16,377 matches
-
m-a fascinat, mi-a indus o stare hipnotică și brusc, mi-au apărut În minte câteva versuri. M am ridicat cu mare grijă ( să nu-i trezesc pe ceilalți) și am căutat un creion și o foaie de hârtie. Geamul avea un pervaz pe care se aflau două trei ghivece cu flori, În special mușcate ( favoritele mamei). M-am sprijinit cu coatele pe acest pervaz și am Început să așez gândurile pe hârtie. Lumina lunii era atât de puternică, Încât
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
și aveai ocazia, În weekend, să pleci acasă, cu bilet de voie semnat de d-na dirigintă. Dacă nu Îndeplineai aceste criterii, ajungeai acasă și la trei -patru săptămâni. Prea multă detenție!, ne spuneam, și de multe ori falsificam pe geam semnătura dirigintei, și tot trăgeam o fugă până acasă. Se obișnuia pe atunci, ca la cămin, În fiecare seară, doi elevi să facă de planton, până dimineața. Asta Însemna: prezența tuturor elevilor În dormitoare până la ora 21.00, curățenie la
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
aripile peste Întreg cuprinsul, dar eu nu m-am lăsat prinsă În mrejele ei. N-am reușit să pun geană peste geană, renunțând În gând de mii de ori la acest proiect. S-a făcut dimineață și zorii băteau În geam, invitându-mă, provocându-mă la necunoscutele zilei ceși etala formele ispititoare. Eram bulversată! Să duc la capăt lucrul Început sau să fug, să mă ascund undeva, să mă pierd Într o nebuloasă, ca mai apoi să iau drumul nefăcutului. Mi-
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
și a lor. Sentimentele copilei sunt tulburătoare: „Mi s-a părut că în interiorul sumbru și rece din biserică era cineva nevăzut care plângea... Plângea neauzit, dar foarte simțit. Plângeau, cu acel cineva împreună și chipurile de pe icoanele rămase pe pereți. Geamurile bisericii erau sparte de către copii, iar din cauza ploilor, au apărut niște găuri mari în bolta ei prin care se vedea cerul.”. Valențele purificatoare ale incendiului, dublate de schimbarea vremurilor și a generațiilor, contribuie, mai ales cele din urmă, la luarea
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
din pat. În casă, era întuneric. Nu mai știu de cât timp nu mai trăsesem perdelele în părți. Acum, erau acoperite cu un strat de praf și erau păianjeni. Le-am ferit în părți și, în casă, a intrat lumina. Geamul era murdar și plin de tot soiul de gunoaie. Afară, nu se vedeau deslușit lucrurile. Când m-am întors și am privit în cameră, m-am îngrozit, Doamne. Casa mea era atât de murdară! Lucrurile pe care le aveam zăceau
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
știe a duce mai departe ceea ce aveau. Construise și casă nouă, alături de cea veche pentru feciorul său. Era una dintre cele mai frumoase case din sat, cum se făceau pe atunci, înfrumusețată cu oglinzi pe la colțuri, pe la uși și pe la geamuri. - Ce-ți lipsește ție, măi băiete? Ce să cauți tu la Chișinău? Nu vezi câți bani fac tractoriștii în colhoz? Ce n-au ei? Fă-te și tu tractorist și vei trăi ca împăratul. Caută-ți o fată bună și
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
Istoria se repeta. Certurile nu se terminau. Moș Ion era bătrân și nu mai putea munci, cum muncea odată. Via lui cea dragă începea să simtă lipsa mâinilor lui. Înainte de a muri, își petrecea zilele culcat pe un pat de lângă geamul ce dădea spre grădină. Se ridica din pat și, privind prin geam la via lui, pângea cu lacrimi zicând: - Viișoara mea, viișoară! Cine va avea grijă de tine de acum? Cui te las? Parcă ar fi avut o presimțire moșul
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
nu mai putea munci, cum muncea odată. Via lui cea dragă începea să simtă lipsa mâinilor lui. Înainte de a muri, își petrecea zilele culcat pe un pat de lângă geamul ce dădea spre grădină. Se ridica din pat și, privind prin geam la via lui, pângea cu lacrimi zicând: - Viișoara mea, viișoară! Cine va avea grijă de tine de acum? Cui te las? Parcă ar fi avut o presimțire moșul... Peste puțin timp, se trecu din viață, numai Unul Dumnezeu știind ceva
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
pe scaun, Nadea privea atent la ceilalți pasageri. Doamna de pe primul scaun lucra la fabrica de încălțăminte, doamna din dreapta cobora la spital, cealaltă, mai tânără, era vânzătoare într-un magazin mare, vecinul din stânga, care mai dormea puțin cu capul pe geam, muncea la o uzină... Îi cunoștea pe toți, dar printre ei erau și două persoane necunoscute, un bătrânel, evident de la țară, care purta un costum sărac și o geantă mare în carouri, și o domnișoară foarte modest și curat îmbrăcată
