1,815 matches
-
li se dete scurt si cuprinzător {EminescuOpXIV 81} tor o rezoluție negativă. Aceasta-i duru în suflet pe cei doi solicitatori, care se văzură nu numai umiliți în mândria lor națională, ci chiar desprețuiți cu fudulie. Deci începură a face imputări aprinse, ba chiar amenințări serioase că-ndată după întoarcerea lor ei înșii vor conlucra ca să ridice răscoală. Mai cu samă Asan, om din fire îndrăzneț și pornit, clocoti la Curte așa de tare și dete frâu așa de-n dragă
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
monetiză (munzen) tezaurele pe cari i le aduce nemijlocirea vieței artistice și simțul simbolic și le imprimă timbrul care le face (să aibă curs) să îmble în imperiul cunoștiinței științifice. După astea cel puțin nu ni se va putea face imputarea că am privit (tema) propusul nostru cu ușurință și că (pretențiunile) condițiunile ce am pus întru rezolvarea ei ar fi prea blânde. Se-nțelege că nu ni se cuvine nouă să hotărâm întru cât a (acoperit) satisfăcut Leistung de față
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
a încercat-o încă nimeni până acuma. Știința estetică generală este încă prea jună, ea a fost [pînă] acuma prea îndestul încă ocupată cu descoperirea legilor de frumusețe în arte pentru ca dintr-astă negligență să i se poată face o imputare. Unei vremi ce va urma însă i se clarifică problema de a pricepe și frumuseța vieții și acțiunii omenești în legile [ei], precum pricepem pe aceea a artelor, și va crea lângă estetica artelor o estetică a vieții. Despre ceea ce
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
aprinse o strălucire mândră, învăpăiată, care parcă pătrundea până în lumea cealaltă... Pe Bologa, la început, privirea aceasta îl înfricoșă și îl întărîtă. Mai pe urmă însă simți limpede că flacăra din ochii condamnatului i se prelinge în inimă ca o imputare dureroasă... Încercă să întoarne capul și să se uite aiurea, dar ochii omului osândit parcă îl fascinaseră cu privirea lor disprețuitoare de moarte și înfrumusețată de o dragoste uriașă. În cele din urmă Bologa se aștepta ca gura condamnatului să
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Plecă pe cărare, spre sat, după ceilalți, ca și când i-ar fi fost frică să nu-l prindă noaptea aici. La vreo treizeci de pași ajunse din urmă pe Klapka. ― Ei, ți-a plăcut, filozofiile? îi zise căpitanul cu o ușoară imputare în glas. ― Domnule căpitan, pedeapsa... crima... legea, bolborosi Apostol Bologa, speriat de întrebarea căpitanului. ― Da, da... și totuși... omul! murmură Klapka întunecat. ― Omul... omul... omul, făcu Bologa, cutremurîndu-se, împrejur întunericul se înăsprise, încît înțepa ochii. Bologa întoarse capul. Pe câmp
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
cinci copii. Întâlnind pe urmă ochii ordonanței, furia locotenentului se topi într-un val de rușine. Își dădu seama, îndată, că numai graiul românesc l-a scos din țâțâni, fiindcă a venit ca o mustrare peste gândurile lui răvășite de imputări. Îi pîru rău că s-a înfuriat și în părerea aceasta de rău simți mulțumire de sine și înălțare. Se sculă, făcu trei pași spre intrarea adăpostului, se întoarse înapoi și zise trist, sincer, parc-ar fi vorbit cu un
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
mă prăpădească. In sfârșit, ieri, de frică, i-am spus verde pentru ce am fost mutat aici, bătîndu-mă în piept, firește, că sunt nevinovat, că... M-a ascultat, m-a ascultat și la urmă mi-a zis, fără pic de imputare, înțelegi, mi-a zis: "Știu... Așa vin nenorocirile asupra oamenilor..." Și atâta tot!... Apoi am vorbit despre Viena, despre operete, despre americani, în sfârșit, prietenește!... Ba se vede că a prins și simpatie de mine, căci azi-dimineață iar a venit
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
o dovadă definitivă de încredere... O dovadă hotărîtoare!... Anume, în mod absolut confidențial, mi-a comunicat o mare taină oficială... Așa că de acuma n-am nici o grijă, sunt liniștit! Pe Bologa vioiciunea și seninătatea căpitanului îl supărau. Cu glas de imputare, îl întrerupse: ― O taină oficială ce importanță are pentru noi? Și încrederea, și bănuiala sunt deopotrivă de chinuitoare! ― Nu, nu! strigă căpitanul cu căldură. Să nu exagerăm! Oameni de treabă sunt pretutindeni și în toate neamurile. De ce să exagerăm?... Ei
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
