2,688 matches
-
parcă înviată din morți, „încetează să mai fie o piatră”. Un suflu eliberator ascuns înăuntrul ei o scoate dintr-un somn asemănător cu moartea. Halucinație sau pură realitate, momentul însuflețirii statuii („it appears she live”) dobândește o asemenea putere de fascinație, dar răspândește și o asemenea teroare, încât Paulina se grăbește să nege orice amestec diavolesc în operația magică de convocare a fantomei, acea fantomă, acel psyche al cărui dublu de piatră este colossos-ul. Bineînțeles, Hermiona prinde glas, își binecuvântează fiica
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
câmp de stele, Martiri în luptele lui Ámor, grele. Spăimântători la chip, ei nu te lasă Să te arunci în neagra morții plasă 1. Răspunsul lui Pericle la provocarea lui Antiochus și atracția lui irezistibilă pentru tânăra fată trădează o fascinație a morții, curajul de a nu ocoli confruntarea cu Gorgo. Moartea de care îi amintește regele pare o oglindă ce-i răsfrânge propria imagine, cu care, acceptând să moară, e gata să se contopească. Mai târziu, într-un dialog cu
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
decât viziunea iadului care îl cutremurase pe prințul Marocului 1. Această uneori insuportabilă intensitate a privirii „celuilalt” le oferă îndrăgostiților experiența unică a deposedării de sine. Înainte ca Bassanio să aleagă unul dintre cele trei sipețele, Porția dă glas propriei fascinații vorbind despre privirea tânărului pretendent, despre vraja învăluitoare a ochilor lui, vrajă resimțită ca o perturbare a identității și ca o deposedare, exprimată în text printr-un joc complex al formelor pronominale: Doar ochii dumitale sunt de vină: Privindu-mă
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
în mreje și târâtă într-o aventură amoroasă. Mai târziu, vorbind despre această întâmplare, Olivia va mărturisi că farmecele tânărului paj îi „pătrunseseră prin efracție”, printr-o invizibilă și subtilă efracție în ochi, aceștia neputând să reziste „unei prea puternice fascinații a imaginației ei”. Totuși, lucru ciudat, când o întâlnise pe Viola, Olivia o întrebase: „Ești cumva actor?”, la care Viola răspunsese: „Nu”. Și adăugase: „Jur că nu sunt ceea ce joc” („I am not that y play”). Întrebarea nu numai că
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Totuși, lucru ciudat, când o întâlnise pe Viola, Olivia o întrebase: „Ești cumva actor?”, la care Viola răspunsese: „Nu”. Și adăugase: „Jur că nu sunt ceea ce joc” („I am not that y play”). Întrebarea nu numai că nu a împiedicat fascinația, dar a și contribuit la nașterea ei. Când, în actul următor, Viola o va evoca pe păcălita Olivia, victimă a unei erori (mistaken), Olivia, care ar fi făcut mai bine să se îndrăgostească de un vis (a dream), aceeași Viola
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
cimitirul unde trebuie să ajungă înainte de răsăritul soarelui. Îndrăgostiții, ca și nebunii - ni se va spune în ultimul act al Visului..., într-o nouă scenă dintre Tezeu și Hipolita -, au năluciri, vedenii (shaping fantaisies), în miezul cărora se ascunde uneori fascinația pentru cea mai monstruoasă alteritate, chiar dacă până la urmă acestea se dovedesc a fi doar amăgiri, iluzii create de vreun duh răzbunător și malițios, destul de îngăduitor totuși, ca să nu-și ducă sinistra farsă până la capăt. Ci doar până la limita unei experiențe
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
alt calibru: ea avusese efectul înfricoșător al apariției unui spectru. Într-adevăr, scena a treia din actul al treilea este, pentru Alonso, o veritabilă scenă cu fantome. Scena întoarcerii fantomei lui Prospero, pe care îl crezuse mort. Un amestec de fascinație, uluire, stupoare, frică îngrozitoare - aceasta este starea regelui (ce se căiește acum) în fața „miracolului” la care asistă, când valurile par să vorbească cu vocea lui Prospero, iar vântul să-i rostească numele, care-i amintește lui Alonso de complicitatea lui
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
în soția lui și care, se teme el, „îi va cufunda sufletul în tenebrele nopții”. Numai dragostea imensă a doctorului Wangel, a celui ce acceptă „să desfacă învoiala” dintre ei, o va elibera, în cele din urmă, pe Ellida de fascinația și de teroarea sumbră a mării, ca și de Străinul revenit la ea după atâta vreme. Jocul „atracției”: teamă și fascinație în fața spațiilor alterității Sub frumusețea ei, Ellida ascunde și ceva din fascinația lui Gorgo, ceea ce o apropie în mod
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
a celui ce acceptă „să desfacă învoiala” dintre ei, o va elibera, în cele din urmă, pe Ellida de fascinația și de teroarea sumbră a mării, ca și de Străinul revenit la ea după atâta vreme. Jocul „atracției”: teamă și fascinație în fața spațiilor alterității Sub frumusețea ei, Ellida ascunde și ceva din fascinația lui Gorgo, ceea ce o apropie în mod straniu de Femeia cu șobolani din Micul Eyolf, bătrâna care umblă pe coclauri alungând șobolanii, care ademenește copilul, ducându-l spre
