1,908 matches
-
înfrîngerea unui comunism utopic și amărăciunea resimțită în fața unei dependențe lipsite de sens, deoarece Stalin trădase deja idealurile socialismului. Paraschivescu scrie că mulți dintre comuniștii români, crescuți în antifascism, gîndesc: Totuși, cel mai grav, și asta îmi pare inevitabil, este implacabila eră a întunericului în care am intrat. Îndepărtarea oricărei demnități umane, a spiritului liber și contestatar, se manifestă cu aceeași forță la ruși și la americani. Întunericul cuprinde planeta din două părți, din Est ca și din Vest, iar domnia
by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
era copil, împreună cu mama ei; aceasta este o imagine plină de forță a continuității dintre generații, pe care anumiți membri cu vederi radicale din anii '60 au dorit să o distrugă. În filmele Poltergeist, deceniul șase este doar amintire: tradiționalismul implacabil și triumful valorilor familiei și-au luat revanșa, iar Hollywood-ul se întoarce fericit la acele instituții conservatoare precum familia burgheză. Cu toate acestea, fericirea nu este deplină în căminul celor curajoși și în patria libertății; pentru a descoperi modul în
Cultura media by Douglas Kellner [Corola-publishinghouse/Science/936_a_2444]
-
o dovedesc formulările asemănătoare din lucrările altor ortaci ai săi: „Cu toate acestea, începând din 1862, după unirea Moldovei dintre Prut, Carpați și Milcov (fără Bucovina) cu Valahia, noțiunile „Moldova”, „Țara Moldovei”, „Statul Moldovenesc”, „moldovenii”, „limba moldovenească” metodic, insistent și implacabil sunt înlăturate din circuitul juridico-politic, educațional și informațional vest-prutean”, afirma Vasile Stati cu doi ani înainte. În continuarea articolului citat al lui Stratan, din 17 februarie, furia neputincioasă a lui se îndreaptă asupra istoricilor români care „au uimit lumea și
„Poporul moldovenesc” şi „limba moldovenească” * De la anexarea țaristă la aniversarea a „650 de ani de la întemeierea Țării Moldovei” by Iulian Sînzianu () [Corola-publishinghouse/Science/91559_a_92365]
-
al melancoliei, niciodată abandonate cu adevărat. Junimea încetează, după 1876, să mai fie un fenomen asociabil exclusiv Iașiului: cariera politică a corifeilor lasă în urmă doza de libertate boemă pe care o regăsim în paginile de memorii. Disciplina centralizării operează implacabil și Bucureștiul absoarbe energia critică a unei întregi provincii. Junimea își conservă, până la capăt, chiar și în exilul bucureștean, aura care nu poate fi disociată de aceea a Moldovei istorice. În combinația de aristocrație și eleganță ironică, în aliajul de
Junimismul și pasiunea moderației by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Science/584_a_1243]
-
sunt, în ecuația intelectuală avansată, inamici ai „reacțiunii“ și agenți de modernizare ai statului român. Opoziția față de această propensiune către pro gres este reprezentată, previzibil, de forțele conservatoare. De la Barbu Catargiu la Lascăr Catargiu, ele sunt definite, ideologic, de ostilitatea implacabilă față de ideile novatoare. Exponente ale „reacțiunii“, elementele conservatoare refuză egalitatea politică și nutresc visurile restaurației boierești. Recrutânduși politicienii exclusiv din bazinul social al aristocrației, ei sunt destinați să frâneze drumul României către occiden talizare și luminile civilizației. Partid al egoismului
Junimismul și pasiunea moderației by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Science/584_a_1243]
-
întemeiat pe ea.<ref id=”1”>Ibidem, pp. 249- 250.</ref> Frază și adevăr Ia fost dat junimismului, odată cu P.P. Carp, să întruchipeze, în mod ideal, condiția conservatoare în politică. De la impecabila logică ce îi animă discursu rile până la opoziția implacabilă față de colectivismul populist, Carp rămâne legat de un moment istoric ce pare atât de străin României de astăzi. Nimic din edi ficiul pe care îl apăra oratoria nu se mai susține astăzi: egalitatea constituțională a hrănit egalitarismul popu list, în vreme ce
