3,498 matches
-
a crea o lume paralelă, nu omoloagă, ci analoagă lumii obișnuite. E o literatură perfect rațională în modalitatea și mijloacele ei, chiar dacă își alege drept criteriu un fenomen irațional. Și, în orice caz, literatura onirică nu e o literatură a delirului, nici a somnului, ci a deplinei lucidități.” Diferențele specifice față de alte formule literare care au exploatat visul sunt afirmate răspicat: „În opoziție cu suprarealismul, onirismul refuză dicteul automat, sclavia inconștientului și a incoerenței, cultivând totuși ambiguitatea - dar lucid și riguros
ONIRISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288537_a_289866]
-
Bârna, Tânărul Țepeneag și „onirismul estetic” , CC, 1998, 1-4; Octavian Soviany, Poetica onirismului, CC, 1998, 1-4; Marian Victor Buciu, Țepeneag între onirism, textualism, postmodernism, Craiova, 1998; Nicolae Bârna, Țepeneag. Introducere într-o lume de hârtie, București, 1998; Cărtărescu, Postmodernismul, passim; Deliruri și delire. O antologie a poeziei onirice românești, îngr. și pref. Ruxandra Cesereanu, Pitești, 2000; Dumitru Țepeneag, Războiul literaturii încă nu s-a încheiat, București, 2000, passim; Micu, Ist. lit., 616; Marian Victor Buciu, Panorama literaturii române în secolul XX
ONIRISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288537_a_289866]
-
Apa Bună, Climări etc., figurând o geografie edenică și un teritoriu al amintirilor. Angelic și rafinat, poetul construiește un imperiu heraldic de siluete, dominat de figurile emblematice ale Eroului, Strămoșului și Bărbatului. Transformat nu de puține ori în incantație și delir divinatoriu, într-o savant-obscură haină sacerdotală a verbului, versul inițiază în misterele unei Grecii atemporale, ca la Ion Barbu. Proza lui M. este memorialistică deghizată. Scriitorul a ținut de-a lungul timpului mai multe jurnale pe care le-a transformat
MIHADAS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288111_a_289440]
-
aceste vremi de veselă restriște”, „erotizarea României” sau asociații de idei precum aceea că Blaga și Ceaușescu ar fi „fața și reversul aceleiași monede calpe”, concluzie absurdă care pleacă de la premisa unui cult al geniului în cultura română, care generează „delirul elitist al ființei”. Lucrarea, dincolo de experimentul unui discurs descătușat, „de-crispat” (H.R. Patapievici), se susține prin texte precum Găuri în hartă. Cartografii culturale central-est europene (Europa actuală ca „gol”, „vârsta de tinichea a Occidentului”, „sistemul colonial de evaziune-în-viziune”, europenismul ca
MIHAILESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288130_a_289459]
-
cu luna, /tu ești în fruntea mea de foișor /un uriaș copil, râzând întruna” (Rugăciune către Efemera), alături de incredibile asociații de vocabule, care șochează nu prin insolitul lor (benefic, dacă ar fi fost urmărit efectul estetic), ci prin senzația de delir verbal, combinațiile întâmplătoare, uneori de-a dreptul incompatibile, lăsând impresia că autoarea nu cunoaște sensul cuvintelor: „cărămida botezului, computată”, „bătrânețea castată”, „praporii de pulberi indiferențiale” etc. Paradoxal, în pofida acestor hazardate ori disonante alăturări de sintagme, atmosfera creată este de o
MITROI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288187_a_289516]
-
exprimă conținuturi univoce; lansează enunțuri plurisemice sau fără nici un sens, rămânând să le fie atribuit unul (sau mai multe) de către cititor. Poetul modern e un „mag al sunetelor”; prin el, cuvântul își devine propriul referent. Magia verbală nu e însă delir, sau dacă este, acesta e calculat. Finalitatea demersurilor este provocarea nu de sentimente, de trăiri, ci de surpriză, șoc. Desentimentalizarea duce la depersonalizare, chiar dezumanizare. Poetul modern acționează, în actul de creație ca pură „inteligență poemetică și operator al limbajului
MODERNISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288200_a_289529]
-
internațională, la capitolul gastronomic ne întrec foarte puțini. Ecumenismul în domeniul solemnităților și al bucatelor n-are opreliște la noi. De câte ori - la marile praznice - clericii mici și laicii norocoși ai sfioasei noastre Biserici naționale n-au fraternizat într-un pantagruelic delir culinar cu obosiții senatori ai melcilor? „O, lacome, care cauți să-ți mângâi pântecele, mai bine să arunci în el cărbuni aprinși decât prăjiturile celor ce conduc și stăpânesc.” În pofida acestui cri du cœur al Sfântului Isaac Sirul, printre oficialități
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
în textura socială a comunităților europene din teritoriul românesc (români, maghiari, germani)1. Resentimentul a plutit mereu în aer. Patruzeci de ani mai târziu, dacă la îndemnul generalului Antonescu ar fi trecut Prutul, Kogălniceanu ar fi putut scrie aceleași rânduri. Delirul rasist al perioadei interbelice a pus sub semnul întrebării soarta multor țigani din România, mulți dintre ei fiind trimiși, alături de evrei, în lagărele de concentrare naziste. Anii de comunism au adus alte încercări aspre. Deposedați de averi, țiganii au fost