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
în cele din urmă, pe Ellida de fascinația și de teroarea sumbră a mării, ca și de Străinul revenit la ea după atâta vreme. Jocul „atracției”: teamă și fascinație în fața spațiilor alterității Sub frumusețea ei, Ellida ascunde și ceva din fascinația lui Gorgo, ceea ce o apropie în mod straniu de Femeia cu șobolani din Micul Eyolf, bătrâna care umblă pe coclauri alungând șobolanii, care ademenește copilul, ducându-l spre mare, spre moarte și al cărei nume înseamnă „lup” (se zice despre
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
vor fi acolo sus, cu noi...”. În final, Allmers îi va spune Ritei, căreia îi fusese cu neputință să-l urmeze în moarte pe Eyolf: „Locul celor ce trăiesc e aici, pe pământ”, iar cuplul va renunța definitiv la dubla fascinație a adâncurilor mării și a semețelor piscuri, pentru a nu mai părăsi spațiul terestru (să ne amintim că și „Femeia mării” alege să rămână pentru totdeauna o ființă pământeană), unde dialogul cu morții, chiar dacă nu e decât o posibilitate secretă
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
dulapurile mari, pline de cărți cu poze, mai ales aceea având desenată „pe copertă ș...ț moartea cu o clepsidră în mână și alături o fecioară”. Imaginile o sperie pe Hedvig, dar în teroarea ei există și un dram de fascinație: fata visează să învețe să facă și ea gravuri. Toate aceste lucruri îngrămădite în pod, rămase de la un bătrân căpitan de vas care locuise odinioară acolo - i se zicea „Olandezul zburător”, dar nu era, de fapt, olandez și, la un
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
două personaje deschise în egală măsură spațiilor alterității? Impresia de viață adevărată, de prezență vie a grupului statuar nu o are însă oricine; o au doar cei capabili să înfrunte fantomele, cei care au trăit experiența mării și au simțit fascinația ei, cei care mai cred încă în existența și în forța de dominație a strigoilor. Ultima piesă a lui Ibsen, Când ne vom trezi din morți, exaltă puterile artistului sculptor până-ntr-atât încât face din ambivalența lor unul dintre
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Cea care va vorbi, va acuza, va denunța nelegiuirile lui Hummel este Mumia, soția Colonelului, o femeie din cale-afară de bizară: nu iese niciodată din casă, refuză cu încăpățânare să-și părăsească locuința. Amestec de rătăcire a minții și de fascinație a morții, Mumia a ales, ca să zicem așa, să se claustreze în singurătate, să se îngroape de vie în întunericul morții, închizându-se într-un dulap-cavou unde nu pătrunde nici un fir de lumină. În nebunia ei, se crede papagal. Indiciu
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
aceea a infirmului vindecat, a ologului care începe să meargă; pe de altă parte, Pirandello renunță și la dimensiunea mistică atribuită miracolului de către dramaturgul belgian, pentru a propune o tratare a temei din unghiul derizoriului. În schimb, în ciuda unor ambiguități, fascinația magiei se află la loc de frunte în Uriașii munților. Fiindcă, orice s-ar spune - Pirandello nu se înșală în această privință -, teatrul este o artă păgână. Și totuși el nu uită niciodată că, în creuzetul acestei magii, teroarea se
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Ahile, care alerga după umbra lui Patrocle voind să o prindă și să o strângă la piept, nici el nu va îmbrățișa vreodată altceva decât vidul. Există fără îndoială o strânsă legătură între caracterul nereprezentabil al operelor lui Shakespeare și fascinația pe care ele o exercită asupra lui Craig. E vorba despre acel imperativ al reprezentării spectrului de care am mai pomenit: miza teatrului trebuie să fie transformarea lui într-o capcană de prins invizibilul; în același timp însă, rămânând inevitabil
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
ne amintește el, constă în incantație. Or, spune Artaud, la origine - în Egipt, bunăoară -, incantația era destinată să „rețină sufletul la granița vieții”. Într-adevăr, egiptenii „cunoșteau cuvintele și forțele care puteau opri sufletul în drumul lui spre moarte. Extraordinara fascinație exercitată de magie asupra omului vine tocmai din această miraculoasă putere. Mai târziu, incantația a servit la supunerea forțelor brute ale naturii, dar marea virtute a Magiei rămâne înfrângerea Morții”. Așadar, să oprească sufletele celor morți la hotarul dintre viață
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
