131,805 matches
-
sexualității și orgasmului și îl corupe dintotdeauna pe bărbat de la specificul său spiritualist; dar cu toate acestea, femeile trebuie tratate ca egale, deși alt paradox numai pentru că "nu există femeie absolută" (p.565): " Femeia trebuie judecată ca individ și conform ideii de libertate, nu ca apartenentă la un gen, nu ca o măsură derivată din empiric și din necesitățile sexuale ale bărbatului" motiv pentru care "cartea de față reprezintă cea mai mare onoare ce le-a fost acordată vreodată femeilor." (p.
Capodoperă sau expresia unor frustrări? by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/13882_a_15207]
-
fi numai de origine masculină, nu și feminină" (p.560), soluția, în ceea ce-l privește pe bărbat, este una cât se poate de radicală și anume abstinența totală, întrucât, potrivit rigorismului etic împins la paroxism al lui Weininger, "coitul contravine ideii de omenire" ( p.573). Rolul bărbatului este, de altfel, acela de a asigura progresul acestei omeniri principial scindate, fapt oglindit cel mai bine în propensiunea sa către genialitate. În termeni întrucâtva cantitativi, genialitatea este o chestiune esențială care ține de
Capodoperă sau expresia unor frustrări? by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/13882_a_15207]
-
indică astfel inegalabila considerație pe care o are pentru propria-i existență precum, din perspectiva autorului, este cazul lui Goethe. Premisa fundamentală a tuturor acestor considerații, baza care le face posibile este, foarte original la data apariției, aceea a bisexualității. Ideea ca atare pornise se pare de la Wilhelm Fließ, bun prieten cu Freud, iar acesta din urmă o discutase cu Swoboda, care la rându-i i-o transmisese lui Weininger. Urma ca ideea bisexualității să se întoarcă în toamna anului 1901
Capodoperă sau expresia unor frustrări? by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/13882_a_15207]
-
foarte original la data apariției, aceea a bisexualității. Ideea ca atare pornise se pare de la Wilhelm Fließ, bun prieten cu Freud, iar acesta din urmă o discutase cu Swoboda, care la rându-i i-o transmisese lui Weininger. Urma ca ideea bisexualității să se întoarcă în toamna anului 1901 la Freud, sub forma unei schițe a lucrării lui Weininger, pe care acesta i-o prezenta întemeietorului psihanalizei. Respingerea ei de către Freud, motivată inițial diferit, va fi însoțită, finalmente, de bănuiala acută
Capodoperă sau expresia unor frustrări? by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/13882_a_15207]
-
poemului ce parcă ține locul răstignitului, cuvintele Săptămâna și Pomul. Iată și poemul: Mergem pe picioare/ Ori plutim pe mare/ Soare, apa, sare/ Avem fiecare/ Măsură și mișcare/ Minune e oricare/ Ochiul, ochi de are. Cel de-al doilea, o idee mai izbutit, crucificat, după modelul celui dintâi, între Mulți văd lumea/ Mare, mare mare (sus), Puțini pricep/ Adânca ghicitoare (jos), Ascuțimea minții/ Ne dă mângâiere și Prin răbdare/ Căpătăm putere (de-a stânga și de-a dreapta). La mijloc, poemul: Din
POST-RESTANT by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/13885_a_15210]
-
și iată, la un volum închinat Florei Tristán și lui Paul Gauguin, două personalități puternice (a prueba de balas, cum zice Llosa) ale căror rădăcini se află undeva, în îndepărtata Arequipa, locul de naștere al autorului. Poate de aici și ideea de a scrie această carte, în care punctul de plecare îl reprezintă, în fapt, un eden pierdut: copilăria. Titlul cărții e dat de un joc pe care-l cunosc copiii din lumea întreagă; un joc în care un copil „pedepsit
Un nou roman al lui Llosa by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/13884_a_15209]
-
