14,092 matches
-
ajutor. Altfel, erau oameni ca toți ceilalți, unii mai reținuți și închiși în sine, alții mai expansivi, cu pronunțat simț al umorului. Într-o sâmbătă seara, rămânând Valentin la Umileni (Olimpia lipsea pentru o vreme din țară), ieșise la restaurant, local numit de toată lumea birt, căci, de fapt, asta și era, ca să-și cumpere o stacană cu bere. De bere la sticlă nu prea aveau la Umileni pe atunci oamenii parte, decât de bere la halbă, golită din niște butoaie de
TRIBUL CU PĂLĂRIILE MICI de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 2072 din 02 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383140_a_384469]
-
și pe fostul lor profesor, cu care se canoniseră în studiul matematicii la școală. Valentin nu voia să rămână prea mult în compania lui Bărbosu, care turna dezinvolt pe gât cinzecile venite la masă, trimise de foștii elevi, când în local își făcură apariția câțiva oșeni. Cum înghesuiala era cam mare, doi dintre ei cerură respectuos să se așeze pentru niște minute la masa lor. Nu voiau să bea, ci doar să mănânce și, primind acceptul să rămână, comandaseră fiecare câte
TRIBUL CU PĂLĂRIILE MICI de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 2072 din 02 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383140_a_384469]
-
cu amicul său, patron la un hotel în Poiană, acolo își dorea să petreacă frumoasele zile de vacanță. Nu sperase să aibă parte de această bucurie, dar iată că, se poate. Știa că Virgil nu este amator de cabane sau localuri cu animație, va pleca probabil la o cabană liniștită unde îl poate învăța pe fiu să schieze. Ludmila intră în țară, după ce călători întreaga noapte. Era obosită, dar fericită că nu a avut parte de evenimente neplăcute în trafic. Și-
SĂ NU UIȚI TRANDAFIRII CONTINUARE de VIORICA GUSBETH în ediţia nr. 1906 din 20 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383263_a_384592]
-
vreo frunză rătăcită pe crengi. Respectiva va fi eliminată din sistem. Cam așa ar fi una dintre ... XXXI. TRANDAFIRUL SIRENEI-7, de Năstase Marin, publicat în Ediția nr. 1774 din 09 noiembrie 2015. 0-Misterioasele sirene Trache era uluit de ce vedea. Tot localul era învăluit de o lumină albăstrui-pală, iar un perete, parcă era inundat de valuri, din care răsăreau și se cufundau femei cu trup de pește. Adică...sirene? clipociră neuronii lui Trache. Ce chestie, dom’le! Cum or fi realizat asta
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/383088_a_384417]
-
alea. Însă...uite că dintre stânci a ieșit o chelneriță cu ceva pe tavă. Trache se ciupi: nu cumva aiurez de foame? Dar, deodată spectacolul se termină. Muzica misterioasă încetă, ... Citește mai mult 0-Misterioasele sireneTrache era uluit de ce vedea. Tot localul era învăluit de o lumină albăstrui-pală, iar un perete, parcă era inundat de valuri, din care răsăreau și se cufundau femei cu trup de pește. Adică...sirene? clipociră neuronii lui Trache. Ce chestie, dom’le! Cum or fi realizat asta
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/383088_a_384417]
-
Soția lui l-a părăsit, a luat copilul și a plecat din oraș. — Dar, cum dragă, Poliția permite joc de cărți pe bani? Întreba Dina, contabilă. — Și mă rog de ce trebuie să fie poliția informată? — Dar se joacă într-un local public, nu? Delia, asistase și ea la discuție, gândindu-se că, în nici un caz soțul ei nu are un astfel de viciu. Se apropia ziua cea mare. Delia se simțea bine cu această sarcină. Bucuria, speranța, erau prezente, o însoțeau
SĂ NU UIȚI TRANDAFIRII CONTINUARE de VIORICA GUSBETH în ediţia nr. 1800 din 05 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383291_a_384620]
-
s-au stabilit aici cu două secole în urmă. Există Trupa de călăreți pe lupi albi „Ariel” și Barul „Liliput”, Cafeneaua „Gnomilor” și Hanul „Piticot”, toate pe o singură arteră, numită, bineînțeles, Strada „Piticilor”. Acolo au și casele: mărunte față de localurile ce le aparțin, cu uși joase și mobilă pe măsură. Un spațiu neliniștitor, cu lumi care parcă vin de sub pământ, noaptea. Liliputanii se înrudesc îndeaproape cu gnomii, spirite subterane malefice; oamenii obișnuiți se tem și de unii, și de alții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
de chei. Ori ți-au fost sustrase. Așa reiese din jurnal. Ți-ai lăsat - într-o cafenea - geanta pe un scaun, vreme de un pipi. Ai scris la masă; atunci ai conceput afișul: a rămas la vedere două-trei minute. În local era numai puștime, nu te cunoștea nimeni. Un burlac, aproape bătrân, venit să soarbă o cafea trucată, jumătate orz. Nu ai aruncat la coș nici o hârtie; nici acasă nu faci așa ceva, azvârli ciornele, bucățele, numai la toaletă. Ți-e teamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
