4,465 matches
-
spus, am... Atunci l-ai mințit pe el, da? — O, nu... nu încerca... De ce n-ai vrut să mă vezi? — Mi-era teamă. — Teamă de dragoste? — Da. Stăteam amândoi foarte rigizi, în timp ce vântul care pătrundea pe portița deschisă îi învolbura fusta și mie cămașa. Mi-am adus aminte de sărutările ei caste, uscate, prelungite și am simțit că le doresc. Aș fi vrut s-o strâng în brațe și să strig de bucurie și să râd triumfător. Dar m-am strunit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
am dat mâna. — Mă bucur să vă cunosc. — Sper că nu v-am deranjat. — Absolut deloc. Hartley, care când îmi deschisese ușa purtase ceva albastru, probabil un șorț, apăruse acum într-o rochie de pânză galbenă, cu pieptarul strâns și fusta largă. Se mișca nervoasă prin cameră, fără să se uite la mine. — Vai, dragă, trebuie să deschid o fereastră. Ce zăpușeală e în camera asta! Nu vrei să iei loc? M-am așezat, sau mai curând m-am cufundat, într-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
un plic al cărui conținut l-am răsturnat pe masă, și am împrăștiat fotografiile, toate îngălbenite, decolorate și îndoite la colțuri. Majoritatea erau instantanee făcute de mine. Hartley, zâmbind sau râzând întruna, cu vântul suflându-i părul sau umflându-i fusta pe podul ce traversa canalul, sau ținându-și bicicleta, sau rezemată de un zăplaz, ori îngenunchind pe o pajiște presărată de piciorul cocoșului, ori uitându-se la mine cu o față radiind de iubire. Continuam să detectez similitudini, să încropesc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
tăiată, amândoi cuprinși de panică. I-am văzut ochii uimiți, înspăimântați. I-am împins, stângaci, scrisoarea. Nu reușeam să-i găsesc mâna, și plicul aproape că a căzut între noi. Dar a prins-o, a ghemuit-o, lipind-o de fustă, iar eu m-am răsucit pe călcâie si am luat-o la fugă, alergând instinctiv pe cărarea ce cobora dealul, apoi drumul în jos, spre sat. De fapt nu-mi plănuisem retragerea, toate ticluielile mele sfârșindu-se o dată cu predarea scrisorii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Am alergat în bucătărie. Rosina ședea cocoțată pe masă, legănându-și picioarele și fiind adulată (nu găsesc alt cuvânt mai potrivit) de Gilbert și de Titus. Purta un pardesiu ușor, foarte elegant, dintr-o stofă fină, cadrilată, gri închis, o fustă din același material, o bluză albă de mătase și cizme foarte lungi, albe, încrețite, cu tocuri înalte. Părul negru strălucitor îi fusese tăiat sau strâns de un coafor iscusit într-o compoziție rotundă, segmentată, care arăta în același timp și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
luminoși mă priveau miop, pe jumătate surâzători, pe jumătate speriați. — Lizzie! Lizzie se propti pe muchea ascuțită a stâncii, își lăsă în jos un picior bronzat, deja zgâriat și sângerând ușor, apoi celălalt picior, care-i alunecă, împiedicându-se de fusta bogată a rochiei albastre și, pierzându-și echilibrul, se rostogoli de-a dura pe suprafața abruptă căzând drept în baltă. — Oh, Lizzie! Am ridicat-o și am legănat-o în brațe, râzând cu râsul acela chinuit, care e un amestec
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
istorie m-ar fi chinuit chiar dacă n-aș fi avut alte pricini de supărare. Lizzie purta o rochie de vară albastră, de culoarea păunului, croită dintr-un material ușor, creponat, cu un decolteu adânc, în formă de V și o fustă largă. Părul cârlionțat, încâlcit de vânt, despicat în spirale lungi, roșcate, se răspândea peste gulerul rochiei de un albastru radios. Ochii căprui, umezi și strălucind de viață, de tandrețe, de ușurare, mă măsurau din creștet până în tălpi. Arăta absurd de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
urmărește propriile ei scopuri și discerne, ba chiar inventează, propriile ei farmece. Dacă va fi necesar, îi voi explica toate acestea lui Lizzie. Acum, așezată pe un scaun, Lizzie își zvârlise sandalele din picioare, își încrucișase gambele goale, ridicându-și fusta albastră, largă și lungă, și își usca un picior. James intră în bucătărie și rămase siderat. I-am spus: — Un nou musafir. O prietenă din teatru, Lizzie Scherer. Ți-l prezint pe vărul meu, James Arrowby. Se salutară. Se auzi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
memorarea elementelor noi e tot mai dificilă. Eu de pildă, îmi amintesc cu multă exactitate cum am cunoscut-o pe prima mea soție în 24 iunie 1955 la ora 20 și 25 de minute și că era îmbrăcată cu o fustă plisată ecosez verde cu roșu, o bluză de culoare deschisă și cu mâneci scurte și era încălțată cu pantofi ușori fără toc, gen balerină, din piele maro și cu șireturi de piele. Dacă însă mă întreabă cineva ce am mâncat
