4,097 matches
-
Bewan, „Wittgenstein’s last Year“, în Portraits of Wittgenstein, vol. 4, p. 137. 139 Malcolm se declară surprins: „Dacă mă gândesc la pesimismul lui profund, la intensitatea suferinței sale mintale și sufletești, la modul neîngăduitor în care și-a mânat intelectul, la nevoia de iubire legată de duritatea lui, care o respingea, sunt înclinat să cred că viața lui a fost extrem de nefericită. Și totuși, el a exclamat la sfârșit că ar fi fost «minunată». Mie acest cuvânt mi se pare
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
Introduction“, în op. cit., p. 23. 5 Socotind că prețuirea lui Wittgenstein pentru metafizica tradițională și ceea ce el numea „misticul“ ar fi incompatibil cu concluziile analizei pe care o face acesta logicii limbajului, Carnap vedea aici expresia unui conflict lăuntric între intelect și afectivitate: „Intelectul săuă recunoscuse că multe enunțuri din domeniul religiei și metafizicii nu spun, strict vorbind, nimic. În onestitatea lui absolută față de sine, el nu a dorit să închidă ochii în fața acestei idei. Acest rezultat a fost însă extrem de
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
p. 23. 5 Socotind că prețuirea lui Wittgenstein pentru metafizica tradițională și ceea ce el numea „misticul“ ar fi incompatibil cu concluziile analizei pe care o face acesta logicii limbajului, Carnap vedea aici expresia unui conflict lăuntric între intelect și afectivitate: „Intelectul săuă recunoscuse că multe enunțuri din domeniul religiei și metafizicii nu spun, strict vorbind, nimic. În onestitatea lui absolută față de sine, el nu a dorit să închidă ochii în fața acestei idei. Acest rezultat a fost însă extrem de dureros pentru el
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
și verificaționistă a cunoașterii, care i-a fost inspirată de standarde de excelență ale științei exacte.3 A doua judecată preconcepută, cu efecte asemănătoare, este aceea că Wittgenstein și-ar fi pus, aidoma scepticilor, întreaga încredere în gândirea comună, în intelectul sănătos. Or, autorul Cercetărilor filozofice a distins tot atât de net gândirea care oferă înțelegere și orientare de cea inspirată de știința modernă sau de gândirea comună ca și marile nume ce au ilustrat tradiția metafizică occidentală inaugurată de greci sau acel
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
am putea numi „folosirea primară“ a expresiilor limbajului și concluziile la care putem fi conduși dacă reflectăm asupra acestor expresii, adică atunci când „filozofăm“: „Filozofia este o încercare de a ne elibera de un anumit gen de încurcături. Încurcătura «filozofică» privește intelectul, nu instinctul. Enigmele filozofice sunt fără însemnătate pentru viața noastră de zi cu zi, ele sunt enigme ale limbajului. În mod instinctiv noi utilizăm limbajul corect, dar pentru intelect această folosire este o enigmă.“ (L. Wittgenstein, Vorlesungen 1930-1935, p. 23
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
ne elibera de un anumit gen de încurcături. Încurcătura «filozofică» privește intelectul, nu instinctul. Enigmele filozofice sunt fără însemnătate pentru viața noastră de zi cu zi, ele sunt enigme ale limbajului. În mod instinctiv noi utilizăm limbajul corect, dar pentru intelect această folosire este o enigmă.“ (L. Wittgenstein, Vorlesungen 1930-1935, p. 23.) 38 „Esențialul în cazul experienței private - se spune în § 272 - nu este, de fapt, că fiecare posedă propriul său exemplar, ci că nimeni nu știe dacă celălalt îl are
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
religia viitorului se va dispensa de clerici. În ceea ce-l privește, accepta că va trebui să trăiască fără consolarea pe care ți o dă apartenența la o anumită confesiune.58 Dar credea că tocmai fiindcă religia se adresează sufletului, nu intelectului, ea își pierde o bună parte din substanță de îndată ce ceremoniile și ritualurile nu mai sunt privite cu seriozitate și sunt înfăptuite în mod mecanic. Fiecare religie este expresia formelor de viață specifice comunității. Dacă aceste forme se schimbă - spunea Wittgenstein
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
formă sau alta în orice limbă, universalii recunoscute atît de filozofi, cît și de lingviști, nu este un reflex al limbajului, al facultății general umane de a comunica, ci o consecință a implicării logicului (a mecanismelor universale ale minții, ale intelectului și rațiunii) în realizarea cunoașterii, în organizarea cunoștințelor și în structurarea formulelor de exprimare în procesul comunicării. De aceea, proiectarea limbii proprii ca limbă universală de către vorbitori nu are nici o relație cu existența acestor universalii și, cu atît mai puțin
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
ca o lume a simbolurilor și a semnelor, iar construcția spirituală ca un edificiu semiotic. Firește, fiind o cunoaștere teoretică a limbii, lingvistica generală a fost puternic stimulată de cercetările filozofilor din secolele anterioare, îndeosebi prin analiza raporturilor limbii cu intelectul uman și cu natura, prin cercetarea funcțiilor limbii și a naturii limbajului articulat etc.13 În acest context, revenirea limbii în atenția filozofilor a generat noi perspective, temele anterioare fiind părăsite, iar fundamentarea opiniilor lor corelîndu-se (numai) uneori și cu