toată biblioteca din Alexandria? Dante deschise gura să spună ceva, dar fu de Îndată oprit de celălalt, care Își reluă vorba cu entuziasm. — Și apoi, cârciumile voastre... Cu adevărat splendide! Nu ca maghernițele sordide frecventate de concetățenii mei. Am văzut localul unuia pe nume Baldo, care are casă deschisă dincolo de zidurile vechi. Îl cunoști? Acolo se joacă, știi? Și sunt și femei frumoase. — Cecco, izbuti Dante să zică În cele din urmă. Aici, Comuna nu e tolerantă cu cei ce țin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
unuia pe nume Baldo, care are casă deschisă dincolo de zidurile vechi. Îl cunoști? Acolo se joacă, știi? Și sunt și femei frumoase. — Cecco, izbuti Dante să zică În cele din urmă. Aici, Comuna nu e tolerantă cu cei ce țin localuri cu jocuri de noroc, și nici cu dezordonații În general. În cetatea lui Ioan Botezătorul, noi Încercăm să punem virtutea la temelia acțiunilor noastre. Fii cu băgare de seamă să nu dai de necaz. Nu cunoști infernul, dacă nu ne-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
atât de Îndepărtat? Dacă nu cineva care a călătorit peste mare... Poetul Își roti privirea În jur, căutând o confirmare pentru acea ipoteză, dar nimeni nu părea să aibă nimic de spus. — Îl puteți chema la masa noastră pe proprietarul localului? continuă priorul. Undeva În fundul cârciumii, capul lui Baldo se ițea peste ale comesenilor săi aidoma unui dovleac plutind În voia valurilor. Veniero, care până În acea clipă rămăsese tăcut, se ridică și se duse spre cârciumar. Schimbară câteva cuvinte. Dante văzu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
deranjul provocat de acea confidență. — Vreau să Îi vorbesc, i-o reteză el scurt. — Desigur, Antilia nu locuiește, messere, În casa mea modestă. Mai sus va trebui să Îți ridici ochii, dacă vrei să o vezi. — Cum, nu locuiește În localul dumitale? răspunse Dante uluit. Își amintea că așa citise În raport. — Nu, cu siguranță e sub protecția cuiva și acolo va trebui să te duci, dacă vrei să Îi vorbești... — Spune-mi cine e amantul ei, repede! — Messer Alighieri, mulți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
fugit? Pe unde? Prăvălia are o singură ieșire, spre stradă. Cum de nu l-a văzut nimeni, dintre idioții ăștia blestemați? Îți spun că e o forță diavolească dincolo de toate astea! Poetul nu Îl mai asculta. Privirea lui străbătea Întreg localul, examinând din nou fiecare amănunt. Pereții păreau din piatră compactă și erau perfect vizibili, cu excepția spațiului dinapoia raftului pe care stăteau aliniate recipientele cu ierburi. Se zori Într-acolo și, Înșfăcând un colț al mobilei, o scutură din toate puterile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
tinerețe la cărți. Dacă ai vreo istorioară cu amor, ești omul lui: poți să mănânci și să bei pe gratis cât te ține suflul epic. în spatele stăpânului, țopăie harnică o țigăncușă de vreo douăzeci și unu de anișori, un adevărat factotum al localului. Alt personaj Kir Haciaturian n-are. Din când în când văzând că țigăncușă întârzie prea mult pe la vreo masă, stăpânul se oprește din plimbare, își răsucește cu greutate capul specific rasei sale și aruncă pe sub potcoava mustății un mormăit amenințător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Întîmpine. — Nu pot să stau. În orice caz nu aici. Mă tem să nu mă cunoască cineva. De asta am Întîrziat. Am ezitat să vin, mai ales că — Vrei să mergem În altă parte? — Da, adică nu, nu Într-un local. — Atunci unde? În Herăstrău? Înțeleg că nu vrei să fii văzută poate cel mai nimerit ar fi la Bellu. Glumesc. Acum vreo douăzeci de ani mă plimbam pe acolo cu — Perfect. Ne Întîlnim peste o oră pe aleea principală. Plouase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
un pavilion la altul; buna dispoziție și lipsa de griji sînt la ele acasă, pentru că moartea este prea ocupată de neurochirurgie ca să mai aibă timp să se mai abată din drum și pe la celelalte secții mai puțin importante. Clientela acestor localuri mai mult de securitate civică decît de asistență medicală e formată În deobște din indivizi teferi și robuști a căror boală nu se prea vede. De fapt, nici nu e propriu zis o boală, ci mai degrabă o ușoară deviație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
