368,017 matches
-
o scrie este orientată în această direcție a exportului. Un prozator veritabil n-ar face niciodată așa ceva. Esențial este el, cu universul său ficțional; și abia apoi ne mai gândim și la restul lumii. Însușirile scriitorului (iritante, într-o primă instanță, pentru departamentul de marketing) sunt încăpățânarea, solipsismul, autismul. Dar, treptat, sistemul este obligat să observe particularitățile subiectului, pentru a-l putea integra și utiliza. Sistemul e flexibil și adaptabil, nu creatorul. Te apucă un acces violent de râs dacă te
Zero-proză by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8262_a_9587]
-
în privința conceptului interpretativ, fiind adeptul unei permanente și fecunde argumentări a celor mai mici detalii din partitura muzicală, în același timp orientând conștiința muzicianului spre perspective interpretative bogate în reverberații lăuntrice, afirmând - mereu - că „noțiunea - în prima și ultima ei instanță - are o intimă legătură cu afectivitatea”. Contribuția maestrului Petre Crăciun la statuarea unui învățământ universitar modern nu s-a rezumat numai la orizontul teoretic, ci și la abordarea unui repertoriu muzical de largă suprafață, din toate genurile și stilurile reprezentative
G?ndirea aforistic? a Maestrului Petre Cr?ciun by Ioan Golcea () [Corola-journal/Journalistic/83214_a_84539]
-
neofitului care intră la mînăstire. Văzînd în patrie o entitate mistică, Bălcescu, pornit pe un drum fără întoarcere, devine slujitorul ei necondiționat. Viața sa devine cea a unui soldat-călugăr. Dă la o parte tentațiile lumești, șterge din planul său existențial instanțele parazitare, precum cariera, averea ori căsătoria, consacrîndu-se propriei sale religii, cu fervoare totală. în generația romantică, pașoptistă, Bălcescu a reprezentat singurul exemplu de asemenea comportament. Istoricul a avut intuitiv, aplecarea spre explicația divină a istoriei, spre motivarea spirituală a desfășurării
Călugăr și soldat by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/8314_a_9639]
-
Răzvan Petrescu. Fascinat de hazardul pe care orice jurizare îl impune, comentatorul din paginile acestea tergiversează, de fapt, orice soluție previzibilă și instituie, în interval, o imensă scenă ritualică. Ca toate dansurile de societate, Foxtrot-ul acesta e, în ultimă instanță, o lecție de pedagogie a bunului gust. Predată la cald de un prozator important pe care - totuși - asemenea acte de caritate estetică nu-l absolvă de misiunea lui primordială. Aceea în urma căreia au rămas cărți precum Grădina de vară, Eclipsa
Proza cea mai scurtă by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8440_a_9765]
-
ațîțe, fără oprire, focul morții. În spatele scenei, dintr-un capăt în celălalt, stă atîrnat un buștean. Ca limba enormă a unui pendul care măsoară timpul născocirilor, al răzbunărilor, al crimelor. Pe el se se cățără cele trei vrăjitoare, cele trei instanțe care fac jocul și stabilesc ritmul lui și legile lui. Sub privirile lor și ale noastre, din nimic, dintr-un covor strîns la mijloc într-o movilă și cîteva lumînări, Nekrosius face un cîmp fumegînd, un cîmp de luptă ca
Shakespeare mai presus de orice (II) by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/8453_a_9778]
-
care naște pe scenă o energie incredibilă. O imaginație inepuizabilă, susținută și argumentată cu acel tip de filosofie socratică. Primară și suculentă. Neputința lui Hamlet: ideea pe care merge Nekrosius. Prezență absentă și Absență prezentă. De la început Tatăl este socotit instanța supremă. Pe scenă, deasupra capetelor tuturor, tot din nimic, din două elemente, regizorul definește puterea. Dintr-un joagăr circular acoperit cu o mantie, Nekrosius desenează silueta Tatălui și o suspendă deasupra scenei. Mai mult decît atît. Tatăl devine Însoțitorul lui
Shakespeare mai presus de orice (II) by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/8453_a_9778]
-
