2,054 matches
-
timp, ca de obicei. Vei putea aștepta aici sau pe Venus. - Venus, zise omul. - Perfect. Apoi, tăcere. Discipolul se plimbă agale ca pentru a scăpa de constrângerea datorată prezenței celuilalt. Silueta lui de umbră părea și mai puțin materială. Felinarul lucea și mai viu prin substanța neagră a trupului său, dar această formă cețoasă, tot estompându-se, pierzându-și claritatea conturului, rămânea întreagă și-și păstra forma. Pieri ca și cum nici n-ar fi fost. Janasen așteptă. Era un om practic și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
întoarcă aici. Acum, singura noastră nădejde este faptul că el se găsește în transportorul care părăsește azi Pământul în direcția Venus. Urmă un moment de tăcere Femeia făcu niște semne în ghid cu un instrument ascuțit Când atingea pagina, materia lucea albăstruie. În cele din urmă ridică din umeri: - N-avem ce face. Cine s-ar fi gândit că Enro va descoperi atât de curând ceea ce faceți! Din fericire ați fost iuți, iar soldații lui din acest sector sunt deja împrăștiați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
din nou la bord și se ascunse până noaptea. Când umbrele se lungiră peste câmpuri, se materializă îndărătul coloanei și se duse liniștit până la ușa cea mai apropiată. După puțin timp, mergea pe un trotuar pavat și contempla o stradă lucind în milioane de lumini. Avea sentimentul că era la începutul și nu la sfârșitul aventurii sale acest Gosseyn care știa prea puțin despre el însuși. Fosa era păzită de o divizie de venusieni A, dar nimic nu stătea în calea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
soarele dispărea după orizontul de apă înfiorată și amurgul își continua drumul în noapte, plecă spre marele studio, conștient că era gata pentru o acțiune eficientă. Când Gosseyn intră, Yanar, așezat într-un fotoliu de lângă fereastră, citea o carte. Camera lucea în blânda lumină magnetică. Lumină rece, dar în aparență tot caldă și intimă din cauza variației infime, dar continue, a culorilor sale. Gosseyn se opri la intrare și-l urmări cu atenție. Era un test. Similariză cablul din sala de control
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
la un moment dat, îndemnându-l să se întoarcă pentru a privi, de data asta în cunoștință de cauză. Cupola se înălța la aproape două sute de metri deasupra capului. Se rotunjea de jur-âmprejur, cu o transparență limpede, iar dincolo de ea luceau nestematele astrale ale centrului galaxiei. Prim-plan pe Calea Lactee. Milioane de sori, cei mai arzători și mai orbitori. Chiar aici, în miezul unei frumuseți fără pereche, Enro își lansase marea sa flotă. Se gândea, probabil, că va fi locul hotărârii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
că familia sa trădase pe cetățenii Celui Mai Mare Imperiu. Era nervos, încordat, timid, aproape mut, avea o înfățișare jalnică. Mai bine de zece ani fusese ținut departe de afacerile interplanetare și locale. Enro se întrerupse, grav, și cu ochii lucind. Continuă pe același ton solemn, - Din această dimineață a dat dovadă în două rânduri de sclipiri de clarviziune și de comprehensiune străine caracterului său. În timpul săptămânii acesteia pe nava amiralului Paleol s-a purtat, într-o anumită măsură, conform cu trecutul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
părăsit, Venus și evenimentele nemaipomenite din galaxie i se păreau îndepărtate. Căpitanul Free îi deschise ușa camerei sale și prima impresie a lui Gosseyn era că se găsea în fața unui bolnav. Fața comandantului corpolent era foarte palidă și ochii îi luceau de febră. Se uita la Gosseyn ca la o fantomă. Îi reveni brusc culoarea în obraji. - Gosseyn, zise răgușit, ce s-a întâmplat cu dumneata? Ne-am pierdut. Gosseyn se uită la el, întrebându-se dacă această demonstrație de emotivitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
gest convulsiv, apăru înarmată cu un suflor. Gosseyn se similariză la șase metri de tabloul de control. Auzi șuierul suflorului și un strigăt de uimire în spatele lui. Răsucindu-se rapid, îl văzu pe celălalt cu spatele, contractat. În mâna omului lucea patul suflorului. Rapid, îl fotografie și, când omul se întoarse tresărind, similariză arma din mâna acestuia. Acum nu se mai grăbea. Obținu efectul de teroare maniacă dorit, dar și ceva în plus. Mârâind ca o fiară, omul încercă să atingă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
