2,195 matches
-
de vedere al opoziției de diateză; ele dezvoltă un singur sens de diateză: • activ: a se uita, a se răsti etc. • reflexiv: a se sinucide, a se autocontrola etc. • reciproc: a se intercondiționa, a se coaliza, a se duela etc. • impersonal: a se întâmpla, a (i) se cuveni etc. • dinamic: a se gândi etc. Rămân înafara diatezei verbele pronominale libere (cu pronume personal): a-l durea (capul, picioarele etc.), verbele impersonale (a-i plăcea, a i se cuveni etc.) verbele copulative
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a se intercondiționa, a se coaliza, a se duela etc. • impersonal: a se întâmpla, a (i) se cuveni etc. • dinamic: a se gândi etc. Rămân înafara diatezei verbele pronominale libere (cu pronume personal): a-l durea (capul, picioarele etc.), verbele impersonale (a-i plăcea, a i se cuveni etc.) verbele copulative (a fi, a deveni etc.), verbele semiauxiliare (a trebui, a sta, a avea etc.). TIMP-ASPECT-MODTC "TIMP - ASPECT - MOD" La un prim nivel de descriere a morfologiei verbului, timpul și modul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
pot avea și persoanele I și a II-a. În alți termeni, categoria gramaticală a persoanei se organizează la verb, ca și la pronume, în trei termeni corelativi, dar nu toate verbele reacționează la fel la această categorie gramaticală. Verbele impersonale rămân în afara categoriei gramaticale a persoanei; se absolutizează semantica verbului; verbele impersonale absolute rămân în afara oricărei referințe la protagoniștii actului lingvistic: plouă, tună etc.; ele pot fi considerate apersonale. Verbele impersonale relative pot rămâne indiferente la protagoniștii actului lingvistic: a
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
categoria gramaticală a persoanei se organizează la verb, ca și la pronume, în trei termeni corelativi, dar nu toate verbele reacționează la fel la această categorie gramaticală. Verbele impersonale rămân în afara categoriei gramaticale a persoanei; se absolutizează semantica verbului; verbele impersonale absolute rămân în afara oricărei referințe la protagoniștii actului lingvistic: plouă, tună etc.; ele pot fi considerate apersonale. Verbele impersonale relative pot rămâne indiferente la protagoniștii actului lingvistic: a se întâmpla, a trebui, a fi frig etc., sau își pot raporta
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
verbele reacționează la fel la această categorie gramaticală. Verbele impersonale rămân în afara categoriei gramaticale a persoanei; se absolutizează semantica verbului; verbele impersonale absolute rămân în afara oricărei referințe la protagoniștii actului lingvistic: plouă, tună etc.; ele pot fi considerate apersonale. Verbele impersonale relative pot rămâne indiferente la protagoniștii actului lingvistic: a se întâmpla, a trebui, a fi frig etc., sau își pot raporta conținutul semantic (unele îl și raportează în mod curent sau chiar în mod obligator) la protagoniștii comunicării, dar în
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
mod obligator) la protagoniștii comunicării, dar în mod indirect: a se întâmpla/a i se întâmpla, a se cuveni/a i se cuveni, a fi frig/ a-i fi frig, a-i conveni, a-i fi dor/teamă etc. Verbele impersonale relative care (când) nu trimit la protagoniștii comunicării pot fi asimilate, din punctul de vedere al opoziției categoriale, verbelor impersonale absolute și considerate în afara persoanei, deci apersonale, chiar dacă nu sunt ca și acestea incompatibile cu funcția sintactică de subiect: Trebuie
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
i se cuveni, a fi frig/ a-i fi frig, a-i conveni, a-i fi dor/teamă etc. Verbele impersonale relative care (când) nu trimit la protagoniștii comunicării pot fi asimilate, din punctul de vedere al opoziției categoriale, verbelor impersonale absolute și considerate în afara persoanei, deci apersonale, chiar dacă nu sunt ca și acestea incompatibile cu funcția sintactică de subiect: Trebuie să crezi în adevăr. Verbele impersonale relative care trimit la protagoniștii actului vorbirii fără ca aceștia să devină și protagoniști ai
