2,843 matches
-
și afinități aparent paradoxale. Apropierea estetizanților Tudor Arghezi sau Ion Vinea de avocați ai artei sociale, precum relativ obscurii Vasile Demetrius sau I.C. Vissarion, indică alianța dintre două concepții „antiburgheze”; în cazul lui Vinea, sensibilitatea fin de siécle, elegiacă și melancolică, a poetului se află în echilibru instabil cu angajarea militantă, pamfletară a gazetarului democrat. Adeseori, în cazul adepților noutății artistice, determinismul familial și, în particular, complexele oedipiene au un cuvînt greu de spus. Dislocarea/scindarea identitară, tradusă de obicei printr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
clasicității patriarhale și revolta profetică a avangardei, „arghezianul”, „naturistul” Fundoianu din Herța, Priveliști sau Cîntece simple se află de fapt la antipodul „bucolicelor”, „jammesienelor” lui Ion Pillat din volumul „monografic” Pe Argeș în sus, unde dominantă este seninătatea nostalgică și melancolică, armonia abia tulburată a comuniunii cu familia, strămoșii, locurile natale. Poemele sale sînt poeme ale unei tradiții devastate, descompuse, „în mizerie”, o tradiție biblică și „patriarhală” ieșită din țîțîni, din care nu au mai rămas decît aromele crepusculare și imaginile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
o ruptură modernă, voluntaristă, prin evadarea în universalitate... Un descendent mai tînăr al simbolismului moldav este Ilarie Voronca, și el expatriat mai tîrziu (după o lungă „navetă” avangardistă) în Franța. Debutul său editorial din 1923, cu volumul Restriști, arată un melancolic, puternic influențat de poezia „de sanatoriu” a lui Bacovia și Camil Baltazar, poet al tristeților provinciale, al nostalgiilor, al melancoliilor și reveriilor sentimentale în decor simbolist, și numai frenezia imagistică dezlănțuită anunță rupturile de mai tîrziu. Intrat în cercurile de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
cult excesiv al individului. Cugetul lui Nietzsche îi robește. Toți pregătesc și anunță mesiile de mîine: supraoameni”. Textul exprimă - „în oglindă” - sensibilitatea estetico-ideologică a comentatorului, opțiunea sa pentru apropierea prozei de poezia lirică, refuzul „anecdoticului” tradițional, gustul decadent pentru „geniul melancolic” al modernității, sensibilitatea social(ist)ă pentru marginali și dezmoșteniți: „Vagabonzii și cerșetorii defilează, desenați cu o nemaipomenită îndrăzneală și poetizați, în decorul cel mai încîntător; cum zice Vogue: realism liric. Nenorocul, mizeria, lenea, vițiul, alcoolul, totul contribuie la sporirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de uzine nenumărate se vor înălța ca niște semne de exclamație, un milion și jumătate de locuitori treziți din somnul lor de basm se vor întîlni în Bursele clocotitoare, pe piețele solemnizate de statui masive, departe de muzeele pustii, dormitoare melancolice ale trecutului. Și această viață nouă în Bosfor își va găsi poeții ei (...) artiști minunați vor privi, în titanica sforțare europeană de a clădi o cetate de beton și fier, oazele verzi ale cimitirelor cruțate și conurile minaretelor subțiri”. Prima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Tzara, „Vino cu mine la țară“). Dacă poemul lui Vinea este crepuscular și evocator, scris la perfectul simplu sau la perfectul compus, cel al lui Tzara este scris la un viitor condițional. Textul celui dintîi este un poem meditativ și melancolic, figurația romantică fiind răsturnată într-un banal cotidian „dezvrăjit”; mult mai hedonist, poemul lui Tzara conține un îndemn persuasiv la atitudini „scandaloase”... Există și alte asemenea anticipări ale frondei dadaiste: „Sînt plictisit sînt arătura de toamnă la țară/ Și literatura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Lumea din care pleacă”, uneori, poemele „orientalului” Vinea este, de asemenea, realul. Nu însă și cea în care „se întoarce”: după secvențele tranzitive, textele sale se pierd în reverii fantaste stimulate de amintire. Greutatea de plumb a lirismului, atitudinea contemplativă, melancolică, nostalgică și introvertită cîștigă aproape întotdeauna în poezia sa. Dimpotrivă, poemele lui Tzara sînt prin excelență centrifuge, universuri în expansiune, animate de dorința „plecării” spre orizonturi noi, eliberatoare. Dialogul literar dintre Tzara și Vinea poate fi urmărit, de altfel, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ironică, pe o melodie cînd fracturată (scurtcircuitările eliptice de tip parole in libertá), cînd ieșită parcă dintr-o cutie muzicală. Apropiate de sensibilitatea unor Jean Cocteau, T.S. Eliot sau Apollinaire, poemele lui Vinea sînt, prin excelență, niște poeme ale scindării melancolice: sentimentul rupturii eului este însoțit de neliniște sau nostalgie ironic-dezabuzată, în vreme ce textele lui Tzara sînt mult mai combinatorii, mai agresive, mai dinamice și mai extravertite, compasiunea tandră fiind depășită înspre un histrionism subversiv și iconoclast, dominat de voința rupturii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
