4,695 matches
-
veștilor. Prin murmurul marilor plânsetul țărilor. Prin lumea aievelor cântecul Evelor. Prin vuietul timpului glasul nimicului. Prin zvonul eonului bocetul omului. (Blaga, 2010 : 437) Ce qu'entend l'unicorne Par le monde des contes des messages la ronde. Par le murmure des mers des pays leș pleurs. Par le monde des étants des Èves le chant. Par la rumeur du temps la voix du néant. Par le bruit de l'éon la complainte de l'homme. (Miclău, 1978 : 547) À une
[Corola-publishinghouse/Science/1467_a_2765]
-
augmente aussi le degré de poéticité de son texte-traduction. [...] un veac pădureț, popoare de frunze și-un murmur de neam cântăreț. (Mirabila sămânță) (Blaga, 2010 : 503) [...] un siècle où leș forêts ont régné et des peuples de feuilles et le murmure d'une gent qui toujours a chanté. (L'émerveillante graine) (Drăgănescu-Vericeanu, 1974 : 271) La solution par laquelle la traductrice réussit à préserver la rime est la double paraphrase : le syntagme " un veac pădureț " (littéralement : " un siècle forestier ") est traduit par
[Corola-publishinghouse/Science/1467_a_2765]
-
pleine de la rumeur des arcanes [...]. (Un chant de cygne est descendu du ciel) (Villard, 2009 : 75) On observe que, en général, le terme " taină " est traduit en français par " mystère ". La métaphore " zumzetul tainelor " est transposée donc, normalement, par " bourdonnement/murmure des mystères ". Le choix de Veturia Drăgănescu-Vericeanu de transposer cette figure par le " zon des secrets " n'est pas adéquat, car le " secret " est moins fort, dans son sémantisme, que " le mystère ". En plus, le nom " zon " n'existe pas
[Corola-publishinghouse/Science/1467_a_2765]
-
Champ de blé) (Miclău, 1978 : 221) ; " [...] golul mormântului/îmi sună în urechi că o talanga de lut. " " [...] le vide de la tombe/résonne dans mes oreilles, comme une sonnaille d'argile. " (Călugărul bătrân îmi șoptește din prag/Le vieux moine me murmure sur le seuil) (Miclău, 1978 : 271) ; " fântânile din imperiul lutului " " leș fontaines de l'empire de la glaise " (Înviere de toate zilele/Résurrection quotidienne) (Miclău, 1978 : 275) ; " leș puits venant du monde du limon " (Résurrection de chaque jour) (Loubière, 2003 : 33
[Corola-publishinghouse/Science/1467_a_2765]
-
à l'emploi du terme poétique " quiétude " (version de Ștefana et Ioan Pop-Curșeu) et à la tournure inédite proposée par Philippe Loubière. → Le titre-proposition Călugărul bătrân îmi șoptește din prag connaît leș versions suivantes en français : Le vieux moine me murmure sur le seuil (Miclău, 1978 : 271) ; Le vieux moine, me parlant baș de son seuil (Drăgănescu-Vericeanu, 1974 : 137) ; Le vieux moine sur le seuil me parle tout baș (Stolojan, 1992 : 37) ; Le vieil ermite me parle tout baș sur son
[Corola-publishinghouse/Science/1467_a_2765]
-
réunit le rituel chrétien du baptême et le thème récurrent de la terre est la suivante : " Botează-mă cu pământ. " Leș versions en français șont leș suivantes : " Baptise-moi avec de la terre. " (Călugărul bătrân îmi șoptește din prag/Le vieux moine me murmure sur le seuil) (Miclău, 1978 : 273) ; " Fais-moi baptême avec de la terre. " (Drăgănescu-Vericeanu, 1974 : 137) ; " Baptise-moi dans la poussière. " (Le vieux moine sur le seuil me parle tout baș) (Stolojan, 1992 : 37) ; " Baptise-moi avec de la terre. " (Le vieil ermite me parle
[Corola-publishinghouse/Science/1467_a_2765]
-
în zori/de ciomegele ciobanilor. " " [...] le soleil se couchera-t-il bientôt ? Je veux rendre mon âme/en même temps que leș serpents écrasés à l'aube/par leș gourdins des bergers. " (Călugărul bătrân îmi șoptește din prag/Le vieux moine me murmure sur le seuil) (Miclău, 1978 : 271) ; " [...] dis-moi și le crépuscule est encore loin ? Car je voudrais rendre l'âme/en même temps que leș serpents écrasés à l'aube/par leș bergers avec leurs gourdins. " (Le vieux moine sur le
[Corola-publishinghouse/Science/1467_a_2765]
-
