2,528 matches
-
de Eugen Ionescu în Lecția, Delir în doi, O fată de măritat. Toate caracterizate prin "dezarticularea limbajului". Modernitatea intrinsecă a prozei și a dramaturgiei, particularitățile intrigii, distorsiunea limbajului, conflictul dintre individ și sistem, râsul "crispat, înghețat", asemănător cu râsul din farsa tragică, modernă pledează pentru situarea dramaturgiei lui Caragiale "la o distanță aproximativ egală" între piesele clasice și dramaturgia absurdului. Aceeași mutație s-a produs la nivelul tipologiei. Specificitatea personajului clasic consta în consecvența devenirii temporale. Caragiale și Eugen Ionescu aduc
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
ambiguizarea". Privirea globală asupra absurdului comic caragialian îi permite Loredanei Ilie să imprime o imagine valorizatoare dramei Năpasta, descalificată valoric de Paul Zarifopol, în eseul Publicul și arta lui Caragiale. Defectele amendate de critic sunt întoarse în trăsături particulare ale farsei tragice moderne. Sugestivă, demonstrația dezvăluie intuiție critică. Restabilirea dreptății printr-o nedreptate întruchipează "justiția naturală imanentă, opusă oarbei justiții sociale". Inedită, prin perspectiva plurală și corelarea cu absurdul comic caragialian, este și interpretarea "paginilor bizare", semnate de Urmuz. Comentariul Loredanei
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
la léttre" în "tehnica zig-zag-ului", astfel denumită după titlul rubricii recurente din "Ghimpele", "Claponul", "Moftul român". Caragiale pune cuvintele în libertate, cum va proceda peste trei decenii Tristan Tzara. Asociațiile verbale aleatorii imprimă personajelor o structură caracterială zigzagată, prefigurând antieroul farselor tragice din Cântăreața cheală, Scaunele, Tabloul. De tehnica avangardistă "ține și tehnica dicteului automat" intuită de G. Călinescu "în stenogramele dialogului la judecătorie", dar și în redactarea sub formă de telegrame ludice a impresiilor receptate la Moșii (Tablă de materii
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
unei evoluții în dublu sens: căderea comicului în tragic și convertirea tragicului în comic. Absurdul, fatalitatea existenței, nonsensul, rutinarea exasperantă pot converti comicul în tragic, pot face cu ușurință translația de la veselie la disperare și durere amară. Conceptul modern de ,,farsă tragică" pus în circulație de Eugen Ionescu, dar identificabil în opera unei părți importante a scriitorilor afiliați avangardei postbelice, sensibili la spectacolul angoasant al lumii aflată într-o stare de criză a valorilor, de derută și dezordine, nu este o
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
teoria contrastului, fie pe cea a superiorității, fie pe cea a relaxării. În același mod se poate găsi o ilustrare a definiției lui Kant în ,,aforismele" debitate de Mitică, în ,,culmile" impregnate de umor spiritual, ca să nu mai vorbim de ,,farsa" Conu Leonida față cu reacțiunea, bazată pe acest procedeu al eliberării după o încărcare a tensiunii psihice, prin lămurirea derizorie care declanșează brusca decomprimare. Henri Bergson ar fi recunoscut în piesa O scrisoare pierdută, în automatismul unor personaje (Trahanache, Farfuridi
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
lettre"80, presupune desconsiderarea unității de idee și "lăsarea cuvintelor în libertate", profesată ulterior sistematic de Tristan Tzara. Nonanalogia, asociația ilogică sunt transferate și asupra personajelor care dobândesc o structură în zigzag (Leonida, Cațavencu), anunțând-o pe aceea a noneroilor farsei tragice 81. Neașteptată este descoperirea unei autentice rețete dadaiste între Sfaturile (1893) lui Caragiale: "Luați o jumătate de afirmare a unui ziar opozant și amestecați-o bine cu o jumătate de dezmințire a unuia guvernamental iată o rețetă adeseori bună
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