de-o prețiozitate abstractizantă care nu e cîtuși de puțin de natură a explicita eteroclita conexiune: "metoda lui Nichita Stănescu, în consens cu aceea bacoviană, situează actul poetic în interstițiile spațiului "prelingvistic", instaurînd viziunea tragică a traversării semnificantului de către o instanță vorbitoare, ce se afirmă nu în discursul încheiat, ci în pulsiunea preverbală". Dacă poezia contează numai ca "fapt scriptural", ca "realitate textuală", sentimental fiind abhorat drept un factor neprielnic acesteia, cum e posibil că "numai Bacovia și Nichita Stănescu reușesc
Dificultățile unei "panorame" (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8445_a_9770]
-
de maturitate reflexivă și creativă, un poligon de încercări în maniere lirice diverse (specialitatea lui O. Nimigean), dar totodată o artă poetică elaborată și desfășurată. Autorul a fost de la bun început un teoretician al poeziei pe care o scrie, o instanță cerebrală, critică, dublând-o frecvent pe cea pur lirică. La textualiștii postmoderniști, această ocupare a unui teritoriu literar cu instrumentele analitice, deconstructive și metapoetice, s-a soldat cu o dezolantă paragină artistică, acoperită de flora jubilației intelectuale. Cu cât poezia
Poeme elementare by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8444_a_9769]
-
Mincu asistă la defilarea marilor noștri poeți din interbelic, adnotînd implacabil deficiențele lor de ținută, derogările lor de la ritmul teoretic convenit. Criteriul utilizat: un "eu poetic", care, tîrît îndelungată vreme pe drumurile accidentate ale raportării la real, tinde "să devină instanța absolută a discursului, abolind treptat orice mediere". De la Arghezi n-am putea avea pretenții prea mari, întrucît, vai, eul său "nu reușește să se întrevadă decît uneori, ca voce infuză, hibridată în interstițiile unei alte voci impersonale ce aparține instanței
Dificultățile unei "panorame" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8469_a_9794]
-
instanța absolută a discursului, abolind treptat orice mediere". De la Arghezi n-am putea avea pretenții prea mari, întrucît, vai, eul său "nu reușește să se întrevadă decît uneori, ca voce infuză, hibridată în interstițiile unei alte voci impersonale ce aparține instanței metafizice". "Situarea ambiguă" a autorului Cuvintelor potrivite, "sistemul oscilant al poeticității" sale nu fac decît să valideze "un discurs al cărui obiect este de presupus dincolo de text, într-o exterioritate incongruentă". Nici cu Blaga nu ajungem departe. "Oscilînd între prima
Dificultățile unei "panorame" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8469_a_9794]
-
valideze "un discurs al cărui obiect este de presupus dincolo de text, într-o exterioritate incongruentă". Nici cu Blaga nu ajungem departe. "Oscilînd între prima ipostază a unui eu exterior (amplificat artificial într-un cadru cosmic în care se manifestă o instanță dictatorială nietzscheană) și pornirea scrîș-nită spre interiorizare a eului scindat din a doua etapă de creație", acesta ar proba oare altceva decît că eul său rămîne "inautentic"? Să fie, ne îngăduim a ne întreba, o "inautenticitate" estetică sau doar o
Dificultățile unei "panorame" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8469_a_9794]
-
ne îngăduim a ne întreba, o "inautenticitate" estetică sau doar o inadecvare la patul procustian al textualismului? Abia cu Ion Barbu încep a sta lucrurile altminteri: "eul poetic este retras definitiv ca modul posibil al discursului, fiind substituit cu o instanță textuală suverană ce dictează doar acele permutări sintactice și prozodice, incluse în legile interne ale textualizării", ca și cum bardul jocului secund ar fi respectat avant la lettre rețeta exegetului nostru. Și încă: Discursul poetic abolește orice urmă a realului, nutrindu-se
Dificultățile unei "panorame" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8469_a_9794]
-
