3,411 matches
-
the Queen" (într-o traducere rapidă: "Pașaportu-mi este verde, o voi spune răspicat/ Niciunul dintre-ai noștri, în cinstea Reginei, n-a băut vreodat'"). În mod cert, Seamus Heaney a vrut să fie crezut pe cuvînt. Bibliografie Seamus Heaney Țara mlaștină și alte poeme. Tradu cere de Dan Sociu. Ilustrații de Tudor Jebeleanu. Col. "Biblioteca Polirom". Iași: Polirom, 2009. Despre comedia englezească Scriitorul britanic Tom Sharpe a devenit celebru în momentul în care a ieșit pe piața internațională cu primul său
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
amiază Către-amurgul căzut ca un zid Între noi și copacul din raiul Tot mai plin de ciuperci și de melci Și de șerpi lunecînd pe pospaiul Scoarței rupte a vechilor crengi, Ce-aveau fluturi dospiți lin la bază Și moi mlaștini cleioase-n lichid. Mă grăbeam să-ți fiu înger de pază; Să nu fugi, surîzîndu-mi smerit...
Mă grăbeam să-ți fiu înger de pază... by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/8861_a_10186]
-
nu voi derapa într-o discuție prelungit-barocă legată de fantasticul propriu-zis86 și de categoriile sale, atât fiindcă scopul cercetării mele este unul suficient de bine delimitat, cât și fiindcă orice dezbatere dedicată acestui subiect se sufocă, aproape invariabil, într-o mlaștină de contradicții semantice.) Dacă acceptăm cu toții premisa lui Tzvetan Todorov cu privire la literatura fantastică și la modul în care operează aceasta "fantasticul se întemeiază în mod esențial pe o ezitare a cititorului [...] cu privire la natura unui eveniment straniu" (1973: 182), realizăm că
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
și un spirit protector al apelor" (2009: 378). Totuși, în nuvela lui Cezar Petrescu, mai notează autoarea, "știma nu reprezintă [...] un spirit al apelor, ci este doar un suflet care își caută odihna" (2009: 379). Numai recurența ei spectrală în preajma mlaștinilor fabulos de luxuriante, întinse pe domeniul familiei Kemény, ar explica, astfel, sintagma apozitivă. Debutul nuvelei se realizează în cheie minoră, chiar ludic-ironică: naratorul este surprins în compania unui jurist, Silvestru Hotăran, care trebuie să-l conducă la castelul Kemény, pentru
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
de animale moi, de păianjeni fugind spasmodic pe luciul imobil, de râme, de viermi, de larve, aceleași ciuperci obscene care se fărâmau fragile la cea mai mică atingere". Surescitarea protagonistului crește odată cu amurgul; înfricoșat de perspectiva unei nopții petrecute în mlaștină, acesta se grăbește să se întoarcă în odaia sa, ce pare, prin comparație cu mediul ostil de afară, o oază de securitate. Aici, încălzit de subtilul vin de Tokay lăsat de slugi pe birou, eroul descoperă că portretul Arankăi îi
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
năpustit după ea, afară". Sedusă, pe moment, de lumina rece a lunii, privirea protagonistului coboară "să regăsească fantasma cu ochi de fosfor, ca să nu-mi scape cumva. Mă aștepta la colțul zidului; a ocolit spre cealaltă față, în parcul cu mlaștini". Contactul epidermei cu naturalul fetid este înregistrat, în sarabanda nocturnă, cu aceeași oripilare experimentată diurn: "Sub tălpi, în glodul dezgustător, simțeam vietățile băloase încovrigându-se în jurul degetelor, îmi scuturam piciorul din fugă și goneam încă". În afară de prezența spectrală, un alt
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
dar nimic nu mă oprea". Însă urmărirea încetează la fel de brusc precum a început: "alba fantomă s-a oprit. A fost atât de neașteptat, încât nu mi-am putut curma goana și am trecut prin imaterialul veșmânt". Protagonistul este doborât în mlaștină de o lovitură puternică: "Ceva s-a prăbușit în creștet, tosnindu-mi țeasta; [...] am căzut cu fața în glodul vâscos". Universul acvatic mustește de viață elementară, iar insolitul explorator se crede înveșmântat în scafandru, contemplând adâncurile pline de "viermi, crabi, moluște
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
țesute pe parcursul intrigii convolute). Aflăm, astfel, că de la incidentul nocturn s-au scurs nu mai puțin de două săptămâni. Hotăran este cel care l-a găsit pe erou afundat în glod, după cum tot el a găsit, în noroiul gras al mlaștinii, cadavrul în putrefacție al contesei dispărute. Se presupune că Aranka a murit înecată, însă, după atâția ani, este imposibil de stabilit dacă moartea a survenit accidental sau dacă a fost vorba despre un suicid sau, mai grav, de o crimă
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
