KorAP: Find »[drukola/base=don & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...67 68 69 ...138 >

3,431 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225

care-l avea el. — Și-a murit? — Da, dar destul de mult timp dup-aceea. S-a întremat, s-a întremat destul de bine. Iar ea, patroana, zicea: „De vină e don Valentín, care i-a știut boala... Mai bun era celălalt, don José, care nu i-o știa... Dacă l-ar fi tratat doar el, ar fi murit de mult, și acum nu mi-ar mai sta pe cap.“ Doña Sinforosa are, în afara copiilor de la primul soț, o fiică de la al doilea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
Dacă l-ar fi tratat doar el, ar fi murit de mult, și acum nu mi-ar mai sta pe cap.“ Doña Sinforosa are, în afara copiilor de la primul soț, o fiică de la al doilea, jandarmul, și, curând după ce se căsătoriseră, don Eloíno îi spunea acesteia: „Vino, vino-ncoace; vino să-ți dau un pupic, doar sunt tatăl tău, tu ești fiica mea...“ „Fiică, nu - zicea mama -, ci adoptată!“ „Fiică vitregă, doamnă, fiică vitregă! Vino la mine... vă las înstărite...“ Și se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
se zice că mama îl tot boscorodea. „Și nerușinatul n-o făcea decât ca s-o pipăie...! S-a mai văzut una ca asta...!“ Și-a venit după aceea, firește, ruptura. „A fost o înșelătorie, nimic altceva decât o înșelătorie, don Eloíno, căci, dacă m-am măritat cu dumneata, am făcut-o pentru că m-au asigurat că urma să mori, și încă foarte curând, că de nu... nu m-ai fi îmbrobodit ! Am fost înșelată, am fost înșelată!“ „Și eu am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
curând decât aș vrea... Un Rodríguez de Alburquerque y Álvarez de Castro!“ Și s-au certat pentru câteva parale în plus sau în minus la chiria pentru pensiune, și-n cele din urmă ea l-a alungat din casă. „Adio, don Eloíno, să-ți meargă bine!“ „Dumnezeu să te aibă-n pază, doña Sinfo.“ Și până la urmă a murit și al treilea soț al acestei doamne, lăsându-i 2,15 pesete pe zi, plus 500 pentru doliu. Sigur că nu le-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
fi. — Dar până la urmă nu va mai fi roman. — Nu, va fi..., va fi... riman. — Și ce-i asta, ce înseamnă riman? — Păi l-am auzit pe Manuel Machado, poetul, fratele lui Antonio, povestind că i-a dus odată lui don Eduardo Benot, ca să i-l citească, un sonet scris în alexandrini sau în nu mai știu ce formă heterodoxă. I l-a citit și don Eduardo i-a spus: „Dar ăsta nu e sonet!...“ „Nu, domnule - i-a răspuns Machado

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
auzit pe Manuel Machado, poetul, fratele lui Antonio, povestind că i-a dus odată lui don Eduardo Benot, ca să i-l citească, un sonet scris în alexandrini sau în nu mai știu ce formă heterodoxă. I l-a citit și don Eduardo i-a spus: „Dar ăsta nu e sonet!...“ „Nu, domnule - i-a răspuns Machado -, nu e sonet, e sonit.“ La fel și romanul meu n-o să fie roman, ci... cum am spus?, ramin..., reman, ba nu, nu, riman, așa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
Da’ puteai să-i faci tu socoteala ca-n alte dăți... — Da, dar..., în fine, mă-nțelegeți... — Liduvina! Liduvina! — E mai bine să faceți dumneavoastră socotelile cu ea. — Mă duc acum. XVIII — Bună, Rosarito! - exclamă Augusto de cum o văzu. — Bună ziua, don Augusto - și glasul fetei era senin și limpede, și nu mai puțin limpede și senină privirea ei. — De ce n-ai rezolvat cu Liduvina, cum faci alteori, când nu sunt acasă la venirea ta? — Nu știu! Mi-a spus să aștept

