3,283 matches
-
atâta vreme cât Întoarcem filele unei cărți. Ale unui jurnal intim. Artă a portretului și depozit al senzațiilor, jurnalul intim invocă un timp și evocă un spațiu. Crucificat Între aceste două fatalități ale existenței sub-lunare, el Își va dezvolta, pe lângă o evidentă expresivitate, și o subtilă tehnică a autoapărării. O platoșă paradoxală, În care cuvintele se ascund Îndărătul altor cuvinte, iar imaginile se cheamă, peste obstacolul atât de fragil al timpului, al datei, unele pe altele. O cursă nebunească, iscată ca din senin
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
fel, jurnalul intim e o Încercare reînnoită de a transmite posterității mai mult decât scrisul său: propria viață. Istoria vieții, care, la Katherine Mansfield, vrea să fie una „a fiecărei zile”, În Pseudo-jurnalul lui Anton Holban nu aspiră decât la expresivitatea fragmentului, iar la Camil Petrescu nu e decât un conglomerat arbitrar de note zilnice. În fiecare din aceste cazuri - și În multe altele - inventarierea mersului șerpuit al zilelor devine, inevitabil, și o istorie a morții. Tensiuni, traume, obsesii Cât din
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
radicală, de irațională și de... totalitară (aspirația, resemnarea de a trăi sub dictatură!), Încât respinge orice formă de dialog. Cuvintele nu mai vor să se supună realității - nici măcar aceleia, fictive, a universului imaginar -, intrând Într-un fel de grevă a expresivității: parcă ar dori să-și recapete sensurile seci, lipsite de orice expresivitate, ale articolului de dicționar. Sinucigașul violentează și, În cele din urmă, anulează Însăși motivația scrierii jurnalului. Tot statisticile (dar și simpla observație psihologică) arată că jurnalul se dorește
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
dictatură!), Încât respinge orice formă de dialog. Cuvintele nu mai vor să se supună realității - nici măcar aceleia, fictive, a universului imaginar -, intrând Într-un fel de grevă a expresivității: parcă ar dori să-și recapete sensurile seci, lipsite de orice expresivitate, ale articolului de dicționar. Sinucigașul violentează și, În cele din urmă, anulează Însăși motivația scrierii jurnalului. Tot statisticile (dar și simpla observație psihologică) arată că jurnalul se dorește o formă de extensiune a dialogului: cu existentul, cu alteritatea, cu identitatea
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
jurnal, sinuciderea nu e doar „o acțiune pozitivă și violentă, care implică o anumită desfășurare de forță musculară”20 (!), ceea ce coboară actul În regimul strictei mecanicități, ci... o temă literară! Nu se poate ca scriitorul, luat de avântul propriei sale expresivități, să nu-și trateze suferința (ori presimțirea acesteia) ca pe o temă literară. Nu de exhibiționism e vorba aici, cât de amânarea, ca pe o nouă povestire a Șeherezadei, a unei sentințe nemiloase. Atât Pavese, cât și Sylvia Plath (ca să
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
a Îmbrățișa imprecizia fecundă a psihologiei, că sinuciderea există ca „ispită” și că omul poate accepta - nu numai ca principiu metafizic - ideea morții 21. Scoasă din conul de umbră al oprobriului public și moral, sinuciderea se metamorfozează, dobândind forța de expresivitate a unui act „de creație”, În gest creator de semnificații. Importante, Însă, nu sunt felurile În care un scriitor se sinucide, ci modalitatea În care el „fantazează” pe marginea acțiunii fatale. E mai puțin important dacă el moare ca un
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
din zona biograficului strict, pentru a-și croi o nouă identitate În vasul alchimic al creației. Locurile comune ale sinuciderii (nefericirea, boala, tristețea, deziluzia, disperarea, nebunia) infiltrează Încetul cu Încetul spațiul eului auctorial, alterându-l și Încărcându-l cu o expresivitate pe care n-o avusese În ipostaza lui de document. Ceea ce se Întâmplă În jurnalul intim nu e doar un transfer al persoanei, ci și o modificare continuă și ireversibilă a datelor inițiale. Fie că e perceput ca o modalitate
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
august 1953, cuvintele - simple sunete Înfuriate - prind o consistență tragică. Sylvia Încearcă să se sinucidă. Nu Întâmplător, firește, singura notație din perioada premergătoare, actului suicidar e relatarea despre executarea celor doi Rosenberg. Detaliile, de-o cruzime Înspăimântătoare, sunt selectate În funcție de expresivitatea și sensurile ce-ar putea fi acordate macabrului ritual. Oripilată de relatarea unui reporter, ea intră În rezonanță cu scenele atroce descrise de ziare și se imaginează În postura de călău metafizic, pregătit să ia parte la sinistrul spectacol: Frumoasa
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
practice pot fi extrem de ușor cuantificate. De altfel, propoziția imediat următoare demonstrează discutabilul mecanism al deducțiilor lui Pierre Reboul: dacă indicibilul este echivalat cu Însăși substanța sa (care nu poate fi comunicată! - avertizează logica rebouliană), Înseamnă că el dezvoltă o expresivitate care sfidează normele obișnuite ale comunicării. Cu astfel de considerații se poate atinge fără greutate domeniul metafizicului, ceea ce Pierre Reboul nu ezită să sugereze: orice Încercare de a conferi sens ideii de intimitate capotează În fața sforțării utopice de a „Încifra
