2,090 matches
-
profund de cele constatate, m-am grăbit să transfer spre analiză pertinentă această "bijuterie perisabilă", confratelui său întru simțuri: organul olfactiv. Acesta, la început timid, apoi cu siguranță din ce în ce mai mare, dilata și contracta orificiile nazale, asemenea unui burduf de acordeon, mânuit cu o desăvârșită măiestrie de Fărâmiță Lambru. Erau fascinate! Efluviile aromatice invadau căile de acces, ducându-se instantaneu la organul decizional, pentru a se încerca o diferențiere, ordonare și clasificare a stimulilor care puseseră deja în funcțiune, la capacitate maximă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
a creat o deosebită aureolă științifică. În locul fiului lor, mii de studenți și studente se cultivă În acest sanctuar al științei. În fundul parcului e un elegant cămin cu o cantină gratuită pentru cei lipsiți de mijloace. Studentele jucau tenis, altele mânuiau arcul cu săgeți, flăcăii băteau mingea. În afară de biserică, muzeul cuprinde numeroase amintiri ale copilului lor, primul său ceas, hainele de copil, ghetele, ghetrele, cu toate jucăriile lui, plus florile ce au stat În camera În care a murit, În sudul
30.000 km prin SUA (1935-1936) by Nicolae Cornăţeanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/820_a_1717]
-
critica de la această tribună, cu competență și fără patimă ori menajamente, tot ceea ce este menit să aducă vreun prejudiciu situației noastre economice și să influențeze în sens negativ mersul economiei și finanțelor.”... În ce privește literatura „ne-am făcut o datorie să mânuim bisturiul literar...” Apar articolele: „Criza economică în declin”, de Leon Proca, „Reîntoarcerea la etalonul aur” de Lascăr Gane, „Nevoia unei școli critice în literatură” de Epicadus. Mai semnau: Adrian Ion Popa, Petre Vornic, dr. Valentin Al. Georgescu, Mathias Rolh, ing.
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]
-
Istoria” lor șsic!ț le permitea să se dedice exclusiv descifrării inscripțiilor... Astăzi, când milioane și milioane de oameni mor pentru că au înțeles prost sau prea bine anumite mituri moderne, când Asia își face intrarea în istorie, când ultimii „primitivi” mânuiesc mitralierele sau pier din cauza sifilisului - astăzi, credeți că este indiferent să vezi în mit un fapt social sau un vis sau o superstiție? Cred că trăim sfârșitul „provincialismului occidental”. Dacă Cultura va supraviețui, ea va fi ecumenică sau ceva analog
Întotdeauna Orientul. Corespondența Mircea Eliade – Stig Wikander (1948-1977) by Mircea Eliade, Stig Wikander () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2332_a_3657]
-
încât părea că niște rafale de zăpadă se abătuseră pe Elsinore Lane.) Apoi ușa a crăpat, căzând într-o parte, atârnând doar de balamaua de sus. Arătarea stătea în cadrul ușii. Chiar și în lumina anemică a săbiei pe care o mânuiam puteam să văd spuma care îi dospea la gură. - Împușc-o! Împușc-o! striga Robby. Am îndreptat arma spre arătarea care se apropia de noi. Am apăsat pe trăgaci. Nimic. Pistolul nu era încărcat. (Notă: Jayne scosese toate gloanțele în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
mult, ca să ne dea lămuriri asupra fiecărei piese a muzeului. Cât mai multe și mai bogate lămuriri, potrivite cu pasiunea lui de arheolog și cu dragostea lui pentru tezaurul ce i se încredințase și pe care îl cercetase și-l mânuise îndelung și cu pietate pentru trecut, de patruzeci și cinci de ani. I-am strâns mâna, l-am mângâiat și i-am făgăduit să reviu ceeace i-a făcut plăcere. I s-au limpezit ochii umbriți de mâhnire și ne-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
să se întoarcă între oameni și Ștefan, luând îngăduința și blagoslovirea celor doi moșnegi, s-a înapoiat în țară”. Când era copil, spun alte legende, Ștefan bătea pădurile din jurul casei unde locuia împreună cu mama sa. Orfan, el învăța singur să mânuiască arcul. Într-o zi, când umbla ca de obicei prin pădure, i-a ieșit în cale o căprioară. Luându-se după ea, a urmărit-o un timp, până ce căprioara sărind în tufișurile pădurii s-a făcut nevăzută. Atunci copilul nu
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
care a folosit corpul de călăreți greu înarmați, trimiși în ajutor de regele polon. Valoarea individuală a luptătorilor români era recunoscută de cronicarii poloni, bucurându-se de lauda lor chiar și țăranii despre care scriau că “sunt bravi, meșteri a mânui sulița și păvaza, deși sunt niște țărani luați de la plug”. Matteo Muriano scria dogelui Veneției că “supușii <lui Ștefan> sunt toți bărbați viteji, ageri și nu făcuți să stea pe perne, ci la război pe câmpul de luptă”. Reichestorffer arăta
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