Bucureștilor sunt atotprezente („și dumneata ești o ruină, o ruină venerabilă nu însă din cele bine păstrate““, îi spune Pirgu lui Pașadia) și lumina lunii le descrie contururi fantomatice: „Beteala lunii pline se revărsa peste vechi orașele adormite; pâlpâiau pe mlaștini văpăi sglobii. Puhoiul de lumini poleia noroiul metropolelor uriașe aprinzând deasupră-le ceața ca un pojar““. Decadența de vine ea însăși personaj în roman, odată ce stă, parcă, în țesă tura intimă a lumii Crailor..., a personajelor, a orașului, a întâmplărilor. Ion
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
povestirile lui Mihail Sadoveanu, care refac un spațiu fabulos, mitologic, Nada Florilor, sunt populate cu ființe înzestrate cu o periculoasă putere de seducție. Zâna lui Artachino poartă o coroană făcută din lujerul unui nufăr alb, frumoasa floare care crește în mlaștini. Lujerul se împletește ca un șarpe în jurul capului fetei, părul îi acoperă o treime din chip și aproape în întregime unul dintre ochi, decupaj cu efect de mască, acordând o și mai mare vizibilitate intensității tulburătoare a privirii. De o
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
care au scăpat atenției celor mai mulți din colegii lui naturaliști. Există multe specii cu o constituție și o structură care nu sunt bine adaptate mediului în care trăiesc. Întâlnim, bunăoară, cristei cu degete lungi care trăiesc în fânețe, în loc să trăiască în mlaștini, sau ciocănitoare viețuind în regiuni cu foarte puțini copaci, care se hrănesc cu fructe sau prind insectele în zbor. Pentru a nu mai vorbi de gâște cu picioare palmate care trăiesc pe uscat și se așază doar rareori pe apă
Darwin şi după Darwin: studii de filozofie a biologiei by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1366_a_2708]
-
diferit ar fi acesta față de cel în care a trăit inițial specia în cauză. Se explică astfel constatări ca acelea că gâștele și rațele trăiesc pe uscat, și nu în apă, cristeii cu degete mari pe pajiști, și nu în mlaștini, sau ciocănitoarea acolo unde există puțini copaci sau aceștia lipsesc. Relatări despre numărul dușmanilor și despre capacitatea de distrugere pe care o posedă aceștia sunt tot atât de importante ca și cele despre resursele de hrană pentru a explica prezența sau absența
Darwin şi după Darwin: studii de filozofie a biologiei by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1366_a_2708]
-
Da! Toți simțim nevoia să urcăm „o scară spre cer”, spre cerul cunoașterii de sine, spre cerul binelui, spre cerul armoniei... Doar astfel vom găsi răgazul să reflectăm profund asupra unor vinovății asumate, de tipul: „râs falsplâns prefăcut”, „iubirea neîmpărtășită mlaștină otrăvitoare”. Doar astfel vom găsi răgazul să recompunem acea stare de vinovăție - jocul iubirii. Câtă sensibilitate, câtă finețe, câtă zvârcolire interioară: „sorbind cuvintele de pe ecranul computerului cu o vuluptate mai mare decât aș fi făcut-o de pe buzele tale. Degetale
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
de lemne și cărămizi, cu hala ciururilor gudronată, cu turla acoperită cu ardezie, cu hala mașinilor și coșul de fabrică de un roșu palid [...]. Apoi se întindeau cîmpii, nesfîrșite cîmpii de grîu și sfeclă, pustii în aceste luni ale anului, mlaștini cu o vegetație aspră, ici-colo întrerupte de cîteva sălcii pipernicite, îndepărtate pășuni despărțite prin șiruri rare de plopi. Foarte departe mici pete albe vădeau orașe, Marchiennes la miazănoapte, Montsou către miazăzi, în vreme ce, dinspre răsărit, pădurea Vandame tivea orizontul cu vînătul
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
cu gesturi unice. Continuarea ține de o istorie a războiului un război niciodată declarat, dar întotdeauna aflat în stare latentă. Există probabil vreo cincizeci de teroriști activi în Europa, trăind în celule de cîte trei sau patru indivizi, evoluînd în mlaștina mahalalelor, beneficiind de complicitatea adesea tacită, uneori incertă, a oamenilor "care nu vor să aibă necazuri". Numele grupărilor variază, ca și atentatele pe care le revendică uneori mai multe grupări pentru o aceeași crimă. Dovada unității lor fiind stabilită prin
Terorismul by Jean Servier [Corola-publishinghouse/Science/1077_a_2585]
-
bine ori în rău, la viața comună. Un fragment de text ne-o înfățișează pe eroina nordică stăpînită de o mare agitație a căutărilor: Mama și-a cătat feciorul, Pe pierdutul fiu, strigat-a, Ca lupoaica-n codri merse, Peste mlaștini mari trecut-a, Ca ursoaicele călcat-a, Vaduri a tăiat ca vidra, Ca un viezure pe cîmpuri, Ca o viespe peste maluri, Ca un iepure pe țărmuri, Depărtat-a pietre-n drumu-i, A întors pe dos buștenii, A zvîrlit din
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
