2,528 matches
-
-i impresioneze pe regizori când mergea să dea vreo probă cu celelalte fete, ceea ce nu se întâmpla prea des, fiindcă-i plăcea să doarmă în fiecare zi până la prânz. Câteodată zicea că poartă negru fiindcă murise tac-su sau ținea doliu după băieții care-au murit în război. Apoi a doua zi îți spunea că tac-su-i bine mersi. Când a lipsit vreo două zile și s-a întors cu buzunarele pline, i-a spus unei fete că i-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
ani. Nimeni nu îndrăznise să nu i se supună lui Augustus, însă atunci ea s-a răzvrătit. Mulți au auzit-o strigând că se foloseau fără milă de viața ei, că nu puteau s-o lege, după câteva săptămâni de doliu și un copil nou-născut, de întunecatul Tiberius, care era, înainte de toate, fiul Mașterei, cea de-a doua soție, odioasă, a tatălui ei. Ceea ce Agrippina îi explica, după o tăcere care durase ani de zile, lui Gajus fusese la Roma cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
și ceafa, tăcută. El speră ca ea să nu observe că era gata să plângă. Camera era invadată de lumina unui răsărit superb. În oraș, povestea se răspândea, cu toate detaliile ei atroce. Unele case își închideau porțile pentru un doliu rușinos, fără funeralii; vestea despre cumplitul proces nocturn se transmitea rapid, iar ceilalți senatori, treziți brusc, se adunau în grupuri speriate în casele prietenilor. Curia era închisă, zona Forurilor era pustie, cu porticurile aflate încă în umbră. Pe pavaj, printre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
de atracție. Eram În clasa a VII-a, când am observat-o printre participantele la o denie din săptămâna Paștelui, deși era ascunsă În masa anonimă a femeilor ce se Înghesuiau smerite Într-un unghi Întunecos al bisericii. Poate că doliul ce purta sau voalul, tras pe față până la ochi, m-au făcut să notez imediat o prezență misterioasă, ce mi-a dat o tresărire bruscă În corp, o furnicătură ciudată așa cum simte vânătorul când stă la pândă În boschet, așteptând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
Este prima dată În viața mea când sunt Într-adevăr zdrobită, dezorientată, incapabilă de a reacționa. A fost ca un fulger care mi s-a arătat deodată În toată măreția lui o clipă, ca apoi să dispară lăsând În jurul meu doliul rece al nopții. A fost ceva măreț, care m-a depășit prin plăcerea clipei, care m-a aruncat de pe drumul meu, mi-a amețit mințile și viața. E prima dată când nu mă pot concentra deloc, când tot ce mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
când navele românești Înalță șuierul lor pe depărtările oceanelor. În dimineața cenușie, mama ta spală rufe și ascultă radioul. Tu ești la un vecin și privești funeraliile la televizor. Tatăl tău se află acolo, pierdut În mulțime. La mitingul de doliu, vorbește unul, Ceaușescu Nicolae. Are părul ondulat și buze groase, lipicioase. Când spune aproape sufocat, „Adio, scumpe tovarăș și pretin”, soțul vecinei trăncăne că, „ăsta este Înlocuitorul lui Dej”. Nevastă-sa Îl aude din bucătărie, de unde se Întoarce cu orez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
a stat În fața șifonierului, Întrebându-se care era ținuta potrivită pentru o circumcizie. Era un eveniment religios, așa că nu se putea purta nimic prea decoltat. Roșul era clar exclus. Negrul era de departe prea melancolic. Sugera ori că erai În doliu pentru bucata de penis pierdută, sau chiar mai rău, anticipai că rabinul va avea un accident catastrofal cu cuțitul. De asemenea, mama lui Fi va purta, desigur, negru pentru a arăta cât de mult dezaproba circumcizia lui Connor. În sfârșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
epidemia aia, știi doar. Toată lumea era foarte alarmată, pe mine nu m-ați lăsat să ies din casă câteva zile bune și mă puneați să beau apă fiartă. Toți fugeau unii de alții și dacă-l vedeai pe cineva în doliu, parcă ar fi fost ciumat. Ei bine: la vreo cinci, șase zile după ce-a rămas văduv, bietul don Emeterio a trebuit să iasă din casă, în doliu, desigur, și s-a-ntâlnit nas în nas cu bădăranul ăla de Martín. Ăsta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Toți fugeau unii de alții și dacă-l vedeai pe cineva în doliu, parcă ar fi fost ciumat. Ei bine: la vreo cinci, șase zile după ce-a rămas văduv, bietul don Emeterio a trebuit să iasă din casă, în doliu, desigur, și s-a-ntâlnit nas în nas cu bădăranul ăla de Martín. Ăsta, văzându-l în doliu, a rămas la o distanță prudentă de el, de frică să nu ia boala, și i-a spus: „Dar ce s-a-ntâmplat, domnule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
