5,661 matches
-
putea să nu deslușim aici, în filigran, tema vicleniei divinităților, acea viclenie al cărei instrument privilegiat este nălucirea înșelătoare? Aceasta este și tema principală din Elena, piesa lui Euripide, căci la baza întregii tragedii stă fabricarea de către zei a unui dublu al Elenei, un dublu fantomatic ce servește drept ispititoare momeală. În tragedia greacă, statutul Elenei pare de-a dreptul uimitor. Încă din Orestia, Elena este absentă și totodată prezentă. În jurul ei se articulează, în Agamemnon, motivul fantomei, cel al imaginii
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
aici, în filigran, tema vicleniei divinităților, acea viclenie al cărei instrument privilegiat este nălucirea înșelătoare? Aceasta este și tema principală din Elena, piesa lui Euripide, căci la baza întregii tragedii stă fabricarea de către zei a unui dublu al Elenei, un dublu fantomatic ce servește drept ispititoare momeală. În tragedia greacă, statutul Elenei pare de-a dreptul uimitor. Încă din Orestia, Elena este absentă și totodată prezentă. În jurul ei se articulează, în Agamemnon, motivul fantomei, cel al imaginii din vis și cel
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
nemișcat, regele abandonat trăiește înconjurat de ipostazele Elenei: phasma, oneirophantos și colossos. Imaginea spectrală a acesteia trece prin fața unui Menelau ce visează cu ochii deschiși; femeia apare și în visele sale nocturne, după cum este imortalizată și printr-o statuie, un dublu în care el a dorit să-i vadă neîncetat făptura. Pentru cor însă, fantoma Elenei este și o erinie. Asociată suferinței, războiului, sângelui vărsat, măcelului, ea este legată de acel Ate al neamului, de destinul nefericit al Atrizilor, presărat cu
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
salvat de pângărire). Adevărata Elenă, cea pe care o vedem pe scenă lîngă mormântul lui Proteu, fusese răpită de Hermes și adusă aici pe un nor, din porunca zeilor cerești, care, pentru a întinde o cursă pământenilor, îi concepuseră un dublu fantomatic, o imagine înșelătoare prin perfecta ei asemănare cu modelul. Când Teucros (care ajunge tot aici după moartea lui Aiax) o întâlnește pe Elena, el, cel ce o „văzuse cu ochii lui” pe cealaltă Elena, găsită de Menelau în Troia
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
unei văgăuni neștiute. Statuia și fantomatc "Statuia și fantoma" Raportul dintre statuie și fantomă apare cu claritate în tragedia greacă. Colossos-ul1, amintește Vernant, este acea efigie înălțată din pământ, împlântată în sol, simplă piatră, statuie-stâlp sau statuie antropomorfă ce figurează dublul, substitutul cadavrului absent și îi fixează psyche-ul, adică acea parte a omului care, în concepția grecilor, rătăcește între lumea celor vii și lumea celor morți și care, ca fantomă, reprezintă o putere primejdioasă sau, dimpotrivă, protectoare. Acest colossos poate fi
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
colossos-ul este un semn al absenței, al apartenenței la un altundeva, totodată, semn al vizibilității posibile a psyche-ului pentru cei vii, al fantomei care se poate întoarce și al alterității sale. Colossos-ul ține de ceea ce Vernant numește „categoria psihologică a dublului”. „Un dublu este altceva decât o imagine. El nu este un obiect natural, după cum nu este nici un obiect mental, o imitație de obiect real, o iluzie a spiritului ori o creație a minții. Dublul reprezintă o realitate exterioară subiectului, dar
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
un semn al absenței, al apartenenței la un altundeva, totodată, semn al vizibilității posibile a psyche-ului pentru cei vii, al fantomei care se poate întoarce și al alterității sale. Colossos-ul ține de ceea ce Vernant numește „categoria psihologică a dublului”. „Un dublu este altceva decât o imagine. El nu este un obiect natural, după cum nu este nici un obiect mental, o imitație de obiect real, o iluzie a spiritului ori o creație a minții. Dublul reprezintă o realitate exterioară subiectului, dar care, prin
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
ceea ce Vernant numește „categoria psihologică a dublului”. „Un dublu este altceva decât o imagine. El nu este un obiect natural, după cum nu este nici un obiect mental, o imitație de obiect real, o iluzie a spiritului ori o creație a minții. Dublul reprezintă o realitate exterioară subiectului, dar care, prin însăși înfățișarea sa, prin caracterul său insolit, se deosebește net de obiectele familiare ce alcătuiesc decorul obișnuit al vieții. El joacă simultan pe două planuri opuse: în aceeași clipă în care își
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
