În timp ce vorbea. — Eu nu sunt poet. Un poet e un individualist. El se poate Îmbrăca după cum poftește; nu depinde decât de sine Însuși. Un romancier depinde de alții. El e un om obișnuit, dăruit cu putere de expresie. I-un șpion, adăugă domnul Savory cu o retorică buimacă, scăpând „ș“-uri În stânga și-n dreapta. El trebuie să vadă tot și să treacă nevăzut. Dacă oamenii Îl recunosc, n-or să mai șpună nimic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
N-am nici un motiv să mă tem de dumneavoastră: Era potolit, era sigur pe el și calmul lui o afectă nervos. Protestă cu furie, scoasă din sărite, de parcă inculpatul din boxă, bărbatul plângând de lângă feriga din ghiveci, ar fi fost dăruit brusc cu o misterioasă rezervă de putere: — Pot să vă fac viața un iad. Dr. Czinner spuse Încet: — O să ningă. Trenul se târa, intrând În Nürnberg, și locomotivele uriașe, care se aliniau de ambele părți, reflectau imaginea umedă și metalică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-mi, ce-ți aduce? — O pâine și o bucată de cârnat. Uneori ceva unt. E o fată bună. Dar gândurile sale nu erau tot atât de cumpănite. Nu sunt destul de bun pentru ea. Mi-ar plăcea să fiu bogat și să-i dăruiesc o rochie și o eșarfă și s-o iau la Belgrad și s-o duc la un spectacol. La Început se gândi cu invidie la fata asta străină Închisă În sala de așteptare, la Îmbrăcămintea ei, care i se păru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265

Își scoase ochelarii de soare și examină Îndeaproape fotografia. —Mmm... făcu ea. Ce bun gust are soțul tău. Iese din magazinul S.J. Phillips de pe Bond Street. Cunosc bine locul, crede-mă. Cel mai bun bijutier din Londra. Ce ți-a dăruit? —Păi... ăăă... nimic, am răspuns, simțindu-mă un pic tulburată. Ce căutase Hunter Într-un magazin de bijuterii din Londra? Lauren nu prea mă asculta. Ținea revista la câțiva centimetri de nas și examina cu atenție fotografia. —Dumnezeule! Fotograful ăla

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
de fast. Nu Însemna nimic.) Luasem hotărârea să rămân optimistă atât cu privire la bijuterie, cât și la căsnicia mea. Eram sigură că Hunter o să Îmi dea colierul ăla de Crăciun. Ajunsese târziu acasă noaptea trecută, arătând bine, deși obosit, și Îmi dăruise o splendidă blană crem pe care o cumpărase când se oprise pentru o zi la Copenhaga. Stătuserăm treji până târziu, uitându-ne la Letterman, stând de vorbă și făcându-ne de cap. Printre sărutări, i-am relatat vag despre călătoria

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
Crăciun pe care le acceptase. În ultimul moment, se hotărâse să petreacă săptămâna cu Camille, o frumoasă contesă franceză În vârstă de treizeci și șapte de ani. Camille avea o căsătorie fericită alături de Davide de Dordogne, un bancher, căruia Îi dăruise virginitatea când avea șaptesprezece ani la Palace Hotel din Gstaad. („Nu aș avea nici un alt loc În vedere pentru a pierde așa ceva“, spune ea Întotdeauna). S-a măritat cu el șase săptămâni mai târziu, iar copiii lor erau acum aproape