sunt trasate sarcini care vizau "dezmințirea falselor teorii despre gratuitatea râsului caragialian"17 și exploatarea sau fabricarea conținutului ideologic al scrierilor lui Caragiale care se remarcau sau se salvau exclusiv prin "acuitatea observației care demască filistinismul marii și micii burghezii, farsa liberalismului regimurilor politice"18. De altfel, ca toți marii clasici, în special Mihai Eminescu, I. L. Caragiale a fost "anexat"19 ca strămoș ilustru a cărui operă, supusă sfârtecării cu "foarfecele"20 care au înlăturat toate inadvertențele, denaturată și contrafăcută 21
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
direcției caragialiene pe coordonata politică prin piese precum Apostolii, Plicul de Liviu Rebreanu, Escu de Tudor Mușatescu, Ultima oră de Mihail Sebastian, Generația de sacrificiu de I. Valjan, dar și mai puțin cunoscutele Schimbarea la față de George Mihail Zamfirescu, și farsa într-un act Competența de N. D. Cocea. Comedia de moravuri implică satira existenței burgheze la Al. Kirițescu (Gaițele), Tudor Mușatescu (Titanic vals), I. Valjan (Nodul gordian), T. Arghezi (Seringa), pentru ca în literatura dirijată din regimul comunist care, după 1953
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
retoric al ironiei, poate fi subordonată satirei, la rândul ei o formă a burlescului sau a comicului absurdului. 3.5. Parodia la Caragiale Ilustrative pentru modul parodic în literatura română sunt poeziile, "poveștile", portretele-caricatură din publicistica lui Caragiale, dar și farsa O soacră, considerată de Florin Manolescu o exemplară parodie a literaturii de consum și a celei sentimentale din a doua jumătate a secolului al XIX-lea80. În cazul lor, așa cum spuneam, decantarea riguroasă a componentelor comicului, în special a ironiei de
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
conversațional vidat de sens. Metamorfoza textului ionescian cunoaște o fază intermediară, aceea a parodiei vizând alcătuirea deficitară a lucrărilor didactice sterile, rupte de viață, caracterizate prin artificialitatea exemplelor ce ilustrează inadecvat o vastă informație. Procedeu fundamental pe care se bazează farsa tragică a timpului nostru 101, parodia se definește în general printr-o deformare ludică și critică a unei lucrări prestigioase. Cel mai adesea, intertextualitatea parodică presupune păstrarea schelăriei, a construcției originare și modificarea substanței acesteia în scop satiric, fie pentru
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
fapt, decesul tragic al acestuia, deces reperat de Diane Blakemore într-o circumstanță reală și transpus de Eugen Ionescu în artă nu numai în prima sa piesă, ci și în Lecția "o mică sumă a absurdităților lingistice"114 sau în farsa tragică Scaunele, unde "nu există comunicare pentru că nu există cui să i se comunice, nici ce să comunice, nici cine să comunice"115. Realizarea comunicării implică transmiterea unui mesaj dinspre polul emițător către cel receptor și este condiționată de starea
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
creștet, cu pălărie, ar fi crescut sufocat, cu călcâiele într-un ghiveci. Suculența fertilă a nărilor făcea utilizarea batistei monumentale laborioasă. Prezidenta, scoțându-și basmaua de mătase și ducându-și-o la nasul vocal, ca un prestidigitator care pregătește o farsă, turbura importanța rolului ei social și politic și solemnitatea ședințelor, cu pauza caricaturală a unui trombon, iar grava ei amabilitate și marele-i prestigiu genealogic, se găseau astfel știrbite periodic, ca o liturghie de catedrală în care ar intra lătrând
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
pun la îndoială iubirea pentru logodnicul ucis, decizie având ca firesc resort intim apriga dorință de pedepsire a știutului vinovat, justifică perfect recurgerea la sinucidere ca soluție atât pentru vendetă, cât și pentru salvarea sufletului său pustiit. Pe temeiul acestei farse macabre pe care Nastasia o pune în practică pentru pedepsirea ucigașului, subtitlul piesei, în formula voit oximoronică de tipul "comedie tragică", ar putea fi însoțit de sintagma "umor de spânzurătoare", aplicabilă aici în sens propriu. Piese ca Idolul și Ion
