3,194 matches
-
mistic. Acest "magnetism" al ruinelor, spune același G. Călinescu "exercită asupra omului acea apăsare ce se cheamă jale". Cu siguranță, dacă Eminescu are ceva din tema cimitirelor, prezentă la o seamă de poeți romantici, trebuie căutat în acest aer de "jale" în care este încorporată și nota de "tânguire"23 precum la Edward Joung. Iar ideea că lumea este un "vast mormânt", sau că viața este "o vale a plângerii", a zugrăvit-o Thomas Gray24 ridicând mormântul la rang de simbol
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
este rembrandian: el izbutește acolo unde timpul e încremenit și cere reculegere. Prin "îngroșarea progresivă a clarurilor", prin distribuția culorii care este "împrăștiată domol"27, egal, asupra tabloului, o astfel de natură "exercită asupra omului acea apăsare ce se cheamă jale"28: "Din colți de stânci despre apus se ridica o monastire veche înconjurată de muri, asemenea unei cetăți, și de după muri vedeai pe ici, pe colea, câte-un vârf verde de plopi ori de castan. Acoperemintele țuguiete de olane mucigăite
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
un spațiu exterior (universal) și unul interior (eul poetului): "Stăpân geniilor pieirii!... Nu răscoli-n bătaie-ți ruinele sfărmate A lumii din-năuntru" (Andrei Mureșanu) Pustiul, deșertul de afară ("În salele pustie, lumine roși și torți.../ Zidirea cea pustie de jale pare plină" Strigoii; "Memfis se înalță, argintos gînd al pustiei..." Egipetul) creează un vid interior (Și în gându-mi trece vântul, capul arde pustiit" Scrisoarea IV; Pe inima-mi pustie zadarnic mâna-mi țiu / Ea bate ca și cariul încet
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
atât de intermediar între om și divinitate cât de prezicător: "Dar pot să-ți arăt a pierzărilor cale. / Ca-n ea să n-alunei, ca neademenit / De-un înger c-ochi verzi cu trăsăturile pale, / Ce lumi aduce durere și jale...". E mult, e puțin când el știe că "nu e nimic și totuși e"? Sau ceea ce Parmenide formulase deja: "ființa este și nu este". Astfel că magul eminescian pare a rămâne în fața acelei dihotomii din Visible et l'Invisible a
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
1971). 14 C.M. Cantacuzino, Case domnești și boierești, în Izvoare și popasuri, Ed. Eminescu, 1977, ed. și studiu de Adrian Anghelescu. Despre "farmecul" ruinelor: "acel farmec se compune din lumina blândă care învăluie totul din umbre, din praful sărăciei, din jalea uitării, din ecoul amintirilor, din miresmele aduse de cânt", conf. Biserica moldovenească, p. 91. 15 Ibidem, Op.cit., p. 223. 16 Ibidem, Op.cit., p. 100. 17 Dobrescu, Caius Mihai Eminescu, monografie, Ed. Aula, Brașov, 2004, pp. 108-109. 18 Al. George, Sergiu
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
în proverbe ce condensează o înțelepciune stereotipă, atât de controlată prin vechimea rasei, încât contribuția individuală este neglijabilă. Creangă arată contemporaneitatea civilizației noastre cu cele mai vechi civilizații din lume, vârsta noastră asiatică. [...] Goga exprimă în cel mai artistic fel jalea rasei în fața tragicului național fatal, întrucât ne aflăm la răspântia drumurilor de imigrație, jale cu grijă învăluită în simboluri impenetrabile. Din cauza marelui concurs de grupuri alogene, poporul nostru a căpătat o silă de străin și de venetic, pe care nu
[Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
contribuția individuală este neglijabilă. Creangă arată contemporaneitatea civilizației noastre cu cele mai vechi civilizații din lume, vârsta noastră asiatică. [...] Goga exprimă în cel mai artistic fel jalea rasei în fața tragicului național fatal, întrucât ne aflăm la răspântia drumurilor de imigrație, jale cu grijă învăluită în simboluri impenetrabile. Din cauza marelui concurs de grupuri alogene, poporul nostru a căpătat o silă de străin și de venetic, pe care nu și-o acoperă. El are o vie aspirație eugenică de puritate a rasei. Opera
[Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
venetic, pe care nu și-o acoperă. El are o vie aspirație eugenică de puritate a rasei. Opera lui Eminescu, lui Goga exprimă această stare de spirit. [...] Țăranul de la Dunăre e mai idilic și epicurean, aplecat spre grațios și diminutival. „Jalea” ardeleană a lui Goga nu se va găsi la Dunăre și nici ritualul milenar din poezia lui Coșbuc. Aici la Siret, ori pe Dâmbovița, oamenii sunt mai hârșiți cu imigranții și se lasă cuceriți de soare și ierburile câmpului. Podgoriile
[Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