fost ciumat. Ei bine: la vreo cinci, șase zile după ce-a rămas văduv, bietul don Emeterio a trebuit să iasă din casă, în doliu, desigur, și s-a-ntâlnit nas în nas cu bădăranul ăla de Martín. Ăsta, văzându-l în doliu, a rămas la o distanță prudentă de el, de frică să nu ia boala, și i-a spus: „Dar ce s-a-ntâmplat, domnule, vreo nenorocire pe la dumneata acasă?“ „Da - i-a răspuns bietul din Emeterio -, tocmai am pierdut-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
alungat din casă. „Adio, don Eloíno, să-ți meargă bine!“ „Dumnezeu să te aibă-n pază, doña Sinfo.“ Și până la urmă a murit și al treilea soț al acestei doamne, lăsându-i 2,15 pesete pe zi, plus 500 pentru doliu. Sigur că nu le-a folosit pentru pomeniri. I-a făcut cel mult vreo două slujbe de pomenire, din remușcare și în semn de recunoștință pentru cei treisprezece duros ai pensiei de văduvie. — Ce grozăvie, Doamne Dumnezeule! — Lucruri care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
veac, când el avea patru ani. Acesta murise probabil la vârsta de trei săptămâni din cauza unei malformații congenitale despre care Fima nu știa nimic și despre care părinții nu vorbiseră niciodată În prezența lui. Nu-și amintea copilașul și nici doliul, dar vedea cu claritate În fața ochilor căciulița croșetată, albastră, așezată pe noptiera mamei sale. La moartea ei, taică-său făcuse să dispară și căciulița albastră croșetată. Oare o dăduse și pe ea, Împreună cu toate hainele mamei sale, leprozeriei din Talbiyeh
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
părinții pe terasă. Stăteau drepți și rigizi, de aceeași Înălțime, Îmbrăcați amândoi În haine Închise la culoare, foarte aproape unul de altul, dar fără să se atingă. Ca două figurine de ceară. Și i se păruse că amândoi erau În doliu după un oaspete de mult invitat, În a cărui sosire nu mai sperau, dar pe care continuau totuși să-l aștepte. Pentru prima oară În viață sesizase atunci, vag, profunzimea stânjenelii camuflate de tăcere care persistase Între ei pe toată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
care aveau vreo tangență cu viața sa. De parcă ceva Înăuntrul său plănuia, fără știrea lui, să organizeze un fel de ceremonie. Să vorbească. Să Încerce să le transmită ceva. Să le declare că de azi Înainte... Sau poate să transforme doliul Într-un fel de reuniune de despărțire. Despărțire de ce? Și despre ce le-ar putea vorbi? Ce ar avea un om ca el să le spună altora? Sfințiți-vă și purificați-vă cu toții pentru Întâmpinarea celei de-A Treia Stări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
din copilăria sa, pe care Îi descoperise Într-un sertar și pe care Îi păstra pentru micul său Challenger. Seara, la ieșirea sâmbetei, Fima se ridică brusc, Îmbrăcă paltonul de iarnă al tatălui său și, lăsându-și prietenii să țină doliul, ieși pentru un sfert de oră să ia puțin aer. În dimineața următoare, la ora opt, intenționa să viziteze birourile fabricii de cosmetice din zona industrială a cartierului Romema. Funeraliile erau fixate pentru ora trei după-amiază, și În felul ăsta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
atenția. Ca și cum cea de-a Treia Stare ar fi fost evidentă și de la sine Înțeleasă. Îmbătat de aerul tare al nopții ierusalimitene, Fima uită tot ce promisese. În loc să se Întoarcă la prietenii săi după plimbare, preferă să renunțe la tradiția doliului și să ia o mică pauză. De ce să nu meargă, la urma urmei, să vadă singur comedia cu Jean Gabin, despre care auzise numai lucruri bune? Așteptă răbdător la coadă la casă cam douăzeci de minute. Cumpără un bilet, intră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
făcut-o pentru că nu ar fi fost corect și amândoi știm asta. Sau cel puțin am crezut că o știm amândoi. Știu că-ți dorești un copil cu disperare, dar am crezut că măcar vei trece printr-o perioadă de doliu pentru relația noastră înainte să treci mai departe. Dar am crezut că tu ai trecut mai departe, am pledat eu. Nu păreai să ții doliu după mine. Asta îl înfurie pe Mark. Îmi cer scuze că m-am bărbierit și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