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
uniformizarea sau gruparea în cupluri siameze, degradarea fizică și/sau morală, precum și dezorientarea și veleitarismul sunt, pentru I. Constantinescu, elemente de construcție a personajului caragialian prin care acesta se îndepărtează de structura tipului tradițional, dar se apropie profetic de noneroul farsei moderne. Leonida și Efimița, Farfuridi și Brânzovenescu, Dandanache, Trahanache, Dumitrache și Ipingescu, Pampon și Crăcănel, Mița și Didina, dar și Mitică, Mache și Lache, etc. sunt personaje tipizate și schematizate caricatural, reduse la simple măști sau fantoșe, dar devin simboluri
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
se rezolvă prin limbaj"22. Eroarea de a considera personajul caragialian o simplă imagine a unei anumite societăți surprinse într-un anume moment istoric este semnalată și de Radu Stanca. Interpretarea acestuia apropie, de această dată, teatrul lui Caragiale de farsa medievală: "Comedia caragialescă e o comedie de tipuri morale. Oamenii lui Caragiale nu sunt încarnările unor caractere general umane. Ei sunt personificări etice. În teatrul lui Caragiale nu avem, de exemplu oameni meschini, ci meschinăria. Nu oameni proști, ci prostia
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Catindatul nu este numai o reipostaziere a bufonului (sannio) din mimus și atellane sau a lui Bucco (netotul cu obrajii umflați), ci și a caracterului de stupid, a tipului funcționarului, precum și o anticipare a personajului alienat sau a clovnului din farsa tragică și modernă. Cațavencu este o variantă de alazon (impostor), are profilul unui caracter clasic, cel al demagogului, poartă clar pecetea tipului social realist al politicianului, prefigurând sugestiv "rinocerul" din teatrul ionescian. Faptul că nu toate personajele pot fi caracterizate
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
să le adâncească semnificațiile. Mai concret, aceste personaje apar reipostaziate, într-o manieră mai mult sau mai puțin debitoare lui Caragiale, în unele lucrări din dramaturgia și proza interbelică, prefigurează prin anumite aspecte care țin de construcția lor aparte "noneroul" farsei tragice, regăsindu-se mai târziu resemnificate, în lumina noilor circumstanțe social-politice, la Ion Băieșu sau Teodor Mazilu, și chiar la prozatorii târgovișteni. Astfel, în variantă benignă, de "pușlama simpatică", a cărui pehlivănie se manifestă exclusiv în plan discursiv, prin recursul
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
observă deja cum, în mod surprinzător, eroul camilpetrescian se îndepărtează printr-o stranie dedublare de modelul caragialian, evoluând spre statutul de "om" cu preocupări, ambiții și sentimente autentice. Schematismul, artificialitatea, construcția de marionetă sunt depășite aici prin configurarea dimensiunii interioare. Farsele, vorbele de duh, veselia contagioasă, disimularea, optimismul inconștienței, iresponsabilitatea, lăudăroșenia puerilă, desfiderea autorității conturează imaginea unui Mitică arhicunoscut, caragialesc. Spre deosebire de acesta însă Mitică Popescu "place[...] E ca nuca, ... are coajă, dar are și miez...Ei, coaja o lapezi fără pagubă
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
sunt cârnățărese"56, până când sinuciderea singurei femei virtuoase pe care o sacrificase experimentului îl readuce fatal în ipostaza de soț înșelat pentru care doar crima poate, instinctual, să-i "repereze onoarea de familist". Aceeași prăbușire distonantă a eșafodajului comic în farsă grotescă, ancorabilă intertextual în caragialiana schiță 1 Aprilie (monolog), surprinde și intrigă în nuvela Vedenia. "Păcăleala gigantică"57 plănuită îndelung de căpitanul Naicu pe seama soției sale spiritiste, o va face să treacă prin stările resimțite de Stavrache la vederea fratelui