uitat spusele lui Maeterlinck despre „neliniștitorul mesaj” transmis nouă prin intermediul acestor plăsmuiri ce „iau înfățișarea înșelătoare a omului viu” și că înțelege să se folosească din plin de acel amestec de „repulsie și atracție”, de acea „tensiune între interdicție și fascinație” pe care le provoacă manechinul. Recapitulând „acuzațiile” aduse manechinului - crearea iluziei mincinoase, folosirea frauduloasă a aparențelor, apelul la artificiul naiv -, Kantor le adaugă încă una: „Protestele unei filozofii care, de la Platon și până în zilele noastre, decretează că scopul artei este
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
statuii lui Osiris din cripta de la Luvru: „Mă cuprinsese frica, pentru că nu încăpea îndoială că era vorba despre un zeu”. În fața unor statui de Giacometti, trece printr-o stare asemănătoare, simte „o emoție foarte apropiată de acea teroare și o fascinație aproape la fel de intensă”. Așadar, pentru Genet, statuile lui Giacometti sunt „locuite” de o prezență invizibilă, din sfera divinității. Să nu uităm, de altfel, că nici femeile sculptate de acesta nu sunt pentru el statui de zeițe, ci zeițe adevărate. Adică
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
separa de părinții săi, adică nu poate accepta soluții tranzitorii, nu poate găsi mijloacele unei detașări progresive și nu se gândește decât să rupă legătura și să plece cu prietenul său, știind în același timp că respinge această soluție. CATHERINE - FASCINAȚIA PENTRU OBIECTUL CARE SATISFACE POZIȚIA DEPRESIVA INABORDABILĂ Catherine, 18 ani, a fost trimisă de medicul său curant datorită tulburărilor sale de comportament. Ea a întrerupt școala în mijlocul anului și refuză să o continue. A fugit de mai multe ori din
Depresie și tentative de suicid la adolescență by Daniel Marcelli, Elise Berthaut () [Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
pasajele consacrate lui Epicur în primele versuri a nu mai puțin de cinci cărți din șase arată ce sentimente contau în edificarea unei prietenii, chiar și atunci când o sută de ani îi despart pe cei doi oameni: admirația, respectul, seducția, fascinația, blândețea, bunăvoința. Și apoi mai există și acea dedicație către Memmius, care ne permite, din păcate, să descoperim că Aristotel are dreptate în tragica lui constatare despre prietenie... Căci Lucrețiu scrie aceste mii de versuri numai pentru Memmius, Caius Memmius
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
ani, bărbații munceau împreună cu femeile, nu era nici o diferență.” Aceste cuvinte, aparținând unui lider de proiect de alimentare cu apă finanțat de Fondul Român de Dezvoltare Socială (FRDS) într-un sat din Hunedoara, sugerează, la nivel intuitiv, de ce există o fascinație față de proiectele de dezvoltare comunitară: nu este doar „productiv”, ci și „frumos” ,atunci când comunitățile se preocupă, investesc și se investesc în propria dezvoltare. Însă, nu de puține ori, această fascinație este însoțită de iluzia participării întregii comunități la astfel de
Practica dezvoltării comunitare by Dumitru Sandu (coord.) [Corola-publishinghouse/Science/2132_a_3457]
-
sat din Hunedoara, sugerează, la nivel intuitiv, de ce există o fascinație față de proiectele de dezvoltare comunitară: nu este doar „productiv”, ci și „frumos” ,atunci când comunitățile se preocupă, investesc și se investesc în propria dezvoltare. Însă, nu de puține ori, această fascinație este însoțită de iluzia participării întregii comunități la astfel de proiecte, uneori, „o iluzie bine fundamentată” și întreținută prin argumente mai mult sau mai puțin simple: dacă în anumite comunități se poate, de ce nu s-ar putea și în altele
Practica dezvoltării comunitare by Dumitru Sandu (coord.) [Corola-publishinghouse/Science/2132_a_3457]
-
nici o Îndoială, de acel loc, și fiindcă ea era atât de aproape de locul său de baștină, Faulques descoperise, deconcertat și liniștit, că iubirea lui pentru Olvido Ferrara nu era doar foarte fizică și intelectuală. Era și un sentiment estetic, sub fascinația liniilor delicate, a unghiurilor și câmpurilor posibile de unde Îi putea privi trupul, a mișcării liniștite, atât de legată de natura ei. În acea dimineață, privind-o dormind Între cearșafurile mototolite din patul de hotel, Faulques a simțit sfâșierile geloziilor viitoare
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
ambivalente. Regizoarea formează, creează, repetă, invită oaspeții la o gustare, alege cărțile, pregătește totul și nu se poate în nici un chip retrage: ea instaurează un regim al coprezenței propriu oricărei forme de supraveghere, cu cele două laturi ale ei, inseparabile - fascinația și dorința de evadare de sub control -, consecință a unei supravegheri drăgăstoase și, totodată, tiranice. Oximoronul lui Mnouchkine. Până la urmă, indiferent de felul în care se exercită, supravegherea este integrată de către actori: ei joacă știindu-se priviți de spectatori și, câteodată
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]