ne-am putea da seama situîndu-ne, bieți profani, în afara prestidigitației postmodernist-textualiste,că ar exista o apropiere mai mare - decisivă chiar! - a lui Bacovia de Ion Barbu decît de Arghezi sau Blaga? Într-un loc, Marin Mincu face apel la sintagma "instanță tiranică". Nu cumva e una de autocaracterizare? Căci întregul d-sale demers are ca scop impunerea unui prototip metodologic (cîtuși de puțin limpede configurat, așa cum vom arăta și mai jos), care, bizuit pe ideea unui divorț al poeziei de sentiment
Dificultățile unei "panorame" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8469_a_9794]
-
100 de scriitori și ziariști, în genere aristocrați și elită intelectuală. Adevărul a fost scos pentru prima oară la suprafață de către naziști în 1943 care au stabilit după o investigație care avea să fie confirmată în repetate rînduri ulterior de instanțe diferite și a servit mașinii de propagandă germane în fruntea căreia se afla dr. Joseph Goebbels. Genocidul de la Katyn, nerecunoscut niciodată ca atare de Rusia, fapt ce ar fi adus vinovații în fața unei comisii similare celei de la Nürenberg, a fost
Remember Katyn! by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/8481_a_9806]
-
e ca atunci cînd, aflîndu-te în fața unui caz aparte, nu-i poți intui de la început diagnosticul. Apoi te lămurești: paradigma lui Bourdieu coincide cu tiparul gînditorilor din generația '68: nivelarea ierarhiilor în numele unor raporturi de forțe sociale, cu privilegierea unor instanțe generale în dauna celor individuale. Persoanele sunt elemente prinse într-o canonadă socială din care nu pot scăpa decît într-un singur fel: dispărînd. Așa se face că generalul e mai puternic decît particularul, masele sunt mai puternice decît indivizii
Habitusul literar by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8487_a_9812]
-
înecat în alcool sau delirul unui mutilat aflat pe patul de spital, victimă a unui accident de tren, în urma căruia și-a pierdut un picior. Planurile se interferează fără încetare, totul este relativ, nimic nu este ceea ce pare în primă instanță. Efortul personajului de a repune lucrurile într-o ordine rațională nu face decât să sporească senzația de relativitate maximă. Nici măcar reperele sigure, înscrise în calendar, nu mai prezintă garanția stabilității: "Ziua începea prost. Și nu era marți, ci miercuri. Sau
Delirul by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/8494_a_9819]
-
Ea este un excelent material de studiu, căci întrunește două condiții fundamentale: 1) e scrisă în jargon abstract și 2) se sprijină pe tradiția creștină. Mesajul cărții lui Marion poate fi rezumat astfel: Dumnezeu, ca temei al lumii, este o instanță inaccesibilă oamenilor: nu-l putem gîndi și nici nu putem ajunge la el în vreun fel. Inaccesibilitatea aceasta face ca între noi, creaturile lui, și el, creatorul nostru, să se caște o distanță pe care nici o teologie și nici o metafizică
Liturghia filozofică by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8528_a_9853]
-
narative din volumul de nuvele Octombrie, ora opt (1981; ed. II, 1997) evocă instantanee aburite, în regimul unei disperări vătuite de trecerea timpului, dar care nu a putut totuși cicatriza definitiv o rană, o traumă profundă, nevindecabilă. Prozatorul promovează ca instanță (etică și sentimentală, în egală măsură, de o poeticitate aspră și sumbră) percepția unui copil chinuit de lipsuri, brutalizat de conflicte care îl depășesc, forțat de împrejurări să se maturizeze. Persecuția, privațiunile, amenințările vagi sau precise, bolile alcătuiesc atmosfera deportării
Ambiguitățile exilului by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8554_a_9879]
-
lor prețios-diletantă: Un caz interesant îl reprezintă poetul naționalist Ion Gheorghe, trecut cu arme și bagaje în grupul tracologilor deopotrivă amatori și radicali (vezi scrisoarea deschisă postată pe internet în 2006, adresată Președintelui CNSAS (?!) în care se cer imperativ Ťo Instanță și o Sentință (sic ! - A.T.) pentru așezarea sub regim de protecție de Patrimoniul Cultural a peste una mie statuete cu documentarea aferentăť, care ar reda ŤPoporului Român (sic! - A.T.) conștiința valorii de sine pe temeliile de piatră și
