2,256 matches
-
a fi fericit preț de mai bine de-o părere, în ideea, exprimată acum în termeni freudieni, a revărsării pulsiunii sexuale în pulsiune de moarte. Adept al ideologilor de sfîrșit de secol XVIII, apoi al lui Schopenhauer (fără pretenții de exeget), Michel Houellebecq crede, precum Destutt de Tracy, că “être c’est vouloir” și că asistăm astăzi la anestezierea tot mai accentuată a voinței ca principiu vital. Nu concepe să scrie o carte cu un personaj oarecare, care să nu reprezinte
Scandalosul Michel Houellebecq by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/13496_a_14821]
-
ca niște mordente care decorează - pentru pura desfătare - linia pură a versului. Și nu în ultimul rând, același apetit pentru comentariul viu, savant și jucăuș, broderii la broderia în sine, ducând fantezia și înțelegerea cititorului în sfere unde niciodată un exeget hugolian n-a îndrăznit să le poarte. Iată, de pildă, adnotarea la Écoute-moi, Madeleine (Ia aminte, Magdalină): �Primăvăratecă, adică reavănă și verde, poezia e o reverdie (și în sens tehnic, și la propriu), altoită pe o pastourelle. Cu tot motto
La concurență cu Debussy by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/14960_a_16285]
-
volumele poetului sărbătorit cum se cuvine la 85 de ani nu spun nimic. Nu lui, R.V., ale cărui merite nu s-au făcut remarcate pînă acum, ci așa, în general. Aceeași afirmație și tot fără argumente e extinsă și asupra exegeților lui Gellu Naum (după cum se știe, universitari și scriitori cu bibliografie consistentă) - nimic despre nimic: Nu demult, pohetul fu sărbătorit din nou. I-a mai apărut o carte. Care nu spune nimic. Cum nu spun multe dintre cele pentru care
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/16529_a_17854]
-
și care stăruie în această tendință de a fi. Dar cum s-o spui pe românește într-o formă concentrată și deopotrivă acceptabilă? Cum să spargi chistul fără să curgă? Din acest motiv, Bogdan Mincă salvează partea și sacrifică întregul. Exegetul nostru are predilecție pentru expresia precisă de întindere mică, lăsînd ansamblul cărții să plutească într-o nebuloasă speculativă. Mincă se ferește să dea reprezentări. El sapă în cuvinte lăsînd cititorului libertatea ca, prin proprie imaginație, să-și urzească reprezentările dorite
Plastronul semantic by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5754_a_7079]
-
dar nu vede desenul sugerat de ele. Aude notele muzicale, dar nu percepe melodia. Vede cuvintele, dar nu întrezărește imaginea care rezultă din cuvinte. În fine, la așa înzestrare, așa destin. Specializarea lui Bogdan Mincă îl hărăzește unei fatale însingurări, exegetul concurînd singur, fără însoțitori și fără adversari, pe o pistă deschisă de pregătirea sa de elită. Un Alexandru Elian de secol XXI sau un Gheorghe Mușu fără sutană. Cartea lui Mincă e lupta sa cu îngerul, un fel de zidire
Plastronul semantic by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5754_a_7079]
-
pentru o viitoare ediție de opere complete o astfel de investigație este un suport salvator. În postfața primului volum, Niculae Gheran subliniază foarte bine acest merit: ,Recenta carte a lui D. Vatamaniuc despre Arghezi - mult așteptată - îi va obliga pe exegeții lui să-și revizuiască opurile, punând totodată bazele unei ediții critice serioase", la care adaugă: , Nu cunosc în istoriografia românească un scriitor care să se fi bucurat de o cercetare similară, cu un bilanț atât de prodigios. Fără îndoială, acest
Harta unui continent literar by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11584_a_12909]
-
aceea de comunist, cînd am început să gîndesc politic". Într-adevăr cea mai mare parte a vieții sale, M. Beniuc a servit aparatul comunist cu o rîvnă ce l-a transformat în exemplu al unei atari deloc măgulitoare posturi. Totuși, exegetul său susține: "Contrar declarațiilor sale inflamante, Mihai Beniuc nu e un comunist convins". Cum așa? Explicația e oarecum prea șocantă, gazetărească: "Mihai Beniuc a fost atît de tare înfricoșat, în anii stalinismului de ceva cu care a fost șantajat (să
