5,997 matches
-
la întrebări în legătură cu originea sa, avea să îngaime adevăruri ce vor fi luate drept minciuni sau avea să mintă, liniștindu-i pe curioși. Și o să existe mereu, ca în ziua aceea, un copil foarte mic ce-l va trage de mânecă și-l va întreba: „Da’ tu de ce nu râzi cu noi?“. După fiecare dintre acele morți, mă regăseam în noaptea mea caucaziană, vedeam chipul femeii cu păr alb, ochii ei care îmi priveau pleoapele, îi ascultam cântecul murmurat într-o
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
a mai găsi pe cineva în viață după o tăcere de câțiva ani. Un funcționar căruia îi ceru informații despre Dolșanka, un funcționar foarte perspicace, mirosi mania asta de nomad și-l luă la rost: „E timpul să-ți sufleci mânecile, tovarășe, și să participi la reconstrucția țării!“ Într-adevăr, dacă toată lumea se apuca să-i caute pe supraviețuitorii tuturor satelor arse... Nu găsi pe nimeni la Leningrad. Cu toate astea, sună foarte conștiincios la toate etajele acelui uriaș imobil umed
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
zâmbi și abia atunci băgă el de seamă cât era de ostenită. Fără să-i răspundă, înaintă pe prundiș, intră în apă, se afundă, îmbrăcată, și nu se mai mișcă, lăsând ca apa să-i spele trupul, fața, rochia cu mânecile zdrențuite. Pavel vru s-o strige, apoi se răzgândi, zâmbi și se îndreptă spre stâncile care coborau către râu, ceva mai jos. Totul i se păru deodată simplu, prevăzut parcă de o ordine neobișnuită a lucrurilor, pe care avea s-
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
vederi care supraveghea. Vocea era lentă, tărăgănat-americană. Explicându-i cine eram, abia mă auzeam, uluit de acea derizorie evidență a ceea ce tocmai vedeam: bărbatul de cincizeci de ani, cu păr tuns perie, un om corpolent pe care o cămașă cu mâneci scurte, albă și deschisă la piept, îl făcea aproape pătrat, omul care-și plimba aspiratorul pe mocheta portbagajului și care îmi aproba acum explicațiile cu câte un „okay“ tărăgănat, omul ăsta era Val Vinner! O ființă aproape fabuloasă prin răul
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
pricinuită de neverosimilitatea acelui chip sub un astfel de nume și în acel loc, l-am recunoscut pe Iuri. Se îndreptă spre grilaj, îl apucă pe copil, îl desprinse de bare, în ciuda protestelor. Omul cel pătrat, cu cămașă albă, cu mâneci scurte (paznic? bodyguard? grădinar?), ieși din gheretă și începu să-i repete informațiile primite, stâlcindu-mi numele, încercând să acopere chirăielile copilului. Dar Vinner îmi vorbea deja în rusește și mă invita să intru pe poarta de lângă gheretă. — Îmi pare
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
într-o mândrie zâmbitoare, de părinte. Îmi spuneam că totuși chipul lui se schimbase foarte puțin, iar privirea îi păstrase chiar și lumina aceea juvenilă care te înduioșase cândva. Ceea ce se maturizase mult era trupul, avea burtă, iar antebrațele umpleau mânecile scurte ale tricoului, cu o rotunjime moale, ca la atleții care nu mai fac exercițiu... O femeie înaltă, blondă, ieși din casă, intră imediat înapoi și reapăru ducând un termos roșu. Se apropie, Vinner mi-o prezentă, ea îmi strânse
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
extrinseci scriiturii) urmăresc același lucru: facilitarea lecturii, atenționarea cititorului, ierarhizarea și valorizarea informației. Prin felul în care este gestionată prima pagină (dar și restul), ziarul formează în ansamblul său un text integrator, care strigă, cerșește atenție, impune, te trage de mânecă. Fără elemente de acroșaj, ziarul ar fi o reunire indigestă de texte. Francezii numesc toate elementele de acroșaj cu un cuvânt: la titraille. El reunește întregul eșafodaj de subliniere a unui text: titluri de rubrică, titlu, subtitlu, supratitlu, intertitlu, chapeau
Tehnici de redactare în presa scrisă by Sorin Preda () [Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
care au luat cuie din iarbă. Cuiul păscut îi găurește boftul, însă se oprește în floare. Mai rău a fost cu vaca lui Găină care lingea mâna femeii și, cum a dat cu limba, i-a înghițit nevestei acul din mâneca cămeșii. Acul a nimerit într-o vână și de-acolo puterea sângelui l-a mânat la inimă : n-a mai avut nimeni ce-i face. Și, vorbind cu ațâțare, grupul se împrăștie. În casa lui, Gheorghe Pârâială avea mâna largă
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