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
privirea intimă”, „scrutarea subiectivă” aduc la același numitor aspirația constructivă și rapacitatea micilor Întâmplări cotidiene. Ca Într-o cutie cu fund dublu, tensiunea acumulată a zilei Își creează un spațiu al refugiului din care va trimite spre exterior semnale derutante. Expresivitatea involuntară a intimității deturnează dorința inițială de ordine Într-un factor perturbator și Într-un agent al dezordinii. Incoerențe și miopii Fără Îndoială, ar trebui urmărite mutațiile petrecute În decursul scurtei evoluții Între negarea realului și recolonizarea lui cu fantasme
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
fericirii” (carnetele lui N. Steinhardt sunt astfel numite doar prin antifrază) fără considerabilul risc de a le vedea transformate Într-o Însăilare kitsch, plutind În impasibila și indiferenta consemnare a stărilor de grație. Complexitatea, ca formă a nuanțării tensiunii și expresivitatea ca modalitate a eliberării acestei tensiuni provin din componenta intimă a jurnalului. Intimul alcătuiește suportul obligatoriu al discursului nevrotic din care se modelează Întreaga forță de comunicare a confesiunii. El e un accelerator de particule, menit să infuzeze viață semnelor
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
conta În această confruntare fără capăt ar fi cele de pace - clipele În care se completează jurnalele operațiunilor, dar se conturează și noile strategii. Învolburarea ca stare naturală propice confesiunii se dovedește, și ea, la fel de contraproductivă. Tensionat și plin de expresivitate e doar efectul acesteia, dar nu și spațiul În care se desfășoară. Cele mai de nemărturisit Întâmplări și sentimente, cele mai „agresive” imagini din cotidian ori din subconștient au, totuși, nevoie de un spațiu al liniștii, de reculul necesar scrierii
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
relevă și drept un act al distanțării, al reordonării prin contemplare de la distanță a unei sume de reflexii disparate și, deci, incoerente. Perdea de semne derutante, intimul necesită participarea celuilalt, În virtutea ironicei predestinări a reflexului contabilicesc. Paradoxal, jurnalul intim dobândește expresivitate prin anularea forțelor care alcătuiesc materia primă a confesiunii-intimitate și prin reasamblarea lor Într-un corp tensional. Această reorganizare nu e doar o operație tehnicistă, ci și o condiție a definitivării structurii și a stabilirii valorii sale estetice. Faza inițială
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
Ca materializare a unei lumi ce trăiește În inconștiența fragmentarismului, intimul reevaluează insignifiantul și Îi acordă un rol determinant În viața scriitorului. Neliniștea, frustrările, ambițiile, automatismele sunt captate de pagina de hârtie și transformate Într-o formulă coerentă, a cărei expresivitate autorul nu și-o poate imagina. Absența „stilului” În majoritatea scrierilor intime provine dintr-un dispreț neconștientizat față de materia primă avută de autor la dispoziție. Însă tocmai molozul, deșeurile, schijele de realitate sunt martorii cei mai calificați ai existenței sale
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
creatoare) sunt mai ușor de descoperit, În cea de-a doua ele se ascund Îndărătul aparent obiectivei relatări lipsite de pasionalitate, În stilul camerei cinematografice. Însă chiar dacă participă la constituirea unui cadru preestetic sau mai degrabă a unui câmp de expresivitate literară, emoționalitatea nu e o condiție suficientă pentru a trage concluzii pertinente asupra literarității sau non-literarității unui text. (Înțelegem prin literaritate ceea ce Jakobson deslușea a fi una din funcțiile actului lingvistic al comunicării, mai precis cea poetică: situația În care
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
din domeniul paraliteraturii trec și ele prin același purgatoriu al pre-literaturii. Oricât ar părea de depășită (ba chiar reacționară!) teza funcției emoțional-cognitive a ficțiunii, ea rămâne, dincolo de metode și de mode, un element cert de identificare a literarității. Auto-suficiența, adică expresivitatea care se dispensează de context, instituie un câmp comunicațional În care literatura ocupă locurile din avanpost. În acest caz, intimitatea, departe de a fi o barieră a constituirii textului literar, devine Însuși elementul catalitic: ia parte În procesul metamorfozei jurnalului
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
Îngăduie instituirea unor relații În care lucrurile obiectiv grave se așază firesc alături de cele evident frivole. Or, tocmai alternanța aleatorie, combinațiile șocante Între mărturisirea plină de tensiune și Înregistrarea aproape mecanică a detaliilor intrate În seria banalului constituie forța de expresivitate a intimității. Când s-a vorbit de „trivialitatea jurnalului intim”26, se făcea, desigur, referință la disprețul acestuia față de stabilirea unei linii de demarcație Între „intrările” importante și cele frizând futilitatea. Admițând că un astfel de lucru ar fi posibil
