1,909 matches
-
să-l obișnuiască, îl mâncau, și cu asta, basta. Sări din hamac, se dezmorți icnind și se îndreptă spre mal să se spele pe față. Un grup de copii, stând pe vine la umbra unui frumos mahon, ascultau atenți îngânarea monotonă a unui bătrân și, apoi, o repetau, cuvânt cu cuvânt. Era o școală a selvei, Universitatea yubani-lor, unde bunicul le povestea copilașilor tot ce știa despre lume, cunoștințe de care ei vor avea nevoie mai târziu ca să se descurce în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
Mirosul dens al tropicului era diferit, închis acolo, prizonier între pereții coșcoviți și cenușii; căldura umedă devenea apăsătoare, îmbibând trupul într-o sudoare ce părea că ia naștere chiar din oase, iar de la parter venea hărmălaia dezacordată a unei cumbia monotone și obsedante, cu vorbe porcoase și instrumentație ordinară. Începu să blesteme în gând momentul în care s-a lăsat vârât într-o încurcătură care îl împiedica să doarmă în coliba lui din lagună, prin care trecea mereu o adiere fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
vreo cincisprezece ani când l-am citit, eram un băiat romantic și mi s-a părut cea mai frumoasă declarație de dragoste care putea exista - își fixă ochii în tavanul avionului, își încruntă sprâncenele reamintindu-și și recită cu voce monotonă: „Pământul tribului crow se află exact în locul cel mai potrivit. are munți înzăpeziți și văi însorite, tot felul de clime și recolte bune. Când vara pârjolește pășunile, refugiul lui e în aerul curat, la poalele munților, cu râuri cristaline și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
clipe și reveni la colibă. Desprinse de pe o grindă cearșaful vechi, o acoperi pe fată și luă pe sus trupul ușor. Căpetenia tribului și femeile îl priviră în tăcere. Când ieși cu povara și se îndepărtă, încetară să mai îngâne monoton și se întoarseră la ocupațiile lor, încheind chestiunea. A fost un marș greu, deschizându-și drum pe poteca îngustă, împiedicându-se de rădăcinile pe care nu reușea să le vadă, fiindu-i peste putință să dea de o parte tufișurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
și le făcu un semn ajutoarelor sale, care apucară toți patru un enorm recipient de lut și se îndreptară spre malul mlaștinii. Începură să-l umple cu căușul mâinilor și de fiecare dată când o făceau repetau o ciudată îngânare monotonă. — Ce spun...? — „Umplu vasul cu apa lui güio“, îl lămuri José Correcaminos. Este formula magică... Aburul pestilențial al anacondei va alunga spiritele care încă mai caută să se răzbune. Spiritele par deja biruite când îi permit lui Xudura să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
care va respinge atacul ca un singur om. — „Fierb capul în apa lui güio“ - recită bătrânul și lăsă să cadă pielea, care se cufundă în lichidul gălbui. — „Fierbem capul în apa lui güio“ - murmurară întruna ajutoarele, ca într-un refren monoton... „Fierbem capul în apa lui güio...“ Repetară ceremonialul cu pielea negrului și apoi toți, vraciul, războinicii și spectatorii, se așezară încredințați că apa, rădăcinile și plantele își vor face efectul. Trecu o oră, și a doua, și a treia. Începea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
strânseră în jurul lui. Se făcu o liniște impresionantă și s-ar fi zis că și păsările din pădure, maimuțele, chiar și vântul amuțiseră. Bătrânul începu atunci să coasă gura cu acul, pe când cei patru războinici intonau la unison un cântec monoton. Ce spun acum? „El coase gura mortului...“ „Niciodată nu va mai vorbi acest mort...“ Încheiată macabra sarcină, Xudura reluă lucrarea cu ochii și cei patru schimbară ușor refrenul. — „El coase ochii mortului...“ „Niciodată nu va mai vedea acest mort...“ - traduse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
ceea ce are importanță este mereu esențialul? Iar esențialul e să te simți și să fii mereu copilăros, adolescent, nebun de legat... adică viu cu adevărat. În loc să ți se pară totul insipid, lipsit de culoare sau scop sau sens, tern și monoton ca o apă de ploaie la o temperatură mediocră, în loc să treci prin zi și prin timp ca mîța prin borș, ca gîsca prin apă, ca acul în carul cu fîn, mai bine alegi să treci ca vodă prin lobodă, ca
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