dacă era neprietenoasă sau doar retrasă. —Ai vreun plan pentru seara asta? am întrebat încercând să fac conversație. —Prietenul meu vine aici și mergem împreună cu niște prieteni de-ai lui să cinăm, a spus părând mai degrabă plictisită. într-un local scump pe care nu mi-l permit, bineînțeles. De ce nu îi propui să mergeți undeva mai ieftin? — A, n-aș putea, vreau să spun... ei decid. A deschis încă o sticlă. —Și Johnny mă va controla să nu iau ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
atât de sacadat, încât i se cutremura tot corpul. În încăpere se aprinsese lumina, în jurul căreia au început să roiască muștele. Un automat s-a pornit să cânte o muzică lâncedă care se tot întrerupea. Târziu, când deja se închideau localurile, am mai poposit într-o cafenea la modă, și acolo, pe când ne contemplam în oglindă fețele nedormite, ne balansam pe parchet ca pe o punte de corabie: ne lăsam în față, când ni se părea că parchetul se ridică, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
acuzația de omor?! Să știi că ai dreptate! îl aprobă Traian, care redevenise serios. El e. Ce facem, îl umflăm? Eu știu? spuse Cristian, stând pe gânduri. Nu suntem în uniformă și pe deasupra mai iese și cu scandal aici, în local. Mi se pare că nu-i singur. La masa de lângă el mai sunt trei tipi cu care mai schimbă câte o vorbă din când în când, am impresia că sunt împreună. Atunci să dăm telefon la secție să ne trimită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
trei indivizi cu care acum era sigur că individul era în cârdășie. Dacă se repezea pe urmele lui, adică spre bucătărie, aceștia probabil că ar fi încercat să-l împiedice. Trebuia să găsească repede o soluție să poată ieși din local fără să stârnească suspiciuni. Încercă să refacă din memorie topografia locului și se întrebă dacă avea timp să ocolească terasa și să ajungă în spatele ei în timp util ca să-l mai poată prinde pe cel urmărit. Da, dacă se mișca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
parc. Atunci auzi mișcare foarte aproape, în spatele său. Nu printre trunchiuri, așa cum se aștepta, ci pe asfaltul aleii pe care venise. Se întoarse brusc, tocmai la timp să evite lovitura. Cei trei indivizi pe care îi lăsase la masă în local erau acolo. Acum încercau să-l înconjoare ca să-l împiedice să fugă și să-l poată ataca. Concentrat asupra urmăririi, nu-i auzise apropiindu-se. Toma încercă să se retragă spre un copac ca să-și protejeze spatele, dar nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
ceva ar trebui văzut în mod special? întrebă Cristi curios. Depinde. Dacă vă place natura, da. Sunt o mulțime de locuri minunate pe la noi. Dacă însă sunteți dorit de distracții, îmi pare rău, la noi nu sunt cluburi și nici localuri elegante. Departe de mine gândul să mă consider mai cuminte decât sunt, dar nu sunt un fan al acestui gen de distracții. Atunci chiar că aveți o mulțime de lucruri de văzut. Sunt numai urechi. Mă veți acuza de patriotism
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
familie. Pentru că ei doi rămăseseră singuri, Toma o invitase pe Ileana să ia cina în oraș. E o invitație mai ciudată, îi spusese Cristi, când ieșiseră din casă, fiindcă nu știu unde mergem. Am să vă rog pe dumnea voastră să alegeți localul. Eu nu cunosc orașul, așa că va trebui să ne bazăm pe alegerea dumneavoastră. Ileana clătinase din cap aprobator și spusese zâmbind: De acord, însă e cam riscantă această propunere. De ce? Aș putea alege un restaurant scump. Cel mai scump! spusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
și dirija cu gesturi scurte pe cei doi picolo care aduceau farfuriile și umpleau paharele. Cristi avea o bănuială că individul o recunoscuse pe fiica lui Pop și acesta era motivul pentru care se bucurau de acest tratament preferențial. Nici localul nu era prea plin, abia de erau ocupate patru mese în tot restaurantul. În timpul cinei discuția se învârtise mai mult în jurul Ilenei. Era profesoară la liceul din Baia de Sus și preda istoria acolo. Îi povestise cum se străduia ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
mă înțelegi greșit, spuse Pop încurcat, e vorba de fiică-mea Ileana. Ce-i cu ea? Știi, orașul nostru este mic. Am stabilit asta adineauri. Tocmai de asta îți și spun, am înțeles că ați luat masa împreună la un local în urmă cu două seri. Da, ridică Toma din umeri. Pe urmă ați ieșit la o plimbare. Este adevărat. Stați noaptea târziu de vorbă în grădiniță. Să nu-mi spuneți că și asta tot din gura lumii ați aflat-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]