stinse, stoarse din sângele diafan al buruienilor” (Blaga, 1936/1985, p. 281). În muzică, „substanța sonoră e alcătuită în mare parte din tonuri intermediare, imprecise, de stăruitoare nuanțare a stărilor sufletești” (Blaga, 1936/1985, p. 289). Sentimentele tipic românești - dorul, jalea, urâtul - sunt „stări de nuanță” (ibidem). O altă față a compromisului și a nuanței este vagul, indefinitul, confuzia: facem „planuri vagi, ...cețoase, nelămurite” (Drăghicescu, 1907/1995, p.372). „Oarecum, întrucâtva, pe undeva, într-un fel”. 2.7. Asumarea lucidă a
[Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
el s-a cunoscut mai puțin. De aceea, el nu își exprimă emoția: fie pentru că trăirea lui interioară este superficială, fie pentru că nu își reprimă emoția din prudență. Dintre emoțiile negative, cel mai adeseori își exprimă supărarea (în forme arhaice, jalea și urâtul), un sentiment vag, cu surse și manifestări multiple. Dintre emoțiile pozitive, bucuria este adeseori exprimată prin forme concrete: a petrece, a se veseli. Sentimentul de nuanță, specific românilor, este însă dorul: polar, implicând și tristețe, și bucurie, aplicat
[Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
să mă enervez”) sau la un agent indeterminat (Mi-e frică înseamnă „Există starea de frică la care mă raportez”). Transferarea răspunderii pentru declanșarea emoției unui agent extern este explicită în structuri de tipul Turcii au adus cu ei multă jale în Țara Românească sau Mă faci să-mi fie frică/să regret/să plâng. Există numeroase expresii prin care emoțiile capătă un suport concret de expresie (a-și ieși din pepeni, a-și bate joc, a se da cu capul
[Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
l-a pătruns adânc pe Eminescu, a ieșit din cercul de vrajă tras de marele înaintaș și s-a dus pe caleai proprie, nu împotriva, ci alături de el.” Al. Vlahuță (1858-1919) Încă un argument că armatele nu se odihneau: ...” Mare jale a cuprins pe toți românii ardeleni din pricina morții bunului român George Pop de Băsești. Patruzeci de ani a luptat bărbatul acesta vrednic pentru țăranii români și acum, la moarte, a lăsat toată averea lui cu testament pentru o școală românească
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]
-
care se ridică deasupra nivelului școlar: Lucreția Clocotici. Ar merita să reproducem în întregime poezia: „Mai du-te, Iancule, o dată la 'mpăratu'”, dar ne limităm la ultimele două strofe: ...” Dar vreme e deatunci, feciorii tatii, Și ia ascultă... Iar e jale-n țară... Ce-i asta, Iancule, de gem din greu stejarii? Ascultă!... Parcă Morții buciumară! Hei, greai țărâna ce ne-astupă gura Și grea-i durerea ce străbate leatu! Ascultă! Te așteaptă iarăși Morții ...Mai du-te, Iancule, o dată la
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]
-
Versuri încrezătoare? Revista Făt-Frumos nr.2 din 1942 dezvăluie că expediindu-i poezia, Marian mărturisește că fragmentul... din poem „se potrivește mult la situația mea actuală”. Cum fragmentul versurilor se termina astfel: „Miamintesc ce-a fost odată și mă năpădește jalea, Vărs pe-ascuns lacrimi amare și aștept să scap din „Valea Plângerii”, care altă dată răsuna a voioșie, Iar azi a ajuns săraca: mută, tristă și pustie” Iar el deceda în noiembrie 1942, poezia numai încrezătoare în ceea ce avea să
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]
-
o vedeam ca [pe] prelungire a vacanței. Dar după aceea simțeai [că e neplăcut], mai ales în condițiile în care se mai terminau și orele la ora cinci fără douăzeci [după-amiaza] și mai aveai și de recuperat [lecțiile pierdute], era jale ce se întâmpla [...]. Se muncea destul de mult. [Culegeam] cartofi și porumb [...], era frig [...]. Era destul de neplăcut" (L.B.). Pe măsură ce se îndepărtau de copilărie, elevii simțeau mai clar inconvenientele: "la liceu, începeam cu vreo trei săptămâni de practică agricolă. Destul de cazon [era
Didactica apartenenţei : istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
a doua zi, temele, se întrerupea curentul, nu era căldură în calorifere și eu cu geaca pe mine și cu mănuși în mâni îmi scriam tema [...] la lumânare. [Am stat la cozi] la tot. Noi nu aveam nimica, aproape, era jale. După '83, ca să zic așa, cred că erau [magazinele] alimentare goale" (P.O.N.). Chiar cei oarecum protejați, prin eforturile familiei, nu erau imuni la cele ce se petreceau în jurul lor: "vedeam ce pățeau colegii mei [...], făceau cu schimbul la
Didactica apartenenţei : istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
cu poezii lipsite de har și de clamatoare în stilul lăcrimos al epocii: Cât toamna e departe de a vieții cale Și fruntea mea jună în sus va căuta Curgi nectar al vieții în sacre pocale Până n-o fi jale Până moartea cruntă nu ne-o secera!38 Singur, sau împreună cu frații săi literați, a abordat și genul dramatic facil al revistei sau comediei de situații. La începutul anului 1889 i s-a reprezentat chiar, pe scena Teatrului Național din
