3,537 matches
-
căldurii?! După lacrima vărsată în urma fugarilor, temerara își strânsese tabăra și pornise mai departe, pe niște limbi de zăpadă înlesnind alunecarea saniei trase de ea. Mersese destul. I-o dovedea ușoara gâfâială a ei și a copilului. Uki scâncea. Era flămând. Trebuia să facă popas! Și privind încolo și-ncoace, hotărî loc de oprire. Încropi adăpostul pentru mas din trei prăjini. Le-acoperi cu piei de ren. Apoi, feri lăuntrul de umezeală cu o piele uscată de morsă. Niște blănuri de
ATIQTALIK de ANGELA DINA în ediţia nr. 1920 din 03 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/381438_a_382767]
-
o sfâșie, dar o mărturisește cu eleganță: „Vise de dor mai scutură năframe/ De abur, prorocind împăcări noi...” („Vise de dor” -„Sub cerul armoniei”). Discretă, visătoare, trăiește cu pietate momentul: „Las’dorul meu să umble iar prin lume,/ Intersectând realul, flămând de vise mult...” („Dor aprins” - „Sub cerul armoniei”), îl simte în solemnitatea naturii („Dor lumesc” -„Sub cerul armoniei”). În imaginarul poetic, personificat, dorul se conturează în forme, sunet, devine alter-ego („Dorul acela”, în vol. citat). Introspecția îi amplifică viziunea. Scrie
SPICUIRI LIRICE de LIA RUSE în ediţia nr. 2285 din 03 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/381492_a_382821]
-
Acasa > Poezie > Oglindire > OGLINDA Autor: Cristina Crețu Publicat în: Ediția nr. 1983 din 05 iunie 2016 Toate Articolele Autorului Mama se uită în oglindă, e o noapte flămândă și grea, un fluture țâșnește din ea și se ascunde în trup de omidă. Un păianjen își țese pânza în tindă, mai înainte a cântat, acum a tăcut, ca mama să se uite-n pace în oglindă, frumoasă, cum era
OGLINDA de CRISTINA CREȚU în ediţia nr. 1983 din 05 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/381523_a_382852]
-
de dragoste este discursul adresativ folosit la persoana a doua singular, sugerând o apropiată relație între cei doi, între „eu” și „tu”, repere lirice într-o oglindă (in)fidelă a vieții, a timpului. Dorință și dăruire totală: „Și te iubesc flămând, cu disperare,/ Când îți aprinzi luceferi sub sprâncene, / De m-aș așterne-n glod, să-ți fiu cărare, / Și, să-mi pășești pe suflet, m-aș așterne.” (Smaralde întunecate), „Tu mă-ndulcești cu rouă și nectar / Și cu-alte „arme
LA BRAȚ CU IUBIREA PRIN LUME de OLGUŢA TRIFAN în ediţia nr. 2255 din 04 martie 2017 [Corola-blog/BlogPost/381475_a_382804]
-
ceilalți, este posibil să rămână invizibil, insesizabil. Unicitatea sentimentelor, forța iubirii, apogeul trăirilor, se constituie într-o declarație de dragoste desăvârșită în finalul poeziei Când eu te strâng la piept: „Iar când, în fine, mi te dărui toată / Și când, flămând de pofte, te primesc, / Eu știu prea bine: tu ești vinovată / Că nu mai pot pe alta să iubesc.” Poetul pune în balanță toate fațetele iubirii, conștient de faptul că iubirea nu înseamnă doar dorință și dăruire, ci poate trece
LA BRAȚ CU IUBIREA PRIN LUME de OLGUŢA TRIFAN în ediţia nr. 2255 din 04 martie 2017 [Corola-blog/BlogPost/381475_a_382804]
-
-a vânt, a soare ars, a brumă, În ochi, o lume-ncet mi se destramă, Cohorte de-amintiri mă prind din urmă Pe drumul vieții sângerând în toamnă. Stau lângă-un zid. O iederă-l sugrumă. La poale, mișună furnici flămânde, Miroase-a vânt, a soare ars, a brumă Și aș pleca departe, dar n-am unde... În zidul cel bătrân o inimă se surpă, În turn răsare luna cu oasele subțiri, Sângele în valuri spre ceruri parcă urcă, Cu toamnă
DE TOAMNĂ de CRISTINA CREȚU în ediţia nr. 2046 din 07 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/381527_a_382856]
-