arar tovarășul în timp ce acesta, clipocind, tindea grumazul către omăt. Pe urmele sclipitoare rupte de sănii, picuraseră măciulii de fân. Atent în toate părțile, printre ele călca un ciocârlan. în ușa morii ieși un moș cu căciula trasă pe nas și mânecile cojocului împreunate. Privind peste streșina căciulii, căsca, ca mâța, roz și fără dinți, cu mustața ridicată. Lângă el, în ușă, apăru un om cu nasul vesel ca un cuc, înfipt roșu între ochii negri. Fără a-și îndoi genunchii, moșneagul
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
celălalt mal al gârlei, într-un ogor cu ciocleji ieșiți din omăt, se fugăreau doi câini. Glasurile care îl treziseră pe Zalomir se auzeau din poarta casei, de sub un mesteacăn. într-o lumină pâcloasă aștepta o roată de oameni. Cu mâneca goală vârâtă în buzunar, unul se aplecă din șale și se uită în ograda primarului printre ostrețe. îi tremura bărbia ca unei capre care behăie. în aceeași parte privea cu sprâncenele posomorâte un bărbățel care părea strivit de căciula mițoasă
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
ninsă. Amândoi erau bătrâni, cu plămânii copți de tutun. Din când în când, din adunare, câte unul se întorcea cu spatele și, aplecându-se, își astupa nara cu podul palmei ca să sufle cu mare zgomot nasul. Vârându-și palmele în mâneci, revenea la sfat. Zalomir ieși s-o cheme pe Marghiolița. Din bucătărie o fată cu fața lată sări sprintenă și aduse lighean, cană și prosop. Veselă și curioasă, îl cerceta atât de insistent încât procurorul se simți stânjenit. - Lasă-le
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
zeu nou, cuviosul păstra cu tărie vechile credințe, arătându-se meșter mare în sfat. Poveștile lui erau pline de fărmăcători și necurați încât greu îți venea să crezi că sunt spuse de o sfințită gură. Cu comănacul pe ceafă și mânecile suflecate, deșirat și cu barba tihăraie peste ilic, părintele iconom te-ar fi înfricoșat și-n miezul zilei de ți-ar fi ieșit la o răspântie pustie. Povestea cu har, mai ales când apărea ulcica cu vinars. Nu c- ar
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
văd că reapare, dându-și părul după ureche sau uitându-se la unghii. E, Într-un fel, ca și cum aș fi posedat. Callie Învie undeva În mine, și-mi poartă pielea ca pe un halat prea mare. Își trage pe mânuțe mânecile lăbărțate ale brațelor mele. Își bagă piciorușele de cimpanzeu În pantalonii picioarelor mele. Pe trotuar simt uneori că mersul ei de fată pune stăpânire pe mine și mișcările Îmi provoacă un fel de emoție, o simpatie singuratică și complice pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
În creuzet. ― Ce propagandă, bombăne Zizmo În scaunul lui. Lina Îl șușuie. Acum În creuzet coboară SIRIA. Apoi ITALIA. POLONIA. NORVEGIA. PALESTINA. Și, În cele din urmă, GRECIA. ― Uite, e Lefty! Cu o vestă palikari brodată, cu o poukamiso cu mânecile bufante și cu o fustanelă plisată, bunicul meu străbate pasarela. Se oprește o clipă ca să se uite În public, dar luminile puternice Îl orbesc. N-o vede pe bunica mea, care Îl privește la rândul ei, gata să-și trădeze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
fără lună nu văd decât ceea ce luminează farurile, ca niște ochi de insectă: cinci metri de suprafață granulată, de un albastru glaciar, cu urme de cauciucuri În zig-zag. În fața lor se ridică vârtejuri de zăpadă. Zizmo șterge parbrizul aburit cu mâneca de la cămașă. ― Fii cu ochii după gheața Întunecată. ― De ce? ― Aia Înseamnă că-i subțire. Nu trece mult până apare primul petic. Acolo unde e mai puțin adâncă, apa care clipocește subțiază gheața. Zizmo ocolește porțiunea. Curând Însă apare alt petic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
-l de la spate, veni jos s-o vadă pe Gaia Vasilakis. Tânăra stătea Între părinții ei, pe sofaua durdulie de culoare verde marin, ea Însăși o fată grăsuță, Îmbrăcată cu o rochie albă cu crinolină, tivită cu volane și cu mâneci bufante. Șosetele albe, scurte, aveau și ele volane. Îi aminteau lui Milton de mileul care acoperea coșul de gunoi din baie. ― Mamă, da’ știu că ai ceva insigne! spuse Gus Vasilakis. ― Milton mai avea nevoie de o singură insignă ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
de adult al lui Milton, cum Își Însușește atributele tranșante ale viitorului nostru tată. Marinei Statelor Unite Îi datorează Milton Stephanides precizia cu care avea să-și facă de atunci Încolo cărarea, obiceiul de a-și lustrui catarama de la curea cu mâneca de la cămașă, replicile „Înțeles, să trăiți!“ și „Totul e-n regulă“, precum și insistența cu care ne punea să ne sincronizăm ceasurile la magazinul universal. Sub vulturul de alamă și Însemnele de pe chipiul de sublocotenent, Milton Stephanides i-a lăsat În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