al unei compoziții muzicale „barbare” („Victoria sălbatecă“) prin care îl răvășise și îl transformase interior pe „Dori” în timpul unui stagiu parizian. „Plîngerea către Ygor” deplasează aparentul clasicism (infuzat obsesional, psihologizant) al primei părți către un monolog poetic de un lirism melancolic (narator: Dorimedont), drapînd sub străluciri cosmopolite nostalgii ale naturii sălbatice de pe fluviul Enisei, din Țara Sovietelor... Cucerit de muzica rusului, Dorimedont eșuează lamentabil în platitudinea domestică, dezvăluindu-și în final - cu ironie „teatrală” - trucurile propriului text: „victoria sălbatecă” se transformă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
un sacrilegiu”, autorul încearcă să demonstreze „talentul” lui Vinea prin „risipa de imagini suculente și colorate” care, cu tot „manierismul”, sînt departe de „aiurările lexicale” anarhiste prin „semnificații și sugestii de detaliu”. Poetul ar oscila între două maniere: una - discret melancolică, de „atmosferă sufletească ce se degajează natural, pe nesimțite, în ton sumbru, minor” (avînd ca insuficiențe uniformitatea imaginilor și monotonia tonului; „simți o făptură cu aspect uman într’o arcă de lighioane apocaliptice”, răsuflă Const. I. Emilian, trezit pentru o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
relație cu nume sonore din marea cultură universală, de la Platon, Ovidiu, Bosch, Arcimboldo, Botticelli, Athanasius Kircher pînă la Sade, Fr. Schlegel, Kierkegaard, Dostoievski, Kafka, Camus, Jarry, Beckett, Picasso, Klee, de Chirico, Picabia, Duchamp... Ideea directoare privește acedia lui Urmuz (suferința melancolică a călugărilor/asceților medievali, manifestată prin vidarea de sens a lumii și a vieții) asimilat unui mistic al vidului și subsumat manierismului artistic (în sensul lui Gustav Réné Hocke). Accentul cade și asupra caracterului de „homo ludens”, dar și asupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
va aclimatiza și asimila noile curente radical-moderniste, impunîndu-le atenției unor cercuri mai curînd rezervate (de la criticii post-maiorescieni și de la tradiționaliștii autohtoniști ai Gîndirii pînă la spiritualiștii eclectici, vitaliști ai „tinerei generații”). Unii dintre ei (Vinea, Maniu, Fundoianu) sînt naturi amfibii, melancolice și fantaste, puternic marcate de estetismul simbolist sau decadentist. Fundoianu recuperează „monografic”, într-o matrice argheziano-bacoviană cu ecouri din neo-bucolismul lui Francis Jammes (dar și din tradiția hasidică), peisajul bucovinean al Herței, cu tîrguri putrede și natură agrestă, în ecorșeuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Vinea, în timpul vacanțelor la moșia Gîrceni din Moldova, stă mărturie). Spre deosebire de tendința centrifugă a personalității lui Tzara, la Ion Vinea avem însă de-a face cu o tendință centripetă: mai contemplativ și mai liric, temperament poetic elegiac înclinat spre reverii melancolice, rezervat față de elanurile „activiste”, demolatoare ale avangardelor europene, acesta va alege să rămînă în țară, unde va desfășura o activitate publicistică militantă pe linia unei stîngi independente. Distanța temporală dintre discretele semnale poetice predadaiste ale lui Tzara din paginile revistei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de către Ion Vinea și Tristan Tzara, dublată de un examen al corespondenței purtate de cei doi între 1916-1921, vine să ilustreze, suplimentar, complexul periferic al lui Vinea - rămas în țară - în raport cu „evadatul” Tzara, fostul companion devenit celebritate mondială; un evazionism melancolic, elegiac și dezabuzat, opus unui evazionism activ, agresiv și deconstructiv, orientat atît împotriva formelor, cît și a temelor tradiționale. Procesul de constituire efectivă a avangardei românești este, desigur, legat de acțiunea „inaugurală” și promoțională a Contimporanului (1922-1932) condus de Ion
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
îngrozite pe francez. Tomoe l-a lăsat pe Gaston în seama celor două și s-a închis în camera ei. Pe birou erau împrăștiate reviste de cinema în care căutase fotografii de actori care au jucat rolul lui Napoleon. Privirea melancolică a lui Daniel Gelin, care o scruta dintr-una din reviste, îi spori și mai mult mânia. — Aceasta-i camera ta... îl auzi pe Takamori explicându-i și arătându-i casa. Te rog, simte-te ca acasă. „Nu-i nici o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
a apeductului, a străzilor și a canalelor de scurgere, frumusețea palatului regal și a multor case. Seara, trecând pe lângă cerșetorul de pe treptele paraclisului, am susurat un simplu: „Nimic“. A treia zi, în fine, am fost convocați la curte. În asfințitul melancolic al orașului, căldura umedă de august făcea aerul mohorât și respirația anevoioasă. La intrare, un majordom ne-a despărțit. Gisulf a fost însoțit în sala tronului, iar eu am fost luat deoparte de un arhidiacon. Acesta m-a condus, de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