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
să plâng. Lasă, ba da, vrei să te fac iar să plângi. Spune-mi, ai un logodnic? — Ce-ntrebare... Spune-mi, ai? — Logodnic... logodnic propriu-zis... nu! — Dar cum, încă nu ți-a făcut curte niciun băiat de vârsta ta? — Vedeți, don Augusto... — Și ce ți-a spus? — Sunt lucruri care nu se spun... — E-adevărat. Și ia spune, vă iubiți? — Dar, pentru Dumnezeu, don Augusto...! — Uite, dacă ai să plângi, te las. Fata își sprijini capul de pieptul lui Augusto, ca să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
logodnic propriu-zis... nu! — Dar cum, încă nu ți-a făcut curte niciun băiat de vârsta ta? — Vedeți, don Augusto... — Și ce ți-a spus? — Sunt lucruri care nu se spun... — E-adevărat. Și ia spune, vă iubiți? — Dar, pentru Dumnezeu, don Augusto...! — Uite, dacă ai să plângi, te las. Fata își sprijini capul de pieptul lui Augusto, ca să și-l ascundă în el, și izbucni în plâns, încercând să-și înăbușe suspinele. „Fetița asta o să leșine“, gândi el în timp ce-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
piept. Sărmănuța îi puse un braț pe umăr, ca pentru a se rezema de el, și-și ascunse din nou fața la pieptul lui Augusto. Și acolo, auzind cum inima-i bătea ca un ciocan, se alarmă. — Vă e rău, don Augusto? — Dar cui îi e bine? Vreți să strig ca să vi se-aducă ceva? — Nu, nu, lasă. Îmi cunosc boala. Și lucrul de care am nevoie e să plec într-o călătorie - și după o tăcere -: Ai să mă-nsoțești? — Don

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
e bine? Vreți să strig ca să vi se-aducă ceva? — Nu, nu, lasă. Îmi cunosc boala. Și lucrul de care am nevoie e să plec într-o călătorie - și după o tăcere -: Ai să mă-nsoțești? — Don Augusto! — Lasă-l pe don! Ai să mă-nsoțești? — Cum vreți... O ceață îi invadă mintea lui Augusto; sângele începu să-i zvâcnească în tâmple, simți o apăsare în piept. Și ca să se elibereze de toate, începu să o sărute pe Rosarito pe ochi, încât ea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
că prin cadoul meu aș fi căutat să o cumpăr și să-i forțez recunoștința, nu știu bine ce înseamnă că o acceptă, specificând însă că fără niciun compromis. Ce compromis, hai să vedem, ce compromis? Nu te enerva așa, don Augusto...! — Cum să nu mă enervez, doamnă, cum să nu mă enervez! Oare fata aceea își bate joc de mine și vrea să se joace cu mine? - și spunând asta își amintea de Rosarito. — Pentru Dumnezeu, don Augusto, pentru Dumnezeu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
te enerva așa, don Augusto...! — Cum să nu mă enervez, doamnă, cum să nu mă enervez! Oare fata aceea își bate joc de mine și vrea să se joace cu mine? - și spunând asta își amintea de Rosarito. — Pentru Dumnezeu, don Augusto, pentru Dumnezeu...! — Am spus doar că ipoteca s-a reziliat, că am anulat-o și că, dacă ea nu-și preia casa, pe mine nu mă mai privește. Și dacă-mi este recunoscătoare sau nu, asta nu mă mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
Dumnezeu...! — Am spus doar că ipoteca s-a reziliat, că am anulat-o și că, dacă ea nu-și preia casa, pe mine nu mă mai privește. Și dacă-mi este recunoscătoare sau nu, asta nu mă mai interesează! — Dar, don Augusto, nu fiți așa de pornit! Ce vrea ea e să se împace cu dumneata, să redeveniți prieteni...! — Da, acum, când i-a declarat război celuilalt, nu-i așa? Înainte eu eram celălalt; acum sunt eu primul, nu-i așa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
e diplomație... — Cum? — Da, căci dumneavoastră veniți nu doar ca să o iert pe... fata aceea, ci ca să vedeți dacă sunt de acord să o cer de nevastă, nu-i așa? Ne învoim, așa-i?, și ea se va resemna... — Jur, don Augusto, jur pe memoria sfintei mele mame, fie în slavă, jur... — A doua poruncă, să nu juri... — Ei bine, jur că dumneata uiți acum, fără să vrei, desigur, cine sunt eu, cine este Ermelinda Ruiz y Ruiz. — De-ar fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
n-o să mă creadă, o să regrete... Fapt e că am de gând să plec într-o călătorie lungă și îndepărtată... — Înainte, de rămas-bun... — Bine, o să vedem... Se despărțiră. Când doña Ermelinda sosi acasă și-i povesti nepoatei sale conversația cu don Augusto, Eugenia își zise: „E alta la mijloc, n-am niciun dubiu; acum chiar că trebuie să-l recuceresc.“ Augusto, în ce-l privește, rămas singur, începu să se plimbe prin încăpere, spunându-și: „Vrea să se joace cu mine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
bucată, ce cutezanță! Ce hotărâre! Ce ochi! Dar nu, nu, nu mă înmoaie ea! Nu mă cucerește!“ Când Augusto intră în salon, Eugenia stătea în picioare. Îi făcu semn să ia loc; dar ea, înainte de a o face, exclamă: — Dumneata, don Augusto, ai fost înșelat ca și mine! Drept care bietul om se simți dezarmat și nu știu ce să spună. Luară loc amândoi și urmă o foarte scurtă tăcere. — Ei da, cum spuneam, don Augusto: dumneata te-ai înșelat în privința mea, iar eu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
loc; dar ea, înainte de a o face, exclamă: — Dumneata, don Augusto, ai fost înșelat ca și mine! Drept care bietul om se simți dezarmat și nu știu ce să spună. Luară loc amândoi și urmă o foarte scurtă tăcere. — Ei da, cum spuneam, don Augusto: dumneata te-ai înșelat în privința mea, iar eu m-am înșelat în privința dumitale; asta-i tot. — Bine, dar noi am stat de vorbă, Eugenia! — Nu mai ține seama de ce ți-am spus. Ce-a fost a fost! — Da, totdeauna