care lua chip doar în metaforă. Gheorghe Grigurcu e criticul serios care "nu s-a jenat" niciodată de prezența filonului poetic în miezul ființei, de această perpetuă copilărie a sufletului care e poezia, "tatăl cel aspru" este surprins de fiii mânuindu-le păpușile cu duioșie. Poate să știrbească din autoritate o asemenea slăbiciune dovedită? Doar pentru moment, poate, a doua zi lumea se întoarce la regulile ei aspre, maturul ia frîiele realității imediate, momentul de slăbiciune și fantezie este depășit cu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
sau chiar să detaliați o "nedreptate critică" săvârșită de criticul Grigurcu! Ar fi interesant de numit sau chiar de detaliat un pariu critic pierdut de către criticul Grigurcu. Au existat asemenea excesivități? Nu mă cred nici pe departe infailibil. Criticul nu mânuiește o balanță similară cu a Justiției celei legate la ochi, supus fiind trăsăturilor subiectului său, prezumțiilor, impulsurilor, umorilor cu care acesta se transpune, orice s-ar zice, în scrisul său. Idealul criticului n-ar trebui să fie "perfecțiunea" (dogma comunismului
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
mult și-ar fi rupt gâtul și ar fi aterizat într-un pom sau într-o prăpastie ca Gracia Patricia (Kelly) din Monaco. Tot așa, în filmele de epocă, se arată uneori mari bătălii între cavaleri îmbrăcați în armuri grele mânuind lăncii, săbii și spade enorme. Adevărul este că acești cavaleri grei erau în număr foarte redus, „marile” bătălii reuneau câteva zeci, rareori sute de cavaleri, iar luptele lor, mai ales după apariția armurilor grele, erau mai mult indecise. Armurile lor
De vorbă cu Badea Gheorghe by Constantin Brin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/826_a_1788]
-
rareori sute de cavaleri, iar luptele lor, mai ales după apariția armurilor grele, erau mai mult indecise. Armurile lor cântăreau 40-50 de kg, drept pentru care erau urcați pe cai (bieții cai) cu un sistem de macarale-scripeți, spadele lor se mânuiau cu două brațe datorită greutății lor enorme, și toate acestea făceau pe de o parte ca în scurt timp să fie morți de oboseală iar pe de altă parte, făceau ca teribilele lovituri de spadă să fie fără efect datorită
De vorbă cu Badea Gheorghe by Constantin Brin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/826_a_1788]
-
mă întâmpina cu flori multicolore, frumos parfumate și drăgălașe ca surâsul sincer al unui copil. De aici privesc satul; un sat mare și vesel, sat de țărani - în cea mai mare parte, cu oameni gospodari și harnici, care știu să mânuiască lucrul de dimineața devreme până seara târziu, dar care știu și să se veselească în zilele când se adună împreună de sărbători. Era în ziua de Sânziene. Bunicul ne-a împletit coronițe din florile grele de aur, făcându-ne să
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
zvârlită cu elegantă impertinență și schimb de cărți de vizită, ci pentru un caz de beție cu scandal la serviciu al unui func țio nar de-al meu, destituit pentru aceasta; și fără ca să cunoaștem, nici eu, nici adversarul, a mânui o spadă sau a trage cu pistolul, Într-o vreme când asemenea scule ancestrale zăceau uitate, fără vreo valoare comercială, prin poduri; eu rămânând totuși, pe urma acestei „afaceri de onoare“, descalificat pe toată viața. și am văzut pierind pentru
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
patriot pentru toate cauzele naționale, romantică figură de boier, impulsiv, temerar și cu arțaguri, corect și dezinteresat În viața lui particulară și cea publică (minune mare!), generos și entuziast, după cum Îl arăta și lava liera lui albastră cu picățele albe; mânuind spada ca un mus chetar cu conștiința abia tulburată de uciderea adversarului pentru un fleac de articol În ziar, cum fu Georges Em. Lahovary, directorul monitorului liberal L’Indépendance Roumaine, căruia i s-a ridicat fântâna amintitoare a morții sale
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
numai cu părerea, sau ținând, În tribu nele cu jocuri scump plătite, la jocul câtorva profe sioniști dresați și aleși pe sprânceană. „Zmeul“ se chema „turcaleț“ atunci când era improvizat numai din hârtie și Într-un singur tip [de dimensiuni] și mânuit numai de cei mai mărunți dintre noi; iar zmeul adevărat era confecționat, cu mare artă și meșteșug, din hârtie, speteze de trestie sau de lemn și În trei mărimi: dintr-o coală (cca 30/40 cm), din două (cca 50
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
În cilindri, unde se aprind, Într-o anume succesiune (dar care? aici nu mai știu!), gazele explozive. Mintea mea schimonosită, de fost „cărturar“, și ăla neisprăvit, Îmi refuza Înțelegerea unui mecanism delicat, Într-adevăr, și ingenios, dar pe care-l mânuiește și-l pune la punct orice găligan de băiat de-al nostru de la țară, orice primitiv. Propuneam zadarnic, Într-o vreme, să nu se Îngăduie copiilor noștri trecerea prin liceu fără cunoașterea automobilului, a mașinii de scris și a instalațiilor