O struțo-cămilă ideologică (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17139_a_18464]
-
de o natură nu tocmai recomandabilă". În 1905 sau 1906, E. Lovinescu nu-l judecă din punctul de vedere al modernismului, căci el nu se cristalizase încă, nici din punctul de vedere general al unei critici de direcție, căci tânărul exeget crede că "un critic nu influențează niciodată pe un adevărat artist". E. Lovinescu se călăuzea în aprecierea sa de un criteriu mult mai puțin controlabil: el judeca în absolut, din punctul de vedere al exigenței lui Tucidide de a se
E. Lovinescu - 125 - Bovarismul ideologic by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10619_a_11944]
-
factorilor în măsură a sluji demonstrația scontată și a unei scriituri expresive, ne întîmpină o contestare "în lege" a Maiorescului. Neputînd apela la scandaloasa panoplie proletcultistă și nefăcînd caz nici de linia iraționalist-autohtonistă a unor Hasdeu, Blaga sau Mircea Eliade, exegetul nostru optează pentru îmbrățișarea punctului de vedere al lui G.Călinescu. Portretul cvasidesființator semnat de Divin este reluat cu suficientă fidelitate, prin amănunțirea și îngroșarea liniilor cu un condei malițios. Din sămînța călinesciană crește un arbust cu frunze toxice. Să
Un duel cu aerul by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7732_a_9057]
-
Contactul cu René Ghil a generat "bufonerii instrumentale", dar și... o nostalgie clasicistă, căci Macedonski îl apreciază pe Verlaine ca un "clasic", bardul francez nefiind, spunea el, "nici realist, nici simbolist, nici decadent, nici instrumentalist". Neputînd fi acceptat în optica exegetului decît pasager sau parțial romantic, simbolist, parnasian, Macedonski ar fi un barochist printr-o summa estetică a creației sale, prin aerul baroc al acesteia în totalitate: "Romantic ca fond spiritual, clasicist în aspirație, parnasian în viziuni și modernist în intuiții
Baroc existențial by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9585_a_10910]
-
Dumitru Avakian Melomani sau public de specialitate, muzicieni performeri sau muzicologi, exegeți ai fenomenului muzical artistic sau personalități ale intelectualității noastre, puțini sunt cei care păstrează astăzi - la noi, dar nu numai! - în memoria colectivă a timpului semnificațiile unui destin precum cel al lui Wilhelm Furtwaengler. Personalitatea sa revine cu sporită semnificație
Scrierile lui Furtwaengler by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/11079_a_12404]
-
ale compromisului): "Construit pe și apărat de verdictele criticii, sistemul literaturii române a deceniilor din urmă - și, într-o perspectrivă mai largă, al culturii creative - a constituit practic singura opoziție amplu articulată la presiunea uniformizatoare, depersonalizantă a statului polițienesc comunist". Exegetul are dreptate cînd semnalează și dezvoltarea fenomenului în direcția unor plusări "sistematice" (în orice caz foarte frecvente), de ordin estetic, acoperind necesitatea încurajării morale a unei rezistențe, acel "joc al supralicitărilor apte să creeze sau să alimenteze acele vitale prestigii
Trei decenii dew critică (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12280_a_13605]
-
momentului literar actual". Acest imperativ i se înfățișează bifurcat în funcționalitatea sa, pe de o parte individualizat, derivat din datele "axiomatice" ale conduitei creatorului, pe de alta, probînd în anume momente dificile, "maturitatea și exemplaritatea conștiinței breslei". Ne găsim, remarcă exegetul, într-un astfel de moment. După "recuperarea estetică" din jurul anului 1960 (mai curînd, să zicem 1965), concretizată nu doar în opere viabile, ci și în reconstituirea nivelului de profesionalitate (elaborarea formei), avem sarcina decisivă a "eradicării falsului la nivelul substanței