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
prieteni, buni prieteni, adevărați prieteni? — Vom putea. Eugenia îi întinse mâna fină, albă și rece ca zăpada, cu degete fusiforme menite a domina claviaturi, și i-o strânse în a sa, care în clipa aceea tremura. Vom fi deci prieteni, don Augusto; buni prieteni, deși prietenia asta pentru mine... — Ce? — Poate în public... — Ce? Vorbește! Vorbește! — Dar, în sfârșit, după unele dureroase experiențe recente, am și renunțat la anumite lucruri... — Explică-te mai clar, domnișoară. N-are rost să spui lucrurile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
prietenia asta pentru mine... — Ce? — Poate în public... — Ce? Vorbește! Vorbește! — Dar, în sfârșit, după unele dureroase experiențe recente, am și renunțat la anumite lucruri... — Explică-te mai clar, domnișoară. N-are rost să spui lucrurile pe jumătate. — Bine atunci, don Augusto, lucrurile să fie clare, foarte clare. Crezi oare că e ușor, după cele întâmplate și știindu-se, după cum se și știe printre cunoștințele noastre, că dumneata mi-ai scos de sub ipotecă patrimoniul și mi l-ai dăruit, crezi, așadar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
O privi o vreme coborând pe scară, grațioasă și cu pasul ferm. Augusto se întoarse, intră în birou și, văzând-o pe Rosario acolo, în picioare, cu coșul plin de rufăria călcată, îi spuse brusc: — Ce e? — Mi se pare, don Augusto, că femeia asta vă-nșală... Și ce-ți pasă ție? — Totdeauna când e vorba de dumneavoastră îmi pasă. — Vrei adică să spui că eu te înșel... — De asta nu-mi pasă. — Vrei să mă faci să cred că, după speranțele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
de dumneavoastră îmi pasă. — Vrei adică să spui că eu te înșel... — De asta nu-mi pasă. — Vrei să mă faci să cred că, după speranțele pe care te-am făcut să le nutrești, nu ești geloasă? Dac-ați ști, don Augusto, cum și-n ce familie am crescut, ați înțelege că, deși sunt tinerică, sunt departe de povestea asta cu gelozia. Noi, cele din lumea mea... — Taci din gură! Cum vreți. Dar vă repet, femeia aia vă înșală. Dacă n-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
fac ceilalți să fie. — Ești filozof... — Așa-mi zicea și fostul meu stăpân. Eu sunt însă de acord cu ce v-a spus Liduvina mea, și anume că trebuie să vă apucați de politică. XXI — Da, ai dreptate - îi spunea don Antonio lui Augusto în după-amiaza aceea, la Club, între patru ochi și într-un colț mai retras -, ai dreptate; e un mister dureros, foarte dureros în viața mea. Ceva, ceva ai ghicit. Rareori mi-ai vizitat bietul cămin... cămin?, dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
sunt însă lucruri care te însoțesc permanent, care te împrejmuiesc și te învăluie ca o atmosferă misterioasă. Biata mea soție... — Da, pe chipul doamnei dumneavoastră se ghicește o întreagă viață de... — De martiriu, spune-o fără ocoliș. Ei bine, prietene don Augusto, dumneata ai fost, nu știu bine de ce, în virtutea nu știu cărei simpatii oculte, cel care ne-a arătat cea mai mare afecțiune, poate chiar compasiune, și eu, închipuindu-mi încă o dată că mă eliberez de o povară, am să-ți destăinui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
de afecțiune și avere. Am crezut, de vreme ce cauza nefericirii ei era soția mea, că e o chestiune de conștiință să mă duc și să-i ofer ajutorul meu pecuniar, dat fiind că Dumnezeu m-a dăruit cu avere. — Bănuiesc restul, don Antonio. — Nu contează. M-am dus s-o văd. Imaginează-ți prima noastră întrevedere. Ne-am plâns unul altuia nenorocirile, căci era o nenorocire comună. Îmi ziceam: „Așadar pentru nevasta mea și-a lăsat-o bărbatul acela pe-a lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]