Personajele ei îl caută în viața de zi cu zi, în societate, în sex, în creație, într-o luptă utopică, în spații primitive, în prietenie, în Biserică, în superstiții, în moarte. Flora Tristán este o figură marcantă a secolului 19. Ideile ei, tipărite în volumul „Uniunea Muncitorească" și prezentate în Franța anului 1844, când a întreprins un turneu în interiorul țării pentru a le vorbi celor exploatați despre ele și a forma alianțe ale clasei muncitoare, mai întâi în Franța, apoi în
Un nou roman al lui Llosa by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/13884_a_15209]
-
Europa și mai târziu în lumea întreagă - se vor dovedi îndrăznețe, deosebit de actuale, dar și nerealiste. În felul ei, Flora Tristán, cunoscătoare a conceptelor lui Saint-Simon și Charles Fourier, imagina, utopic, un Paradis al societății egalitare. Cum ajunsese la asemenea idee? Totul fusese injust în viața ei: statutul de bastardă, căsătoria odioasă cu André Chazal, fuga ei din „căminul conjugal" și răzbunarea societății în fața unei asemenea îndrăzneli, moartea primului născut, răpirea celorlalți doi copii, a căror custodie „Statul de drept" o
Un nou roman al lui Llosa by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/13884_a_15209]
-
doi pensionari etc. făceau eforturi să păstreze acea specială încăpere în condiții mai mult decât decente. Nu-mi explicam diferența frapantă între felul în care românii înțeleg igiena la ei acasă și cum o înțeleg „în deplasare" decât prin refuzul ideii de comunitate. Popor de singuratici, cum ar spune Cioran, suntem cât se poate de individualiști. Cultul gardurilor, al împrejmuirilor, al separării proprietăților își are, probabil, originea într-o lungă experiență istorică traumatizantă. Ne-am comportat, cel mai adesea, rău ca
Cu mîinile curate by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13890_a_15215]
-
igienă, despre folosirea corectă a toaletei, despre rolul sulului de hârtie roz și al eventualei bucăți de săpun. Ne place sau nu ne place, și aceste lucruri se învață. Or, ciobanul analfabet pogorât din vârful muntelui avea cu totul altă idee despre igiena corporală decât o avea angajatul care-și petrecuse toată viața în birou. Așa se explică faptul că suntem și astăzi, în anul 2003, campioni europeni la așa-numitele boli ale „mâinilor murdare": boli infecțioase, boli de piele, boli
Cu mîinile curate by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13890_a_15215]
-
Tudorel Urian Ideea interpretării fenomenului literar din perspectivă geografică nu este nouă în scrisul lui Cornel Ungureanu. În anul 1980, criticul timișorean publică Imediata noastră apropiere, un fermecător eseu monografic asupra Banatului literar. Douăzeci și doi de ani mai tîrziu, cu volumul Mitteleuropa
Călătorii în lumea literaturii by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13896_a_15221]
-
criticul timișorean publică Imediata noastră apropiere, un fermecător eseu monografic asupra Banatului literar. Douăzeci și doi de ani mai tîrziu, cu volumul Mitteleuropa periferiilor, Cornel Ungureanu extinde perspectiva la scară europeană. Dincolo însă de aceste monografii spirituale ale unor zone, ideea de geografie literară este sugerată în mai toate cărțile criticului, printr-o vizibilă tentație comparatistă adesea transfrontalieră. Ceea ce fusese implicit sau aluziv în scrierile anterioare devine explicit odată cu publicarea cărții Geografie literară. Geografia literară nu mai este o realitate întrezărită
Călătorii în lumea literaturii by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13896_a_15221]
-
a fost Roman Liebling, un băiețel firav născut la Paris în 1933, pe 18 august, din părinți evrei: tatăl venit din Polonia, iar mama din Rusia. În 1936, tatăl care între timp își luase numele de Polanski (Polonezul) - are nefericita idee de a-și repatria familia la Cracovia. Consecințele sunt tragice: mama moare în 1941 în lagărul de la Auschwitz, tatăl deportat la Mauthausen reușește să supraviețuiască, iar micul Polan-ski cunoaște devastatoarea experiență a ghettoului. "Am văzut intrarea nemților în Varșovia și