situație ai trecut! A exclamat ea. - Da! Chiar a fost o adevărată minune și îți mulțumesc draga mea: Cine știe ce s-ar fi întâmplat dacă nu mă sunai tu. Cred că eram totuși o cină cam prea mare pentru Cougarul acela flămând însă, nu m-ar fi păpat el prea ușor; Te sărut, am alintat-o eu, plecând mai departe spre est, în întâmpinarea zorilor ce se vedeau la orizont! Continua să ningă încet, zăpada moale era călcată ușor de Montero, care
ÎN ARŞIŢA PRIMĂVERII TIMPURII (NUVELĂ) PARTEA A DOUA de IOAN CÂRJA în ediţia nr. 1942 din 25 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380816_a_382145]
-
EMINESCIANĂ... Autor: Nicolae Nicoară Horia Publicat în: Ediția nr. 1840 din 14 ianuarie 2016 Toate Articolele Autorului Joi, 14 Ianuarie 2016 „Cu perdelele lăsate șed la masa mea de brad,” Gândurile de sub tâmple ca tăciunii-n sobă ard Și secundele flămânde se aud bătând în ceas, Cum aș vrea să stau cu tine-n seara asta la taifas; De nimic să nu ne pese, nici de „liniștea uitării,” Nici de Dorul tău cel singur, veșnicit la malul mării, Să vorbim de
EMINESCIANĂ... de NICOLAE NICOARĂ HORIA în ediţia nr. 1840 din 14 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380943_a_382272]
-
nu riști să te întrebi dacă nu cumva el s-a îndrăgostit de statuie, lăsând în plan secund modelul: Cu dalta minții îți sculptez lumina Cu palme oarbe te remodelez, Cu roua sufletului îți spăl vina, Te gust cu dor flămând și te pictez. (Creație) El nu ține seama de acest pericol, și-și cântă înainte dorințele, semn că poetul nu mai face temenele serafice, nu se mai lamentează, cercurile vârstei sale s-au împlinit în maturitate: Ca într-un joc
VITALITATEA VERSULUI FRUMOS- MAESTRUL ION ANDREIȚĂ DESPRE RECENTUL MEU VOLUM DE POEZIE. CU ÎNALT RESPECT, MAESTRE!! de NICOLAIE DINCĂ în ediţia nr. 2331 din 19 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/380905_a_382234]
-
-ți cucerească obrajii, urechile, gâtul... Ți-aș atinge, ca orbii, pielea caldă și fină, Să-ți descopăr cu palma trupul de violină. Sânii încinși de doruri, pe rând ți i-aș cuprinde, Să-i răcoresc, să-i mângâi cu buzele flămânde; Pe pielea de pe pântec - perdea catifelată, Ți-aș pune șoapte, fluturi, și-am s-o dezmierd pe toată. Apoi, nebun de pofte, am să-ți urmez chemarea: Vulcanu-aprins din mine va stinge-n tine marea... (Cântec de noapte) Totuși nu
VITALITATEA VERSULUI FRUMOS- MAESTRUL ION ANDREIȚĂ DESPRE RECENTUL MEU VOLUM DE POEZIE. CU ÎNALT RESPECT, MAESTRE!! de NICOLAIE DINCĂ în ediţia nr. 2331 din 19 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/380905_a_382234]
-
târziu, robotul GPS-ului îmi spunea: „Ai ajuns la destinație!”. Bucuros, parcă trezit din altă lume, i-am răspuns aparatului: - Mulțumesc amice! Trecuse o săptămână de când am plecat și iată-mă înapoi, în miez de noapte, frânt de obosit, dezamăgit, flămând și nu prea mândru de isprava mea! Trecând prin parcarea prost luminată, am observat că din grămada de obiecte pe care le lăsasem la plecare, nu mai era nimic: Fuseseră acolo lucruri bune, iar acum îmi părea rău după unele
ÎN ARŞIŢA PRIMĂVERII TIMPURII (NUVELĂ) PARTEA A TREIA de IOAN CÂRJA în ediţia nr. 1943 din 26 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380920_a_382249]
-
Ediția nr. 2006 din 28 iunie 2016. Amărâtă bătrânică ! O bătrână-n colț de stradă Pe-o piatră de trotuar; Pe cap, doliu, o broboadă, Necăjită de amar. Stă cu mâna tremurândă Întinsă pentru un ban, Că de trei zile flămândă A zăcut într-un canal. Pe soț, cu mulți ani în urmă, Gangrena l-a mistuit. Era poate cel din urmă Dintr-un leat care-a pierit. În Italia un fiu, după altul dispărut, A fost spulberat pe zebră. Și
ION I. PĂRĂIANU [Corola-blog/BlogPost/380888_a_382217]
-
înhămat caii ce zburdau pe pereți, iar zăbale le-am tras din fuioare de vânt, căci fără potcoave vor părea petrecăreți. Dintre tăcere și cuvânt izvorăște alt gând, filon de nădejde prin deșertul singurătății, neostoit dar optimist mi-e gândul flămând, chiar dacă-n fiece zi, e mai mic fitilul vieții. Caii gândurilor trec la trap printre poeme, am învățat să-i strunesc cu zăbale de dor, dar înfășurată-n speranță, aștept o vreme, când sigur voi spune, de azi, pot să
