54,757 matches
-
Gheorghe Grigurcu La antipodul poeților certitudinii triumfale, ai energiei proclamative, ai manifestului incendiar, Mariana Filimon exprimă nesiguranța, ezitarea, torpoarea. Cîtuși de puțin securizant, lirismul d-sale lasă ființa descoperită în fața vicisitudinilor, vulnerabilă, neînstare a-și articula decît confesiunea, discreta lamentație. Mărturia pe care ne-o oferă e a unei șovăiri, a unei timidități, a unui simțămînt de irealizare: "Sînt voci în fundal/ nesigure/ precum unele frunze timide/ pe
Prezența scriptică by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10073_a_11398]
-
lucrurilor acestei lumi. O egalizare care dezamorsează posibilele conflicte, împingînd peisajul universal pînă la neutralitatea abstracțiunilor: "Să eșuezi/ pe o insulă încețoșată/ să plantezi nori/ cînd ziua e egală cu noaptea/ și ție totul îți este egal/ ca și cum granițele dintre ființe/ s-ar stinge pînă la simple ultime numere" (Numere ultime). O astenie rezumă de la sine senzațiile, astfel încît vocea se contrage în șoaptă: "încerc să-mi fac prietenă/ oboseala ce mă cuprinde/ toate gesturile lîncezesc/ într-o rezonanță a șoaptei
Prezența scriptică by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10073_a_11398]
-
amănunte pe care vrei/ să le ștergi/ o uitare/ chiar dacă umbra-i rămîne/ neînduplecată și grea" (Octombrie). Autoarea iubește ceasul dimineții "care-și deschide ferestrele" precum o sugestie a infinitului, care pare totuși a introduce un perete de acvariu între ființă și real: "e un unghi magic/ ce aduce nesfîrșitul aproape/ ca un altfel de mare/ vibrînd printre ceruri/ cu animale acvatice/ privite prin sticlă" (Lumină de iulie). Culoarea favorită e albul: "Un alb încremenit ștergar/ îmbracă zarea peretelui" (Restituiri), iar
Prezența scriptică by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10073_a_11398]
-
eșecului, ale "pierderii" astfel cum o biserică ar fi construită din materialele unui templu păgîn. încredințarea vine pe o cale ocolită. Cuvintele de ordine ale crizei: neliniștea, frigul, uscăciunea se instituie drept insigne stilistice ale unei coerențe expresive. Ele salvează ființa de la înecul în spumele din care "se-alege doar noapte/ cu chipuri de lei sîngeroși" (înfrîngere), de la prăbușirea în "gropile anonime": "Sînt mai aproape de veghe/ decît de somn/ o neliniște albastră/ se lasă pe lucruri// altcineva întoarce marginea/ paginii/ la
Prezența scriptică by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10073_a_11398]
-
culege material folcloristic muzical și de a alcătui arhiva fonogramică - XVI - 1747. „Ziua de 15 martie 1927, când s-a pus această rezoluție - va conchide etnomuzicologul Gheorghe Ciobanu, la aproape 40 de ani de la eveniment - este ziua când a luat ființă - după o luptă dârză, s- ar putea spune - prima arhivă fonogramică la noi în țară” și reținea faptul că, în fond, crearea Arhivei Fonogramice „a servit de imbold inițiativei luată de Constantin Brăiloiu”<footnote Ciobanu, Gh. - Prof. George Breazul (1887
GEORGE BREAZUL LA SEMICENTENARUL TRECERII SALE ?N ETERNITATE by Vasile Vasile () [Corola-journal/Science/84199_a_85524]
-
un loc aparte îl ocupă tracii; - distingând cele două categorii de creații populare, ale grupului și ale individului, el „oferă prima explicație sociologică din folcloristica muzicală românească”; - acceptând atât influențele cât și preluările, Breazul afirmă că acestea nu pot altera ființa creației populare<footnote Ciobanu, Gheorghe - Aportul lui G. Breazul la dezvoltarea folcloristicii muzicale românești; în: st. cit., loc cit.; footnote> ; Fostul discipol suplimentează ulterior profilul mentorului cu alte contribuții la „dezvoltarea folcloristicii românești”: „- abordează, pentru prima dată la noi, problema
GEORGE BREAZUL LA SEMICENTENARUL TRECERII SALE ?N ETERNITATE by Vasile Vasile () [Corola-journal/Science/84199_a_85524]
-