se risipi, indicatoarele de distanță îl situau la nouăzeci și patru minute-lumină de Venus. După trei secunde se declanșă atacul și de astă dată într-un mod total diferit. Nava se cutremură în toată structura ei. Pe videoplacă, ecranul protector lucea cu un oranj aprins. Roboperatorul, pentru prima dată, emise un urlet tânguitor. - Bombe atomice, frontal! Cu un deget, Gosseyn readuse levierul în poziția inițială și similariză nava la nouă sute unsprezece ani-lumină în direcția Gelei. A doua sa tentativă de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
în mai multe rânduri, îi zise lui Gosseyn, deși sunteți cât se poate de sprinten. Totuși am obținut ceva. Scoase câteva fotografii din servietă și i le înmână. - Această fotografie a creierului secund C a fost făcută săptămâna trecută. Suprafața lucea cu milioane de linii întretăiate cu multă finețe. - Strălucitor datorită excitării, zise doctorul Kair. Dacă-ți amintești că, la un moment, singurele comunicații ale creierului dumitale cu restul corpului și țesutul creierului păreau să fie vasele sangvine care-l irigau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
nu cred că mai trebuie să subliniez că mesajele pe care dumneata le-ai primit din Templu au fost pentru mine o indicație prețioasă asupra punctului spre care trebuie să-mi îndrept atenția. Credea. Credea în religia sa stranie. Ochii luceau sin-ceri. Gosseyn îl observă și era foarte clar că omul nu era întreg la minte. Întrebă: - Enro e mort? Secoh nu șovăi decât o clipă. - Cred că a bănuit ceva, mărturisi. M-am dus în apartamentul său în noaptea trecută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
atitudine umilă decretată de anii din urmă pentru toate ceremoniile din camera interioară, mai ales cele în care obiceiul onorurilor trebuia să fie acoperit cu o robă de ceremonie. Trupul său se arăta astfel, subțire, dar ferm. Ochii lui negri luceau într-o așteptare febrilă. Părea puțin probabil ca el să conceapă îndoieli în acest ultim minut, dar Gosseyn nu voia să riște. - Prea nobile senior, gardian, începu, când mă voi similariza prin interiorul acestui distorsor până la cel de la ușă, va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
ape ale oceanului, necunoscute, întinse dincolo de zări... Valurile care se izbeau de roci se înălțau cu putere până aproape de vârful muntelui, aruncând stropi peste pereții uzi, chiar dincolo de unde ar fi ajuns oricine, poate doar câte un pescăruș rătăcit. Oceanul lucea aproape metalic, zbătându-și munții de apă peste stânci, de parcă s-ar fi luptat mereu să învingă uscatul. Aici e sensul, dacă e să fie vreun sens la muntele ăsta, am auzit vorbind și am observat că lângă mine apăruse
Izvroul miraculos by Cristi Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1255_a_2902]
-
până la trunchiul baobabului-tău-bătrâncapricios, ai o discuție tête-à-tête cu el, urci din nou până la micul ox, dai un cep mic în rădăcina laterală de baobab, conectezi cu pricepere inginerească tubulatura cisternei la cep și apa curată și dulce pătrunde printre coloane, lucind alb-albăstriu, tu pui imediat mâna pe greblă și săpăligă. la telefon noi nu ne putem vedea și chiar rar, când ne putem vedea, nu putem fi noi de aceea, ca doi rebeli îndrăgostiți, luăm micul dejun la telefon comentăm căderea
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
în întunericul vagonului îmi lua mâna și mi-o săruta în neștire. Și, la despărțire, sub lumina felinarului din gara umilă de provincie, am văzut-o cu obrazul ud de lacrimi, cu cearcăne adânci în jurul ochilor, cu privirea rătăcită și lucind nefiresc, cu dinții înțepeniți unii într-alții lăsîndu-se la întîmplare împinsă de mine până la trenul de schimb pe care trebuia să-l ia. Scena aceasta m-a urmărit de multe ori, și când mi-o aduc aminte nu pot să
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
rând din Azuchi au trecut pe lângă sala de banchet goală și au strigat insulte: „Ăsta-i conacul gol al Seniorului Mitsuhide? Nu-i de mirare că pute a pește stricat. Cu un ghinion și-o dizgrație ca astea, lumina care lucește pe capul ăla de kumquat o să pălească imediat.“ — Nimeni n-a criticat faptele Seniorului Nobunaga ca fiind nechibzuite sau nedrepte? — Trebuie să existe unii vasali care au înțeles. Ei ce spun? — În zilele de după plecarea Domniei Sale, s-a ținut banchetul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