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
se Împleteau În juru-i luceau ca o galaxie de stele sclipitoare. Era un cadou foarte romantic. Dar... oare era acesta același pandantiv pe care-l văzusem purtat de Sophia? Nu putea fi! Dar În cazul ăsta, de ce nu mi-l dăruise Hunter de Crăciun? „Să-i spun ceva lui Hunter acum sau nu? Poate că Marci a făcut o greșeală... sau.. of, Doamne“. Nu știam ce să fac. —Nu-ți place? mă Întrebă Hunter, arătând Îngrijorat. —O, ba da, este... nemaipomenit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
continuă: —OK, uite ce cred eu că s-a Întâmplat. I-am zis Sophiei că mi-a plăcut la nebunie colierul pe care-l purta aseară, așa că am Întrebat-o de unde Îl are. Ea zise doar: „El mi l-a dăruit.“ Parcă așa zise, cred... da... sau... — Da’ spune odată! o muștrului Lauren. Nu mă mai stresa atâta. Încerc să redau exact, replică Marci neliniștită. Am tras adânc aer În piept și mi-am ținut respirația, Înspăimântată la culme. —Așa, i-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
spune odată! o muștrului Lauren. Nu mă mai stresa atâta. Încerc să redau exact, replică Marci neliniștită. Am tras adânc aer În piept și mi-am ținut respirația, Înspăimântată la culme. —Așa, i-am spus Sophiei că „El i-a dăruit și soției lui același colier“, la care Sophia zise că El trebuia să facă asta după ce soția lui a văzut-o purtându-l la Megève. Ea crede că tu habar nu ai, Sylvie, că nu bănuiești nimic, și a spus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
luă În grabă un exemplar din New York Post, lăsat acolo de cineva, pe o masă Învecinată. Deschise la „Pagina 6“ și ne-am strâns toate grămadă deasupra foii de ziar. Sub un titlu mic, care titra „Care soț... ?“ erau cuvintele „...dăruiește aceeași bijuterie scumpă și soției, și iubitelor?“ —Iubite! am explodat eu. N-are doar una? O, Doamne. —Sylvie, tu trebuie să fii cea care părăsește, spuse Lauren. Să nu-i permiți să te părăsească el pe tine. E mai bine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
o să-mi dau duhul. În timp ce vorbeam, mi-am dat seama că, indiferent ce văzusem mai Înainte, Între Sophia și Christopher, asta nu explica totuși cele două coliere identice. De ce soțul meu Îi dăduse Sophiei aceeași bijuterie pe care mi-o dăruise apoi și mie? Era foarte ciudat, mai ales dacă Sophia avea o aventură cu Christopher. Îmi era așa de milă de Marci! Speram că Salome Îi ridica moralul. —Sophia D’Arlan este incredibilă. Dacă aș fi fost aici, ți-aș

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
să Îi spui și nu am mai fi avut această frumoasă poveste de dragoste, răspunse, Într-un final, Hunter, chicotind. Giles m-a pus să jur că o să păstrez secretul. Era nebun după ea. A intenționat de la Început să-i dăruiască bijuteria aia, dar știa că dacă ar fi părut foarte interesat de persoana ei, Lauren s-ar fi speriat și ar fi dat bir cu fugiții. În afară de asta, tu mi-ai dat informații neprețuite despre sentimentele prietenei tale, care, normal

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791

trebuie s-o cucerească definitiv, nu s-o aibă; numai așa va putea s-o ceară de nevastă, ba, gîndindu-se mai bine, s-a temut că fata, fecioară desigur, ajunsă în patul lui, ar fi de acord să i se dăruiască, dar apoi, speriată, ar putea să-l evite. În holul locuinței, cînd tocmai se ștergeau de praf, mama fetei, ieșindu-le în întîmpinare, cu statura ei impunătoare, gravă mereu, și-a frînt nervoasă degetele, măsurîndu-și fiica îndelung cu privirea, ignorîndu-l

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
Și tu ești ca un blestem, și tu... îi șoptește, rupîndu-se o clipă din sărut, învăluind privirea lui Mihai cu toată privirea ei, în care au explodat sclipiri fierbinți. Apoi, ca și cum astăzi, întîia oară, ar fi descoperit sublimul jocului, se dăruie cu voluptate palmelor care, mai mult o chinuie cu strîngerea lor prelungită, un sărut aparte, la fel de fierbinte ca cel al buzelor în intenția lor de-a o dezbrăca. Staaai... rîde Maria încet cînd simte degetele tînărului pe mijloc, la spate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
cred în ideile lui, dar acum..., acum trebuie să trăim..." Își dădea singură seama că se minte; nu a crezut niciodată în ideile soțului, nici măcar nu i le cunoștea, ba de multe ori o înfuria patima cu care el se dăruia muncii; uneori, la începutul anchetei, în ciuda modului pătimaș în care fata își iubea tatăl, voia să și-l renege, dar asta numai la început, pînă să fi primit palmele. "Pentru ce să-l reneg?! și-a zis atunci. Pentru ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
rămînînd rezemat cu ceafa de perete. Ce-a fost cu fata asta?! De ce-a venit?! Din dragoste? Poate, florile... Și-atunci, toată comportarea ei, ciudată de-a dreptul, din clipa cînd am întrebat-o... Prea repede mi s-a dăruit și prea violent a reacționat cînd, vrînd s-o feresc de un eventual necaz... Ia stai! Nu cumva... venise tocmai ca să aibă necaz, ce?, nu i-ar conveni o căsătorie cu un inginer?... Stupid!" Sare din scaun și începe să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]