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
vrea să spunem că albul e negru, răul e bun ș.a.m.d."2. Interesant este faptul că, exploatând tocmai acest sens al absurdului, teatrul denumit astfel nu numai că nu este absurd, ci duce raționamentul logic până la exces, "noneroul" farsei tragice fiind adesea obsedat de "ducerea la absurd" a logicii înseși. Elocventă este demonstrația făcută de Bartholomeus, logicianul din piesa lui Eugen Ionescu, Improvizația la Alma sau Cameleonul păstorului: "Ba nu, dimpotrivă, putem spune că din cât un lucru este
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
filosofic și sociologic și tratate avangardistic în teatru, nu în forma dramatică tradițională, cum au procedat Sartre și Camus, ci în maniera ilogică impusă de absurd chiar și configurației lucrărilor dramatice. Altfel spus, printr-un demers fără precedent, autorii de "farse tragice" Eugen Ionescu, Samuel Beckett, Arthur Adamov, Friedrich Dürrenmatt, Max Frisch, Eduard Albee, Fernando Arrabal, Jean Genet considerați deja "clasici" ai avangardei, au reușit să inoveze nu doar tematica dramaturgiei, ci și forma tradițională, aristotelică a acesteia. În mod paradoxal
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
de altă parte, cel de revelare a absurdului în toată ilogicitatea sa. Au cultivat, așadar, paradoxul, oximoronul, ambiguitățile, incongruențele și exagerările de tot felul, precum și amestecul de limbaje, de stiluri și de categorii estetice în piese pe care le subintitulează "farse tragice", "pseudo-drame", "drame comice" etc. Pentru ca deruta și surpriza să fie totale, la nivelul receptorului sunt manipulate și distorsionate până și reacțiile fiziologice firești, spectatorul confruntat cu imaginea artistică adecvată absurdului fiind constrâns să accepte că, de fapt, "comicul este
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
angoaselor, prin desprinderea de contingent și vizarea în ansamblu a condiției umane clownești. Acest comic al absurdului sub specia deriziunii a luat locul tragicului într-o lume pervertită, a valorilor degradate, a omniprezentei mediocrități pentru care nu tragedia clasică, ci farsa tragică modernă este potrivită. În Teaterprobleme, Dürrenmatt opina că lumea modernă este compatibilă cu comedia grotescă deoarece "tragedia, ca cea mai riguroasă specie a artei, presupune o lume structurată [...]. Comedia [...] una diformă, în devenire, pe cale de a fi răsturnată"13
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
El nu crede așa ceva. El gândește că așa este societatea."16 Nici această deschidere a orizontului conceptual caragialian nu-1 apropie decisiv de realitatea ficțională creată în maniera secolului trecut, în primul rând pentru că, așa cum observa Romul Munteanu: "preferința autorilor de farse tragice pentru universul imaginar și investigarea angoaselor, face ca în acest gen de teatru să nu mai găsim decât anumite semne ale realității epocii noastre, coincidența operei de teatru cu realitatea exterioară fiind de-a dreptul imposibilă."17 Așadar, s-
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
rețele de elemente apropiate de literatura absurdului, mai ales dacă acestea se pot conjuga cu observații viabile din lucrări conexe, care pot confirma ipoteza precursoratului caragialian pe tărâmul acestei literaturi. De exemplu, poetica teatrului absurdului, realizată de Romul Munteanu în Farsa tragică, investighează aspecte care se regăsesc punctual printre elementele de modernitate reperate de I. Constantinescu în teatrul lui Caragiale: transformarea formei necirculare a dramei în formă circulară (favorizând crearea intrigii sinusoidale), diminuarea rolului acțiunii în teatru (prefigurându-se teatrul "așteptării
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]