De vorbă cu Badea Gheorghe by Constantin Brin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/826_a_1788]
-
înterupt cu întrebarea tendențioasă: „când ați mâncat ultima dată săpun?” Sala a izbucnit în hohote de râs iar eu am fost practic scos din discuție. Nu am mai apucat să-l întreb pe tinerelul crescut desigur în deplin confort lângă fusta mamei, câți ani a lucrat el pe marile șantiere ale țării în regim de pionierat și trăind în barăci de lemn, câți ani a petrecut în tranșeele celui de-al doilea război mondial, câți ani a zăcut în închisorile românești
De vorbă cu Badea Gheorghe by Constantin Brin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/826_a_1788]
-
posturilor de televiziune din România (și nu numai), dar undeva ar trebui să existe totuși niște limite. Am avut ocazia să văd cu multă tristețe, că și la emisiunea Etno, destinată exclusiv tradiției populare, au apătut „țărăncuțe” foarte decoltate, cu fuste românești scurte, doar de o palmă și cu tocuri foarte înalte, și m-am întrebat, în care colț de țară, în care sat autentic românesc au văzut organizatorii acestei emisiuni de televiziune țărăncuțele umblând așa îmbrăcate (mai bine zis, așa
De vorbă cu Badea Gheorghe by Constantin Brin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/826_a_1788]
-
Devenit public, acest sentiment gingaș s-ar fi deteriorat, ca un clișeu fotografic scos la lumină. Tot așa și cu aspectul vizual. O mică transparență a veștmântului unei femei, o clipă în care la un pas mai mare, prin șlițul fustei se vede sau doar se întrevede o părticică mai de sus a piciorului ascuns de fustă, un decolteu discret care nu arată mult dar te lasă să bănuești ce ascunde, toate acestea ne înflăcărau simțirea, imaginația și combinația aceea dintre
De vorbă cu Badea Gheorghe by Constantin Brin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/826_a_1788]
-
Tot așa și cu aspectul vizual. O mică transparență a veștmântului unei femei, o clipă în care la un pas mai mare, prin șlițul fustei se vede sau doar se întrevede o părticică mai de sus a piciorului ascuns de fustă, un decolteu discret care nu arată mult dar te lasă să bănuești ce ascunde, toate acestea ne înflăcărau simțirea, imaginația și combinația aceea dintre dorință și admirație, mai mult decât dacă ai fi văzut femeia complet dezbrăcată. În etapa actuală
De vorbă cu Badea Gheorghe by Constantin Brin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/826_a_1788]
-
și ... cum, duminică fiind, fata acelei familii tocmai se înapoiase de la biserică, profesorul profită de ocazie și, cu nelipsitul "dar geograful merge mai departe", începe să ne descrie costumul național al tinerei fete, cu detalii privind modelele iei, ilicului, brâului, fustei ... moment în care nu m-am putut stăpâni să nu zic "dar geograful merge mai departe" ... Desigur colegii, părinții fetei și niște oameni din sat veniți din curiozitate, au început să râdă. Singurul care s-a uitat încruntat la mine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1460_a_2758]
-
nu învață niciodată. Alții pe parcurs. Totul contează, mai ales când ești în teatru. Pe vremea aceea - și nu vorbim de vremea lui Matusalem! - mă sfătuiam cu impresarul meu. Trebuia să am tocurile uite atât, mănuși până la cot, tot timpul fuste și rochii lungi, pălării de soare, iar, dacă nu aveai blană, nu erai divă! Eu nu puteam să le sufăr, dar am avut toate vizoanele pământului! Le-am dat pe toate, slavă Domnului! Abia aștep tam să trec la doudou-urile
Cortez by Mihai Stan, Viorica Cortez, Leontina Văduva () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1357_a_2698]
-
vii ca nuca în pe rete cu un personaj care stă numai cu mâinile în șold și poalele în cap. Cântam la Roma în montarea lui Renato Guttuso, în 1973. Cu un an înainte, Grace Bumbry apăruse pe scenă cu fusta sub fund. Eu am cerut să i se pună un volan în plus. Aveam picioare frumoase, dar cred că era mai bine să mi le arăt atunci când chiar era cazul. și nu pregetam, să știi! Carmen a mea era fatalistă
Cortez by Mihai Stan, Viorica Cortez, Leontina Văduva () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1357_a_2698]
-