realitate exterioară subiectului, dar care, prin însăși înfățișarea sa, prin caracterul său insolit, se deosebește net de obiectele familiare ce alcătuiesc decorul obișnuit al vieții. El joacă simultan pe două planuri opuse: în aceeași clipă în care își afirmă prezența, dublul se revelează ca neaparținând lumii noastre, ci unui inaccesibil altundeva.” 1 Dar oare nu tocmai această ambiguitate a statutului prezenței e cea care definește fantoma? Ca și colossos-ul, fantoma marchează distanța dintre vii și morți, stabilind totodată o punte între
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
apariția spectrală sau nălucirea, viziunea halucinată, apoi vedenia din vis și, în sfârșit, statuia. Trei feluri în care Menelau o avea pe Elena, fără să o aibă totuși cu adevărat. Trei feluri de a articula prezența și absența. Statuia ca dublu, ca eidolon modelat pentru a face cu putință prezența în absență, realizează legătura dintre cei vii și această lume a absenților prin excelență care sunt morții. Piatra grosolan cioplită sau sculptată în așa fel încât să semene cu modelul ei
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
în ochi înseamnă să te trezești față-n față cu toată oroarea lumii de dincolo”; în același timp, transformându-te în piatră, ea „face din tine o oglindă în care își privește hidoasa față și se recunoaște pe sine în dublul, în fantoma care ai devenit atunci când i te-ai uitat drept în ochi”. Până la urmă, Gorgo „ești tu însuți într-o altă lume, ești capul acesta învăluit de tenebre, ești chipul acesta marcat de invizibil; în ochii lui Gorgo se
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
propriului tău chip”. Oare masca eroului tragic nu-i oferă spectatorului imaginea unei alterități înfricoșătoare împreună cu oglinda în care el însuși își recunoaște propria înfățișare macabră? În această voce care pare să vină de altundeva, spectatorul nu aude cumva ecoul dublului său, răsunând dintr-o lume a umbrelor și a negurilor? IItc "II" Scena teatrului no, răscruce a memoriilor și aparițiilortc "Scena teatrului no, răscruce a memoriilor și aparițiilor" Shite sau spațiul intermediartc "Shite sau spațiul intermediar" Un actor mascat pătrunde
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
a orbitoarei sale materialități, este menită să sugereze întruparea unui invizibil, prezența aici și acum a unui altundeva și a unui altădată. Actorul teatrului no nu este, în ultimă instanță, un avatar al colossos-ului? Ca și colossos-ul, un mort-dublu sau dublul unui mort, alianță a materialității celei mai palpabile cu imaterialul psyche... Actorul-dansator, avatar al colossos-ului: o estetică a privirii și a vociitc "Actorul‑dansator, avatar al colossos‑ului\: o estetică a privirii și a vocii" Dacă ne raportăm la tratatul
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
cum trupul neînsuflețit al lui Henric al V-lea trebuie să se păstreze pur și neîntinat, un alt mort de viță nobilă, bătrânul conte de Salisbury, va prelua, în ultimele scene ale primului act, rolul răzbunătorului neînduplecat. Un fel de dublu al lui Henric al V-lea, Salisbury este și el o figură eroică. Îl inițiase pe Henric în arta războiului, iar Talbot îl numește „oglinda” tuturor războinicilor, atunci când, lângă trupul viteazului căzut în luptă, are impresia că mortul îl somează
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
femeii altădată vii, iar această amețitoare confuzie îi dă Hermionei, prin mijlocirea Paulinei, o neașteptată putere. Momentul în care „magiciana” îi smulge lui Leontes jurământul că nu se va căsători niciodată fără consimțământul ei introduce discret tema asemănării, a unui dublu al reginei pe care Paulina se însărcinează să-l caute și să-l găsească. Un dublu care să-i semene leit, ca un portret, ca o pictură (picture). „As like Hermione in her picture”, o altă Hermionă, nu atât de
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Momentul în care „magiciana” îi smulge lui Leontes jurământul că nu se va căsători niciodată fără consimțământul ei introduce discret tema asemănării, a unui dublu al reginei pe care Paulina se însărcinează să-l caute și să-l găsească. Un dublu care să-i semene leit, ca un portret, ca o pictură (picture). „As like Hermione in her picture”, o altă Hermionă, nu atât de tânără ca aceea de odinioară, dar a cărei vedere va fi pe placul fantomei: She shall
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
însuflețirii statuii („it appears she live”) dobândește o asemenea putere de fascinație, dar răspândește și o asemenea teroare, încât Paulina se grăbește să nege orice amestec diavolesc în operația magică de convocare a fantomei, acea fantomă, acel psyche al cărui dublu de piatră este colossos-ul. Bineînțeles, Hermiona prinde glas, își binecuvântează fiica regăsită și îi mărturisește că, dacă ceva a ținut-o în viață, aceasta a fost doar speranța de a o vedea iarăși acasă. Toată lumea așteaptă acum povestirea amănunțită a