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
la protagoniștii comunicării pot fi asimilate, din punctul de vedere al opoziției categoriale, verbelor impersonale absolute și considerate în afara persoanei, deci apersonale, chiar dacă nu sunt ca și acestea incompatibile cu funcția sintactică de subiect: Trebuie să crezi în adevăr. Verbele impersonale relative care trimit la protagoniștii actului vorbirii fără ca aceștia să devină și protagoniști ai acțiunii/stării reprezentând conținutul lor semantic, pot fi considerate defective de persoanele I și a II-a. Ele sunt verbe unipersonale; chiar dacă planul lui semantic este
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
infinitivului: diateza activă; în sistemul lexical, verbul este reprezentat de infinitivul activ. Fac excepție verbele pronominale: a se uita (infinitiv activ), a se sinucide (infinitiv reflexiv), a se duela (infinitiv reciproc), a se ajunge (infinitiv dinamic), a se întâmpla (infinitiv impersonal). DIATEZATC "DIATEZA" Sensurile gramaticale dezvoltate odată cu trecerea verbului din sistemul lexical în sistemul gramatical al limbii se actualizează, în primul rând, din perspectiva deschisă de opoziția de diateză, care marchează toate celelalte opoziții: Activ/Pasiv Prezent indicativ interpretează (sonata)/este
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
îngrijeau/se îngrijeau etc. (Activ) Obiectiv/Dinamic (subiectiv) Prezent indicativ îngrijesc (copiii)/mă îngrijesc (de copii) conjunctiv să îngrijesc/să mă îngrijesc; să mă mir imperativ îngrijește!/ângrijește-te!, miră-te! Imperfect indicativ îngrijeam/mă îngrijeam, mă miram etc. (Activ) Personal/Impersonal Prezent indicativ trăiesc, scriu/se trăiește, se scrie conjunctiv să trăiesc, să scriu/să se trăiască, să se scrie imperativ trăiește!, scrie!/Imperfect indicativ trăiau, scriau/se trăia, se scria etc. MODUL Gramatica Academiei definește caracterul specific subiectiv al modului
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
concretă a dezinențelor personale -i, la prezent indicativ, -ă sau -e, în funcție de tipul de flexiune al verbului, la imperativ afirmativ: (tu) cânți/cântă!; străbați/străbate! La nivelul sintactic, indicativul caracterizează verbe-predicat în enunțuri asertive, cu nuclee predicaționale bimembre (cu excepția verbelor impersonale), imperativul instituie nuclee predicaționale monomembre: Eu cânt/Tu cânți etc. - indicativ Cântă! (tu) - imperativ Indicativul nu se diferențiază în funcție de opoziția afirmativ/negativ: Eu (nu) cânt. Tu (nu) cânți. Voi (nu) cântați. Imperativul prezintă aceleași structuri la plural: Nu) cântați! dar
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
D. Zamfirescu) d. aproximația; în strânsă legătură cu alte componente ale enunțului lingvistic: „...Să aibă vreo patru metri lungime...”; „Era și foarte tânăr; să tot fi avut 20 de ani.” (Mateiu I. Caragiale) Impus de anumite verbe (de mod, aspect, impersonale) sau de funcția sintactică a propoziției pe care o introduc, conjunctivul este (sau poate fi considerat) amodal: „Tu trebuia să te cuprinzi / De acel farmec sfânt, Și noaptea candelă s-aprinzi / Iubirii pe pământ.” (M. Eminescu) „L-am văzut cu
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
construcția sintactică; poate fi: • tranzitiv sau intranzitiv: „...Urmează să explicăm mai departe tehnica ermetismului, spre a-l deosebi de falsul ermetism.” (G. Călinescu) „Urmuz, dimpotrivă, de câte ori este pe punctul de a cădea într-o asociație normală...” (G. Călinescu) • personal sau impersonal: Începuse a ninge..., A tăcea înseamnă , în multe situații, a accepta umilința. În structura enunțului sintactic, intră în relația de opoziție, specifică verbului, afirmativ-negativ; forma negativă o realizează, de asemenea, cu modalități caracteristice verbului: prin adverbul de negație nu (sau