Junimismul și pasiunea moderației by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Science/584_a_1243]
-
sângeroasă a unei demonstrații a marinarilor de către armata țaristă, pe un traseu de orizontale. Formele statice, încremenite, de scări sunt animate de mulțimea care caută să scape, urmărită de rândurile de soldați înarmați care coboară treptele ca un mecanism ucigaș implacabil. Formele orizontale le regăsim în multe gravuri cu caracter sacru realizate de Rembrandt. Ele ordonează imaginea și ne conduc către locul unde se desfășoară acțiunea principală. În arhitectură și în pictura monumentală desfășurările orizontale se numesc registre. Așa întâlnim: compoziții
Arta compoziþiei by Ion Truicã () [Corola-publishinghouse/Science/594_a_1265]
-
a alinierii în fața unei puteri revoluționare emergente). Presiunile structurale pentru echilibrare explică unele caracteristici importante și în același timp enigmatice ale relațiilor internaționale. Să luăm relațiile sovieto-americane. Statele Unite s-au opus Revoluției ruse, și timp de două decenii au rămas implacabil ostile Uniunii Sovietice. Cu toate acestea, inamicul comun, Germania hitleristă, a creat alianța americano-sovietică în cel de-al Doilea Război Mondial. În ciuda diferențelor interne profunde dintre ele și a istoriei de animozități, ele au echilibrat împotriva unei amenințări comune. După
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
o situație în care amândoi ați dori să aruncați pistoalele pe fereastră, și totuși, nu se poate găsi un mod inteligent de a face acest lucru" (1949:89-90). "Dilema securității" (Jervis 1978; Glaser 1997) are o logică similară. "Dată fiind implacabila nesiguranță față de intențiile celorlalți, măsurile de securitate luate de un actor sunt percepute de alții ca amenințătoare; ceilalți iau măsuri pentru a se proteja; aceste măsuri sunt ulterior percepute de primul actor ca o confirmare a temerilor sale inițiale că
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
1990 fără a ține seama de previziunile însemnate în ceea ce privește modul în care capitalismul devenea forma dominantă de producție în lume. Aceasta nu se întâmpla numai din cauza opiniei marxiste că trimful capitalismului urma să fie de scurtă durată, iar legile sale implacabile urmau să conducă la distrugerea acestuia și la inevitabila înlocuire cu comunismul. Și nici doar pentru că marxismul avea o înțelegere limitată în ceea ce privește statul-națiune și violența în lumea modernă, un aspect asupra căruia marxiștii au consimțit în anii 1970 și 1980
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
sunt asociate. * Celebra intrigă a Numelui trandafirului a pus În umbră două elemente importante legate de romanul lui Eco, care nu sunt lipsite de relevanță pentru subiectul nostru. Mai Întâi, Baskerville nu ajunge de fapt la adevăr printr-o logică implacabilă, așa cum ne-ar putea face să credem numele anchetatorului și imaginea precisă pe care reușește să și-o formeze despre cartea lui Aristotel, ci printr-o serie de deducții false. Dacă discuția finală cu Jorge Îi permite lui Baskerville să
[Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
poate latent la vreun strămoș. Poetul este chemat să descopere și să sancționeze contradicțiile dintre lucruri, să construiască din cuvinte o lume ideală, armonioasă și frumoasă. Din această cauză, cel înzestrat cu darul poetic devine un nonconformist incurabil, fiind condamnat implacabil la nefericire personală. Cel care s-a decis să trăiască pentru creație nu poate fi un om fericit, fie și numai din cauza limitării posibilităților de cunoaștere ale indivizilor. Eminescu zicea în acest sens: Nefericirea cea mai mare a unui om