Avatarurile protocronismului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8576_a_9901]
-
nocturne, frenezia citadină... ajung să se transforme din poesie într'un "perpetuu omagiu adus imperiului neîncrederii." Concluziile sunt mai mult decât inchietante: Într'un viitor foarte apropiat, societatea își va reduce deja foarte limitatul său spațiu de libertate la o instanță perseverent vegheată polițienește. Nu va mai exista societate ca intervenție culturală, relaționare cu contrariul, subdiviziune de grupuri de interese, coexistență a semnalizărilor alternative. A fi supravegheat în continuu lichidează fundamentul instituțiilor democratice, ce oscilează între tratamentul egalitar și cel diferențiat
Idila pândită de suspiciuni by Virgil Mihaiu () [Corola-journal/Journalistic/8588_a_9913]
-
care boncăluiește în căutarea perechii. Într-un chip arată universul văzut cu pupila unui pictor și în alt chip dacă e judecat de interesele unui politician. Fiecare din aceste raportări sunt implicit interpretări. A interpreta nu înseamnă decît în ultimă instanță a atribui sensuri și a descoperi semnificații. În realitate, a interpreta e totuna cu a acționa, adică totuna cu a influența. De aceea nu are nici un sens să te întrebi "cine interpretează?". E ca și cum te-ai întreba cine plouă sau
Bazarul cu iluzii by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8597_a_9922]
-
explicabile în alte coordonate, scrupulele lui Traian capătă, astfel, un temei. Miruna, o poveste apare - parcă deodată - din criza suprapunerii unei conștiințe peste fluența narațiunii orale. Autenticitatea și talentul, mentalitar vorbind, sunt apariții târzii, semne de aculturație, purtătoare - în primă instanță - de anxietate. Povestitorul nu mai e povestaș, ci profesionist al relatării. De aici ia proporții criza adâncă a cărții lui Suceavă, pe care, încântat de impresionanta recuzită de măști, cititorul nu o remarcă până aproape de final. Atunci când bunicul - depozitar de
Cartea din mânecă by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8598_a_9923]
-
și de Marin Mincu, și de manuale, care au făcut o adevărată obsesie. Criticul o definește din primele pagini ale densei sale introduceri la antologie: "Eul poetic reprezintă însumarea unor vaste raporturi de (in)determinare ce se stabilesc între o instanță enunțătoare antrenată direct în discurs (lucru pus în evidență prin diverse mărci sau martori textuali) și obiectul acestui discurs care poate fi realul Ťrealť sau realitatea textuală" (p. 11). În prima parte a secolului XX, Marin Mincu pune în evidență
Cum înaintează poezia by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8603_a_9928]
-
evidență prin diverse mărci sau martori textuali) și obiectul acestui discurs care poate fi realul Ťrealť sau realitatea textuală" (p. 11). În prima parte a secolului XX, Marin Mincu pune în evidență modul în care "eul poetic tinde să devină instanță absolută a discursului, abolind treptat orice mediere" (p. 10). Idealul de identificare între obiectul și subiectul poeziei, ratat de Arghezi, Blaga și Barbu, se realizează numai în poezia lui Bacovia, unde "se înregistrează la noi un eu poetic pentru prima
Cum înaintează poezia by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8603_a_9928]
-
prima dată cu adevărat constituit" (p. 17), situație sesizabilă numai din perspectivă postmodernistă. Comentariul criticului pune în valoare victoria în termenii săi specifici, care se repetă aproape identic și în alte situații ulterioare: "Are loc asumarea totală a discursului de către instanța enunțătoare care își este propria transcendență. Sentimentul este actualizat nu numai ca posibil vehicul semiotic, ci acesta se transformă în acea stare agonală, devenită condiție unică a actului poetizant. Eul bacovian nu mai este constrâns să se manifeste din exterior
Cum înaintează poezia by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8603_a_9928]