un copil cu disperare, dar am crezut că măcar vei trece printr-o perioadă de doliu pentru relația noastră înainte să treci mai departe. Dar am crezut că tu ai trecut mai departe, am pledat eu. Nu păreai să ții doliu după mine. Asta îl înfurie pe Mark. Îmi cer scuze că m-am bărbierit și m-am dus la serviciu și am vorbit cu prietenii noștri. Dacă aș fi știut că vei folosi acest lucru ca pretext pentru a te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
Am scuturat din mână ca să-i dau de înțeles că nu era deloc adevărat. Maria cântări. —Ești sau nu ești o femeie pe cale să moștenească două sute cincizeci de mii de lire fără să trebuiască să treacă printr-o perioadă de doliu real? —Mmm, nu. I-am explicat că Lynn și Harry se răzgândiseră. — Bine atunci, ești sau nu ești o femeie cu un iubit minunat care o duce în weekenduri romantice? —Mmm, nu. I-am explicat situația cu Ed, încercând să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
suflet de catifea s-a desprins din fața ei, îmbunând-o, înainte de a se înălța, cu dulci făgăduieli, ca să i se întipărească pe chip surâsul îngeresc, pe care moartea nu i l-a putut risipi cu răsuflul ei înghețat. Anul de doliu în odaia Laurei a fost negru și tăcut. Madam Fișic dormita, înghesuită pe scaunul ei de bucătărie. Ședea lângă spirtelnița din sălița antreului, unde îmi fierbea cafeaua turcească, pe care o sorbeam fericit, deși fata tinichigiului mi-a șoptit ocrotitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
altar, acoperită cu jerbe. Stranele erau Înțesate de lume: artiști plastici și scriitori distinși, colegi de la Punch, vecini din Hampstead, vechi prieteni din timpul studenției pariziene și, ocupând primele două sau trei rânduri, numeroasa familie Du Maurier, În Întregime În doliu, cu excepția lui Guy, strălucitor În uniforma de gală: bărbații gravi, femeile străduindu-se să Își stăvilească lacrimile, iar cei doi nepoți care fuseseră considerați destul de mari pentru a participa, impresionați. Era un prilej Încărcat de emoție. Ainger vorbi plin de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
Reich-ului, voi reveni la imaginea unui elev din ciclul superior în timpul vacanței mari, e drept că fără activitățile de pe plajă și mozolurile și agitația dintre dune, ascuns în spatele tufelor de măceși. Oriunde ajungeam, pe comode stăteau fotografii cu chenar de doliu, se vorbea cu voce scăzută despre bărbați căzuți, fii sau frați. Orașul vechi arăta părăginit, de parcă își aștepta declinul, dacă nu brusc, atunci treptat. În bezna impusă pe timpul nopții, străzile deveneau neliniștitoare pentru locuitorii lor. Pretutindeni erau afișe cu „Dușmanul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
local, atât cei împietriți, cât și cei însetați de viață, erau mișcați până la lacrimi cu ajutorul fundurilor de lemn și al cuțitelor: ceapa tocată, un laxativ de un fel aparte, era tocmai bună spre a face ca „neputința de a ține doliu“, ce avea să-i fie imputată ulterior societății postbelice, să devină ceva mai permeabilă. Și așa s-a și întâmplat. Contra cost, se putea plânge în hohote. Lacrimile, numărate, aduceau ușurare. Până la urmă, oaspeții care plăteau se transformau în niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
ea-i sor-mea, și nu m-au târât până aici ca să stau și să tac ca netereaza. De altfel, dân intuiție, noi, femeile, ne dăm seama de toate mai dân plin, așa cum a zis și Mario, felicitându-mă pentru doliu (io ieram ca nebună, da la platinate ne pică bine negru). Uitați ce-i, io am o suite și am să v-o zic dă la bun Început, deși nu-mi dau talente cu mania dă buchiseală. Se poa să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
pe mormântul dreptății? Oare în ceruri e aceeași jale precum în această zi în care am găsit dispărută o imagine a frumuseții eterne? Oare în ceruri Dumnezeu a văzut cum ghioceii mai au sufletul plâns și toate florile pământului poartă doliu în ochii lor de sinceritate? Doamne, de ce mai poți ierta în nefericiri așazisele plecări în eternitatea flămândă a blestemului plămădit din seceta adevărului? 20-03-1997, orele 1330 ÎN IARNĂ în amintirea prof. Iancică Dobriță Sunt condamnată la singurătatea iernii. Fulgii îmi
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]