1,996 matches
-
pot vorbi despre istorie... Macro renunță la prudență: — Augustus avea douăzeci de ani pe atunci, cu patru mai puțin decât tine. Comparația era încurajatoare, dar și jignitoare; Gajus continuă să zâmbească. Macro coborî glasul, însă răsuflarea îi era precipitată și greoaie. — Tiberius te folosește drept scut. Te lasă în viață pentru a-i ține la distanță pe ceilalți pretendenți. Dar te urăște cum a urât-o pe Agrippina. Gajus tresări; pentru prima oară după mulți ani, cineva rostea numele acela în fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
-l urmară. După ani de spaimă și precauții umilitoare, simți cea mai intensă senzație pe care ți-o dă puterea: invulnerabilitatea. Escortat astfel, ajunse pe terasă la timp ca să-l vadă pe Macro cum sare în spatele calului cu o agilitate greoaie și cum, încadrat de oamenii lui, începe să coboare spre comandamentul bazei navale. Acolo, prefectul și ofițerii din Classis Praetoria Misenatis, care luau de mult parte la planurile lui, își adunară rapid echipajele. Sertorius Macro anunță scurt: — După o domnie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
oasele, gândindu-se că într-o zi... Se bâlbâiau, căutându-i privirea - și aproape că zâmbeau, în așteptarea unei încuviințări. Centurionul care o torturase pe mama sa - nu reușea să-l privească în față, văzu doar că avea mâinile mari, greoaie, murdare - îl conduse într-o cămăruță unde, într-o nișă goală, fusese așezată o urnă grosolană, din lut, ca acelea din cimitirele pentru săraci. Probabil că stătea acolo, abandonată, de ani de zile. Tăcut, ridică urna; era foarte ușoară. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
că se ocupa de salvarea lui. Iar tânărul se încăpățânase să tacă până în clipa când lama călăului îi tăiase gâtul. În ziua următoare, Callistus închise ușa în spatele lui și-i spuse în taină Împăratului: — Privește, Augustus. Împăratul recunoscu imediat literele greoaie și colțuroase ale lui Sertorius Macro. În mod absurd, omul acela viclean și aproape analfabet scrisese un ordin pentru un ofițer al său: „Sfătuiește-l pe băiat să tacă, pentru binele lui“. Ofițerul ascultase tăcut porunca lui Macro, dar apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
îi spuse fratelui său că, dacă nu ajungea de îndată la Împărat, prefera să moară. Domitius Corbulo îl anunță pe Împărat că ea urma să sosească la Lugdunum. Din curtea palatului ce domina fluviul, Împăratul o văzu ivindu-se din greoaia raeda, trăsura pentru călătorii de origine galică, și coborând cu mișcări precaute și oarecum nesigure. Deși era înconjurat de tribuni și magistrați, el alergă în întâmpinarea ei și o îmbrățișă, cu aceeași tandrețe pe care, pe când era copil, o văzuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
atunci când a pozat, având în vedere dimensiunile sânilor și șoldurilor. Poate că între ea și artistul care a reprezentat-o nu a existat o comunicare psihică și intelectuală, deoarece chipul este lipsit de expresie și straturile suprapuse ale veșmintelor cad greoaie. Din statuie se degajă în schimb o materialitate instinctivă, poate chiar o considerabilă forță fizică. Și mâinile sunt foarte puternice. Aproape că intuim energia cu care, mulți ani mai târziu, a luptat atunci când fiul său Nero a poruncit să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
familiară, mi-am plimbat privirea peste grota tabloului de bord, învelișul proeminent al ansamblului de direcție și peste capetele cromate ale manetelor peste de control. Pe strada de serviciu din spatele nostru apăru o mașină de poliție, caroseria ei albă înaintând greoaie printre gropi și șanțuri de roți. Helen se ridică și își puse la loc sânul cu o mână expertă. Se îmbrăcă repede și începu să-și refacă machiajul în oglinda parasolarului ei. Începuserăm brusc: la fel de brusc, acum, ea se distanțase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
mică dintre copii, își ridică fața spre acoperișul mașinii și înălță mâinile într-un gest politicos de alarmă pe când capul mamei sale izbi luneta și, după o serie de salturi prin mașină, ieși prin portiera stângă. Încet, după câteva salturi greoaie, mașina se opri. Cei patru pasageri se liniștiră în cabina decorată cu cioburi. Membrele lor fosforescente, ocupate cu o enciclopedie de semafoare ignorate, se așezare din nou într-o postură grosolan umană. În jurul lor, tromba de sticlă jivrată se îndepărtă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