cu el, cu Cezar, cu Cezar care stătea pe fotoliul acum gol. Vesel, trist, optimist, copleșit de nedreptate, răpus de răutatea umană. Strălucire și stingere în durere. Ce o fi simțit marele Cezar cînd Brutus...? Nu, mai bine ascult cîntecul monoton, cu răbufniri neașteptate, cu revolte înăbușite, cu eforturi spre a atinge Cerul. Este Cezar, așa cum l-am înțeles cînd l-am avut companion la îndelungi taifasuri, cînd ni se părea că sîntem o bună bucată din veșnicie. Vocea se stinge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
putea să anunț autoritățile cubaneze... La ce ar folosi? Sașa nu poate fi acuzat de absolut nimic. Că mi-a luat sticla de vodcă? Doar i-am oferit-o eu! Totuși... Nu găsesc nici un argument. Fănică continuă pe un ton monoton, resemnat. Noi, cei de pe navă, sîntem de toate națiile. Creștini, păgîni, musulmani, budiști și de toate religiile din lume. Ne temem unii de alții. Și eu l-am făcut pe un angolez. L-ai omorît? întreb îngrozit. Nu chiar. Adică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
fi acceptat... Păi, Roxana, duc eu la bun sfîrșit treaba începută, se oferă cineva. Mulțumesc. Îmi ajunge doar un ochi vînăt. A naibii Roxana asta, poetesa! Și aista ca și aceala Claudia stătea cu ochii în tavan și asculta sfîrîitul monoton al prosperului burlac, om de afaceri, Viorel. Pe măsură ce trecea timpul, femeia devenea tot mai iritată și își făcea sînge rău din nimic. S-a întors spre cel care bîrnîia exasperant și a început să-l studieze de pe o poziție neutră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
acela stupid și impasibil. — Ei, nu-ți face griji, n-o să mai repet greșeala asta. Scout mă privi prin stratul gros de sticlă. Eu nu puteam s-o văd, nu-i puteam citi expresia feței. — Bine, spuse ea, încet și monoton. Atunci asta-i tot. În mine vuia un foc uriaș, șocul și rușinea și-o tristețe îngrozitoare arzându-mi măruntaiele. — Bine, asta-i tot, am spus, încercând să par indiferent, neimpresionat. Dar suntem oricum legați unul de altul, nu? Ludovicianul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
cîte o sobă teșită, aidoma sobelor pictate pe pereții căsuțelor de păpuși, precum și o sumedenie de oglinzi și tapete verzi, iar după un colț se auzea, În acea după-amiază Însorită, zgomotul geamurilor sparte adunate cu mătura de pe trotuare, ca murmurul monoton al mării pe o plajă de prundiș. Altminteri, scuarul ținuse să salveze aparențele, arborînd drapelele națiunilor libere și o mulțime de flamuri, păstrate fără Îndoială tocmai de pe vremea jubileului. Arthur Rowe aruncă o privire nostalgică pe deasupra grilajului - Încă mai exista
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
individul. Se opri Însă, tresărind nervos la auzul rafalelor trase de un tun antiaerian amplasat Într-un scuar din apropiere; Întreaga clădire se cutremură. Dinspre coastă, se auzi din nou huruitul unui avion. Tirul antiaerian răsună din ce În ce mai aproape, iar zgomotul monoton făcut de avion continua să se audă - „Unde ești? Unde ești?“ - pînă cînd, deodată, casa fu din nou zguduită de salvele unui tun din apropiere. Apoi se auzi șuierul unui proiectil, Îndreptat parcă anume asupra acestei clădiri neînsemnate. Bomba explodă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
fără Încetare știri urgente, de o importanță vitală. Acum, cînd nu se mai auzeau fluierăturile și suspinele, domnea peste tot o liniște lugubră, ca pe un transatlantic eșuat, ale cărui motoare s-ar fi oprit, lăsînd să se audă clipocitul monoton al apei În creștere. — Aceasta-i camera 6, anunță băiatul. — Ca s-ajungi la camera 100 Îți trebuie, cred, o zi Întreagă... — E la etajul al treilea, dar domnul Travers a dat dispoziție... — Bine, bine... Am spus așa, Într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
la efortul de război... — Dumneata nu cunoști mila, nu-i așa? Îl Întrebă domnul Prentice privindu-l pieziș, cu un fel de curiozitate. Adolescenții nu cunosc acest sentiment. E o pasiune de om matur. Cred că am dus o viață monotonă și sobră, de aceea toate Întîmplările astea mă tulbură atîta, răspunse Rowe. Acum, cînd știu că nu sînt un criminal, mă pot bucura... Zărind casa aceea parcă familiară, Rowe se opri buimăcit, ca În fața unei priveliști de vis. Recunoștea vag
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
În brațele lui David; buzele lor erau apropiate. Lungit sub cort, Michel așteptă zorile. Spre sfârșitul nopții izbucni o furtună violentă și fu surprins să constate că-i era puțin frică. Apoi cerul se liniști, Începu să cadă o ploaie monotonă și lentă. Picăturile loveau cu un zgomot surd pânza cortului, la câțiva centimetri de fața lui, dar el era la adăpost. Avu dintr-o dată presentimentul că toată viața lui va semăna cu momentul acesta. Va cunoaște emoțiile omenești, uneori va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
