1,864 matches
-
posibil ca un autor de înălțimea spirituală a lui Eminescu să producă asemenea texte "caragialești", de suspinător de mahala, fie și în regim privat?", adăugând întrebarea cu îndreptățită uimire:"Eminescu un personaj al lui Caragiale?" E aici unul din punctele ideatice pe care eseistul Dan C. Mihăilescu îl ia drept reper în pledoaria pentru o mai dreaptă și mai firească interpretare a acestei producții epistolare. "Important este zice domnia sa să gândim aceste texte în funcție de omul și nu de artistul Eminescu". Fără
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
seară, să zicem, un buchet de flori albastre ("Înc-o gură și dispare.../ Ca un stâlp eu stam în lună!/ Ce frumoasă, ce nebună/ E albastra-mi, dulce floare!"). O atare stabilire sursologică nu are, evident, nimic în comun cu interpretarea ideatică a poeziei, cu romantismul german, cu Novalis etc. Dar nici G. Bogdan Duică nu fusese interesat de fondul ideatic al poeziei când declara, în 1931, în Buletinul "Mihai Eminescu", cu tot aplombul: "la Eminescu, este așadar o fată frumoasă, nebună
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
Ce frumoasă, ce nebună/ E albastra-mi, dulce floare!"). O atare stabilire sursologică nu are, evident, nimic în comun cu interpretarea ideatică a poeziei, cu romantismul german, cu Novalis etc. Dar nici G. Bogdan Duică nu fusese interesat de fondul ideatic al poeziei când declara, în 1931, în Buletinul "Mihai Eminescu", cu tot aplombul: "la Eminescu, este așadar o fată frumoasă, nebună, iubitoare. Despre infinit, despre alte înțelesuri, nici vorbă. Iubita era de la sat, de la Ipotești (...) Floare este o floare lirică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
lirică fără nici un Novalis". Aflăm aici meteahna dintotdeauna a sursologilor care descoperă, prin cine știe ce înscrisuri vechi, câte un element de realitate concretă ce li se pare de o importanță fundamentală în datarea cutărei sau cutărei opere, incapabili însă a comenta ideatic respectiva creație. Dar să nu ne îndepărtăm de Dicționarul lui Săluc Horvat. De remarcat, cu drept temei, este ultima parte a reperelor bibliografice, în care comentează, tot așa, reținând oarecum telegrafic, toate momentele importante, reperele evoluției cercetărilor și manifestărilor legate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
instrument de lucru extrem de util, necesar chiar, pe masa celor interesați de subiectul în sine, realizat după criteriile științifice, frecvente în lumea largă, în realizarea unor asemenea lucrări de uz didactic și chiar mult mai mult decât atât. OPERA. COORDONATE IDEATICE Geta Deleanu * Ștefan Ion Ghilimescu * Călin Teutișan * Cornel Ungureanu * Ioana Vasiloiu * Iulian Costache * Paul Iruc * Alexandru Dobrescu * Dan Mănucă * Adrian Dinu Rachieru * George Popa * Ioan Derșidan * Florin Oprescu * Cornel Munteanu * Sebastian Drăgulănescu * Răzvan Codrescu * George Ene * Rodica Marian FILOSOFIA CULTURII
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
teme alese, făcând, dincolo de o prestație exegetică propriu-zisă, și o frumoasă activitate de popularizare a vieții și operei poetului, atât de puțin cunoscute, de altfel, azi în masa cititorilor pe care școala îi învață atât de puțin să deslușească sensurile ideatice ale operelor de artă, în schimb atât de mult să urmărerască laturile tehnice ale exprimării artistice. Ștefan Ion Ghilimescu este un critic cu mult bun simț, cu o doză de insinuată ironie, ce înțelege că demersul exegetic azi trebuie să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
Popovici. Nu vreau să dezvolt acum și aici o analiză a acestora dar trebuie să notez că mai nou venitul pe tărâmul eminescologiei, Călin Teutișan, se așează confortabil în descendență directă prin Ioana Bot și Ioana Em. Petrescu pe orizontul ideatic deschis de cel de al doilea profesor de la Facultatea de Litere al almei mater napocensis. El se angajează în citirea și recitirea operei eminesciene de pe aliniamentele metodei dați-mi voie s-o numesc astfel studiului imaginarului, foarte actuală, ca să nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
unor câștiguri teoretice eficiente și spectaculoase în procesul analizei literare. E firesc, așadar, ca exercițiul lor de apreciere a creației eminesciene să pună în evidență un nou Eminescu, așa cum ni-l dorim, de fapt, văzut într-un context al mișcărilor ideatice europene, alături marilor creatori moderni, contemporani lui, supunându-l astfel unei grile competitive de performanță și demonstrând ca atare altitudinea la care se situează expresia poetică, profunzimea gândirii filosofice și, nu mai puțin, poziția de autentic deschizător de drumuri. În
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