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
verbaletc "Caracteristici verbale" Gerunziul poate fi: • tranzitiv sau intranzitiv: „Aducerile-aminte pe suflet cad în picuri, Redeșteptând în față-mi trecutele nimicuri.” (M. Eminescu) „Iară purcelul calcă înainte pe covoare grohăind și începe a mușlui prin casă.” (I. Creangă) • personal sau impersonal: Plouând prea tare n-am mai plecat. Caracterul personal devine manifest în construcții absolute: Fiind eu bolnav, a trebuit să plece el în locul meu. sau când este însoțit de un pronume reflexiv (morfem lexical sau morfem de diateză): Uitându-mă
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Dezvoltarea construcțiilor sintactice generate de verb și a câmpului semantico-sintactic pe care acesta îl descrie este dependentă de valențele lui libere (corespunzătoare golurilor semantice), în funcție de care verbele românești se grupează în două principale clase organizate antitetic: 1. verbe personale - verbe impersonale 2. verbe tranzitive - verbe intranzitive Verbe personale - verbe impersonaletc "Verbe personale - verbe impersonale" De apartenența verbului la una din cele două categorii depinde dezvoltarea câmpului semantico-sintactic central, descris de nucleul predicațional, întemeiat pe relația predicat subiect. Verbele personale devin predicate
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
îl descrie este dependentă de valențele lui libere (corespunzătoare golurilor semantice), în funcție de care verbele românești se grupează în două principale clase organizate antitetic: 1. verbe personale - verbe impersonale 2. verbe tranzitive - verbe intranzitive Verbe personale - verbe impersonaletc "Verbe personale - verbe impersonale" De apartenența verbului la una din cele două categorii depinde dezvoltarea câmpului semantico-sintactic central, descris de nucleul predicațional, întemeiat pe relația predicat subiect. Verbele personale devin predicate în desfășurarea predicației, prin intrarea în relație sintactică de interdependență cu un nume
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de partea adevărului. Supraviețuiesc ticăloșiei cei ce rămân de partea adevărului. Dacă propoziția-subiect are predicat multiplu, verbul-predicat al propoziției complexe se situează la singular: Cine cunoaște adevărul și-l tace se așează singur între ticăloși. În desfășurarea predicației, verbele (expresiile) impersonale absolute (a ploua, a însera, a-i fi dor etc.) își actualizează propriul conținut lexical, absolutizându-l în planul semantic al predicatului pe care îl realizează. Prin aceasta, verbele impersonale absolute generează nuclee predicaționale monomembre: „Afară târgul stă pustiu / Și
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
se așează singur între ticăloși. În desfășurarea predicației, verbele (expresiile) impersonale absolute (a ploua, a însera, a-i fi dor etc.) își actualizează propriul conținut lexical, absolutizându-l în planul semantic al predicatului pe care îl realizează. Prin aceasta, verbele impersonale absolute generează nuclee predicaționale monomembre: „Afară târgul stă pustiu / Și ninge ca-ntr-un cimitir.” (G. Bacovia) Mi-e dor de cel ce-am fost cândva. Verbele (expresiile, locuțiunile) impersonale relative intră în relație cu un subiect, care nu reprezintă
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
semantic al predicatului pe care îl realizează. Prin aceasta, verbele impersonale absolute generează nuclee predicaționale monomembre: „Afară târgul stă pustiu / Și ninge ca-ntr-un cimitir.” (G. Bacovia) Mi-e dor de cel ce-am fost cândva. Verbele (expresiile, locuțiunile) impersonale relative intră în relație cu un subiect, care nu reprezintă, însă, originea/cauza planului lor semantic, ci expresia sintactică a unui conținut semantic supus modalizării în procesul de actualizare prin predicație: Nu-mi trebuie/nu-mi place/nu-mi convine