nevoie de cinci persoane ca să-l imobilizeze. În aceeași seară, era internat În spitalul psihiatric din Angoulême. Bruno se trezi brusc pe la ora trei, ieși din cort; era scăldat În sudoare. Campingul era liniștit, era lună plină; se auzea orăcăitul monoton al broaștelor. Pe malul lacului, Bruno așteptă să se facă ora pentru micul dejun. Înainte de zori, i se făcu puțin frig. Atelierele de dimineață Începeau la ora zece. Pe la zece și-un sfert, se Îndreptă spre piramidă. Ezită la ușa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
promise că va veni. Era sâmbătă, 1 august. 9 Contrar obiceiului său, Bruno o luă pe drumuri lăturalnice. Puțin Înainte de Parthenay, făcu o pauză. Simțea nevoia să se gândească; da, dar În fond, la ce? Se oprise În mijlocul unui peisaj monoton și calm, lângă un canal cu apa aproape nemișcată. Plante acvatice creșteau sau putrezeau, era greu de spus. Liniștea era tulburată de vagi țârâieli - În aer erau, probabil, insecte. Se lungi pe taluzul ierbos, remarcă un foarte slab curent acvatic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
care hăcuiseră și Înfulecaseră o handicapată mintal - era ceva mai palpitant, totuși. La sfârșitul fiecărei ședințe, mă sfătuia să fac sport, o obsesie a lui - el Însuși, trebuie spus, Începea să facă burtă. În fine, ședințele era agreabile, dar cam monotone; singurul lucru ce-l Înviora un pic era tema relațiilor dintre mine și părinții mei. La Începutul lui februarie, i-am povestit o Întâmplare cu adevărat interesantă. Era la Mai Lin, În sala de așteptare; intrând, m-am așezat lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
al amintirilor, mă împresura mireasma fînului cosit. Începeau a năvăli în mine imbolduri de dragoste. Venite la cursuri mai devreme decît băieții, colegele mele ocupau locuri în față. Pe noi graba asta nu ne stingherea căci, urmînd s ascultăm prelegeri monotone, puteam să ne zgîim la ele în voie. Pe pupitre mici „zgraffitti” prezentau inimi străpunse de săgeți. O studentă se așezase chiar în fața mea. Pînă atunci nici măcar nu știusem că există, cînd, în suflul unei clipite, sufletul mi s-a
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
are și alte planuri pe ziua de azi, la care nu va mai avea nevoie de cei doi frați. Gemenii intră din nou în cotidian și închid ușa după ei. # Iată apartamentul și iată‑i și pe părinți. O liniște monotonă domnește înainte și după fiecare tâlhărie. Pe nesimțite, copiii au alunecat din rolul copilului în cel al adultului, cu obligațiile sale. Însă cei doi nu‑și îndeplinesc aceste obligații. În jurul vechii locuințe sărăcăcioase se înalță bătrânul oraș imperial întruchipat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
mâinile nu mai am de gând să fac altceva în afară de loviturile de rever la tenis, pe care o să mi le arate prietena mea, Sophie. Mama e obosită ca un câine mort, gata de dus la groapă. Ce face ea e monoton, nu poate fi numit profesie, ci mai degrabă o activitate din care abia dacă iese ceva. Deși n‑o ajută cu nimic, își bate insistent fiul la cap. Să se ducă iarăși la grupul de tineret al partidului, să lipească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
crescut în dezordine pe degete. Am degete mici, cu streașina unghiilor scurtă și sticloasă, degete de copil cuminte și pervers. Citesc cadranul deasupra încheieturii, încă nu e ora șapte. Sprijin ceafa de umărul paltonului inert, trenul toarce mărunt, același balans monoton și metalic. Ușa compartimentului glisează, se deschide, apare o doamnă învelită într-o blană lățoasă. Se așază în colțul de lângă ușă, scutură părul ruginit și aspru. Un chip rectangular, trasat cu fermitate, pomeți puternici, buze pline și arse, nasul drept
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
insistenți, vrînd să-i Împrăștie. Într-o mașină Închisă, o femeie, strălucind de poleiala scînteietoare a eleganței orășenești, privea afară, strîngînd cu mîna ei mică, Înmănușată, geamul și purtînd pe chip o tristețe studiată. În timp ce privea, șoptea Întruna tăios și monoton: — Repede, repede! Mai repede! În fața ei, șoferul Își vedea de treabă tăcut. Era Îngrijorat, dar nu putea să-și arate neliniștea. Poate că-și spunea: „Dumnezeule! Trebuie s-o duc cît mai repede de-aici! Ce-o să zică el, dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]