muncă a editoarei, observând "întinsa cunoaștere a epocii", iar în ceea ce privește readucerea în actualitate a postumelor, Dan Mănucă atrage atenția asupra faptului că editoarea "le grupează după un criteriu" ce "contribuie la reconstituirea a ceea ce am putea numi stilul psihologic sau ideatic. Procedeul este acela al arheologului, care nu numai că nu neglijează contextul, dar îl folosește cu larghețe pentru a-și defini obiectul cercetării. Datorită acestui fapt, editoarea a putut realiza lecțiuni corecte, extrem de dificile pentru cine nu cunoaște ansamblul operei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
Eminescu rupt de contextul istoric, politic ș.a. al epocii în care s-a manifestat ("O înțelegere a fenomenului literar cere să ne interesăm de viața externă a operei, examinând-o în rama epocii; investigând, adică, fundalul socio-politic și mentalitar, mișcările ideatice antrenând valori, curente și dezbateri, în fine, acea anxietate a influenței de care pomenea stăruitor H. Bloom, identificând legăturile subterane, efectele târzii, metamorfozele etc., participând la metabolismul literar, implicat la redresarea și resemnificarea tradiției"). Studiile lui Adrian Dinu Racheru din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
și semnificației umanității în marea dinamică existențială cosmică, având ca sprijin tocmai ideile poetului, pe care le dezvoltă într-un discurs eseistic de rafinament și subtilitate interpretativă. Domnia sa, odată cu atâția alți comentatori ai creației eminesciene, observă că există un fir ideatic foarte pregnant, bine strunit, ce traversează întreaga creație a lui Eminescu, dându-i unitate și consistență. Desigur, poemul Luceafărul este cel ce dă măsura cotei de vârf și în acest sens revenirea constantă asupra discutării lui este întru totul îndreptățită
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
însuși și a putea comunica și a se armoniza prin iubire cu restul lumii", și ajungând la conștientizarea impasului celor două forme de timp, "poetul cheamă nepăsarea, renunțarea și intrarea în stingerea definitivă". E pus în discuție, într-un paralelism ideatic, și poemul Povestea magului călător în stele, văzând aici "eul geniului" ca o "conștiință pură supratemporală". În fine, cel de al treilea eseu Eliberarea dincolo de dincolo se structurează pe întrebarea: "Ce este libertatea metafizică absolută?" Apelul se face la filosofia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
muzicală a spiritului omenesc". Într-un soi de anexe, de apendice Addendum sunt trecute în finalul acestui triptic eseistic pe tema treptelor temporalității în Luceafărul, câteva meditații privind relația dintre Faust-ul goethean și Luceafărul lui Eminescu, punctând convergențele și divergențele ideatice și factologice semnificative ale subiectelor și tratării acestora, în cele două capodopere. Mai este atașat și un frumos exercițiu liric, un poem personal Lume și geniu pe care autorul îl vede ca o "continuare imaginară a dialogului ceresc", inspirat din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
reprezentat de Nicolae Labiș și mai ales de Nichita Stănescu, în mod paradoxal acesta fiind și momentul de apogeu al influenței catalitice". Iată, avem schițat aici un traiect al evoluției poeziei noastre contemporane, până azi, pe un fir de susținere ideatică în expresia lirică, dominat/marcat de eminescianism. Afirmația poate părea oarecum hazardată atâta vreme cât putem vorbi de mari individualități creatoare care au ilustrat modalități specifice de afirmare. Atunci însă când vine demonstrația și Florin Oprescu o face cu multă aplicație și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
și etape ale evoluției liricii românești, raportându-se la ea în mod creator, cu deplina conștiință a înscrierii sale astfel pe un fir conductor, de originalitate, într-un proces de înnoire continuă a limbajului artistic, dar fiecare plecând de la baza ideatică, aceeași, pe care a statornicit-o acesta. EMINESCU. POLIMORFISMUL OPEREI (Cornel Munteanu) Preocupările pentru fenomenul eminescian (C. Noica), pe care le-a menținut constant Cornel Munteanu, dintr-o reală admirație pentru creația poetului, dublate, în anii din urmă, de obligațiile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
în cadrul Universității Jageloniene, curs pe care l-a și publicat acolo 3, în folosul studenților doritori a ne cunoaște limba și literatura. Construcția demersului său are astfel o bună rigoare metodică, este bine sistematizat, având organizarea materialului pe o coordonată ideatică anume, aceea a poliformis mului operei lui Mihai Eminescu, ca "probă a modernității scrisului poetic". Dar calitatea polimorfismului eminescian nu se poate dispensa de poliformismul interpretărilor critice ale acestuia, o atenție aparte acordând, în acest sens, intervențiilor autorilor din "ultimul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
multe înfățișări sau, mai precis, același text de o anumită formă și structură poate cumula mai multe forme literare". Termenul răspunde, în fapt, câtorva sensuri ale cuvântului ce denumește "ipostaze diferite pe care un text le poate lua, în funcție de structura ideatică sau registrul poetic și stilistic al operei". Astfel, în același câmp semantic, exegetul distinge și posibilitatea utilizării unor termeni ca "eterogenitate" sau "hibridizare", totul în perspectiva "regăsirii formelor socotite clasice și, de regulă, fixe", adoptând o abordare textuală "mult mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