de ani și apreciat de „radicalii” de la Insula: „În aurora palidă a literaturii noastre, peste care se năpustește, așa de des, funinginea îngustei comprehensiuni lovinesciene și universitare critice, Iacobescu a însemnat o rază rară și multicoloră, vibrînd departe de mănunchiul greoi de o barbară și împrumutată strălucire al talentelor mediocre. Versurile de visător ale lui Iacobescu au stat pentru prima oară alături de sonoritatea fastuoasă și ciudată a cadențelor lui Minulescu. Era pe vremea cînd ieșea Insula (...) purificatoare și insecticidă” (Facla, an
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
a spiritului omenesc de a clasifica, de a topi ceea ce este solitar și propriu în aliajuri triviale, l-a clasat, ca pe mulți, în mișcarea simbolistă. Această grupare de elemente disparate, și cîteodată valoroase, a trebuit să răzbească, în atenția greoaie a publicului, mulțumită aceluiași factor și aceluiași procedeu de rînd: numărul și iureșul. Pe steagul care-i ralia și forma singura legătură trainică, sta scris: nemulțumire. Peste acest cuvînt, criticii doctrinari au lipit etichete prețioase și au colectat silnic nume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
în revista Chemarea, embrionul înverșunatului cotidian de astăzi în Elveția neutrală, în sălile pline de refugiați și de călători de pretutindeni, a stîrnit o vîlvă fără seamăn pentru poporul strîngător al țării. Nemții s-au interesat numaidecît, exercitîndu-și dialectica lor greoaie în foiletoane pline de argumentări solemne cari, desigur, i-au înveselit pe dadaiști pînă la lacrimi. Astăzi Franța s-a supărat și ziarele vorbesc de dedesubturi «boșe» (n.n. - bolșevice), de spionaj la adăpostul imposturei artistice. (...) Tzara spion? Se vede limpede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
clasă, obținea la viteză cei mai buni timpi și erau împăcați cu gândul că este cel mai bun. De fapt Zare cu Tomiță au făcut un cuplu inseparabil în liceu deși erau diferiți unul agil avea corpul atletic pe când celălalt greoi, înalt însă, cel mai puternic din clasă. La sfârșitul anului trebuiau să dea proba de rezistență. Zare a întrecut de la început cârdul de colegi și a mărșăluit spre linia de sosire. Stani alerga gâfâind din greu în mijlocul grupului de băieți
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
Trăim într-o lume nebună Unde rutina devine stăpână. Dăm din coate prin marile aglomerații, Ne-mpingem și ne răstim unii la alții, Ne călcăm în picioare să ne urcăm în tramvaie Și așa, tot mai des, ne facem viața greoaie. Ne avântăm în bolizi pe autostradă, Renunțăm la tot ce e sfânt, Uităm că suntem doar secundă Și trecem nepăsători pe pământ. Ne amăgim cu clipe de feerie Ce trec peste noi ca un vânt Și uităm să dăruim bucurie
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
pictată. Nu se putea bucura. Absentă, privea în gol cu mintea aiurea. Frânturi de amintiri îi treceau prin fața ochilor, amețitor de repede. Încerca să asculte, să înțeleagă, dar nu reușea, nu mai simțea nimic. Explicațiile vecinei o oboseau. Vorbele cădeau greoaie, deși femeia făcea un efort imens să prezinte vestea cât mai puțin dureros. Se bâlbâia, apăsată de o vină imaginară, broboane de sudoare îi brăzdau fruntea. Frânturile de propoziții lăsau să se întrevadă crudul adevăr:” - Mama ta are pe altcineva
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
ochiul meu zărește sus, pe munte, un urs care trage în jos o copilă îmbrăcată în roșu. Un roșu violent pe albul nesfârșit și, în apropierea petei de culoare, o cabană. Acolo, uriașul din poveste lasă fata și, cu pași greoi, se-ndepărtează. Doi oameni mai zăresc ieșind din căsuța din poveste. Un bărbat și o femeie, probabil domnul și doamna Filip. În brațele lor, Violetta se-ncălzește și deschide ochii. Un fulg i se topește pe o geană sau poate
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
tehnologică e o mare criză de intimitate, devine mai sigur a-ți cumpăra bilete de la o companie aeriană, dacă ți se face chef de zbor, decât să lași un hipogrif să-ți citească gândurile. M-am uitat lung la trupul greoi al Hipogrifului, la pulpele lui flasce și groase, la aripile lui prăfuite. Apoi mi-a venit imediat în minte calul lui Harap-Alb. Nu știu cum ai să poți să zbori... Eu nu am jăratic să-ți dau! am râs către Hipogriful ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
distrug cu bună știință și sistematic, cu tălpile lor marginale și mârșave, panseluțele expuse la marginea aleii. Iar eu, imaginați-vă, cât muncesc zi de zi, să le recuperez, să le resuscitez, să netezesc pământul deranjat de călcătura ireverențioasă și greoaie a domnului Philip. Și totul din cauza ei! Numai din cauza ei! (Arată spre Dora cu degetul.) Numai din cauza ei s-a ajuns aici. Îl înnebunea cu susceptibilitățile și insistențele. Ea poartă întreaga vină a transformării lui, ca să nu mai vorbim că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