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
lume industrială și tehnicizată (supremația „insistentei cereri de livrare”, în terminologia lui Heidegger: die Herausforderung), incapabilă de gândire poetică și imaginație simbolică, utopia este o escapadă cu pretenții de rigoare științifică. Totalitarismele de culoare brună și roșie au escaladat acest delir al utopiei într-un proiect de inginerie socială fără precedent. Promisiunea imanentă a unui ev țesut din reconcilierea săracilor și bogaților a fascinat mai ales ideologia comunistă, care a transformat politica de stat într-o religie de mase. Prețul plătit
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
debutează printr-o continuare a „fărâmelor” împărțite sub chipul unor concluzii din cartea precedentă, intitulată Ispita binelui. Primul eseu este un apel lucid la acea formă de vitalitate creștină care implică, simultan, asceza și angajarea. Idealului rezistenței apatice și tentației delirului politic - două paradigme complementare pentru imaginarul social românesc - dl Baconsky le opune imaginea „celui care nu preface dubiul în apostazie și credința în fanatism”, măsurat de dictonul Părinților pustiei: „Nimic prea mult”. Potențarea unei asemenea atitudini ar putea schimba tematica
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
de câine, iar nu de părinte, starețul nu-i mai mult decât un despot nenorocit, străin de tainele inimii care, din naștere, caută Duhul și libertatea. Cât de ușor înțelegerea greșită a instituției episcopatului sau a duhovniciei n-a legitimat delirul autocratic al unor inși convinși de propria infailibilitate, slujiți cu servilism și teamă? De aici și îndemnul Sfântului Pavel: „Cu preț ați fost cumpărați. Nu vă faceți robi oamenilor” (I Corinteni 7, 21). În tradiția autentic monahală a Bisericii, starețul
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Origen, Grigorie de Nyssa și Evagrie Ponticul până la Maxim Mărturistitorul - de către ucenicii alegoriei și ai lecturii duhovnicești, bazată pe efortul ascetic al minții de a decela înțelesul originar și eshatologic al Scripturii; (b) poziția asumată de autorii moderni care justifică delirul subiectivist al interpretării, favorizat de conflictul deschis între limitele textualității scripturistice și imaginația necenzurată a interpretului 1. În primul caz, tâlcuitorul se lasă „născut prin Cuvântul adevărului” (Iacov 1, 18) și va fi astfel inițiat în geografia simbolică a Scripturii
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
înălțimea și adâncimea, Și să cunoașteți iubirea lui Hristos, cea mai presus de cunoștință, ca să vă umpleți de toată plinătatea lui Dumnezeu” (Efeseni 3, 17-19). Fără iubire, a cărei figură perfectă este Crucea, cunoașterea Celuilalt decade (prin speculație intelectuală sau delir afectiv) în idolatrie. În Sfânta Treime, diferența ipostatică este marcată prin relația de originare (agapică) a Fiului și a Duhului dintru Tatăl. Nici natura Dumnezeirii, nici modul ipostatic de existență al Tatălui, Fiului și Sfântului Duh nu pot fi definite
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
și îndesat, cu fața pistruiată, cu o claie de păr gălbui. Purta o manta lungă, de o croială cabalistică și verde ca nuca, deși cam decolorată, ale cărei mîneci largi erau suflecate deasupra încheieturilor. în ochii lui se citea un delir fanatic, adînc înrădăcinat. De îndată ce-l zări pe acest personaj, Stubb exclamă: Ă El e! El e! El e măscăriciul cu poale lungi despre care ne-au vorbit cei de pe Town-Ho! Stubb făcea aluzie la o poveste ciudată în legătură cu Ieroboam și
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
întîlnind o baleniera, echipajul aflase de existența Balenei Albe și de ravagiile făcute de ea. Agățîndu-se cu nesaț de această știre, Gabriel îl avertizase solemn pe căpitan să nu atace Balena Albă, în cazul cînd aceasta ar fi reperată; în delirul lui demențial, el spunea că monstrul e, nici mai mult nici mai puțin, însuși Dumnezeul „tremuricilor“ îaceștia recunoscînd Biblia). Dar, peste vreun an sau doi, cînd Moby Dick fu observată din vîrful catargului, primul secund, Macey, se arătă nerăbdător s-
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
de așteptat - ea reprezintă una din cele mai primejdioase faze ale vînătorii, căci în clipa cînd monstrul te atrage din ce în ce mai adînc în turma înnebunită, îți poți lua rămas bun de la viața normală; nu mai exiști decît într-o stare de delir. Oarbă și surdă, balena gonea, ca și cum ar fi vrut, prin simpla forță a vitezei sale, să se descotorosească de lipitoarea de fier ce i se înfipsese în cîrcă; iar ambarcațiunea noastră, împresurată din toate părțile de monștrii înnebuniți, își croia
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