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
care nu reprezintă, însă, originea/cauza planului lor semantic, ci expresia sintactică a unui conținut semantic supus modalizării în procesul de actualizare prin predicație: Nu-mi trebuie/nu-mi place/nu-mi convine această atitudine. Ca și verbele personale, verbele impersonale relative realizează nuclee predicaționale bimembre, care se înscriu, însă, în interiorul opoziției categoriale de persoană numai la persoana a III-a: „Timpul mort și-ntinde trupul și devine vecinicie, Căci nimic nu se întâmplă în întinderea pustie.” (M. Eminescu) „Ne place
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
un pericul.” (M. Eminescu) În enunțuri cu verbul a însemna în structura predicatului, realizarea subiectului prin infinitiv cere în mod curent realizarea și a numelui predicativ prin infinitiv: „A tăcea înseamnă a-i accepta ticăloșiile.” În relație cu verbe (expresii) impersonale, infinitivul realizează funcția de subiect, în alternativă cu realizarea curentă prin propoziții sau, mai puțin frecvent, prin substantiv sau pronume: Îmi place a călători. să călătoresc. Îmi plac călătoriile. Enunțul cu subiectul un infinitiv este sinonim cu enunțul cu subiectul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
construcțiile sintactice ale infinitivului în același mod în care o face verbul-predicat; generează diferite funcții sintactice în raport cu câmpul semantico-sintactic pe care îl guvernează, în strânsă legătură cu planul semantic al verbului, în care își are originea: • subiect, dacă verbul este impersonal: Îl neliniștea gândul de a trebui să plece chiar a doua zi. Infinitivul verbelor impersonale absolute realizează funcția de subiect și în relație cu verbe de aspect: A început a ploua. • complement (direct, indirect), dacă verbul este tranzitiv, cu tranzitivitate
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sintactice în raport cu câmpul semantico-sintactic pe care îl guvernează, în strânsă legătură cu planul semantic al verbului, în care își are originea: • subiect, dacă verbul este impersonal: Îl neliniștea gândul de a trebui să plece chiar a doua zi. Infinitivul verbelor impersonale absolute realizează funcția de subiect și în relație cu verbe de aspect: A început a ploua. • complement (direct, indirect), dacă verbul este tranzitiv, cu tranzitivitate directă/indirectă: „Focul meu a-l stinge nu pot cu toate apele mării.” (M. Eminescu
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
infinitivul și totodată cu substantivul sau cu propoziții având ca predicat verbe la conjunctiv. Planul semantic al regentului face posibilă realizarea funcției sintactice guvernate prin oricare din variantele morfologice: infinitiv, supin, conjunctiv sau orientează selecția: • subiect; în relație cu expresii impersonale: e bine, e greu, e necesar, e ușor etc. sau cu unele verbe întrebuințate impersonal: a nu-i arde, a rămâne, a urma etc. E ușor de citit/(a citi)/să citești. Nu-i arde de învățat/(să citească). Urmează
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
semantic al regentului face posibilă realizarea funcției sintactice guvernate prin oricare din variantele morfologice: infinitiv, supin, conjunctiv sau orientează selecția: • subiect; în relație cu expresii impersonale: e bine, e greu, e necesar, e ușor etc. sau cu unele verbe întrebuințate impersonal: a nu-i arde, a rămâne, a urma etc. E ușor de citit/(a citi)/să citești. Nu-i arde de învățat/(să citească). Urmează de rezolvat/a se rezolva/să se rezolve problema traducerii. Verbele impersonale admit, de regulă
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]