Judecătorul: Vă mulțumesc. Acuzația dumneavoastră este întemeiată. Trigamia este o chestiune deosebit de gravă, chiar dacă e dobândită fără premeditare. După cum, indiferent de dimensiunea extinsă impusă de noua condiție tripartită, acuzatul nu are niciun drept să disturbe cu călcătura sa stricăcioasă și greoaie priveliștea minunată din fața blocului, realizată cu atâta migală și devoțiune de doamna Cleopatra. Cleopatra: Zi de zi florile sunt distruse, domnule. Aspectul grădiniței este din ce în ce mai depresat și derizoriu. Nicio scară nu arată acum atât de rău ca a noastră. Judecătorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
oribilă de răceală, de frig ce-mi paralizează spinarea, mă simt ca și cum port în cârcă un iceberg uriaș. E ceva prins de spatele meu, ceva inexplicabil. O spaimă neînțeleasă îmi cuprinde fiecare mădular. Nu mă pot mișca, îmi aud respirația greoaie pompând în urechi. De altfel, nu sunt nici măcar sigură că e vorba de respirația mea. De spaimă, aproape că nu mai respir, dar ceva gâfâie în spatele meu... mă înconjoară, mă strânge, mă înglobează. Vreau să strig, dar nu-mi pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
mai devreme. Nu zăbovi: se aruncă în bătaia jetului subțire de apă, rostogolindu-se haotic în mîlul verzui. Între timp, animalul prins în mijlocul flăcărilor încetase zbaterea. Nu-i rămăsese altceva de făcut decît să strige, și Lupino îi auzea tînguirea greoaie. Totuși, nu se grăbi. Ca să reușească, trebuia să se asigure că nu-i rămîne nici un petec de blană uscat. Se înghesui mai vîrtos în firicelul de apă. Și cînd, în ciuda căldurii infernale, simți fiori reci pe șira spinării, înțelese că
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
nou drăcia aia, frate! zise unul din cei doi bărbați aflați Înăuntru, ridicându-se anevoie de la pământ și dând fuga să iscodească, prin deschidere, la proporțiile dezastrului. Zidul nu va mai ține multă vreme. Celălalt rezistase zguduirii apucându-se de greoaia masă de stejar pe care se pregătise să scrie ceva. În mod mecanic, Își scutură de pe haine fragmentele de var, În timp ce privirea Îi alerga către spărtura deschisă În perete. Fusese, Însă, doar o distragere de o clipită. De Îndată, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
și infiltrându-se Într-o crăpătură din pardoseală, unde se făcu nevăzut. — Coboară. Coboară cu necesitate, zise cu voce tare. I se păru că, În fața lui, o umbră Încuviința din cap. Afară, ceva curmă tăcerea deplină a nopții. Niște pași greoi, din ce În ce mai aproape, Însoțiți de un zgomot metalic. Ca și când cineva ar fi agitat niște table. Sau ar fi vânturat niște spade. Mâna Îi alergă la daga pe care o purta mereu asupra sa, Într-un buzunar ascuns În interiorul hainei. Oameni Înarmați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
arătă șovăielnic, dinaintea priorului. — O crimă care... probabil că reclamă prezența autorității Comunei, bâigui el. — Cine a fost ucis? În loc de răspuns, Bargello Își deznodă anevoie legăturile din piele de la coif. În cele din urmă, izbuti să-și smulgă de pe cap greoiul acoperământ, de sub care se ivi jilav de sudoare. — Nu știm Încă. Dar e mai bine să vezi cu ochii dumitale. Vii? — Povestește-mi ce s-a petrecut. — Păi, e ceva... ceva straniu, ceva nefiresc... Dante Începea să Își piardă răbdarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
tale, Începând cu cel ce se află imediat la dreapta. Spițerul arătă spre un bărbat Înalt și bine legat, care depășea cu mai bine de o palmă capetele tuturor celorlalți. Ochii blânzi ai câinelui Îi luceau pe chip, pe sub pleoapele greoaie. — Augustino di Menico, filosof natural, cunoscător al celor mai ascunse taine ale Creației. Abia s-a Întors după o ședere de câțiva ani În Îndepărtata și necredincioasa cetate Tripoli, unde s-a aplecat asupra scrierilor păgânilor, pentru a le reda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
mâna Îi alerga spre daga ascunsă. Între timp, cu coada ochiului, căuta o cale de retragere spre centrul Încăperii. După ce Îl zări pe cel ce părea să fie șeful năvălitorilor, păru să se liniștească. Un bărbat bondoc, purtând o armură greoaie, răcnea comenzi În dreapta și În stânga și, Între timp, din ochi, părea să Îl caute chiar pe el. Poetul Îi ieși În Întâmpinare cu repeziciune, deschizându-și drum prin gloata confuză de mușterii. Poate că providența mi te trimite aici, Bargello
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]