țărmuri, Depărtat-a pietre-n drumu-i, A întors pe dos buștenii, A zvîrlit din cale ramuri, A împins tot cu piciorul. În același chip de ursoaică, lupoaică, viezure, viespe, iepure, și mama ciobănașului a trecut vaduri, a străbătut codri și mlaștini. Ca orice vrăjitoare de tip matriarhal, ea reușește, prin farmece ori prin rugă adresată puterilor divine, să se metamorfozeze pentru a străbate mai aprig tărîmurile. Cu înfățișare de corboaică, neagră maica bătrînă din folclorul carpatic se arată fiului pierdut în
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
spre Timișoara. Se vedea cum arde, ca un ban de aur, cu țâșniri de foc și fum spre înalturi. Se cutremura pământul sub noi ca un câine uriaș care se scutură după ce a ieșit ud de apă și nămol dintro mlaștină. Câte o schijă rătăcită zbura pe deasupra capetelor noastre. Intrase frica în noi, dar stam așa pitiți, până ce a trecut prăpădul. Când avioanele care bombardau au plecat și s-a făcut liniște, am plecat acasă, la „buna”. Nea ospătat, era aproape
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
de zece centimetri, pentru copiii mai mici. Fiecare avea în mână câte o „ștangă”, o sârmă groasă îndoită la capăt, cu mâner, cu care trebuia să conducă cercul pe niște cărări înguste pe distanță de doi-trei kilometri, prin hârtoape, gropi, mlaștini scurte. Cine pierdea cercul din ștangă era descalificat și nu mai avea voie la cerc decât peste câteva zile. Era un vuiet și un zgomot nemaipomenit, mai ales pe traseul strada Socola, prin fața școlii Mârzescu, încât oamenii ieșeau din case
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
epuizare cu tot armamentul și echipamentul de război, cu masca pe figură pe minus 30 de grade, salturi - “momente vesele”, cum le numeau gradații și naiba să-i ia, găseau cele mai accidentate terenuri, cu denivelări de tot felul, cu mlaștini, râuri unde intrai până în gât, cum a fost Colentina în iarna anului 195758 și multe altele de care-mi este greu să-mi amintesc acum. În acele momente triste din viața noastră s-a închegat marea prietenie dintre mine și
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
pe cuptor. Pe la ora 5 mi-a zis: - Scoală! Eu și așa nu dormeam. Am coborât cu el trei sute de metri, am urcat într-o barcă și a ajuns într-un loc, dacă știți, la Tecuci, acolo unde sunt niște mlaștini și bălți. Nu a tras barca la niciun mal. Atât mi-a zis: - Calcă unde vezi negru, altfel... Dumnezeu cu tine! Am ieșit din barcă și m-a cuprins apa până la umeri. Basarabeanul a întors barca și s-a dus
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
cu tine! Am ieșit din barcă și m-a cuprins apa până la umeri. Basarabeanul a întors barca și s-a dus. „Calcă unde vezi negru, altfel...” și într-adevăr, când apa până la gât, când până la genunchi, când prin noroaie de mlaștină, până am simțit pământ tare sub tălpi. Au fost niște clipe de groază, clipe care mi-au rămas întipărite în minte până azi. Dar am răzbit, și asta e cel mai important lucru, își termină el povestea. Se lăsase tăcerea
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
pe partea cealaltă a lacului peste un pod și într-adevăr, aici era o iarbă mai verde, mai mare și mai grasă, pe care o păștea o cireadă de vaci. - Luați-o pe aici, după mine, că pe acolo-i mlaștină, ne-a mai zis moș Bâcu. Am pășit după el, pe lângă apă, malul era abrupt, nam mers mult și am dat de o limbă de pământ care intra ceva înspre apă. Am luminat cu lanterna în spatele nostru, se vedeau niște
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
din alte locuri, ale bătrânilor neputiincioși, ale celor plecați la muncă în străinătate etc.; adăugați acestora altceva: dealungul șinelor de cale ferată din România, de o parte și de alta, există o fâșie de pământ destul de lată, plină de buruieni, mlaștini și gunoaie, care dacă ar fi cultivată, ar scoate multe mii de tone de cartofi, sfeclă furajeră ș.a. Dar câte hectare de pământ ar fi redate agriculturii, în total? Adunați cifrele de mai sus cu cea de la căile ferate (dacă
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
pui la socoteală? interveni prințul Constantin. — Rușii ies singuri din joc, că, de, preagrațiosul meu frate, împăratul tuturor Rusiilor (aci vodă ridicase tonul și pronunțase titlul lui Petru pe nas ca un cântăreț de strană), a apucat să podească o mlaștină și să facă din ea cetate de scaun... Vodă se opri, citind îngrijorarea în ochii lui Ștefan, care nu era obișnuit cu exuberanța tatălui său, dar mitropolitul îi luă vorba și continuă să povestească grozăviile prin care treceau vecinii de la
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]