2,069 matches
-
zâmbitoare și victorioasă o detașă imediat de toate gândurile din trecut, aducându-i echilibrul. Trecuse ceva timp de când nu mai știuseră 300 nimic unul de altul. Acum stăteau la o masă și așteptau să fie serviți de unul dintre ospătarii grandiosului restaurant „Vulturul Negru”, restaurant în care intraseră să mănânce după ce terminaseră incursiunea de prin oraș și înainte de a se despărți din nou unul de altul. Trenul ei pleca peste câteva ceasuri bune. Avusese timp berechet, timp de o zi întreagă
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
trăirii într-o realitate paralelă (cum era aceea a plenarelor de partid) și mai ales în cazul confruntării acestei realități traforate pentru a face sloganuri cu realitatea însăși, orice oglindire fidelă a realității înseși era percepută ca distorsiune răuvoitoare. Autostrada grandioasă de granit pe care avansa dictatura nu putea admite fisuri precum asemenea faleze de nisip. Era deci logic, în ordinea mentală a dictaturii, să interzică filmul. Dictatura opera cu niște unități de măsură în care, la nivel artistic, obiectivitatea era
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
și pare extrem de relaxată. Când am întrebat-o pe Suze despre asta, s-a mulțumit să ridice din umeri și să zică: — Cred că pur și simplu suntem obișnuiți să dăm petreceri cu mult fast. Aseară a fost o petrecere grandioasă cu băuturi, pentru puhoiul de rubedenii de-ale lui Suze și Tarquin care au venit din Scoția, și credeam că măcar atunci vor vorbi cu toții despre nuntă. Dar, de fiecare dată când încercam să aduc vorba de flori sau despre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
privirea spre fațada opulentă a Hotelului Plaza și trebuie să recunosc, fără prea mare chef, că nu arată rău deloc. Se întinde deasupra Plaza Square, ca un tort de mireasă, iar intrarea flancată de steaguri e cât se poate de grandioasă. — Ai mai fost vreodată la vreo nuntă aici? mă întreabă Robyn. — Nu, n-am intrat niciodată. — A! Păi... Să intrăm atunci... zice Robyn, conducându-ne pe Elinor și pe mine pe scări, dincolo de portari în uniformă, printr-o ușă turnantă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
ar trebui probabil să recunosc că și locul ăsta e destul de impresionant. — Aici, zice Robyn, luându-mă de braț și conducându-ne pe o scară al cărei acces e barat cu un cordon. Desface cordonul greu și urcăm pe scara grandioasă, apoi traversăm încă un hol enorm placat cu marmură. Oriunde mă uit sunt ornamente sculptate, antichități, aplice de pereți și cele mai mari candelabre pe care le-am văzut în viața mea... — Dumnealui este domnul Ferguson, directorul executiv al companiei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
De fapt, a fost oprită pentru Regan Hartman, o clientă de-a mea. Dar am să-i spun pur și simplu că totuși nu cred că îi vine chiar așa de bine.) Duplexul lui Elinor se află într-o clădire grandioasă de pe Park Avenue, și are cel mai uriaș foaier pardosit cu marmură pe care l-am văzut în viața mea și lifturi lambrisate cu lemn de nuc, care miros în permanență a parfumuri scumpe. În clipa în care ies din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
urmez cu ochii în patru în Grand Ballroom. E camera enormă, albă cu auriu, în care Luke și cu mine vom dansa primul dans. O, Doamne. E chiar mai uriașă decât mi-o aduceam aminte. Chiar mai aurită și mai grandioasă. Întregul spațiu e înconjurat de spoturi de lumină, care pun în evidență candelabrele și balcoanele. Lumina devine brusc una stroboscopică, apoi flashuri disco, ce se joacă vesele pe chipurile chelnerilor care fac ultimele retușuri la aranjamentele de pe mese. Fiecare masă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Începutului de eră comunistă (1948), credem că merită să le arătăm modul barbar cu care se smulgeau informațiile prefabricate de care aveau nevoie noii judecători puși În slujba, zice-se, poporului muncitor, pentru a asigura forța de muncă gratuită necesară grandioaselor proiecte socialiste. Textul de mai jos a fost extras de pe site-ul www.crimele comunismului.ro. Bătaia la tălpi. Deținutul era lovit cu ranga de fier peste Încălțăminte, apoi era obligat să alerge. Acest supliciu era repetat mai multe zile
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
povești și către îngânarea zilei cu seara, abia abia suntem cu toții gata de plecare (ayahuasca trebuie să fiarbă cel puțin șase ore). Plecăm toți șase (patru gringas, Jose și Alfonso), hurducăindu-ne în camioneta lui Jose, acoperiți de o încărcătură grandioasă (oale, ulcele, sticle, sticluțe, pături, cort, lemne pentru foc, mâncare pentru masa de seară, lămpi...), întrebându-ne, unii dintre noi cel puțin, cum vom trece râul prin curentul rapid cărând toate sarsanalele. După nu multă vreme, aflăm și răspunsul la