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
un slujbaș muncit, devorat de ambiții? Ce se ascunde îndărătul acestei încrîncenări? Terfeloage peste terfeloage, dar nu tu o tresărire de bucurie, nici măcar un palpit de suferință numai dezgust. Și o crescîndă amăgire de sine. Prins în roțile unui mecanism implacabil, uniformizator, amploaiatul de al asigurări sociale s-a birocratizat pînă la autoanulare, conformismul care zăcea într-unul ieșind fatalmente al suprafață. Căutând să se sustragă unui climat irespirabil, insul și-a denaturat ființa și în el instinctul vieții e pe cale
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
ar fi a celor mai mulți dintre noi. Așa, e tragică... Avînd această dimensiune, ceea ce trebuia să fie o sărbătoare se transformă mai întîi în mascaradă, apoi în prohod. Așteptînd să treacă timpul (un Timp care se dilată halucinant), personajele se îndreaptă implacabil spre "frontiera unde lașitatea se confundă cu înțelepciunea", gîfîind și înecîndu-se în argumente care să le salveze în ochii proprii. Drumul concesiilor, al tăcerii, al compromisurilor sfîrșește într-un grotesc dans al morții (înțeleasă ac o totală depersonalizare). Frisonul posibilei
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
Îl evocăm, îl cităm, îl renegăm, îl adulăm, îl detestăm, dar el, trecutul, s-a instalat în noi, definitiv, ca o boală incurabilă ce ne devoră cu voluptate, secretând periodic amintiri și atitudini. Amintirile ne îmbălsămează vârstele prin care trecem implacabil, iar atitudinile, de cele mai multe ori, ni le otrăvesc. Nu toate trecuturile sunt limpezi, refugii exaltante în "epoci" miraculoase; unele sunt tulburi, insalubre, maculate de compromisuri și de trădări. Mizerabilul calvar numit comunism a mutilat multe trecuturi și chiar dacă, cumva involuntar
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
este adesea - ca În Twin Peaks - indiscernabilitatea trecutului de prezent. Trecutul tulbure contaminează prezentul, iar viețile personajelor, blocate pe traseul acestui cordon ombilical cu inserția ascunsă Într-un rezervor de tragedie, respiră neputința. Răul ubicuu este În același timp evanescent, implacabil. Discursul indirect liber este singurul acces al personajului În afara vocii auctoriale omnisciente, dar el apare structurat la fel ca cel raportat, din segmente scurte, foarte explicite, care nu lasă nici un dincolo care ar putea capta interesul cititorului. Timpul verbal predilect
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
oricărei impulsiuni centrifuge. Și asta se obține prin sancționarea celui mai inofensiv comportament subversiv și prin suprimarea celei mai neînsemnate vieți private, ce s-ar putea sustrage oricând privirii care veghează. Strategia adoptată încearcă să-i acorde supravegherii un caracter implacabil, să impună încrederea în perfecțiunea ei și să determine o supunere interioară. Supraveghere integrată ce oprimă o comunitate și descurajează cea mai discretă inițiativă individuală: emanciparea, fie și minimală, e înăbușită în fașă, în măsura în care nu mai există nici un spațiu de
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
purgatoriu, pentru ca fulgerele lui să te făurească: Nu se poate spune nimic din afară despre El/ și dinăuntru doar flăcările mistuitoare îl pot numi." Sentimentul morții parcă trece prin anotimpuri și se adună ca o permanență, trăim parcă cu acest implacabil sentiment al morții. și "pruncul nostru" cu fiecare zi este mai aproape de moarte. E poate interesant de remarcat că viața poartă în ea o fărâmă de absolut, de eternitate: "Aplecați asupra morții cu adevărat întâia oară vom vedea limpede/ pierind
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