CAII GÂNDURILOR de MARIA ILEANA TĂNASE în ediţia nr. 2210 din 18 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/374322_a_375651]
-
De ce ? făcu bunica, aproape speriată. - Nu-mi place mâncarea ! - Cum nu-ti place ? Dar ce-o să mănânci, că altceva n-am... Ionuț se uită pierdut prin odaie, cu ochii a nemulțumire și dezumflare. - Hai, mănâncă ceva! Doară n-o să stai flămând! - Bunica! Chiar dacă te superi, eu așa ceva nu mănânc! - Nu mănânci ? Dar de ce nu mănânci ? Toate-s bune, proaspete, nu ca cele de la București! - Vreau mâncarea de la București, care-mi dădea mami! îngână băiatul cu figură cât se poate de nefericită
MOFTURI LA MANCARE de VIOREL DARIE în ediţia nr. 2210 din 18 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/374321_a_375650]
-
Acum mi-ar plăcea să pot iubi, să pot fi copila care m-am născut și care văd că a rămas undeva, în grădina blocului, punând în continuu în pământ semințele unui măr ionatan pe care și acum îl mușcă flămândă după orele de școală. Ea reia acțiunea într-un continuum al speranțelor și intru în acel joc privind mărul care acum este cât blocul și roadele lui hrănesc păsările Bucureștiului și oamenii poftindu-i esențele. Și mi-ar plăcea, Victore
AŞ MÂNCA DE FOAME AMINTIRILE (FRAGMENT DE ROMAN) de ANNE MARIE BEJLIU în ediţia nr. 2180 din 19 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/374338_a_375667]
-
unor tensiuni și frustări insuportabile. Dar, mai bine, să exemplificăm: ai țesut în juru-mi o pânză de păianjen te simt undeva aproape la pândă într-o scorbură a minții ți-aud bătăile inimii mușchii încordați ești ca o văduvă neagră flămândă într-o zi mă voi lăsa devorat pentr-o clipă de pathos de grație până atunci însă primește perechea aceasta de aripi și hai să zburăm până la capătul lumii iar la sfârșit să ne trezim oameni.. Aștept puncte de vedere
3 CURENTE LITERARE MINUSCULE ȘI MANIFESTUL SUBLIMISMULUI de AUREL CONȚU în ediţia nr. 2180 din 19 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/374351_a_375680]
-
CÂNTECELE JIANULUI (1) (VERSURI) Autor: Liviu Florian Jianu Publicat în: Ediția nr. 1369 din 30 septembrie 2014 Toate Articolele Autorului CÂNTECUL LUI PARIS Elena din Troia vinde struguri în piață. De ce, Regină? Ca bobul cel blond În iedera-ți vie, flămând vagabond, Nu-mi vinzi, ca lui Paris, iubirea, pe viață? Ți-aș duce-o în Troia, fugind amândoi De colțul acesta prea singur, de lume - Din strugurii tăi așa cruzi și de soi Să bem mustul vieții și morții, în
CÂNTECELE JIANULUI (1) (VERSURI) de LIVIU FLORIAN JIANU în ediţia nr. 1369 din 30 septembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/374409_a_375738]
-
Acasa > Stihuri > Semne > EȘTI, MOARTE, ÎNSETATĂ ȘI FLĂMÂNDĂ Autor: Dan Norea Publicat în: Ediția nr. 1280 din 03 iulie 2014 Toate Articolele Autorului Ești, moarte, însetată și flămândă, Să-nghiți de-a valma pruncul cel curat, Mireasa albă, baba tremurândă Și tânărul ce n-a ajuns bărbat. Îți
EŞTI, MOARTE, ÎNSETATĂ ŞI FLĂMÂNDĂ de DAN NOREA în ediţia nr. 1280 din 03 iulie 2014 [Corola-blog/BlogPost/374443_a_375772]
-
Acasa > Stihuri > Semne > EȘTI, MOARTE, ÎNSETATĂ ȘI FLĂMÂNDĂ Autor: Dan Norea Publicat în: Ediția nr. 1280 din 03 iulie 2014 Toate Articolele Autorului Ești, moarte, însetată și flămândă, Să-nghiți de-a valma pruncul cel curat, Mireasa albă, baba tremurândă Și tânărul ce n-a ajuns bărbat. Îți place, moarte, să-ți anunți sosirea, Cu groază să-i hrănești pe muribunzi, Dar vreau să înceteze hărțuirea Ce-o
EŞTI, MOARTE, ÎNSETATĂ ŞI FLĂMÂNDĂ de DAN NOREA în ediţia nr. 1280 din 03 iulie 2014 [Corola-blog/BlogPost/374443_a_375772]
-