răspunseră, într-un glas: Ă Da! Și trei înțepături fură făcute în carnea păgînă, iar vîrful harponului menit Balenei Albe fu călit în sîngele astfel obținut. Ă Ego non baptizo te in nomine patris, sed in nomine diaboli! răcni în delir Ahab, în vreme ce fierul blestemat sorbea, lacom, sîngele de botez. Apoi aplecîndu-se peste prăjinile de rezervă, alese una din lemn de nuc încă acoperită de scoarță și o potrivi în căușul fierului. După aceea, oamenii desfășurară un colac de saulă, din
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
În relief Încă din primele pagini ale numărului din februarie prin suita lirică Din poemele lui A. Toma, apoi prin comentariul lui Traian Săvulescu 11, președintele Academiei RPR, urmat de cel al lui Mihai Beniuc 12. Deși poate că bănuim delirul pe tema dată, nu e rău să-l cunoaștem exact, astfel că vom menționa și alte contribuții, aici și În note13, În Flacăra nr. 5 (109), 4 febr. 1950: Două poeme de A.Toma Să nu existe nici o bibliotecă fără
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
în cursul perioadei oedipiene” și ulterior se mai pot produce refulări doar în „stări cu mare grad de anormalitate”; - fantezia (sau refugiul în reverie) este un mecanism normal în perioada copilăriei, care, atunci când survine mai târziu, mai ales sub forma delirului, dovedește existența unei maladii mentale grave (psihoză); - intelectualizarea este caracteristică adolescenței și deci normală în această perioadă; în schimb, sunt motive certe de îngrijorare dacă un copil de opt ani „începe să mediteze asupra lumii ca întreg și asupra locului
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
care nu are decât un scop: să le vină în ajutor celor sărmani, „fiind mai săracă decât săracii” și gustând „voluptatea lipsurilor”. În cele din urmă, va fi internată la spitalul parizian Salpêtrière, suferind, după cum ne spune Janet, de un delir psihastenic însoțit de îndoieli și obsesii. Relațiile cu alte mecanisme de apăraretc "Relațiile cu alte mecanisme de apărare" Transformarea pulsiunii în contrariu, care apare în perioada copilăriei, ar putea fi apropiată de altruism. Este vorba de transformarea sentimentelor de gelozie
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
Și cred, mai degrabă, că e vorba de ultima variantă”. În Compendiu de psihanaliză (Freud, 1940/1967), această metodă de apărare este aplicată psihozei, pe motiv că subiectul psihotic ține cont de realitate, măcar parțial, chiar și în starea de delir. Una dintre poziții este datorată sinelui (delirul), în timp ce a doua trebuie pusă pe seama eului (menținerea contactului cu realitatea). În opinia lui Freud, „chiar și după ce au trecut prin stări halucinatorii confuzionale, o dată vindecați, bolnavii declară că, într-un colț al
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
de ultima variantă”. În Compendiu de psihanaliză (Freud, 1940/1967), această metodă de apărare este aplicată psihozei, pe motiv că subiectul psihotic ține cont de realitate, măcar parțial, chiar și în starea de delir. Una dintre poziții este datorată sinelui (delirul), în timp ce a doua trebuie pusă pe seama eului (menținerea contactului cu realitatea). În opinia lui Freud, „chiar și după ce au trecut prin stări halucinatorii confuzionale, o dată vindecați, bolnavii declară că, într-un colț al minții lor, după expresia folosită de ei
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
astfel în blindaj - „cuirasa caracterială”, după expresia lui Reich (1933/1971) - și paralizează funcționarea psihicului, ceea ce poate antrena o „retracție a eului” (A. Freud, 1936/1993). Putem presupune că, în patologia psihotică, unde nimic nu se opune unei crize de delir, acest sistem de protecție lipsește. În schimb, în patologiile nevrotice, această apărare se arată a fi foarte activă și antagonică față de puternica refulare ce le caracterizează. Obiectul fobic uzează de contrainvestire. După Freud (1900/1967), „fobia este ca o fortăreață-frontieră
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
adeziune s-ar opune experienței de satisfacere prin halucinație, deoarece amintirea unui obiect satisfăcător ar fi înlocuită cu contactul real și permanent cu acest obiect solid numit „obiect autist”. Ar mai trebui evocată în plus forța apărării „primare” care este delirul, atunci când identificarea realizează, sub forma împlinirii prin halucinație, credința delirantă de a fi celălalt. Este vorba în aceste cazuri de toate patologiile dublului, în care celălalt, un „eu însumi” ideal (cu referință la Narcis), ocupă întregul spațiu. La limită, paranoia
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
înregistrează o „confuzie în sentimente” și se aplică nu relațiilor de ostilitate, ci relațiilor de iubire. Acesta poate fi cazul paranoiei, atunci când proiecția excesivă a unei dorințe față de persoana iubită se răstoarnă, devenind ură. La fel se întâmplă și cu delirurile paranoice, indiferent că vorbim despre niște pulsiuni amoroase heterosexuale sau homosexuale, care recurg la transformarea iubirii în contrariul ei (ură), cu o prevalență a proiecției (Freud, 1910/1985). După cum subliniază Freud (1911/1979) în legătură cu cazul „președintelui Schreber”, atunci când apare o
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]