Trei decenii dew critică (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12280_a_13605]
-
a neacceptării opiniilor sale în parte, se impune o apreciere asupra totalității activității sale care articulează o viziune asupra întregii noastre vieți spirituale, cu valențe multiple: "Actualitatea acestui Lovinescu, profund și vizionar, e pentru mine de maximă importanță", ne asigură exegetul. Să relevăm o consonanță între această morală dilatată, plurifuncțională a operei lovinesciene (dl. Lefter o numește "o morală fabuloasă") și morala analog expansionistă a acțiunii criticilor reprezentativi din decursul "epocii de aur", nevoiți a profesa și ei "un soi de
Trei decenii dew critică (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12280_a_13605]
-
fac un deserviciu obiectului adorației lor. Zgomotul controverselor indică existența unui interes viu, Ťfierbinteť, pe cînd surdina elogiului pios nu face decît să mențină marile figuri ale trecutului în spațiul rece al convenționalismului, în imperiul inert al clișeelor". Regretabil că exegetul nu se ocupă decît fugitiv de prima parte a perioadei pe care o tratează, cea a anilor 1960-1965, înfeudată încă, în amplă măsură, proletcultismului. Consemnînd circumstanța că "în acea primă fază a istoriei sale, regimul comunist a transformat literatura și
Trei decenii dew critică (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12280_a_13605]
-
sînt de ordin formativ și organizatoric. Contribuțiile proprii, de istoric literar, cad pe planul doi. E realmente curios faptul că Profesorul, Ťșef de școalăť în Universitatea clujeană, n-a dat cărți fundamentale și nici măcar - cum se spune - Ťde referințăť". Ochiul exegetului se oprește uneori parcă fortuit asupra măștii somatice, asupra comportării cîte unui coleg pentru a desprinde din ele sugestia unui "spațiu interior". Mondenitatea, elasticitatea, "charmul" nestrăin de "cochetărie" al lui Nicolae Manolescu nu alcătuiesc oare un pandant al extrovertirii sale
Trei decenii dew critică (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12280_a_13605]
-
la mormântul tinerei rusoaice ce și-a pus capăt zilelor?... (Ehrenburg menționează că, la acea vreme, printre rușii ce se stabiliseră la Paris și nu se puteau adapta aici, sinuciderea era ceva obișnuit.) Astfel redă lucrurile Ehrenburg. Iar la eminentul exeget al operei brâncușiene Barbu Brezianu găsim următoarele: în 1910, „la rugămintea doctorului Marbe, ridică monumentul Sărutul, pentru mormântul sinucigașei, incizând cu litere chirilice inscripția: „Taniușka Rachevskaia, născută la 6 aprilie 1887, adormită la 22 noiembrie 1910 /îndrăgită, cea mai iubită
Dintr-un jurnal-yes-eu parizian by Leo Butnaru () [Corola-journal/Journalistic/6102_a_7427]
-
literar sau critic își va crea el însuși modelul teoretic al operei sale (oricare ar fi aceasta) după formația și capacitățile sale de a-și pune într-un sistem experiența de cititor profesionist, devenită „viziune”. Sigur că experiența sa, de exeget și monografist al lui Călinescu, a fost o ocazie fericită de a se confrunta cu un mare autor de texte critice, în continuă ebuliție, și că ea a funcționat ca o sfidare: dar nu e mai puțin adevărat că și
Globalizarea criticii literare by Mircea Anghelescu () [Corola-journal/Journalistic/2672_a_3997]
-
a vedea dacă mai poate săgeta inima Penelopei, încordînd arcul tinereții sale. Ultima (?) încercare ce i-au dat-o zeii - poate cea mai grea - este aceea de a o lua de la început, alături de o Penelopă-Turandot, care (indiferent de ce ar spune exegeții) e mai tînără că Nausicaa (tocmai pentru că valul e țesut numai pe jumătate). Căci valul Penelopei este și un giulgiu. E giulgiul Amarantei, care a ales să fie singura un veac, în acest unic scop: de a-si broda, cît
Micul Print revine în Ithaca by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/17526_a_18851]