cântecele din folclorul copiilor fiind „obiectivări ale muzicalității puiului de român”, necesare pentru descoperirea temeliilor muzicii noastre populare, dar și pentru cultivarea sensibilității celor mici. Aici găsim chemarea pentru legarea educației muzicale de tradițiile autohtone, optând pentru „reintegrarea copilărimii în ființa sufletească, istorică a obștei, în spiritualitatea, credințele, obiceiurile, datinile, în mit, în legendă, în văpaia de dor, de năzuințe și eroism românesc”<footnote Breazul, G(eorge) - Patrium Carmen..., p. 583; footnote> . Autorul programei și al articolului ce explicitează textul ei
GEORGE BREAZUL LA SEMICENTENARUL TRECERII SALE ?N ETERNITATE by Vasile Vasile () [Corola-journal/Science/84199_a_85524]
-
am luat ochii de la femeia cu părul roșu ca focul, frumoasă, care transmitea prin muzica ei, prin interpretarea la pian, o energie fabuloasă. Era un centru pe scenă. Un punct solid, inedit pentru mine. Un personaj implicat pînă în adîncul ființei și al spectacolului. De cîte ori se înfigea în clapele pianului, mă făcea să mă înfior de emoție. Sînt două cîntece pe care le fredonez și astăzi. Cu aceleași senzații proaspete, nemodificate. Așadar, prin '92 sau '93, am văzut un
Dincolo de nori by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/10079_a_11404]
-
ei căpăta o lumină nemaipomenită cînd vorbea despre muzică, despre pian, despre teatru, despre ea în raport cu sunetele, cu exercițiul neîncetat pe care un muzician îl face toată viața. Și părul îi lua foc, se făcea și mai roșu. Și toată ființa ei ardea și se topea în muzică. Și atunci muzica vorbea despre ea. Apoi, despre ce vroia regizorul sau actorul. îți lua mințile, cînd îi ieșea ceva așa cum a simțit. Știa și rîdea. Cu voluptate. Și trăia. Cu voluptate. Era
Dincolo de nori by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/10079_a_11404]
-
ei minunate. Acum cîteva săptămîni, am văzut spectacolul lui Horațiu Mălăele cu Revizorul de la Teatrul de Comedie. M-a frapat muzica. Extrem de dramatică, de tulburătoare, un comentariu bizar de sunete de clopote, de sunete venite din străfunduri de lume, de ființă. Cu totul altceva decît a compus vreodată Dorina Crișan Rusu. Mi s-a părut că pleacă pe un alt drum, că a găsit alte surse care să o inspire altfel, cu totul altfel. Cînd scriu aceste rînduri, Dorina Crișan Rusu
Dincolo de nori by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/10079_a_11404]
-
pîntec și apoi născut în împrejurări cumplite. Narațiunea transmite o viziune desacralizată și demitizatoare prin intermediul unei perspective flexibile. Uneori distanțată, impasibilă, aceasta favorizează ironia, sarcasmul, judecata necruțătoare ori adjudecarea omniscienței; alteori atinge punctul zero față de obiectiv și chiar pătrunde în ființa intimă a lui Odiseu, pentru a relata din interior și a revela nucleul personalității, zonele întunecate ale subconștientului, mobilurile și intențiile ascunse, dorințele inconfesabile. Discursul narativ și imaginile țesute pe pînză, încărcate de simboluri ascunse, recreează scene din aventura eroului
Marea în ruine de David Torres by Dana Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/10054_a_11379]
-
credința în zei se clătina, iar lumea veche, scăpată de sub controlul divinității, supusă altor stăpîni, își pierdea coerența și consistența, se pervertea. Vechiul ritual al sacrificiului cu semnificații sacre se transforma în practica gratuită și cotidiană a uciderii întreprinse de ființe umane degradate precum noii tovarăși de călătorie ai lui Odiseu, pirații din Lisias, Medes și Poliantes, care le măcelăresc pe Circe pe sirene, însîngerînd marea cu trupurile lor sfîrtecate. Firul roșu devine nelipsit în urzeala Penelopei. Odiseu însuși se lasă
Marea în ruine de David Torres by Dana Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/10054_a_11379]
-