eu nu sunt în stare să mă măsor. Și, Cel Atotputernic să mă ierte pentru a fi așternut atâtea lucruri intime pe un pergament. Rotari, după ce a intrat în familia lui Gisulf, și-a schimbat firea, încetând să mai fie melancolic și îmbufnat. Pentru prima oară a avut ocazia să se confrunte în chip fericit cu doi tineri de vârsta lui. Mă refer la Rodoald și la Grimoald, nepoții lui Gisulf. Dar și mai hotărâtor a fost că inima lui s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
nimeni n-ar fi știut să spună dacă era bărbat, femeie sau demon. Metroul sosi cu o rafală de vânt. Pe lateralele sale, până sus pe ferestre, cineva suflase cu vopsea colorată un popor Întreg de oameni ciudați, triști și melancolici. Pe ușa ultimului vagon, un omuleț cu părul lung ținea În mână o telecomandă, pregătit să apese unicul ei buton. FĂ BUM! Îi spunea Emmei, lui Kevin și Valentinei. Dar apoi ușile se deschiseră și omulețul dispăru. Se strecurară În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
senină, iubită și fericită. Cine știe câte alte lucruri triste i-o mai fi povestit copilul acesta. Camilla trebuie să fie impresionată. Poate va crede că familia e un infern de minciuni, iar viața nu e decât o vulgară răzbunare. Maja privi melancolică spre trotuarul care părea să o cheme de dincolo de vitrină. Voia să alerge imediat acasă. De ce mai rămânea aici În magazinul acesta fandosit de modă pentru copii, să-și piardă timpul cu băiatul lui Antonio Buonocore? Copilul se afla În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
timpul nu l-ar transforma Într-un individ arid și meschin, și dezamăgit ca toți ceilalți. Aris, care o așteptase cât timp ea se juca de-a clienta agenției imobiliare - iar apoi, când refuzase să urce În mașină, o privise melancolic și distant. Ca și cum totul s-ar fi sfârșit, sfârșit, Dumnezeule. Dar doamnele erau terorizate de tăcerea care putea să se aștearnă asupra lor dacă se Întrerupea această conversație. Erau Îngrozite să stea față În față, să discute, să-și asculte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
doar să scape de noi. De ce continuă să o cred când Îmi spune ceva? Asta e ultima dată. Ce mult aș vrea să stau cu tati. De ce nu m-a Întrebat judecătorul? Și dacă a venit pentru asta? Se gândi melancolică la prietenii din grupul ei Îngrămădiți acum al vestiare - și-l recunoscu printre ei pe Înaltul Jonas, chimistul de șaptesprezece ani care Încă Își amintea de rochia ei roșie și poate că făcuse chiar o pasiune pentru ea. Îl salută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
usturau ochii. Fumul era atât de dens, Încât plutea deasupra lor ca un covor. Se apropiase prea mult de trepiedul care susținea boxa și acum muzica o asurzea. Pe peretele din fața ei, o mână grăbită desenase cu spray un omuleț melancolic, slab, aproape inconsistent, un omuleț acoperit de părul lung, care ținea În mână o telecomandă și se pregătea să-i apese unicul buton. FĂ BUM! spunea omulețul oricui Îl privea, uitându-se de sus, ca dintr-o altă lume. Omulețul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Eu aparțin unei alte lumi. Chiar dacă nu știu care este aceasta. Și niciodată, nicăieri, nu mă voi simți acasă. Începu să se Învârtă, pierdută, de la ringul de dans la pupitrul DJ-ului, de la colțul barului la ușa Închisă pe care trona omulețul melancolic cu telecomanda În mână. FĂ BUM! Nici aici nu reuși să găsească ieșirea. Începea să amețească. Pereții coșcoviți ai clădirii păreau să pulseze, se Înclinau asupra ei, se roteau. Muzica Îi bubuia În urechi și-i răsuna În tâmple - Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
În același timp Înlănțuite ca și capitolele unei cărți, se desfășurau cortegii de automobile și magazine, palate și biserici, trenuri și biciclete. Și printre ele se agitau omuleți burduhănoși și aroganți care strigau și se certau, și omuleți subțiri și melancolici asistau la spectacolul acelei vieți, resemnându-se sau visând, visând chipuri feminine, care se iluminau - precare - Între nuanțe de gri și tonalități de negru. Sau, dacă nu, apăsau pur și simplu butonul telecomenzii și aruncau totul În aer. Și toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
acum mă cunoști cu adevărat. Dar eu te cunosc deja, ar fi vrut să strige Maja. Ce rămâne dacă Aris va pleca? E singurul meu prieten. Restul Îmi repugnă prin falsitate. Chiar și eu Însămi sunt falsă. Privi atentă omuleții melancolici atinși de lumina lanternei și imediat după aceea Înghițiți de Întuneric. Figuri de tineri ductili - care se adecvau formelor și se adaptau spațiului, se confundă cu acesta, nu tind să iasă În afară și nici să fie ceva, și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]