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
social al facultății limbajului, un ansamblu de convenții adoptate de corpul social, de asociații ratificate de consensul colectiv, fără însă ca acest consens să fie rezultatul unui contract social. Spre deosebire de limbă, vorbirea corespunde unui act individual al voinței și al intelectului, este concretizarea limbii, realizată de către un individ într-un anumit moment. În consecință, limba și vorbirea sînt două realități inseparabile, fiindcă, dacă nu ar exista limba în mintea vorbitorilor, nici unul dintre ei nu ar putea realiza vorbirea individuală și, pe
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
posibile. Prin urmare, noțiunea este forma logică fundamentală care întrunește trăsăturile comune ale obiectelor ce fac parte din aceeași clasă, această formă logică fiind, după unii filozofi (Im. Kant, G. W. Fr. Hegel), un rezultat al formelor și al activității intelectului, ce prelucrează reprezentările lumii exterioare 51. O noțiune are un conținut (o intensiune), constituit din totalitatea notelor (trăsăturilor comune ale obiectelor clasei), și o sferă (extensiune), reprezentată de ansamblul de indivizi care posedă notele respective, între conținut și sferă mani-festîndu-se
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
cunoaștere de la nivelul limbii sau de la cel al vorbirii (discursului). De altfel, G. W. Fr. H e g e l arăta că nu poate exista un conținut fără formă 52 și astfel ar fi inacceptabil ca un conținut realizat cu ajutorul intelectului, noțiunea, să primească forma prin intermediul altei facultăți (a limbajului). Totuși, notează acest filozof, "formele gîndirii sînt în primul rînd în limbajul omenesc", fiindcă "important e faptul ca determinațiile de gîndire să apară într-o limbă oarecare ca substantive și verbe
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
după care "vorbirea și sistemul ei, limba, dă simțurilor, intuițiilor, reprezentărilor o a doua ființare-în-fapt, mai înaltă decît ființa lor faptică imediată, în genere o existență, care își are valabilitatea în domeniul reprezentării"55. În continuare, acesta arată că inteligența (= intelectul) interiorizează relația implicată de semn, transformînd-o dintr-o legătură singulară într-o legătură universală, adică stabilă, în care numele (= forma semnului) și semnificația sînt legate din perspectiva ei în mod obiectiv. În acest context, intuiția în care constă la început
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
de altă parte, denumiri etichetă, dacă realizează clase de obiecte instituite prin convenții sociale recunoscute (ban, profesor, proprietate)85. La fel ca Gardiner, gînditorul american consideră că actele lingvistice sînt forme ale acțiunii umane și una dintre formele prin care intelectul pune în relație individul uman cu lumea exterioară înconjurătoare, și, în aceste condiții, limbajul (manifestat ca limbă) relevă o capacitate performativă intrinsecă. Searle 86 urmărește să realizeze o determinare mai riguroasă a actului ilocutoriu, propunînd, mai întîi, ideea unei reguli
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
sau a limbii comune, a Școlii de la Oxford, din care a făcut parte și John Austin. Aceste două forme ale filozofiei limbii au în comun conceperea filozofiei ca o activitate care urmărește elucidarea sensurilor limbii și cercetarea raportului limbii cu intelectul uman și cu natura. Dar, în vreme ce Wittgenstein și adepții săi erau interesați în principal de analiza lingvistică în vederea înlăturării confuziilor și paradoxurilor, Școala de la Oxford își propunea o critică a limbii cu scopul de a pătrunde în logica noțiunilor filozofice
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
sintetice decît în cele analitice. Progresul în sintaxă se produce prin creșterea complexității unităților sintactice, care reflectă evoluția gîndirii spre forme tot mai complexe 295. Limbă și psihic Psihologii subliniază că fără înțelegerea adevăratei na-turi a vorbirii omenești, cunoașterea dezvoltării intelectului uman ar rămîne superficială și inadecvată. Limba și vorbirea nu sînt legate însă numai de latura intelectuală a psihicului omenesc, ci sînt implicate chiar la nivelul sensibilității, manifestarea fenomenelor senzitive și perceptive fiind orientată de schemele și diviziunile oferite de
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
se dezvăluie treptat pe măsura dezvoltării cunoașterii. În asemenea condiții, filozofia s-a orientat spre această cunoaștere, dar nu atît spre cunoștințele care alcătuiesc cunoașterea, cît spre modul cum este posibilă și spre instrumentele cu care se realizează ea (sensibilitate, intelect, rațiune). Cu Immanuel K a n t acest tip de filozofare atinge apogeul și, după o perioadă de epigonism kantian, se produce o nouă orientare a filozofiei, de data aceasta spre mijlocul de comunicare a cunoașterii, limbajul (sau limba). Această
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