Un cinema numit Polanski by Viorica Bucur () [Corola-journal/Journalistic/13908_a_15233]
-
ucid la schimbările bruște de atitudine și înfățișare. Tocmai absorbția fiecărui personaj de către fiecare actriță dă jocului strălucire, deși lumea de sub lume este atît de dură și de tranșantă. Faptul că se joacă la ACT, sub pămînt, pare deja o idee de spațiu. Scenografa Alina Herescu adaugă un singur element pe scenă, o cortină pictată, figurativă, cu elementele locului unde trăiesc pisică, scaun, televizor o schiță în roșu, alb și negru. Această sondare a unei lumi puțin cunoscute, a unui univers
“Să punem pe picioare iubirea aproapelui...” by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13907_a_15232]
-
Lidia Vianu LIDIA VIANU: Critica s-a tehnicizat, s-a specializat. Ce părere aveți de limbajul actual, în care nu se mai citează atât ideile unui critic, cât termenii creați de el și preluați aproape ca elemente matematice de alți critici, care nu fac decât să îi pună în ecuație? Vă place această nouă critică aferată, care înghiontește limba și interzice studenților - ba chiar și
Eugen Simion: “Și criticul poate fi un Desperado” by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/13901_a_15226]
-
o mică parohie, a fost creatorul semioticii, Roland Barthes. De la Plăcerea textului, el și-a modificat unghiul de percepție și limbajul. Fragmente dintr-un discurs amoros este o carte splendidă, cu o lizibilitate maximă, un scenariu epic (un scenariu al ideilor, bineînțeles). Aș putea zice chiar: un roman sentimental despre modelele (fantasmele) discursului romanesc sentimental... Cine mai citește, azi, pe Jean Ricardou, cel care teroriza în anii ’70 congresele, colocviile universitare?.. Un alt mare critic, după Roland Barthes, care și-a
Eugen Simion: “Și criticul poate fi un Desperado” by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/13901_a_15226]
-
acest moment politic - nu intrăm în Europa și nici în NATO? E.S. Îi las în pace. De omul unei singure metode trebuie să te ferești, ca și de omul care a citit o singură carte. E obstinat, intratabil, alergic la ideea de dialog. Ori critica autentică este un dialog: cu opera, cu alții, cu cei dinaintea ta, cu autorul cărții care a vrut ceva și a ieșit altceva etc. Cei care țin un șablon în mână și vor să citească toate
Eugen Simion: “Și criticul poate fi un Desperado” by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/13901_a_15226]
-
că ați pus vreodată pe hârtie o afirmație pe care n-ați gândit-o pe cont propriu. Niciodată nu puneți în ecuație termenii altora, decât poate după o explicație a sensului acestora în contextul inițial și în fraza dvs. Apreciați ideile, nu automatizarea limbajului critic. S-a demodat critica de bun simț? Critica inteligenței și a sensibilității? Critica cultă dar și pe înțeles? De unde această inteligibilitate-fobie? E.S. Nu știu bine cât reușesc, dar mă străduiesc să fiu bine înțeles. Și, mai
Eugen Simion: “Și criticul poate fi un Desperado” by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/13901_a_15226]
-
să fiu citit cu plăcere. Este ambiția criticului de a trăi pe cont propriu, nu în funcție (sau, mai corect, nu numai) de obiectul analizei sale. Am câteva exemple: Maiorescu, Lovinescu, G. Călinescu. Ei au scris o veritabilă proză de idei care rezistă. Chiar și atunci când judecățile lor estetice nu mai rezistă. Aceasta este, repet, marea miză a criticului. Am făcut odată (pe la sfârșitul anilor ’70) un pariu cu mine însumi: să scriu o carte despre niște autori perimați, antipatici, obosiți
Eugen Simion: “Și criticul poate fi un Desperado” by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/13901_a_15226]
-