se desfășoare după un anumit plan, Într-o anumită direcție, să aibă o anumită configurație și, În final, un anumit destin. Cunoașterea lor este necesară Întrucât clarifică atitudini de factură defetistă sau nihilistă față de propria viață, ideea că destinul este implacabil, că nu i te poți opune. Chiar dacă se acceptă această idee este foarte important că destinul, existența unei persoane, poate fi Înțeles și explicat. Factorii modelatori ai existenței acționează asupra persoanei. Ei pot fi de două categorii: pozitivi, cu caracter
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
fracurile voastre negre/ De ciocli, aveți ceva de gală,/ Și-n croncănitul vostru rîde/ O ironie triumfală!”12). în epocă, însă, atunci cînd cineva se referă la corbi, dominant e sentimentul de teamă. Venirea lor dă emoția producerii unui eveniment implacabil. Asupra unor autori, între care Pincio și Tradem, corbii au un efect paralizant: „Pe valuri friguroase vin bocete amare,/ Asemeni ne-nduratei cîntări de nmormîntare/ Pe cer perindă norii și corbii trec țipînd,/ în fața firei moarte [scrie primul] rămîi fără de gînd
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
le anunța, cum, la fel, în „Nervi de primăvară, nimic nu anunța melancolia. Declicul acestei schimbări bruște îl dă corbul, care se întoarce pe același traseu, precis, „Tăind orizontul, diametral”. Acesta există, cred, în fiecare dintre noi: e gîndul negru, implacabil, apăsător. Bacovia l-a simțit în forme de plural (,,negre gînduri”), nu o dată. E obsesia de care vrei să scapi, dar care se întoarce în mod neașteptat, ca la un punct fix, neabătut, asupra ta. în natură, corbii devin vizibili
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
loc de visare, de limpezire și de inițiere filozofică 2): în ce constă această „inițiere”? în faptul că cimitirul amintește de nimicnicie. La Bacovia, în „Pulvis”, imaginea lui vine ca un contrapunct al elanurilor erotice, le sancționează ca o poantă implacabilă și le plasează în derizoriu: „Imensitate, veșnicie,/ Pe cînd eu tremur în delir [iubea „o fată din oraș” - n. m.],/ Cu ce supremă ironie/ Arăți în fund un cimitir”3). Thanatos se împotrivește lui Eros. Cimitirul e o „lecție de
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
decît lumina ei. O urmă de luciditate îi spunea totuși că prevalența celei dintîi e nefirească. „Ce întunecime!” echivalează deci cu un strigăt de surprindere și de derută, de neputință de a ieși din legăturile nopții. Teribile, vorbele următoare sugerează implacabilul și atestă înfrîngerea: „Vine întunericul...”, „negru profund, noian de negru”, care îl va cuprinde ca furtuna pe Romulus Rege, definitiv! Vremea urîtă a alternat cu cea senină pînă în ziua funeraliilor: „Vreme rece, cu cer mai mult noros... ploi intermitente
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Paris, în 1891, trupul lui Mihail Kogălniceanu 19). Zincul, bronzul și arama n-ar fi sunat potrivit, însă, în poemul lui Bacovia, lucru de care își dă seama oricine: „Dormeau adînc sicriele de zinc”... Versul nu mai are „călcătura” apăsată, implacabilă, de dinainte, nu mai evocă un semn de moarte. Zincul, bronzul, arama zăngănesc, sînt mai potrivite pentru trezire 20). înfundat, sumbru, cu un potențial enigmatic mai mare decît altele, cuvîntul „plumb”, ca și materialul ce-l denumește, îi atrage pe
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Trezește-te, Ioane (Gheorghe,Vasile), auzi..., vezi...!” însă, în ciuda simplității, poemul lui Bacovia duce către o idee cutremurătoare: cea a imposibilității de a pătrunde în zona ermetică a morții. Strigătul e inutil, trezirea - imposibilă. Moartea înseamnă necomunicare, tăcere definitivă, absolută. Implacabilă, constatarea e făcută lucid, fără lacrimi, tern: „Stam singur lîngă mort...și era frig...” Versul final sugerează înfrîngerea - deopotrivă, a celui defunct și a celui viu: „Și-i atîrnau aripile de plumb”. A neputință și deznădejde, ca și brațele celui
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]