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
prințul Alexandru Ioan Cuza.7 Moartea i-a fost pricinuită de un anevrism al aortei. În țară, și mai ales în Moldova, știrea acestei morți produce o mare emoție. Din toate orașele roiesc telegramele de condoleanță și manifestațiunile de adâncă jale a celor cari mai păstrau încă în inimă cultul marelui domnitor. Toți poeții vremii scriu necrologuri rimate. Poetul Gheorghe Baronzi, prefect de județ la Brăila la epoca detronărei lui Cuza, scrie următoarele ver suri intitulate: date nefaste La moartea principelui
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
de unele tulburări ale ficatului și inimii. 8. Aluzie la detronarea lui Napoleon al III lea, în septembrie 1870 și la moartea lui, întâmplată în ianuarie 1873. Doamne! mult au fost fatale Zorile ce-au revărsat O lumină ca de jale P-ăst pământ răscumpărat Prin atâția mii martiri, Ai duioasei omeniri. Cari trec fără-ncetare. Cu al umbrei pas ușor, Ca o stea ce-abia răsare Și s-absoarbe într-un nor. Blând luceafăr, dulce soare, Ale cărui raze apun
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
Boerescu etc. anunțăm moartea bravilor noștri Ilie Geambașu și Temelie Trancă, morți întru partid în zilele de... și de ... Rugați-vă pentru ei.“ Iar un poet de oarecare talent, anume Nicolae Safir 42 a scris următorul epitaf: Aicea răposează cu jale, în vecie, llie zis Geambașul și Trancă Temelie. Ei fură-n a lor viață iluștri căuzași Vestiți în reteveie și groaznici ciomăgași.43 Moartea lui Ilie Geambașul și strivirea lui Temelie Trancă exasperă presa guvernamentală și chiar pe guvern. O
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
revistei Oltul, dirijată de Al. Macedonski. Peste puțin timp îl vom reîntâlni în primele cercuri socialiste românești. 43. Epitaful, semnat cu inițiala X. a apărut, într-o versiune puțin deosebită de aceea reprodusă de Bacalbașa, în Ghimpele: „Acilea reposează cu jale, în vecie / Ilie zis Geambașul și Trancă Temelie. / Ei fură-n a lor viață vestiții sugători / Eroi cu bâta-n mână și groaznici luptători. Îi plânge popa Tache, îi plânge Beizadeaua, / Îi plânge boieritul, căci îi ținea ortaua. / Ei singuri
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
a dansului și în umorul bonom), cu gustul frumosului și legea omeniei. Sărbătorescul, dragostea de viață datorează mult din expresivitatea lor ritmului captat în versificația impetuoasă. Moartea lui Fulger revelă, în dialogul exemplar a două „voci lirice” (suferinței individuale din jalea și revolta mamei împotriva absurdului morții i se opune înțelepciunea populară, întemeiată pe credință, ce acceptă stingerea ca lege a tot ce există, formulată de bătrânul sfetnic: „El nu e mort! Trăiește-n veci, / E numai dus” [...] „Zici fum? O
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286434_a_287763]
-
existențelor umile, surprinse în alegorii morale. Sentimentalismul posteminescian, comun în epocă, trece în versurile elegiace ale lui George Murnu, la Elisabeta M. Z. Ionescu sau în lamentațiile lui H. G. Lecca. În schimb, o încercare de ieșire din această atmosferă de jale confecționată schițează debutantul I. Păun-Pincio în Te-afunzi mereu, poezie programatic antidecepționistă. Panaite Zosîn, colaborator la publicațiile socialiste, față de care V. a manifestat o simpatie deschisă, introduce tematica muncitorească (Minerii). Istoria și critica literară ocupă un spațiu restrâns. V. D.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290470_a_291799]
-
făcut multe păcate. Dacă se ține un mort mai multe zile și trupul lui începe a crește, apoi se crede că, punînd o secere pe pîntece, va înceta creșterea cadavrului. După ce moare cineva, i se închid ochii, ca să nu vadă jalea și durerea celor ce-l înconjoară. Cînd moare cineva într-o casă, să nu mături, nici să nu scuturi casa pînă ce nu iese mortul din casă. Fiindcă omul se naște cu capul înainte, la mormînt se duce dimpotrivă: cu
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
elemente ca „galioane”, „corăbii”, „vaduri”, „nisip”, „vadu’ Brăilii” - ceea ce ne duce cu gândul la expedițiile antiotomane apusene pe Dunăre, Îndeosebi la cea din 1445: Unde se bat turcii, Turcii și cu frâncii, Se bat În galioane, Mult să bat cu jale, Se bat cu nisip Mult se bat urât! Nu vom reține Însă aici, În afară de precizarea că identificările istorice aparțin unui cercetător extrem de prudent În privința valorificării istoriografice a folclorului, decât ideea că balada reflectă amintirea luptelor dintre turci și armatele apusene
[Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]