pionier, avea mereu treburi pe la Cartier. Gross îl întîmpină cu o strâmbătură ironică: ― Bravo, filozofiile! Ai mai omorât câțiva oameni pentru o tinichea... ― Ascultă, Gross! răspunse Bologa deodată jignit. Când vei înceta tu de a executa ordinele, atunci să faci imputări altora! Până atunci, puțină modestie... ― Eu execut ordinele, adevărat, zise pionierul mereu batjocoritor. Eu săvârșesc sau ajut barbaria, dar cu greață, amice! Nu cu entuziasm, ca alții!... Eu nu caut să mă disting! ― Mai bine ai căuta să-ți potrivești
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
de noapte. Într-un târziu, Apostol, șezând pe pat, cu ochii la rămurelele degerate de afară, care desenau arabescuri negre pe geamurile tulburi, începu să fredoneze un cântec vesel. ― Bologa! Ce dracu, de cântece îți arde? se opri Varga cu imputare. Ori te bucuri că ni s-au spulberat perspectivele de concediu? ― Mă bucur din inimă, amice! răspunse Apostol cântând și gesticulând ca un actor într-o operă italiană. Război, război, război, înainte, la război! Locotenentul de huzari înmărmuri și, în
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
pe Ilo-na, care stătea la picioarele patului și care, văzîndu-i mișcarea, strigă cu o izbucnire de bucurie: ― Domnule doctor, uite, uite că s-a deșteptat! Doctorul Meyer se plecă asupra bolnavului, îl bătu prietenește pe obraz și întrebă cu o imputare blîndă: ― Ei, ce-i, amice? Ce-ai pățit? Așa te vindeci d-ta? Asta ți-e voinicia?... Când ți-am spus să te cauți și să... ― Câte ceasuri sunt, doctore? șopti Bologa cu o presimțire tristă. ― E dimineață, prietene... Ce-
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
cântec sălbatic, i se prelingea în suflet prin toți porii, îi alina toți nervii. Și în aceeași vreme ochii lui se odihneau pe buzele ei, puțin cărnoase, roșii-închise și umede, care se mișcau convulsiv, îndîrjite și cu un fel de imputare tainică. Când tăcu Ilona, Bologa se zgudui, ca și cum i s-ar fi rupt ceva în inimă. Îi întîlni ochii și zări acolo înfricoșarea ce se încuibase brusc și în sufletul lui. Apoi în tăcerea dintre ei căzu, ca o izbăvire
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Lunca. ― Vasăzică ai luat cunoștință, camarade, și nu mai e nevoie să mă prezint în persoană, fiindcă ni s-au aglomerat lucrările pe aici, sfârși Apostol, dar când să închidă telefonul, îi veni ceva în minte și adăugă cu puțină imputare: Apropo, era să și uit... Încă un moment! Ia spune-mi, prietene, de ce mi-ați mâncat trei zile din concediu?... N-aș putea afla și eu? ― Habar n-am, răspunse, grăbit, aghiotantul. Întreabă și tu la divizie, dacă te interesează
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
răspunse pionierul, de asemenea bucuros. Comandantul era dus undeva și Bologa se hotărî să-l aștepte, mai ales că avea pe Gross să-i țină tovărășie. După câteva întrebări însă, locotenentul zise deodată: ― Să nu crezi, Bologa, c-am uitat imputarea ta de odinioară, știi, în curtea generalului, în Zirin! ― Ce imputare? făcu Apostol nedumerit. ― Ei, nu-ți aduci aminte? urmă Gross, aproape batjocoritor. Apoi da, firește, atunci numai de frontul românesc tremurai și poate nici nu ți-ai dat seama
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
se hotărî să-l aștepte, mai ales că avea pe Gross să-i țină tovărășie. După câteva întrebări însă, locotenentul zise deodată: ― Să nu crezi, Bologa, c-am uitat imputarea ta de odinioară, știi, în curtea generalului, în Zirin! ― Ce imputare? făcu Apostol nedumerit. ― Ei, nu-ți aduci aminte? urmă Gross, aproape batjocoritor. Apoi da, firește, atunci numai de frontul românesc tremurai și poate nici nu ți-ai dat seama ce mi-ai spus... Dar eu n-am uitat, amice! Uite
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
nu-ți aduci aminte? urmă Gross, aproape batjocoritor. Apoi da, firește, atunci numai de frontul românesc tremurai și poate nici nu ți-ai dat seama ce mi-ai spus... Dar eu n-am uitat, amice! Uite, și acuma e aici imputarea ta, ca un cui, aici, în suflet... Și totuși n-ai avut dreptate! Șapte luni am rumegat vorbele tale și de atunci te aștept cu răspunsul... Mi-ai spus, mai pe subțire, că sunt laș pentru că una vorbesc și alta
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Deunăzi m-am supărat pe tine, părinte, zise Apostol către preotul care se întorcea mulțumit. Eram atât de amărât, poate mai amărât ca azi, și n-ai vrut deloc să mă înțelegi și nici măcar să-mi dăruiești o vorbă bună! Imputarea din glasul lui Bologa înnoura o clipă fața preotului, ca și când i-ar fi reamintit o suferință. Răspunse mai blând, plecând ochii: ― Erai tare aprins, Apostole, iar eu de-abia sosisem... Omul, când sufere, e mai egoist și nu simte suferința