delle piu grandi cantanti rumene! "A fost", atât am spus. "Mă mir, pentru că ea nu gândește în aceiași termeni despre Dvs.". Am aflat mai târziu, de la impresarul meu din Milano, Marcello Ansaloni, că îi făcuse acestuia o vizită, toată numai fuste, perucă, breton și castaniete, și dă-i și învârtește-te și sucește-te și dansează și cântă, până când Marcello, siderat, a întrebat-o, foarte galant: "Signora, ce pot face pentru Dvs.?" "Păi, eu trebuie să cânt la Scala, nu aia
Cortez by Mihai Stan, Viorica Cortez, Leontina Văduva () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1357_a_2698]
-
văzut DVD-ul. Lui, qui d’un peuple rompt la chaîne, succombera sous mes efforts! Ce vă mai plăcea să fiți o scorpie... — Pierre era un mare dirijor! Îmi spunea Emmanuel că, dacă nu ar fi fost mort după toate fustele din jur, ar fi trebuit să fie unul dintre cei mai mari din lume! Avea o mână de la Dumnezeu. Nu era prima dată când îl întâlneați pe Vickers. Înregistra serăți cu el Carmen, cu zece ani în urmă, pentru EMI
Cortez by Mihai Stan, Viorica Cortez, Leontina Văduva () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1357_a_2698]
-
găsit acest sistem ca să îmi omor nervii: croșetam. Primul lucru a fost o pelerină superbă pentru Cătălina. Maria Caniglia m-a învățat să fac o bordură splendidă, ba chiar a început-o ea și am continuat-o eu. Făceam bluze, fuste... Ultima oară știu că am găsit un macramé și mi-a plăcut mie un model foarte frumos, în care trebuia să faci niște pătrățele legate între ele. Îți ocupa mintea. Am ajuns să fac două treimi dintr-o cuvertură. Într-
Cortez by Mihai Stan, Viorica Cortez, Leontina Văduva () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1357_a_2698]
-
fisiped. Dar vă spun cu lăbuța pe suflețel că n’am nimic cu el. Sine ira et studio, Îmi vărs năduful pe voi, chiar dacă aparența Îl implică. Și cum e chestia cu dulăul care se refugiază - mai precis Încearcă - la fusta stăpânei când te vede? Să cred că n’a uitat gheruța trasă peste bot când, mic și prostuț, voia joacă cu tine, care ești atât de ocupat... Vezi, Cristi, e o chestiune de respect, și am să rămân În acest
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
de-a face cu un om de treabă, dar cam bleg: „Nu e murdărie, e cafea“. La fel s-a întâmplat când domnul Popa i-a atras cu delicatețe atenția doamnei Gângu că are o mizerie mare chiar pe fundul fustei. „Ei, și matale - s-a alintat doamna Gângu când i s-a pomenit de fund -, nu e pată, e desertul de la un parastas. M-am așezat, pardon, cu dosu’, pe o bucată de tort.“ După o lună, inginerul Vrabie a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
-mi făcuse niciodată vreun rău. Totuși, m-am simțit oribil, ca și când aș fi aflat că femeia de care mă îndrăgostisem pentru prima și ultima oară mortal, fără speranță, la vârsta de douăzeci de ani, era, de fapt, un bărbat cu fustă. Sosia Unul dintre meseni semăna atât de tare cu un actor american celebru în urmă cu vreo treizeci de ani, că rămâneam ca prostul tot timpul cu privirea spre el. Provocator nu era doar faptul că îi semăna perfect și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
mai petrec alte evenimente care să intereseze organele. Doar în șifonier e oarece înghesuială, în timp ce căpșunile din farfurie s-au împuținat. „Serviți o căpșună“, îi spune doamna Potcoavă colonelului, care interpretează greșit amabilitatea gazdei și-i bagă viguros mâna sub fustă. Doamna Potcoavă a mai avut de-a face cu colonei obraznici. Strânge tare picioarele - e de speriat ce forță au unele femei când e să strângă - și țipă: „Atenție, vine bărbatu-miu. Auleo, ne căsăpește!“. Bietul colonel! De unde să știe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
atunci, am rămas cu convingerea că foamea, patriotismul și sexualitatea au ceva în comun. Balul se ținea în cantina unei școli profesionale și dura trei ore. Mămicile vegheau de pe margine și-și împingeau odraslele în ring sau le țineau de fustă, în funcție de impresia pe care le-o făcea lor băiatul. În cele trei ore de dans, simțeam exact ce simțeam și la vârsta de opt ani, când mă jucam de-a mama și de-a tata, iar uneori și de-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
dată peste cap. Și e normal să fie așa, când până și polițistul din intersecție se uită ca boul, cu fluieru-n gură la etajul opt. „Da, domnule - zice el cu autoritatea pe care i-o dă fluierul -, se vede clar fusta și o mână. Fusta e liliachie.“ Dacă polițistul vede o Sfântă liliachie înseamnă că se uită la etajul nouă, unde-s rufe la uscat în balcon. Un domn în etate care știe să se facă ascultat zice: „Se înmulțesc fenomenele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]