de concepte, cu un limbaj așa-zis de specialitate. Specialitatea reală a criticii este să observe și să comunice esențialul și detaliile despre operă. Dacă nu comunici, cum să fii înțeles, cum poți să convingi și să fii urmat în ideile tale?... În privința metodelor, plec de la părerea că orice metodă este bună în afară de aceea care plictisește. Orice metodă, repet, are valoarea celui care o folosește. L.V. Eliot își începea eseurile critice cu asanarea verbului (mă gândesc și la Valéry, care recomanda
Eugen Simion: “Și criticul poate fi un Desperado” by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/13901_a_15226]
-
mai multor abordări critice în sensul că cer să fie cunoscute sintagmele criticilor, fac istoricul acestor sintagme, știu anul când au fost puse pe hârtie, cer să fie știute modificările aduse de contexte ulterioare... Cer jargon critic, cu sau fără ideile candidatului. Limbajul complicat în sine - care nu o dată e rebarbativ - îi mulțumește. Ce faceți cu un volum de critică în care se ia o abordare drept literă de evanghelie și se aplică unui text decent? Și reversul: cum cotați o
Eugen Simion: “Și criticul poate fi un Desperado” by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/13901_a_15226]
-
cărți este stabilită acum de Bernard Pivot (sau, mă rog, de cel care i-a luat locul la Apostrophe), nu de foiletonistul de la Mercure de France. S-au schimbat vremurile. Opere fără temă, fără personaje, fără acțiune, fără epic, fără idei, fără filosofie, fără punctuație? Da, există (îmi amintesc că Philippe Solers a scris un roman care de la început la sfârșit avea o singură frază, fără punctuație, bineînțeles!), poate exista orice. Problema este cine o publică și, dacă o publică, cine
Eugen Simion: “Și criticul poate fi un Desperado” by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/13901_a_15226]
-
a betonului. Însemnele comunismului, incriminate grafic precum într-un ritual magic, au fost înlocuite simbolic cu însemnele regale, iar în opoziție cu numele și cu imaginile guvernanților zilei au fost puse cele ce reprezentau alternativa. Lupta politică, acreditarea și discreditaea ideilor și personalităților publice s-au manifestat, poate mai pregnant decît în realitatea nemijlocită, în realitatea simbolică a imaginii, a textului, a gestului și a ceremonialului. Însă toate aceste fenomene au rămas undeva la periferia atenției noastre, atît în momentele fierbinți
Big BrOtherși goana după vînt by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13933_a_15258]
-
aducerii aminte și ale reculegerii, al căror scop nu este, însă, nici de această dată, unul artistic. Troița și crucile de piatră, așezate chiar în centrul pieței, introduc prin aerul lor medieval, în stricta contemporaneitate și în plină animație cotidiană, ideea de muzeu, de rezervație și de cimitir. Făcînd abstracție de atitudinea noastră rațională care, de altfel, nici nu mai contează acum foarte mult, trebuie observat că formele care populează piața prelungesc și conservă, prin natura și prin expresia lor, funcția
Big BrOtherși goana după vînt by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13933_a_15258]
-
semnalează un fapt deosebit de grav care se petrece sub ochii noștri nepăsători: proliferarea unei imposturi tolerate de majoritatea specialiștilor. E vorba de publicarea unor cărți sau de organizarea unor simpozioane, care se pretind deopotrivă științifice, menite a pune în circulație idei false referitoare la istoria României ori a limbii române. Rădăcinile acestor manifestări se află în deceniile din urmă ale comunismului românesc, atunci cînd, pe fondul respingerii ideologiei internaționaliste a sovieticilor, la putere și pînă spre mijlocul anilor ^60, au reînviat
Despre o anumită impostură by Nicolae Ioana () [Corola-journal/Journalistic/13919_a_15244]