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
alte nevoi sau, cine știe, poate se ducea la cineva apropiat în vizită la spital? Mulți bătrâni, sărmanii, nu au bani nici pentru medicamente. Se gândi la părinții ei și i se făcu dor de ei. Bătrânul privea trist prin geam, gândindu-se la ceva ce numai el știa. Domnișoara tânără și modest îmbrăcată se ridică de pe scaunul ei, rugându-l pe conductor să oprească la următoarea stație și porni spre ieșire. Când trecu pe lângă bătrânel, încercă să bage mâna în
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
stătea o tânără de vreo douăzeci și opt de ani. Avea în mâini o revistă din care citea ceva. Cum era chiar alături de mine, văzusem că revista era în limba română. Peste puțin timp, urcasem în avion. Locul meu era cel de lângă geam, iar vecina din dreapta se nimerise să fie chiar acea tânără pe care o observasem citind revista. Nu mult după decolare, intrasem în discuție cu ea. Se numea Gabriela. Era foarte sociabilă și vorbea cu mine de parcă ne-am fi cunoscut
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
voi uita niciodată ce am simțit atunci. Mi s-a părut că în interiorul sumbru și rece din biserică era cineva nevăzut care plângea... Plângea neauzit, dar foarte simțit. Plângeau, cu acel cineva împreună, și chipurile de pe icoanele rămase pe pereți. Geamurile bisericii erau sparte de către copii, iar din cauza ploilor, au apărut niște găuri mari în bolta ei prin care se vedea cerul. Prin aceste găuri, intrau și ieșeau ciorile care își făcuseră cuiburi prin unghere. Prezența acestor păsări negre înăuntrul bisericii
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
Căldura și zăduful nu vroiau să-i cedeze locul, dar vântul îi veni în ajutor. „Adu-o, Doamne!” mă rugam eu. Când începuseră să cadă primele picături, eu eram deja în casă. M-am așezat pe scaunul de la masa de lângă geam și priveam ploaia care ajunse de-a binelea. Frumosul și plăcutul dans al picăturilor de ploaie începuse. Iubesc ploaia! Foarte mult o iubesc! E fenomenul meu preferat; fenomenul care îmi răscolește în suflet și-mi trezește cele mai frumoase și
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
mult această stare de liniște! Îmi place când plouă ziua; am senzația că și timpul se oprește din fugă, pentru a asculta zgomotul ploii. Îmi place senzația de siguranță pe care o simt aflându-mă la adăpost și privind prin geam dansul picăturilor de ploaie. Atunci când plouă noaptea și în liniștea întunericului se aude melodia picăturilor ce cad pe acoperișul casei, eu intru înlăuntru meu... Mă simt fericită când calc cu picioarele goale firele de iarbă aplecate sub greutatea ploii. Îmi
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
-i explic că nu putea tanti Genia de fiecare dată cand cocea să ne aducă și nouă, că poate în acea zi nu uitase de noi, ci era obosită... dar nu reușisem, căci chiar în acel moment auzim boc-boc în geam și cuvintele: - Deschide-mi, sunt vecina! M-am dus să deschid și când intrarăm în cameră, copilul era în picioare. Vecina nu uitase de noi, venise cu pâinica proaspătă și cu plăcinte. Pe fața copilul o expresie de bucurie se
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
și în scurt timp ajunsesem. Autobuzul era sosit și aștepta să se adune pasagerii. Îmi cumpărasem bilet și intrasem. Îmi găsisem și loc, pusei valiza sub scaunul din față și mă așezasem. Alături de mine, stătea o doamnă care privea prin geam. Tot timpul cât mă învârtisem pe acolo pentru a mă acomoda, ea nu mă privise niciodată. Autobuzul nu se reținu mult și pornirăm. Ca să nu pierd timpul, mă gândisem să scot din geantă caietul cu însemnările făcute în ultimele zile
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
muguri, a crud". Vară, zăpușeală, un coridor îngust. Țevi groase de canalizare vopsite în roșu. Sub ele, bănci lipite de pereți. Bănci din lemn, ca în parc, vopsite în alb. Sunt aprinse toate becurile, lumina pătrunde de afară doar prin geamurile de la WC. Femei, numai femei, unele grase, altele slabe, încercănate, cu burta la gură, una cu o rochie ce-i plesnește peste burtă, un copil pișat o trage de poală. Nimeni nu scoate un cuvânt, toate au adormit într-o