limbă se reflectă în cazul limbii literare în tipurile de limbaje și în limbaje, dar abia la nivelul concret al discursului și, îndeosebi, al discursului individual. La acest nivel, de exemplu, filozoful german poate uza de similaritatea pseudoprefixelor din Verstand "intelect" și Vernunft "rațiune" sau poate construi compuși pe baza lui Sein "existență", precum Dasein, Fürsichsein, Ansichsein etc. Filozoful latin poate folosi relația radicală dintre esse și essentia, în vreme ce gînditorul român are la dispoziție grupări precum fire, ființă, ființare, fiind, înființare
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
motivul pentru care în textele sale filozofice (în special în fragmentele traduse din Critica rațiunii pure a lui Immanuel Kant) sînt folosiți termeni filozofici de tipul: aievea "real; concret", ființă "existență", înțeligibil "inteligibil", a înfățoșa "a reprezenta", legămînt "conexiune", minte "intelect", părere "aparență", părut "aparent", putere "facultate", putință "posibilitate", simțămînt "sensibilitate", simțitor "sensibil" etc. Eminescu proceda astfel cu toate că, în vremea sa, limba română literară depășise fazele în care calcurile erau mijlocul de bază pentru îmbogățirea ei, iar calcurile realizate de înaintași
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
brutalitate, demonic, amar și patetic, autorul Stârvului discreditase irevocabil vechea concepție despre cuvintele "poetice în sine" sau funciar "nepoetice". Baudelaire cunoștea Principiul poetic, eseul halucinatului Edgar Poe, potrivit căruia poezia este expresie, divinație, formă: o Creație Ritmică a Frumuseții. "Cu intelectul sau cu Conștiința, ea nu are decât relații colaterale." Sub un titlu înșelător, Scrisori unei fetițe, Arghezi redacta, în 1927, o ingenioasă Ars poetica, simulând regretul de a nu fi putut construi o "fabrică de jucării". În lipsa acesteia, s-a
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
deprinsese să moară. Filozofarea, spusese scepticul Montaigne, propune înscrierea în legile cosmice: "A filozofa înseamnă a învăța să murim" (Eseuri, XX). II Tristețe la Baaad, dezolare în Doina și în alte texte, pagini în care limbajul depresiv își aliază programatic intelectul; hiperluciditatea singuraticului (retras în Turn pentru autocunoaștere) amplifică ineluctabil mâhnirea. Nici un sprijin în "Natura care nu-nțelege" (Toamnă). În substanța lor intimă, risipitele sau compactele cântări despre moarte, niște tristia, sunt fragmente de monolog narativizat, recital de constante și variabile
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
ale actului educațional, în sens larg. Între aceste două componente există un raport determinativ reciproc. Învățarea, acumularea de cunoștințe (informarea, deci) determină dezvoltarea proceselor și capacităților intelectuale și motivaționale antrenate în acest act, și invers, un nivel mai ridicat al intelectului va facilita și spori randamentul elevilor în activitatea de învățare, de informare. Dacă pentru activitatea de instruire a elevilor există criterii și instrumente de evaluare, în domeniul formării, al educației, lucrurile nu se prezintă la fel. Neexistând programe analitice pentru
Lumina Educaţiei by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Science/1635_a_3037]
-
toți elevii și-au deschis larg ușile și ferestrele minții și sunt gata să înceapă învățarea. Dacă pe parcursul lecției elevii dau semne că și au pierdut răbdarea sau au obosit, se recomandă introducerea unor scurte secvențe relaxante, menite să reconecteze intelectul elevilor la tensiunea emoțional-spirituală a activității de învățare. Există învățători care folosesc, în exces, ca modalități de atragere a atenției elevilor expresiile: fiți atenți!, faceți liniște!, care, treptat, își pierd rolul stimulativ-imperativ, fiind percepute de copii ca niște ticuri verbale
Lumina Educaţiei by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Science/1635_a_3037]
-
nu colonizarea occidentală le-a adus acestor popoare "lumina", au existat viață economică și societăți bine structurate și înainte de colonizare, nu doar o gîndire magică, pre-rațională cum le place unora mai comozi să creadă. Chiar atunci cînd se solicită "sacrificiul intelectului" și "pacea minții", impunîndu-se o dogmă ce nu poate fi decît un obiect al credinței, religiile respective nu încetează să întrețină raporturi intime cu "intelectualismul rațional" și chiar o anumită "apologetică raționalistă". Weber abordează religiile ca "sisteme de gîndire" puse
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
conștiința chinezilor. Ea a fost preluată inclusiv de Partidul Comunist, încă de pe vremea lui Deng Xiaoping (autorul sintagmei "o țară, două sisteme"), introdusă în sistemul educațional și răspîndită în întreaga lume prin cunoscutele centre Confucius. Ea nu se adresează doar intelectului, ci întregii naturi umane, care trebuie să se afle în armonie cu întregul. Adevărul e de natură etică, iar limbajul este instrumentalizat. Ideogramele lor sunt entități purtătoare de sens, sunt, cum s-ar spune, reale. Epistemologia sau logica le sunt
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]