4,078 matches
-
mi-am irosit viața doar pe câteva himere? Și pe băutură... Tot mai învăluitor sentimentul singurătății. Mă simt fără liman. Cei foarte apropiați mie, de care mă legau amintirile profunde ale vieții, fie au murit, fie s-au înstrăinat, eu depărtându-mă de ei. Legăturile de viață mi s-au împuținat, subțiat. Nu am, într-adevăr, un acasă, spre care să revin, să-mi ostoiesc felurite doruri, să-mi nască bucurii noi. Interesant mi se pare doar că mă simt și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
spunea Kerim) chiar îl pictase de câteva ori. Într-o albă zi de vară se oprise însăși „Sultana“ (regina Maria) în dreptul cafenelei lui, dar tocmai atunci se întâmplase că zăcea bolnav de friguri, n-a văzut-o decât când se depărta cu pașalele, odabașalele, cadii și primarele Balcicului, în alai, la saraiul ei. Trăia singur, într-o cămăruță la poarta cimitirului. Nimeni nu putea să-ți spună ceva despre el. Decât doar că era tăcerea întruchipată, supușenia desăvârșită și docilitatea perfectă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
dezvoltatei. Un timp buhăit, răzbuzat... Scriind la cartea aceasta, coborând întru Luminare, aproape că mă simt biruit de puterea textului de a mă ordona, de a mă descrie ca pe un altul. Eu sunt doar naratul, naratorul se află mult depărtat mie, străin, stăpânindu-mi sufletul, cuvintele, orânduindu-mi trecutul după legi numai de el știute. Dacă o fi având vreo lege, dacă o fi cunoscând vreo lege sau dacă va fi supus vreunei legi. Naratorul, știu aceasta acum, când Luminarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
lăsa să plângă. Sau, dacă vrei, du-te și... De ce nu, plângeți împreună... 35tc "35" Își va deschide singură ușa. Va ieși. O voi asculta cum coboară treptele, etaj după etaj, cum deschide ușa de la intrare, cum pașii ei se depărtează pe alee, printre tufele acelea cu ramuri galbene, voi auzi până și picurii ploii cum cad peste ea, cum se preling pe părul ei, pe umerii ei, pe șoldurile ei, cum cad în căușul urmelor ei, voi auzi cum zorii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
și se face că plânge). Goe: Las’ că știu eu că te prefaci! Mam’mare: Ți-ai găsit pe cine să înșeli? Mamița: Cine mă pupă... uite!. . .ciucalată! (Mamița pupă pe Goe, Goe pupă pe mamița, ia ciocolata și se depărtează de ele). Mam’mare: Puișorule, nu mai scoate capul pe fereastră!... E lucru mare cât e de deștept! Tanti Mita: E ceva de speriat, parol! (Goe dispare in spatele tabloului). Scena a III-a Trenul trece în sens invers fluierând
MICI ŞCOLARI, DAR MARI ACTORI by Oana ARGHIRE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/368_a_561]
-
să fie neschimbată Într-un mod de producție dat. Au dreptate domnii examinatori să se uite la mine În mod ciudat! Și pentru o clasă socială determinată, de asemenea, ea pare să fie fixă. Vreau să spun că oricine se depărtează prea mult de ea se prăbușește Într-una dintre direcții; moare sau se dezumanizează (pierde total conștiința sau trece Într-o altă clasă socială!). În fine, nu e prea important mecanismul În sine cât modul În care mă gândesc eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
de unul singur de ceea ce tocmai și-a amintit. E vorba, de fapt, Popescu reușește să reconstituie ușor povestirea din fragmentele pe care le ascultă de fiecare dată când intră cu un braț de viță și o depozitează În colțul depărtat de vatră, despre niște bețivi dintr-un sat ceva mai depărtat decât B. și mai mare, un sat care avea și un spital și unde omul cu Salvarea se mai ducea din când În când cu bolnavi sau cu medicamente
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
de condus. Adăpostul obișnuit al calului era o peșteră de la marginea pădurii și vai de acela care s-ar fi apropiat de el, dacă nu era dăruit cu putere și un curaj supraomenesc, După ce-i spuse toate acestea, bătrânul se depărtă. În realitate însă, acesta nu era un moșneag, ci Malagigi, vrăjitorul, vărul lui Rinaldo, care spre a-l porni pe calea isprăvilor cavalerești, i-a scos în drum calul și armura, iar acum căuta să-l facă să dobândească un