odată cu invazia misterioșilor Oameni ai Mării care poartă pe cap coarne de cerb. Înarmați cu topoare și lăncii, ei devastează insulele Cipru, Rodos, Lesbos, Creta, apoi Argosul, Corintul și supun întreaga Eladă unui masacru universal. În identitatea ascunsă a acelor ființe monstruoase, venite dinspre mare și necunoscute de nimeni, Penelopa recunoaște asemănări cu acei zei ai lui Telemah ,care se hrănesc cu lacrimi și transformă fecioarele în arbori" și care îi hotărîseră și ei destinul: acela de a-și țese pînzele
Marea în ruine de David Torres by Dana Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/10054_a_11379]
-
Cea de a doua plecare a lui Odiseu declanșase și ea o nouă derulare a aceleiași povești, unde ei îi revine din nou rolul femeii care țese și așteaptă. Urgia trimisă de zei sînt miturile care se instalează în neantul ființei interioare. Forma înlocuiește conținutul, funcția se substituie sensului într-o aventură care se poate repeta la infinit. Este ceea ce sugerează finalul cărții în secvența ultimei reîntîlniri a protagoniștilor care este o repetare a celei dintîi: Odiseu adresează Penelopei aceeași întrebare
Marea în ruine de David Torres by Dana Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/10054_a_11379]
-
de valori, manierele erau altele. Câte un bătrân întâlnit la o coadă sau în sala de așteptare a vreunui doctor îi permite personajului feminin alunecarea borgesiană în fascinante lumi trecute, încărcate de farmec și mister. Femeile Adrianei Bittel sunt niște ființe sensibile, cultivate, rafinate, ale căror vise sunt pe cale să se destrame. Viața este fundamental prozaică. Iată adevărul la care ajunge aproape fiecare personaj, chiar dacă majoritatea au încă puterea să observe frumusețea în lucrurile înconjurătoare. Deseori, printre scene grotești, între două
Fustele lui Mitică by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10088_a_11413]
-
personalitatea omului viu și teoria la care a ajuns în cele din urmă. Dacă așa stau lucrurile, atunci unui exeget preocupat de înțelegerea unui filozof nu-i va mai rămîne decît ca, plecînd de la opera autorului, să meargă regresiv către ființa lui, întrebîndu-se cu stăruință cîtă coerență există între intuițiile pe care le-a avut la început filozoful și forma livrescă în care le-a turnat de-a lungul timpului. Acesta e procedeul de care face uz Petru Vaida în lucrarea
Aporiile rațiunii by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10104_a_11429]
-
cum cele mai multe dintre fantasticele averi își justifică și ultimul bănuț, cu excepția primului milion, opinia publică este înclinată să-i considere hoți pe cei mai mulți dintre miliardari, inclusiv pe cel care a pornit de la comercializarea unicei agrafe de care dispunea. - "Bogătașii sunt ființe deosebite de noi", îi spunea Scott Fitzgerald lui Hemingway." - "Desigur, i-a replicat acesta, au bani!" Se pare că acea Justiție ce condamnă la cinci ani de pușcărie baba care a furat două rațe și la doi ani pe cel
Meritocratia hotiei by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/10113_a_11438]
-
se poate vedea în figură lui, deoarece el era marcat de gândirea lui Nietzsche, pentru care inelul sau spirală Eternei Reîntoarceri reprezintă o totalitate fascinantă, unul dintre prevestitorii unui sentiment de pierdere iremediabila a totalitatății - în sens de unitate - a ființei și a cosmosului.” (Ramaut-Chevassus, op. cît., pag. 22). Acest interes crescând pentru muzica lui Mahler coincide cu mai multe orientări conceptuale care ar putea fi grupate sub stindardul postmodernismului (după cum afirmă Gavin Thomas Dixon în lucrarea intitulată “Polystylism aș dialogue
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
se produc întotdeauna în afara voinței umane: boli, mai mult sau mai puțin diagnosticate, accidente sau înec, căderi... neprevăzutul tragic intervine de fiecare dată spre a tulbura vieți, spre a sfărîma alianțe, oficiale sau nu, cu alte cuvinte spre a răvăși ființele care îndură șocul dispariției unui copil. Consecințele sunt extreme, deoarece, de fiecare dată, protagoniștii se confruntă cu năruirea proiectelor lor existențiale, resimțind, totodată, frîngerea legăturii organice fondatoare. În felul acesta, mortalitatea infantilă, frecventă în epocă, ceea ce ar putea explica, în