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
asta ? Boyle e omul care a făcut Trainspotting și, după cum o dovedește faimosul plonjon în adîncurile feerice ale unei toalete, executat de Ewan McGregor în acel film, vizionarismul lui tinde să fie mai degrabă nețesălat și spasmodic decît cultivat și grandios, ca la Kubrick sau la Tarkovski. Ce-mi place la Sunshine e faptul că nu lasă Acele Lucruri Mari să-l distragă prea tare de la îndatoririle sale de aventură onestă. Nu sînt în dispoziția de a blasfemia împotriva lui Solaris
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
la un hotel situat pe o colină, am văzut ce se putea vedea din fugă, am admirat strălucirea unui oraș în plină lumină solară a unei zile însorite la maximum! De pe o altă colină am admirat panorama acestui mare și grandios oraș plin până la refuz de opere monumentale săvârșite de mâna omului. Oriunde îți arunci privirea vezi aceeași față însorită a orașului cu un bogat trecut istoric, dar și cu unul și mai bogat privind arta construcției, arta frumosului - frumos cu
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
arcuit de la gura Senei. De aici, de pe arcul podului, îmbrățișăm o priveliște de mulți kilometri împrejurul nostru! Pe dedesubt circulau vapoare și vaporașe, iar noi nu știam la ce să ne uităm în jurul nostru. Ne impresiona minunea arhitectonică a acestui grandios pod, dar și mirificele priveliști și forfota în dublu sens de la gura Senei. După un timp reintrăm pe traseul pe care venisem în orele dimineții. Oprim undeva la un restaurant, luăm masa de seară lângă bordura trotuarului cu vedere spre
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
poate fi decât Expoziția Universală de la Paris din 1889 care aducea în atenția publicului cifra rotundă de 100 de ani de la căderea Bastiliei și implicit de la Revoluția Franceză din 1789. Prin urmare, Expoziția Universală de la Paris din 1889 reprezintă evenimentul grandios, pe al cărui fundal se derulează iritarea naratorului. Expoziția stă sub semnul maximei expuneri, deschide către un ori- zont de cunoaștere și constituie expresia unei hegemonii culturale exercitate de către Metropola-Centru. Despre un exces în zona vizualului va fi vorba și
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
și consoarta caută o explicație nu în măsură să amelioreze emoția puternică, ci să o amplifice, nu prin lipsă ceea ce ar con- duce la o aplatizare, la o nivelare a observațiilor empirice, ci prin exces, ceea ce conduce la un scenariu grandios. Forma de cunoaștere suficientă este gazeta al cărui spirit deformator este subliniat cu asupra de măsură în schițele și momentele caragialești. Această lentilă deformantă pro- voacă teroarea, devine interpretantul evenimentelor care au loc afară și care ajung la cei doi
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
să proiecteze o imagine deformată a unei figuri fracturate. Cervantes înregistra în cuplul Don Quijote - Sancho Panza un dezechilibru prin alăturarea a două sisteme de măsură, cel estetico-fantasmal al cititorului de cărți care transfigurează banalul, îl redimensionează hiper- trofiat la scara grandioasă a ficțiunilor reprezentative, și un exponent al banalului, Sancho Panza, care înregistrează ficțiunea cu o riglă a locului comun. Există în acest moment două perspective pe care onomastica le înregistrează ca sisteme de măsură. Pe scala Coriolan avem o stilistică
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
fixării în duritatea și perenitatea bronzului a figurii emancipate eroic a lui Coriolan. La toate acestea se adaugă dimensiunea carismatică a personajului. Există două mo - duri de supraimpresionare a figurii personajului, unul care presupune imobilitatea statuară la scara ăecvestrăă a grandiosului, și-i relevă caracterul monumental, celălalt implică progresia și relevă caracterul ascensional și dina- mic al evoluției personajului până la un moment apogetic. În calitate de erou, studentul urcă treptele gloriei în drum spre apoteoză. Deloc întâmplător, și prin același efect rizibil catalizat
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
Sensul progresiei este conferit și de calitatea de orator a studentului în drept a cărui logoree belicos-patetică își are ecoul în discursul jurnalistic care la rândul lui rostogolește retoric militan- tismul junelui revoltat. Avem în acest efect de amplificare a grandiosului rețeta transformării sale în grotesc. Talentul oratoric, componentă esențială a personalității carismatice este celălalt mediu prin care deformarea își face loc în discurs. Aici se află schisma care prăbușește în ridicol per- sonajele cu aplomb și vocație eroică în opera
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