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
de efortul zilnic al scriitorului de a-și transpune În scris trăirile. Intimitatea stârnește potențialitățile textului și le sustrage aneantizării prin repetiție și absență a unui context literar. Uniformitatea... informală a scrierii se mulează pe un calapod care-i conferă expresivitate - nu numai prin strangularea cotidiană a Însemnărilor, prin caznele de a relua, sisific, lucrul de la capăt În fiecare zi, ci și prin ierarhizarea lor În interiorul aceleiași zile. Intimitatea este, așadar, un element de echilibrare a forțelor centrifuge ale jurnalului și
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
intra prea adânc În cercul vicios al relației dintre timp și mărturisire (studiată, de altfel, Într-un capitol special), e mai prudent să observăm că intimitatea se exprimă Într-o unitate de timp, Însă ținând cont de anumite rigori ale expresivității literare. Din păcate, jurnalul nu poate ființa În afara unui limbaj preexistent (chiar dacă există destule Încercări de a ține jurnalul Într-un „limbaj cifrat”). La rândul său, limbajul va imprima o anumită rigoare, un anumit conservatorism și un tip de expresivitate
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
expresivității literare. Din păcate, jurnalul nu poate ființa În afara unui limbaj preexistent (chiar dacă există destule Încercări de a ține jurnalul Într-un „limbaj cifrat”). La rândul său, limbajul va imprima o anumită rigoare, un anumit conservatorism și un tip de expresivitate ce decurg din Însăși natura „cuvintelor tribului”. Particularizarea, individualizarea se produc tocmai prin recursul salvator la organizarea intimă a spațiului confesiv. În concluzie, e greu de admis identitatea dintre limbajul intimității și stilul scriiturii. Relația dintre ele este una de la
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
măcar de acest moment de liniște; ascultă-mă8. În acest caz, dorința de cunoaștere a eului propriu ascunde voința de a-l controla. Michelet introduce, Însă, un element cu totul surprinzător Într-un studiu „științific”: pasiunea. Perturbatoare prin excelență, sentimentele, subiectivitatea, expresivitatea involuntară a textului scot mărturisirea de sub constrângătoarele interdicții auctoriale. Acționând Însă În spațiul literaturii, scriitorul proiectează niște false imagini, care Îl trimit În zona artelor plastice. Consistența autoportretului provine din posibilitatea de a fi anexat unui domeniu cu claritate delimitat
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
se adapteze În funcție de presiunea temporală care-i condiționează existența. Rândul alb care separă o zi de alta, segmentarea aproape mecanică a porțiunii zilnice din jurnal fluidizează până la prolixitate o materie pe care autorul ar vrea-o concentrată și plină de expresivitate. Eul privitor Un autoportret - mai degrabă un autoportret involuntar - putem descifra totuși În orice jurnal. Dar el nu corespunde liniilor pe care voia autorul să le imprime. Chiar În cazurile În care funcțiile jurnalului conțin o clară direcționare În sensul
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
stârnită de un orizont de așteptare În care ficțiunea și realitatea se Îngemănează sub protecția unui eu contemplativ, privitor) cvasi-libidinala masă informă de senzații, sentimente și impresii pe care le smulge contabilității. Ulterior, ea le translează În domeniul În care expresivitatea artistică și viața independentă a textului devin ținte inconștiente ale actului de a scrie, de a depune mărturie prin scris. Trei entități Autoportretul, așa cum apare el În jurnalul intim, se organizează, de regulă, În jurul a trei entități. Cea dintâi este
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
autorului de a elimina din descriere ficțiunea, imaginarul, interpretarea. Dar, alungate pe ușă, acestea se reîntorc pe geam. Tensiunea extraordinară provocată de dubla articulare a autoportretului - la o extremă, de imaginarul cu pretenții de obiectivitate al scriitorului, la cealaltă, de expresivitatea involuntară a decupajului zilnic - conferă jurnalului, ca Întreg, rolul de conștientizare a sinelui. Adică prerogativele fantasmării În marginea a ceea ce pare cunoscut, acceptat și inamovibil. Înainte de a fi scrierea multiformă (Însă ușor previzibilă) a ceea ce se vede, jurnalul e investigarea
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
sau defectele fac parte din Însăși rețeta compunerii autoportretului. Când un Stendhal Își exaltă cu o Încântare plină de ifose trăsăturile fizice, el Își trasează, simultan, un contraportret. Acesta depășește În negativitate ceea ce i se părea că a câștigat În expresivitate. Exemplele care să susțină această idee se pot Înmulți la nesfârșit. Din perspectiva analizei narative, autoportretul și jurnalul intim alcătuiesc nu Întrepătrunderi ale textului, ci două registre textuale complet diferite. Punctul-cheie al acestei imposibile identități provine din impedimentul sau, cum
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]