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
cel rumen în obrăjori și atât de blând”, după cum și-l amintește Arviragus. Moartea presupusă, dar falsă, asemănarea și travestirea își dau aici mâna pentru obținerea unui „efect de fantomă”, la a cărui ambiguitate contribuie, în mare măsură, „metamorfoza” produsă: dublul este feminin. Falsa moarte e prezentă de-a lungul întregii piese, iar granița dintre ea și moartea adevărată este aproape imperceptibilă, până-ntr-atât încât cele două par unite printr-o bizară similitudine. Dacă, în Cymbeline, Imogena nu moare de-
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
provocată de absența lui Arthur și trăirea profundă a acestei absențe apar ca un presentiment al morții: o fantomă a luat încă de pe acum locul absentului. În camera goală a copilului ei, disperarea mamei va umple vidul chemându-i fantoma, dublul: Durerea ține locul celui dus, Se culcă-n patul lui, mă ia de mână, Îi poartă ochii dragi, ’i-ngână vorba. Mi-l amintește-n tot ce-avea frumos, Cu forma lui îi umple haina goală; Am deci cuvinte să
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
iluziei), încât pare că-și mișcă ochii și că printre buze i se strecoară o răsuflare. Întreg vocabularul vieții, al respirației și al mișcării participă, în discursul lui Bassanio, la descrierea acestei imagini care se însuflețește sub ochii lui, așa cum dublul statuar al reginei moarte se însuflețise, în Poveste de iarnă, grație magiei Paulinei. De altfel, aici, ca și în fața statuii Hermionei, senzația este aceea de supranatural, ai impresia că portretul a fost pictat de un semizeu. Imaginea reunește animatul și
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
privire robită simulacrelor și învinsă de ele: „Le-am făcut curte doar unor simulacre ale aleselor noastre”, va spune Berowne, același care comparase fierbințeala dragostei cu nălucirile din mintea delirantă a lui Aiax... Fantomalul și jocurile dubluluitc "Fantomalul și jocurile dublului" Tot în fața simulacrelor, în puterea pe care acestea o au asupra privirii fascinate, captivate va găsi Shakespeare resortul profund al împletirii - în numeroase piese - a travestirii cu asemănarea și cu dublul, sporind astfel „efectele de fantomă” din comediile lui. Aliind
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
lui Aiax... Fantomalul și jocurile dubluluitc "Fantomalul și jocurile dublului" Tot în fața simulacrelor, în puterea pe care acestea o au asupra privirii fascinate, captivate va găsi Shakespeare resortul profund al împletirii - în numeroase piese - a travestirii cu asemănarea și cu dublul, sporind astfel „efectele de fantomă” din comediile lui. Aliind asemănarea și travestirea, creând un joc complicat de relații simetrice, „în oglindă”, Noaptea regilor deschide calea confuziei identităților și a sexelor și, mai ales, naște incertitudini: personajele nu știu niciodată dacă
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
unei imagini răsfrânte într-o oglindă. Același care este, însă altul... Iată minunea (wonderful) asemănării desăvârșite a două personaje ce se reflectă reciproc. Minune cu nimic mai prejos decât aceea a aparițiilor; iar din cele două personaje, veritabile figuri ale dublului, Shakespeare nu a făcut cu totul întâmplător oameni despre care se crede că ar fi murit (în timpul unei furtuni pe mare), căci intenția lui vădită a fost aceea de a insista, o dată mai mult, asupra relației ascunse dintre dublu și
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
ale dublului, Shakespeare nu a făcut cu totul întâmplător oameni despre care se crede că ar fi murit (în timpul unei furtuni pe mare), căci intenția lui vădită a fost aceea de a insista, o dată mai mult, asupra relației ascunse dintre dublu și fantomă. Regăsit, Sebastian este perceput ca o fantomă care se întoarce: „Cu hainele astea era îmbrăcat când s-a scufundat în vârtejul unde și-a aflat mormântul. Dacă stafiile pot să capete o formă și să îmbrace un veșmânt
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
amintirii morții acestuia (amintire de neșters, păstrată neîncetat de Sebastian în inima lui). Totul se petrece ca și cum fantoma tutelară a tatălui mort ar fi de față, cu semnul lui de pe frunte, tocmai pentru a pecetlui recunoașterea. Așadar, revelarea secretelor miracolului dublului se va datora, în final, unei fantome. Și astfel, jocul amăgirilor creat de existența dublului - în măsura în care el a condus-o pe Olivia spre Sebastian prin mijlocirea Violei, dublul lui travestit - se va dovedi un instrument al adevărului. Ambivalent ca și
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]