al unor texte de mici dimensiuni, în genere o operă de minia- turist. Scriitorul care colaborase cu Caragiale la Moftul român și scotea revista Furnica în 1904, - iată o probă de minimalism consacrată prin ironie - redimensiona aceste texte la scara grandiosului, acolo unde este înregistrată canonic capodopera. Exagerarea encomiastică nu este lip- sită de o potrivire interesantă și anume rolul jucat în literatura vremii de speciile scurte, nuvela, schița, fabula etc. mai agere decât romanul și el feliat în fascicule și
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
rea- lizează prin înregistrarea unui dublu ecart, unul înscris pe axa paradigmatică a noțiunii de eroism în raport cu genul literar adecvat și altul pe cea sintagmatică referitor la contextul evenimențial. Ambele situații pun în scenă o inadecvare care generează un dezechilibru. Grandiosul vocației eroice solicită o bună încadrare contextuală. Ordi- nul de mărime corespunzător îl conferă contextul unei tiranii autentice, formă de exacerbare a rolului unui individ în economia statului, sau chiar de creștere a Statului prin minimalizarea individului redus la insignifianța
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
Secolului căruia îi este contemporan. Sublimul constituie expresia înălțătoare a unei invective generalizate lansate grandilocvent de către un mic funcționar epocii lui, epocă ce urmează a înregistra un eveniment major, dispariția a două bilete de loterie. Episodul este amplificat de retorica grandioasă și gesti- culația abundentă. În oglinda secolului, micul funcționar își răsfrânge statura unui revoltat de specie romantică, profesând acel titanism tragic al dezmoșteniților soartei. Aceste bilete de loterie transcriu paradigmatic economia șansei care-l desparte pe cel bogat de cel
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
în culme ! Cine ? cine l-a pornit cu așa grozave porunci ? Marea însăși. Ea se chinuie din propriul și profundul ei neastâmpăr. Iată sufletul omului pasionat... - Ce frumos stil ! ce minunat ! zici d-ta. Iată un model de stil pompos, grandios, sublim. - Mărturisesc, răspund eu, că n-am prea citit de mult un curs de retorică. Poate că în retorica d-tale oficială așa lucru să se numească stil sublim ; să-mi dai însă voie să-l numesc, cu tot respectul
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
poeților celebri, ca Victor Hugo, Schiller, Lamartine, Bolintineanu...” Amicul cu care Caragiale se află într-un dialog exemplar, un „divan” estetic, îi reproșează pauperizarea conținuturilor prin eliminarea reflecției superioare asupra exemplarității acțiunilor umane menită a genera un rapel la dimensiunea grandioasă a interiorității personajelor. Același interlocutor abstract îl acuză pe dramaturg că recuperează doar carac- terul prozaic al întâmplării care are drept consecință redu- cerea nuvelei la proporțiile „unui simplu fapt divers de ziar” și a romanului „la forma strictă a
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
faptul că lipsește o face sublimă în această logică a lui „simț enorm și văz monstruos”, logică transferară însă faptului retoric și unei stilistici a extazului. Există aici reflexul unui mit fondator care face din contemplarea nimicului proiectului unor transformări grandioase. Con- tem plarea vidului, a golului, a nimicului, proiectează atât auditoriul, cât și pe orator în extaz, pentru că acest vid lasă un orizont infinit de posibilitate, lasă loc viziunii și inserției Noului și a Progresului. De fapt, nu contează ceea ce
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
și hibridizarea sa. O temă îndelung vehiculată în epocă este aceea a „măririi și decadenței” speculând un întreg curent de idei, dar și o sensibilitate finiseculară din care originează estetic deca- dentismul. Formula transcrie viziunea unui dezastru delec- tabil și grandios, declinul marilor imperii, declin fastuos, en beauté, căruia îi servește drept model declinul Imperiului Roman. Sintagma circulă aproape obsesiv la finele secolului al XIX- lea și incorporează un milenarism sublimat estetic. Avem aici o telescopare la această scară a grandorii
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
invitați să privim evenimentul, o deformare atent regizată. Revoluția se înscrie sub semnul excesului având ca expresie violența. Însă avem o deturnare a violenței chiar în cadrul de referință, de la joc la revoluție, de la revoluție la fiesta marcată de un festin grandios : fiecare dintre aceste treceri implică deformări substanțiale, însă cele două paranteze nu închid un moment revoluționar propriu- zis, ele devin revoluția ca atare, cu alte cuvinte forma de reprezentare a evenimentului. Din nou, dispozitivul de reglaj al cadrului de referință
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]