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
un braț de flori și le-a lăsat să cadă una câte una pe fața cavalerului adormit. El s-a trezit, dar când a dat cu ochii de ea, i-a primit salutul cu răceală și a sarit pe cal depărtându-se în galop. Zadarnic l-a urmat frumoasa domniță strigându-l îndurerată, zadarnic îl întreba ea ce facuse pentru a merita atâta dispreț. Rinaldo s-a făcut nevazut lăsând-o pradă deznădejdei, iar ea s-a intors cu ochii plini
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
cu el, dorindu-și scăpare numai puterii și iuțelii lui Bayard.. În acest timp, Florismart, pe care-l păștea nenorocul, a fost nevoit să se supună zânei. El a băut din cupa uitării rămânând prizonier alături de ceilalți cavaleri. Flordelis se depărtă plângând și se consacră în întregime străduielilor de a-și salva iubitul. Astolfo și-a urmat singur drumul spre Albracca, pe care Agrican se pregătea să o asedieze. El a fost primit foarte frumos de către Angelica și s-a înrolat
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
vorbi mai departe doamna, era nimicirea unui cavaler din Apus, care se numea Roland și despre care vrăjitoarea a citit în cartea Destinului că va veni să-i distrugă grădina. După ce i-a povestit toate acestea, buna doamnă s-a depărtat. Văzând că se înnopta și că nu se mai putea întreprinde nimic până-n dimineața următoare, Roland s-a culcat și în scurt timp a adormit. În acest timp, nemernica femee pe care el o salvase și nu știa cum să
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
despărțiți de gloata fugarilor și a urmăritorilor, iar Rinaldo a alergat să-și ia calul. Dar Bayard, care între timp scăpase din pripon, o luase și el la fugă,Rinaldo încercând să-l prindă a ajuns într-o pădure deasă, depărtându-se asatfel de Rogero. Rogero, căutându-și și el calul în îmbulzeală, a ajunas într-un loc unde doi tineri erau încleștați într-oluptă pe viață și pe moarte. Deși nu-i cunoștea, el a observat totuși că unul dintre ei
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
lase iubitul în captivitate și a hotărât să ducă mai întâi la capăt expediția în care pornise. Călăuzită de Pinabel, a ajuns într-o pădure în mijlocul căreia se ridica un munte stâncos. Ne mai având alt gând decât să se depărteze de Bradabanta. Pinabel s-a oferit să urce muntele pentru aputea arunca o privire în zare și să vadă de nu află cunva vreun adăpost pentru noapte. Cu această minciună el a părăsit-o și a urcat coasta muntelui până când
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
să-l ia și să-l dreseze asfel încât să-i fie mai lesne de condus.Calul pe care-l luă el acum era Rabican,care aparținea lui Astolfo.El i-a restituit Melissei inelul. Dar nu apucă a se depărta bine că a întâlnit un vânător de al Alcinei, cu un șoim pe mână și urmat de un câine. Acest vânător avea un cal puternic și a venit cu îndrăzneală asupra cavalerului, întrebând pe un ton oarecum poruncitor, încotro se
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
o clipă era plin de răni și cu ultimele-I puteri s-a târât lângă Medor pentru a muri îmbrățișându-l. Cavalerii l-au lăsat astfel pentru a alerga după Zebrino, care în furia sa contra asasinului lui Medor, se depărtase mult de locul acela. Cloridan a sfârșit imediat, iar Medor, cu sângele curgându-i gârlă din rană, simțea că nu mai avea nici el mult de trăit, atunci i-a sosit un ajutor cu totul neașteptat. O tânără fată s-
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
izgonești și mă primești apoi Cu dragoste flămândă de meduză, Îmi spulberi visul, iute, ca pe-o spuză Și-mi torni jăratec peste sânii goi; Mă biciui și mă tragi ades pe roată Și rănile mi le sărezi râzând, Mă depărtezi, dar tot te port în gând Și deznădejdea-mi crești împovărată; Te joci adesea, cu al meu destin, Mă copleșești cu lacrimi și durere Știind că ți-aș jertfi tot ce mi-ai cere, În schimbul unei clipe...de senin...