doar de sărbătoare, un Eminescu dependent de un canon și mai puțin, ori aproape deloc, în latura sa inovatoare în raport cu un canon". Sunt afirmații menite a justifica sau măcar a preveni asupra întregului său demers interpretativ ce are ca ax ideatic punerea în evidență a acestei calități polimorfe a operei eminesciene. O primă abordare privește "melodia sublimă a versului eminescian", care își are taina construcției în faptul că la Eminescu "cuvintele se amestecă după reguli neștiute, printr-o însoțire surprinzătoare, neașteptată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
altă parte a demonstra, printr-o abordare analitică a operei, atât din punct de vedere filologic cât și teologic ("bună casă pot face împreună teologia și filologia") că excesul de orice fel trebuie eliminat din discuție, pentru a ilumina coordonatele ideatice ale operei eminesciene care conțin și elementul religios, dar care nu-l definesc în esență: "oriunde ne-am uita, nu prin creștinism se definește Eminescu. Este curios cu câtă ușurință se trece peste onesta lui autodefinire. "Eu rămân ce-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
și-n celebra teorie a "creștinismului cosmic", atât de dragă lui Mircea Eliade)". Articolele lui Răzvan Codrescu sunt incisive și stimulatoare în privința necesității de a-l reciti mereu pe Eminescu și mai ales a-l citi în substanța interioară a ideaticii sale, fără partipriuri și angajamente pătimașe atât pro cât și contra. La urma urmei, sunt intervenții polemice susținute de o cunoaștere profundă a substanței filosofice (și religioase, nu mai puțin) a creației eminesciene, fără de care orice abordare, doar ocazională, se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
cu îndreptățire de unele posibile "analogii", de "alianțe ideologice" existente între creațiile lui Eminescu și Lermontov, Gogol, Pușkin ș.a., dar influențele concrete "care să reziste unor verificări științifice" nu se probează. Ele pot fi luate în considerare doar prin "conținutul ideatic și psihologic al creației lor, din motivele și subiectele ce o populează, din imagini poetice și situații similare, din particularitățile compoziției, genului și stilului artistic, adică din asemănări și deosebiri în planul general al artei literare, determinate de asemănări și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
zice el, "armonii secrete și specifice", având "puterea unei adevărate vrăji, singura în stare a ne influența adânc sufletul, răpindu-l și punându-l sub domnia exclusivă și tiranică a poetului". Sunt cuvinte pe cât de exaltate pe atât de acoperite ideatic în explicitarea pe care o dă actualității creației eminesciene ("Actualitatea mereu renăscută a liricii sale și împărăția ideologică, exercitată de Eminescu asupra întregii literaturi române de după război") într-un studiu introductiv (Poezia lui Eminescu) la ediția Poeme de M. Eminescu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
poeziei", sau "neîntrerupta șlefuire calitativă a "uneltelor" lingvistice", sau "poezia detaliilor semnificative" etc., de fiecare dată, într-o mai mare sau mai mică măsură, abordând și aspectul istoric al "problemei", care depășește astfel "teritoriul îngust al lingvisticii". Comentariul vizează, desigur, ideatica poeziilor eminesciene, văzută însă din perspectiva unei aprecieri stilistice globale și sintetizatoare, în același timp. Referindu-se la Glossă, Gh. I. Tohăneanu apreciază că "poemul ni se înfățișează ca un "opus rotundum", de o desăvârșită armonie interioară, turnat în tipare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
decât (dar o face) "o lectură nouă a poemelor", deopotrivă a prozei și a publicisticii, căutând "a justifica parțial acei stimuli, la care reacționează azi zice domnia sa sensibilitatea mea critică". E o introducere într-un mod de investigare a universului ideatic al literaturii pe care ne-a lăsat-o Mihai Eminescu, exemplar, un model de lectură și un îndemn la citirea acestei opere, fără idei preconcepute, căutând lungimea de undă pe care aceasta rezonează cu pretențiile și gusturile actualității noastre dintr-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
fie din pricini tipografice etc., demonstrând cât de importantă este prezența sau lipsa unei virgule, de pildă, ori a apostrofului eliminat prin lege în anii '50, într-o poezie căreia îi poate schimba nu doar sensul lecturii ci chiar sensul ideatic. Iată, luat la întâmplare comentariul de acest fel pentru poezia Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie: "F(aximil): grafiază: arm'a de tăria. Interesează mai ales -a final din tăria, care notează un -ă, rimă, deci, pentru România, grafiat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]