care le iubești, Cât mai repede, cât mai e timp, Nu te lăsa înlocuită de litera lor! Înapoiază-le, dăruiește-le, fugi, Ieși din radiația lor, liniștește-te! Fii iarăși tu, cea spălată cu lacrimi, Fii iarăși tu, exasperata, dezamăgita, Flămânda și vorbăreața făptură. Privește câmpul cel alb, uită oile negre, Spune-ți: pagina asta a fost un castan, Pagina următoare, salcâm, Cartea aceasta a fost o pădure. Roagă-te pentru copacul sacrificat. Tu, stejarul și păpădia Sunteți aceeași plămadă, Doar
VICTORIA DRAGU DIMITRIU'S POETRY de MIHAELA CRISTESCU în ediţia nr. 2329 din 17 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/374452_a_375781]
-
Una mi-a furat de pe umăr castelul de nisip în care, un scaun gol trosnea așteptare pentru un viitor mai bun. Gândesc arderi nesfârșite într-un cuptor numit Poezie, printre culorile furtunilor nenăscute. La răscruce, o pâine fierbinte așteaptă umbra flămândă... Referință Bibliografică: pâine de grâu / Anne Marie Bejliu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 427, Anul II, 02 martie 2012. Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Anne Marie Bejliu : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă
PÂINE DE GRÂU de ANNE MARIE BEJLIU în ediţia nr. 427 din 02 martie 2012 [Corola-blog/BlogPost/374516_a_375845]
-
însăși, substanța stelară avortată de supernove muribunde, este capturată ireversibil și cade spre centru-i cu viteze luminice: colaps continuu al gravitației regine și perpetue ce totul absoarbe cu criminală lăcomie, ca un dragon sălbatic de foc, ca un aspirator flămând și hămesit al cosmosului care comprimă înspăimântător și înghite tiranic oceane întregi de lumină și care curbează cu bruște contracții nebune până și urmele infinitului mare și mic, până și vidul, născând un sac imens de spațiu-timp ce curge continuu
VISURI COSMICE (POEME) de CRISTIAN PETRU BĂLAN în ediţia nr. 2342 din 30 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/374462_a_375791]
-
născare Te ridici ca și-un rege. Om căzut într-un ungher de istorie, Culegându-ți fala ta pierdută-n glorie, Devenit un rob al păcatului Jucând piesa, tragedia veacului. Până când, până când, vei sta în beznă? Printre guri de lupi flămânzi ce-ți cer Al tău suflet plămădit din lumina divină, Și târându-te-n tină ai ales să fii stingher. Până când în iarna grea, inima îți vei purta? Într-o lume care a umbrit lumina ta Tu zidit după Chipul
LABIRINTUL INIMII (VERSURI) de CLAUDIA BOTA în ediţia nr. 2286 din 04 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/374564_a_375893]
-
ș)tinii-n cor: dă-ne, Doamne,-un strop de ploaie! și pășeau după sobor... și veneau prostanii... droaie! pupau unii poala popii, alții făceau numai cruci: nici măcar să cadă stropii, dar vreo ploaie cu bulbuci?! dup-atâta osteaneală (mai toți flămânzi și însetați) zice-o față clericală: plecați, la dracu, și udați! un moșneag, convins că n-are baftă să mai prind-o ploaie, spre cer strigă-n gura mare: Doamne, dă-mi măcar de-o baie, că sunt nespălat de-
PROCESIUNEA PLOII de GEORGE SAFIR în ediţia nr. 1689 din 16 august 2015 [Corola-blog/BlogPost/374647_a_375976]
-
nicicând nu le-ar fi fost recunoscută unirea! zise Buna. -Plocon?! De ce plocon? Care plocon? fulgeră curios mititelul. -Lingura, cana și săcăteul, îi preciză Bunul. Lingura de lemn, care nu ardea băgată-n foc, avea darul să-l hrănească pe flămând, chiar dacă se termina mâncarea-n blid; cana smălțuită scotea de neunde apă proaspătă pentru însetatul ajuns la ultimul liman. În fine, săcăteul adăpostea buruieni de leac, vindecătoare de orice boală, ieșind la iveală după nevoile mâinii căutătoare. -Cu astea a
PREMIUL II LA CONCURSUL MEMORIA SLOVELOR de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1686 din 13 august 2015 [Corola-blog/BlogPost/373283_a_374612]