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
pe care l-a slujit cu dăruire George Enescu convins că „muzica pornește de la inimă și se adresează inimilor” se va împlini pentru cei conectați la eveniment. Enescu mărturisea că „se odihnește de muncă prin muncă” și astfel mereu neobosit, mânuia cu genialitate arcușul, bagheta și pana. Acele uneltele materiale prin care trecea tot zbuciumul său sufletesc păreau parcă vrăjite, ajungând la inimile contemporanilor. Omagiile creației sale vibrează astăzi în milioane de inimi care vor urmări concertele. Oferta din agenda manifestărilor
Pledoarie sentimentală enesciană by Mihai Zaborila () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91554_a_93565]
-
cu interpreți ai momentului bine aleși, deși multe nume anunțate în programul festivalului au fost schimbate. Poate chiar în bine, cine știe? În această privință, face o impresie deosebită apariția la pupitru a dezinvoltei dirijoare canadiene Keri-Lynn Wilson, care a mânuit bagheta cu serioasă cunoaștere a partiturii, înregistrând un succes personal și colectiv cu aplauzele de la final. Viitorul va confirma dacă această premieră, ca și altele asemenea de pe alte meridiane, în limbaj regizoral modern mai cumințel cumva decât am văzut cu
Pledoarie sentimentală enesciană by Mihai Zaborila () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91554_a_93565]
-
din Fii bun până la moarte a lui Zsigmond Móricz. Despre Alby care, în ușurătatea lui imaterială, i-a sfărâmat inima de atâtea ori și pe care, tocmai de aceea, l-a iubit nespus și nu-l putea uita... Pe Basil, mânuind frumoasele flori într-una din florăriile cele mai selecte ale capitalei, îl știam și eu din vedere și, oricum, era un capitol vechi și de mult încheiat. În schimb, gândul la Alby mă necăjea, iar titlul de „cea mai mare
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
fără excepții. Sau, mai bine zis, legile: legi ale slăbiciunii, ale indolenței, ale plictisului, ale sărăciei interioare, ale desfrâului și ale mai știu eu ce... și printre ele - câteva imperative bune, calde, valoroase, omenește valabile. Dacă ai ști să le mânuiești, la ce oare n-ar putea să te ducă? La câte lucruri și înfăptuiri minunate? și doar știi. Acuma - știi! Vârsta critică - vârsta la care știi, dar nu poți - și te resemnezi sau mori. Sau știi și poți. și învingi
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
Cu totul altfel s-a întâmplat cu Georges-Arthur Goldschmidt 1. Care, după exterminarea evreilor, a respins limba germană, scriind timp de decenii în franceză. Germana însă n-a uitat-o. În ultimele cărți, pe care le-a scris în germană, mânuiește limba cu atâta virtuozitate, încât majoritatea cărților apărute în Germania pălesc pe lângă ale sale. Se poate spune că Goldschmidt a fost jefuit pentru multă vreme de limba sa maternă. Mulți scriitori germani se leagănă în iluzia că, la nevoie, limba
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
firesc ți-a fost răpit. Nimănui nu-i place să renunțe la cele de la sine înțelese: depindem cu toții de o seamă de lucruri din jur care rămân docile și nu se-ndepărtează de natura lor. Lucruri pe care le poți mânui fără să te oglindești în ele. De acolo unde începe oglindirea nu se mai produc decât năruiri - omul privește în abis din pragul fiecărui mic gest al său. A fi în acord cu cele din jur e un lucru prețios
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
de circulație erau accesibile. Se umbla încoace și-colo: copii înfofoliți, femei, bărbați, sănii ori căruțe brăilene care în timpul mersului, vara mai ales, scoteau niște sunete așa de plăcute încât îmi făcea impresia că aud un tuciuriu de mare clasă mânuind cu artă desăvârșită ciocănelele țambalului asemenea nemuritorului Toni Iordache. Iar sus, în căruță, vizitiul, cu hățurile în mâna stângă și biciul în mâna dreaptă, striga mai mult de formă pocnind lateral din "schimbătorul de viteză": Dii, talan,'tu-ți saramura
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
călău al Franței. Mai exact, exécuteur en chef des arrêts criminels de la République Française chiar și justiția se supune poeziei matematice a acestei limbi fără milă. Domnul Messnoyer, ultimul dintr-o lungă generație de călăi, care încă mai știe să mânuiască ghilotina (les bois de justice), declară în prefața cărții sale: Nu beau, nu fumez, mă alimentez sănătos. Vreau să trăiesc cât mai mult, pentru că știu ce înseamnă valoarea vieții". Îl cred pe cuvânt. 13 noiembrie 2002 Astăzi, în timp ce lucram la
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]