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
și ascuțit. ― E prea devreme, șopti cineva lângă Bologa, căci părintele slujește așa fel încît tocmai când se crapă de ziuă să isprăvească liturghia! ― Mai bine prea devreme decât să n-ai loc nici măcar în curtea bicericii, răspunse altul cu imputare. Oamenii se îmbulzeau, șopteau. Ici-colo se stăpâneau râsete înăbușite. Întunericul începea să se îmblînzească. În sfârșit ușa bisericii se lumină și, peste câteva minute, preotul, cu Evanghelia pe braț și cu o lumânare aprinsă în cealaltă mână, se ivi în
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
suntem acasă... Acuma poftim, acasă!... Chiar aseară mi-au adus jandarmii doisprezece bandiți, adunați de prin păduri, din spatele frontului... Doisprezece! Ce zici?... Frumos număr!... Tocmai spuneam primarului cât sunt de revoltat... Un furnicar de trădători... Apostol Bologa îl întrerupse cu imputare și plictiseală: ― De ce nu mă lăsați pe mine în pace, căpitane? Ce aveți cu mine? Primarul aprobă din cap, înviorat puțin. Pretorul însă se supără și răspunse indignat: ― Apoi, firește, așa vorbiți toți și vă codiți, ca și când Curtea Marțială ar
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
de sudoare. In colț, pe o masă cu multe hârțoage, domina un registru deschis. Telefonistul se trezi și întoarse capul, uluit, spre intrare. ― Ia cheamă, băiete, pe ofițerul de serviciu al cartierului! zise aghiotantul, plictisit, continuând apoi, mai domol cu imputările către Varga, dar uitîndu-se numai la Bologa care, între cei doi soldați, stătea aiurit, cu obrajii albi și brăzdați de nădușeală, parc-ar fi plâns. Pe când telefonistul răcnea în aparat, aghiotantul își curmă deodată imputările și, punând mâna pe brațul
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
continuând apoi, mai domol cu imputările către Varga, dar uitîndu-se numai la Bologa care, între cei doi soldați, stătea aiurit, cu obrajii albi și brăzdați de nădușeală, parc-ar fi plâns. Pe când telefonistul răcnea în aparat, aghiotantul își curmă deodată imputările și, punând mâna pe brațul lui Varga, murmură cu alt glas, aproape mirat: ― Se vede c-a umblat prin sârme... Și-a sfâșiat hainele... Poate să fie zdrelit? Varga se uită repede la Bologa, încruntînd sprâncenele, și șopti cu o
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
piarză vremea degeaba pe aici... Vorbind cu soldații, își încheie cu băgare de seamă nasturii hainei, își potrivi casca, își puse mănușile căptușite și, fără să vrea, se uita numai la Bologa. Se gândea că trebuie să-i facă o imputare măcar sau să-i arunce un cuvânt de dispreț, care să-l umilească. Și-i zise deodată cu glas moale: ― Vezi, Bologa?... Îți aduci aminte când te-am prevenit în tren și pe urmă și... Rău îmi pare că... Eu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
la rânduțmi: oare se poate scrie (mă rog... ) literatură de ficțiune cu un manual în mâna stângă și cu stiloul în dreapta? Am mari îndoieli. În Cine adoarme ultimul vor fi fiind lucruri în plus ori în minus (mi sțau făcut imputări de către critici și sunt mândru de aceasta). Ceea ce pot eu ști este că elementele cu pricina sțau cerut singure în poveste, șițau ocupat locul pe care au crezut de cuviință sățl revendice și șițau întins unele către altele firele, înnodânduțle
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2193_a_3518]
-
iotă din ce spunea. Ce jenant, venise fără să-și fi pregătit discursul, crezuse că se va orienta la fața locului, că va reuși să intre în rol, nu încerca să depășească emoția provocată de privirea lui tensionată, plină de imputări și atunci se etală brusc pe sine, rosti cuvântul "sacrificiu", nu, tot nu reușea să-și vină în fire, să stingă mustrarea din ochii lui. Ce dracu, n-are rost să te lași îngropat de sentimente iluzorii, se înflăcără ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
și deștept, atent la tot ce se petrece în juru-i, a trecut pe lângă această gloată plictisitoare și cenușie de oameni neputincioși, s-a uitat la acești locuitori plicticoși ai planetei sale și, cu un zâmbet trist, cu un ton de imputare blândă, dar adâncă, și cu tristețe deznădajduită pe chip și în inimă, le-a spus cu glas frumos și sincer: "Urât mai trăiți, domnilor!". Oameni mărunți, cu suflete de nimic, abia târându-și zilele. "Așa nu se mai poate trăi
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1572_a_2870]