hainele și se arunca la pământ. ― CE-O SĂ MÎNCĂM? boci Desdemona, clătinându-se prin bucătărie. UNDE O SĂ STĂM? Își Întinse brațele, invocându-l pe Dumnezeu, apoi se bătu cu pumnii În piept, și, În cele din urmă, se apucă de mâneca stângă și și-o smulse. ― CE BĂRBAT EȘTI TU, DE I-AI FĂCUT ASTA SOȚIEI TALE CARE ȚI-A GĂTIT ȘI ȚI-A SPĂLAT ȘI ȚI-A DĂRUIT COPII ȘI NU S-A PLÎNS NICIODATĂ?! Acum Își smulse mâneca dreaptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
de mâneca stângă și și-o smulse. ― CE BĂRBAT EȘTI TU, DE I-AI FĂCUT ASTA SOȚIEI TALE CARE ȚI-A GĂTIT ȘI ȚI-A SPĂLAT ȘI ȚI-A DĂRUIT COPII ȘI NU S-A PLÎNS NICIODATĂ?! Acum Își smulse mâneca dreaptă. ― NU ȚI-AM SPUS EU SĂ NU MAI JOCI? NU ȚI-AM SPUS? Se apucă acum de-a binelea de rochie. Luă tivul În mâini și din gâtul ei Începură să iasă văicăreli arhaice din Orientul Apropiat: ― ULIULIULIULIULIULIU! ULIULIULIULIULIULIU
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
să se schimbe. Coapsele lui Jane Blunt, de exemplu, par să se alungească puțin În fiecare săptămână. Bluza i se umflă În față. Apoi, Într-o zi Beverly Maas, care stă lângă mine, ridică brațul și văd ceva Întunecat pe sub mânecă: un petic de păr maroniu deschis. Când a apărut? Ieri? Alaltăieri? Pe parcursul anului și ecuațiile devin din ce În ce mai lungi, mai complicate și poate e din cauza tuturor acestor nume, a tablei Înmulțirii. Învățăm să cuantificăm sume mari, dar, conform noii matematici, corpurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
spre oglindă ca să-mi examinez chipul de aproape. Două fire Întunecate, Încă scurte, se vedeau deasupra buzei mele de sus. Mi-am scos penseta din trusă și le-am smuls. Mi-au dat lacrimile. Hainele mi se păreau prea strâmte. Mânecile de la tricou erau prea scurte. M-am pieptănat și, cu optimism, cu disperare, mi-am zâmbit. Știam că situația mea, indiferent ce-ar fi fost, era un soi de criză. Îmi dădeam seama de asta după comportamentul fals și vesel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
calm, Milton era copleșit de o senzație neobișnuită de groază, așa că se blindase cu hainele sale cele mai impunătoare: peste corpul rotofei un costum dungat de culoarea cărbunelui, În jurul gușei de broască o cravată Countess Mara, iar În butonierele de la mâneci butonii săi „norocoși“, cu măști de dramă grecească. Ca și lampa noastră de veghe cu Acropolele, butonii proveneau de la magazinul de suveniruri al lui Jackie Halas din Greektown. Milton Îi purta de câte ori avea Întâlnire cu funcționarii de la biroul de credite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
să-i pună. ― Ce-i cu tine? Îl Întrebase ea delicat. Dar Milton o repezise: ― Pune-mi butonii și gata, bine? Și Întinsese brațele, privind În lături, stânjenit de slăbiciunea corpului său. Tăcută, Tessie Îi pusese butonii: comedia la o mânecă, tragedia la cealaltă. În acea dimineață, când am ieșit din hotel, aceștia străluceau În soarele proaspăt și, sub influența acelor accesorii cu două fețe, tot ceea ce s-a Întâmplat ulteriror a fost Învăluit În tonuri contrastante. Era În mod sigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
uimitoare precum capacitatea de a iubi pe care ți-o aduce calitatea de părinte, reflectate În propriul set de butoni... ...Dar acum taxiul se Îndepărta și Milton se ștergea pe frunte cu batista și acum se ivi chipul zâmbitor de pe mâneca lui dreaptă, căci exista și o notă comică În evenimentele acelei zile. Era comedie În felul În care Milton, făcându-și În continuare griji pentru mine, stătea cu un ochi pe ceasul taxiului, care se tot rotea. La Clinică era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
Kerouac. Costumul Durenmatt avea un soi de aer beatnik. Pantalonii aveau un luciu ca de piele de rechin. Datorită Înălțimii mele, puteam trece drept mai În vârstă decât eram - de șaptesprezece, poate chiar optsprezece ani. Sub costum era bluza cu mânecă lungă și guler drept, sub bluză era tricoul Lacoste, două straturi protectoare de bani de la părinți aproape de piele. Plus mocasinii aurii din picioare. Dacă m-ar fi observat cineva, s-ar fi gândit că mă Îmbrăcam țipător, cum fac adolescenții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]