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
cuvânt. A plămădit lucrarea în doi ani, dedicându-se ca într-un descântec. A citit cu poftă, s-a jucat cu ideile cum te joci cu un iubit și acum ratează cununia științifică. Îi vine să izbească cu pumnul în geam. Ajunsă în oraș, sare din autobuz ca o apucată și se pierde prin mulțime în câteva secunde. Începe coșmarul traversării orașului. Toate stopurile sunt pe roșu, toate autobuzele pleacă din stație exact în momentul în care ea ajunge acolo. Orbii
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
pot controla bărbații, de pildă, ăștia s-ar uita la mine, apoi, probabil, ar încerca un sentiment de milă, ca până la urmă mutra mea nătăfleață să-i înfurie atât de tare, încât să mă ia și să mă azvârle pe geam afară, eu nu aș putea fi controlor de bilete pentru bărbați, doar dacă Luci, prietenul meu cel de 100 de kile, ar accepta să mă însoțească. În schimb aș putea controla femeile, cele de peste șaizeci de ani și cele sub
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
început să le cânte copiilor la vioară, în mijlocul parcului, înconjurată de o liotă de copii, își imagina că este la Scala din Milano, la început cânta melodii cunoscute, apoi asculta vocea din creierul ei, rând pe rând au ieșit la geamuri educatoarele și infirmierele, apoi femeile de serviciu și bucătăresele, apoi s-au adunat toți oamenii din cartier, copiii stăteau hipnotizați, la unii a început să li se întărească părul, copilul care se izbea cu capul de pereți a putut fi
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
a determinat să-și înființeze întâi un atelier de reparații acasă, apoi în cadrul Cooperației de consum Vama. Ca toți meseriașii buni și căutați, lua prea multe comenzi la reparat și nu le onora la termen, oamenii bombănind și înjurând pe la geamurile casei, când se ascundea. Nu a avut copii cu Glicheria, soția sa infidelă, curtată mereu de bărbații aventuroși care aveau mai mult timp să-i ofere. A murit de cancer osos la o clinică din București, în timp ce adulterina se întreținea
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
erau: Dodu Istrate, Luțu Simionescu, Tuțu Trișcă, Ticu Sobolevschi , Puiu Viorel, frații Silviu și Aurel Ghibes, frații Aurel și Dragoș Uriciuc îporecliți „Botanicii”), Nelu Moroșan, Aurel Bulancea și fetele, Nuți Tanu și Tuțica Motrescu. Mort de curiozitate, pândeam seara la geam, dar din cauza fumului des să-l tai cu cuțitul, nu vedeam mare lucru, dar auzeam o parte din fanteziile lor de tineri nonconformiști, evadați într-un spațiu restrâns și unde se puteau exprima liber despre ceea ce gândeau. Fiind mari iubitori
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
vacanță instituit de mama, dar refuzam cu obstinație și fără șovăială pedepsele ce-mi păreau nemeritate și absurde, doar luasem premiul al III-lea la fiecare sfârșit de an școlar. Așa că, într-o după-amiază însorită de iulie, am sărit pe geam în spatele casei și în pas alergător m-am îndepărtat, nu spre scăldătoarea morii ce era mai aproape de casă, ci înspre confluența Moldovei cu Moldovița, la „Curu’ Buzăului”, unde am stat tot timpul ca pe ace, cu mâncărimi în fund, ce
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
când era primar, iar după moartea lui, în 1930, nu s-au găsit fonduri bănești pentru ridicarea de la nivelul doi, astfel încât comuniștii veniți la putere au aruncat-o în aer și pe acoperișul caselor din vecinătate; nu mai spun de geamurile sparte de suflul exploziilor asurzitoare, pe o rază de o sută de metri. Credincioșii sau rugat încă 40 ani tot în biserica veche, catalogată monument istoric, neîncăpătoare după căderea comunismului, în vreme ce Liceul construit în dauna Catedralei a fost desființat, după ce
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
de justețea dictonului „Fuga e rușinoasă, dar e sănătoasă” și devenisem un alergător profesionist pe distanțele scurte dintre vestiarul echipei noastre și camionul acoperit cu prelată, care îmi dădea o falsă siguranță, căci nu de puține ori îi erau sparte geamurile sau înțepate cauciucurile. Revin la dezvoltarea mea somatică, mult îmbunătățită datorită practicării, în paralel cu celelalte sporturi amintite, a unor exerciții de gimnastică la două aparate confecționate și amplasate în curtea noastră. Este vorba despre bara fixă și de inele
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]