CHIN by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83763_a_85088]
-
Îmi place că Îți golește și mintea. E o chestie foarte americănească, bănuiesc, dar oricum merită. Ar trebui să vii cu mine să Încerci. Și Înainte să-mi dau seama ce se Întâmplă, m-a ridicat pe masă, mi-a depărtat genunchii ca să se poată apropia și a Început să mă sărute pe gât. Am sărit instinctiv de pe masă, ceea ce a avut ca rezultat că m-am Înghesuit și mai mult În el. —Credeam, păi... ăă... tu nu ești... Doi ochi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
Avem aici - a pornit să vorbească Dumitru, băgând mâna în trăistuța unde pusese ceva de mâncare și sticla cu rachiu. Avem o... o sticlă... ― Ia s-o văd! - a poruncit sergentul, zâmbind. Cei pe care îi conducea sergentul s-au depărtat binișor, încât abia se distingeau prin perdeaua de viscol. Dumitru a scos sticla cu rachiu și a întins-o sergentului. Acesta a luat-o, i-a scos dopul și a mirosit. ― Nu pare rea marfa. Să mergeți sănătoși și să
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
doua zi, locotenentul a trecut pe la fiecare vagon. Când a ajuns la vagonul patru, a ordonat: ― Sergent Dumitru Dinsus, peste zece minute te prezinți la vagonul meu. ― Am înțeles, domnule locotenent - a răspuns Dumitru, curat militărește. După ce locotenentul s-a depărtat, Todiriță l-a luat la vale pe Dumitru: ― Măi Dumitre, da’ locotenentul a început să te bage în seamă, cum se vede treaba. ― Să vezi tu tăvăleală ce fac cu tine prin omătul ista când mă întorc! Numai „adăpostit”, „târâș
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
În acest răstimp, hangiul și-a terminat treburile prin beci. După ce a tras o raită și prin curte, să vadă dacă lucrurile sunt în ordine, strigând la un argat sau la altul, a intrat în han tocmai când hangița se depărta de masa lotrului. ― Bună seara și poftă bună. Ai fost servit după voia și pofta inimii sau mai dorești ceva? - l-a întrebat hangiul. ― Dacă ar fi după pofta inimii mele... ― Da’ ce doruri te frământă? ― Câte nu-l ard
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
am să-ți duc dorul. ― Să ai... Să fii cu băgare de seamă, bădie... „Fiindcă știu eu că faci numai lucruri cu primejdie” - ar fi vrut să-i spună, dar s-a oprit și, cu un oftat nereținut, s-a depărtat. Din ușă, i-a aruncat o privire care părea să pârjolească totul în calea ei. Cu fiorul acelui oftat în suflet, lotrul a mâncat mai mult în silă. Doar vinul l-a băut cu sete. Simțea nevoia să mai golească
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
a urcat în spate și, cu chiu cu vai, a ajuns la râpa cu pricina. De fapt era o bucată de mal despicată și depărtată puțin de restul povârnișului. L-a aruncat în despicătură ca într-un hău! S-a depărtat apoi puțin și s-a așezat pe o cioată, să se odihnească. Ninsoarea parcă se întețise. După un timp, a plecat. La un moment dat, și-a dat seama că pușca mortului a rămas acolo unde acesta a căzut. A
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
să fie pace. Și dacă ne vom întâlni cândva, să ne putem saluta cu zâmbetul pe buze și, bucurie în suflet. Mergeți sănătoși, dragii mei! ― Mulțumim! - a răsunat răspunsul „plutonului” într-un singur glas... Când cei doi superiori s au depărtat, Dumitru a remarcat, hâtru: ― Măi fraților! Să știți voi că s-a prins totuși ceva de capul vostru... Ați dovedit-o adineauri. Mare minune! ― Adică? - a întrebat unul dintre camarazi. ― V-ați mișcat ca „ochii mortului” în fața dragilor noștri comandanți
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
14. Nu sunt oare toți duhuri slujitoare trimise să îndeplinească o slujbă pentru cei ce vor moșteni mîntuirea? $2 1. De aceea, cu atît mai mult trebuie să ne ținem de lucrurile pe care le-am auzit, ca să nu fim depărtați de ele. 2. Căci, dacă Cuvîntul vestit prin îngeri s-a dovedit nezguduit, și dacă orice abatere și orice neascultare și-a primit o dreaptă răsplătire, 3. cum vom scăpa noi, dacă stăm nepăsători față de o mîntuire așa de mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85082_a_85869]
-
joace o farsă, că ne-a scos în cale o barcă cu două fete drăguțe foc de la Carmen Sylva. Zănescu n-are de lucru și-ncepe să facă figuri cu barca lui; lopăta repede, se izbea în barca fetelor, se depărta, se ridica în picioare și se prefăcea că e gata să cadă-n apă. ― Mă, Fănică, stai, mă, la un loc, că ne stropești! îi țipă Costel Manolescu, îmbrăcat chiar în ziua aceea cu un costum nou. Dă-le-n
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]