astfel că, atunci când era trasă, pragul scotea un sunet aproape ca o chemare. Când pajii auziră acest zgomot, în odaia lor îndepărtată, tresăriră atenți. Lumina pâlpâitoare a lampionului de hârtie se reflecta pe scândurile și coloanele groase ale verandei, care luceau ca și cum ar fi fost lustruite cu ulei. Dându-și seama că stăpânul lor se trezise, pajii grăbiră pasul spre baia de lângă bucătărie. Pe drum, auziră un zgomot din direcția coridorului de miazănoapte. Părea al unui oblon de fereastră care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
mătușilor avea să devină și casa ei. Cum aveau s-o privească în ochi după acea observație deplasată a mătușii Magdalena, când toate mătușile, fiind de față, nu numai că tăcuseră mâlc, exprimându-și prin tăcere aprobarea lor, dar trufia lucise, iarăși în chip neplăcut, pe buza lor inferioară, în timp ce fețele împietrite nici măcar nu și le întorseseră una către cealaltă? La moartea tatălui lui Tiberiu, fata mătușii Rozalia, verișoara Dora, povestise, cu o pasiune total deplasată, pretinzând că avusese un vis
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
lumina soarelui adăugânduse la libertatea imensă a spațiului și orizontului, acum deveniseră de-a dreptul acvatice, și cerul umed turna perdele de stropi de apă, printre tunete și fulgere. Frunzele pomilor și ierburile de pe câmpii, care prosperaseră în zilele recente, luceau ude, pământul proaspăt căpătând nuanțe noi. M-am grăbit să ajung la timp la adunarea de la clădirea principală, însă autobuzul se pierduse undeva în lungul șoselei, prin perdeaua de ploaie, așa că a trebuit să merg pe jos, cu umbrela ce-
Izvroul miraculos by Cristi Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1255_a_2900]
-
amintea de privirea Iasomiei... Am alegat spre apă cu toții, pentru că aveam sticle de umplut... În timp ce umpleam sticlele cu apa răcoroasă, a apărut o umbră pe deasupra lacului, niște aripi imense... era o pasăre uriașă, un dinozaur zburător, cu aripi de oțel lucind în lumina soarelui... am alergat spre copaci, să ne ferim, însă dinozaurul zburător urmărea un altul de pe malul lacului, care avea coarne și un fel de platoșă argintie... Dinozaurul de oțel cobora mereu să zgârie cu ghiarele platoșa celui argintiu
Izvroul miraculos by Cristi Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1255_a_2900]
-
umplut de un fum albăstrui, puturos, șoferii au oprit motoarele simultan, s-a făcut o liniște deplină, am tăcut și noi, ne-am adunat în jurul excavatoarelor, erau vopsite în galben, iar pe alocuri ieșea la iveală rugina, numai dinții cupelor luceau vag. Atunci unul dintre șoferi a coborât, a stat o clipă locului, s-a uitat la Prodan cel Mare, fugalamine, i-a zis. Prodan s-a dus la el foarte încet, aruncându-i întâi mingea lui Öcsi, s-a oprit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
a dat jos pătura de pe el, și atunci i-am zărit fața plină de cicatrici, nu i se distingea nici o trăsătură, pentru că urmele erau adânci, acoperindu-i toată fața, și erau date cu o cremă albicioasă, făcându-i chipul să lucească unsuros, și când a văzut că mă tot uit la el, mi-a zâmbit, iar eu am vrut să-i văd ochii și gura, și atunci am și știut că nu e tata, nu e tata, că nu putea fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
o oglindă, evocând mirosul pe care-l simțeam când tata îl deschidea ca să scoată câte-o bomboană sau vreo gumă de mestecat, dosite pe după cămăși, și încercând să-mi imaginez că stă acolo, în spatele meu, dar nu-l văd din cauză că lucește prea tare ușa lăcuită, și cum stăteam acolo, pe pat, ascultând zgomotele pe care le făcea mama, umplând valiza, am încercat din nou să-mi inventariez în gând lucrurile fiindcă, până la urmă, tot va trebui să aleg câte ceva, dar mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
început nici n-am vrut să-l ating, dar apoi i-am aplicat o lovitură de ciocan, au făcut la fel și ceilalți, peretele era moale, abia ce-l atingeam cu ciocanul, se desprindeau din el grunji cât pumnul, pământul lucea unsuros, de mă apucase greața, dar am continuat să-l ciocănesc, și deodată am auzit un pocnet, și atunci m-am uitat și am văzut cum cade un bulgăre strălucitor pe jos, m-am aplecat, l-am ridicat, era întocmai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
acolo podeaua era mai înaltă cu vreo treizeci de centimetri, arăta ca o scenă, iar în mijlocul ei, pe o masă drapată în roșu, se afla sicriul, era într-adevăr închis, era un sicriu foarte mare și lăcuit în negru, lacul lucea atât de întunecat, încât aproape părea fluid, de ambele părți ale sicriului se aflau câte trei suporturi înalte pentru facle care, însă, nu erau aprinse. Ne-am oprit, și atunci pe loc a venit la noi un tânăr, în mână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]