George Banu - Uciderea pruncilor by Anca Mizumschi () [Corola-journal/Journalistic/10107_a_11432]
-
și supraviețuirea familiilor. Astfel, progresul își pierde virtuțile liniștitoare, lăsînd să se ivească perspectiva imobilității: accidentul morții contrazice viziunea securizantă legată de performanțele tehnicii și de optimismul generat de acestea. Spectrul stagnării și al stingerii fecundității devine însăși condiția acestor ființe cărora le-a fost răpit copilul. Progresul și certitudinile care îl însoțesc sunt destabilizate, iar perspectiva înnoirii anihilată: moartea copilului, un mare semnal de alarmă! În ultima vreme, se observă o revenire a motivului, dar într-o modalitate diferită. Această
George Banu - Uciderea pruncilor by Anca Mizumschi () [Corola-journal/Journalistic/10107_a_11432]
-
fie "expus" și el, spre a fi dat morții, din dorința părinților de a evita împlinirea funestelor prorociri ale oracolului? Copiii sunt asasinați în diverse moduri, prin înjunghiere, prin sufocare..., dar întotdeauna ca urmare a uneia și aceleiași rătăciri a ființei. Rătăcire fără speranță, durere fără răspuns! Excesul de suferință o conduce pe mamă la infanticid: pentru ea, nu mai există nici o altă ieșire în fața ororii lumii. Dezarmată, aflată în cădere liberă, lipsită de cea mai vagă perspectivă, ea sfîrșește prin
George Banu - Uciderea pruncilor by Anca Mizumschi () [Corola-journal/Journalistic/10107_a_11432]
-
care și-a încălcat legămîntul, sortindu-și soața regală la sclavie, nu, aici, nu mai există nici un Iason... omorul se adresează lumii care a abandonat femeia și a aruncat-o într-o situație fără ieșire. Uciderea propriului copil - act al ființei fără scăpare! Dar, în același timp, act al libertății absolute! Libertate pe care și-o acordă femeia care a născut, libertatea de a atinge acel hybris care este infanticidul. Nemăsură cu neputință de depășit. Știm asta încă de la Dostoievski. Bond
George Banu - Uciderea pruncilor by Anca Mizumschi () [Corola-journal/Journalistic/10107_a_11432]
-
au obligat pe evrei (alți oameni) să poarte în piept o stea galbenă, ca semn distinctiv. Fapte îngrozitoare, tortura, violul, chiar execuția, sunt depășite ca atrocitate de această stigmatizare a unor semeni. Este cu totul și cu totul inacceptabil ca ființele omenești să fie înfierate (arse cu fierul roșu) asemenea unor vite. Este exact ceea ce fac câțiva ziariști de la COTIDIANUL instigându-i pe cititori și pe cei care accesează site-ul ziarului să aplice ștampila "Generația expirată" pe numele și fotografia
Ochiul magic () [Corola-journal/Journalistic/10112_a_11437]
-
care s-a văzut schingiuit de băieții cu ochi albaștri, și, în confruntarea cu atît de confuza și dezamăgitoarea stare de lucruri postdecembristă, a rămas pe poziția unei intransigențe și a unei demnități ireproșabile. Ceva ascetic și sacrifical există în ființa d-sale, dar fără fanatism, căci fibra-i intimă adăpostește vocația poeziei. E drept, slujirea istoriei în mers nu e străină acesteia (Jacob Burckhardt a calificat "minunatul spectacol al istoriei" drept "poezie"), dar nu o dată practica expresiei poetice asociată politicii
Litota morala by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10118_a_11443]
-
mă ține-n palmă". Sare-n ochi ironia care e un mod de-a sugera idealitățile inaccesibile. Inițial un acerb căutător al acestora, poetul se retrage într-o zonă unde suferințele sînt formal luate peste picior, unde limitele și incapacitățile ființei dezolate sînt consemnate cu iluzoria cursivitate a firescului. Degringolada trupeștii alcătuiri nu e decît o metaforă a dramatismului unui destin, cea mai sesizantă întrucît materia sa e una organică: "O, piciorul meu cel drept/ cum încasează el/ pe tibie și
Litota morala by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10118_a_11443]