-
extrema stîngă -, panseurile lui Pierre Klossovski din Sade mon prochain, citate pasate de la Baudelaire la Nietzsche și asimilate dada-ului, este invocat chiar și Huysmans poate pentru Liturghia neagră (La-bas) și extrasele din Maurice Blanchot (Lautréamont et Sade), unul dintre exegeții redutabili ai operei lui Sade. Experimentul celor patru a fost realizat de ambele totalitarisme care au cuprins Europa, de cel nazist și de cel comunist. Primul este mereu luat în discuție, iar regizorul a orientat parabola totalitară a societății sadiene
Pasolini și Sodoma modernă by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/9639_a_10964]
-
mondial a scris encomiastic despre căpetenia ocupației germane în România, generalul Mackensen, după ce colaborase încă din 1915 la ziarul filogerman, Seara, scos de dubiosul Al. Bogdan-Pitesti, comportare pentru care a fost arestat și pedepsit disciplinar. Așa încît, nu fără dreptate, exegetul sau vorbește de "un spectacol al registrelor extreme", oferit de scriitor... Cu deosebire elocventa ni se înfățișează atitudinea acestuia, schimbată cu... 180 de grade, față de C. Dobrogeanu-Gherea. Să-i dăm acum cuvîntul, măi pe larg, lui Valentin Chifor, cuvînt cît
Felix Aderca sau "un spectacol al registrelor extreme"(II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17725_a_19050]
-
prietenilor ca și a adversarilor, desființarea biroului "Europei libere" din capitala Franței și, nu în ultimul rînd, evoluția nefavorabilă a unor oameni ce păreau repere etice, descalificați în pestrița realitate postdecembristă, îi produc Monicăi Lovinescu mîhniri pe măsură, pe care exegetul le receptează cu o respectuoasă, plenară participare, socotindu-le a fi "cele ale unui om care a alergat în permanență cu privirea îndreptată înainte și care este pus acum să constate că toate speranțele și idealurile sale au rămas în
Fondul existențial by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8048_a_9373]
-
închisorilor comuniste și să moară, ca să intre din nou în atenția criticii, care descoperă în opera postumă un nou scriitor, fără exagerare, senzațional. După 1963, a început o adevărată luptă a familiei pentru recuperarea manuscriselor din seifurile Securității și a exegeților ce aveau să le cerceteze și, integrându-le scrierilor de până în 1944, să le pună în adevărata lor valoare. Pe această baricadă s-a aflat și Liviu Grăsoiu pe atunci, foarte tânăr, care de-a lungul a 40 de ani
Un devotat by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/7544_a_8869]
-
miza acestei povestiri nu este doar parodierea mijloacelor prozei polițiste. Prin apelul la surse livrești în scopul elucidării unor crime misterioase, Gloanțele lui Van Moos amintește de Moartea și busola lui J.L. Borges. Detectivul lui Borges se transformase într-un exeget al textelor talmudice. Grigore Ona interpretează mitologiile nordice. Numai că, în timp ce imaginația lui Borges construiește spații simetrice, Cornel Ivanciuc ne proiectează într-un fabulos cu intenții parabolice. "Gloanțele răzbunării" parcurg mii de kilometri până să-și atingă victima, sfidând legile
începutul si sfârsitul by Dan Croitoru () [Corola-journal/Journalistic/17550_a_18875]
-
astfel construit, chiar dacă nu este foarte spectaculos (pe alocuri didacticismul său exasperează) are trăinicia unui zid de cetate și cu greu i s-ar putea găsi fisuri. Cu liniștea cu care scrie despre modernitatea viziunii poetice a lui Ilarie Voronca, exegetul arată și punctele slabe ale poeziei: "...senzația de diluare a discursului, de monotonie provocată de reiterarea oarecum mecanică a procedeelor retorice utilizate pentru relativa structurare a textului. (...) superficialitatea punerii în ecuație a unor elemente (de tipul catahrezei, al metaforelor in
Un pedagog la școala avangardei by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/9333_a_10658]