arbora, în puținele poze care ne rămăseseră de la ea, acel zâmbet miraculos. Mai era, în fine, un roi de tinere verișoare care-și umflau buzele încercând să țină în loc, preț de câteva interminabile clipe de pozat, acel trecător farmec franțuzesc. Murmurând „petite pomme”, încă mai credeau că viața ce avea să vină va fi urzită numai din asemenea clipe de grație... Perindarea aceea de priviri și de chipuri era curmată din când în când de figura unei femei cu trăsături regulate
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
îmi părea acum logică. Capturarea sfincșilor împerecheați mi-a readus în minte două amintiri foarte îndepărtate, cele mai misterioase din copilăria mea. Prima, de pe la opt ani, se rezuma la câteva cuvinte dintr-un cântec vechi pe care bunica mi-l murmura mai degrabă decât mi-l cânta, uneori, așezată în balconul ei, cu capul plecat spre o haină căreia îi cârpea gulerul sau îi întărea nasturii. Cele care mă umpleau de încântare erau chiar ultimele versuri din cântecul ei: ... Și-acolo
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
ea era, femeia pe care am văzut-o în seara cu pricina chircindu-se și începând în liniște să adune cioburile pietrelor risipite pe covor. Uluiți și rușinați, sora mea și cu mine ne-am ridicat, cu spatele la perete, neîndrăznind să murmurăm nici un cuvânt de scuză sau să o ajutăm pe bunica să adune talismanele risipite. Ghiceam că în ochii ei plecați mijeau lacrimile... În fața noastră, în seara jocului nostru profanator, vedeam nu zâna binevoitoare de altădată, care ne povestea despre Barbă-Albastră
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
Și explicația tăcerii de după perdea, a umbrelor ce colcăiau în ochii mamei ei, Siberia aceea absurdă și inevitabilă ca și destinul. Albertine nu mai avea nimic de ascuns fiicei sale. De acum încolo Charlotte era văzută intrând în farmacie și murmurând timid: „Pentru medicamentul doamnei Lemonnier...” Întotdeauna se întorcea acasă singură, traversând ultimele străzi ale orașului, cu magazinele și cu luminile sale. Adeseori, deasupra întinderilor acelora moarte, se dezlănțuia viscolul. Sătulă să lupte împotriva vântului plin de ace de gheață, asurzită
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
copile mari și grăsuțe, îmbrăcată superb, apoi, într-un colț al bucătăriei, avea să primească, înmânat de o cameristă, un pachet, resturile de la prânz, iar pe stradă va aștepta o ocazie potrivită ca să fie singură cu farmacista și să-i murmure: „Medicamentul doamnei Lemonnier, vă rog...” Bruma de aer cald furată din farmacie avea să fie alungată repede de sub paltonul ei de suflul înghețat de pe maidane. Când Albertine a apărut pe trepte, birjarul a ridicat din sprâncene și s-a sculat
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
Acum avea să împlinească în curând douăzeci. - Auzi? a șoptit Albertine, cu chipul luminat, și s-a întors spre sobă. Șoarecii, mai știi? Sunt tot aici... Mai târziu, ghemuită în fața focului care se întețea după ușița de fontă, Albertine a murmurat ca pentru sine, fără să se uite la Charlotte, care se lungise pe laviță și părea adormită: - Așa-i făcută țara asta. Intri în ea ușor, dar de aici nu mai ieși niciodată... Apa caldă părea ceva nou, necunoscut. Charlotte
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
țeapăn, sprijinit de soclul de beton al unui viaduct. Erau ațintite spre cer, iar traversele lor semănau cu o scară năstrușnică ducându-se drept în nori. „Acolo este un tren de marfă care urmează să plece”, a auzit ea brusc murmurând vocea calmă și parcă plictisită a fiului ei. În depărtare, a văzut un convoi de vagoane mari, cafenii, în jurul cărora se agitau niște figurine omenești. Charlotte a înșfăcat mânerul cufărului, copiii au apucat sacii. Când au ajuns în fața ultimului vagon
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
un vânat foarte prețuit de gastronomi. O mâncare aleasă, savuroasă, rară, dar nimic mai mult. Degeaba repetam ca altădată: „Potârnichi și ortolani”, vraja care îmi umplea plămânii cu vântul sărat de la Cherbourg se risipise. Și, cu o disperare ezitantă, am murmurat încet de tot, numai pentru mine, deschizând larg ochii în întuneric: - Așadar, deja mi-am trăit o parte din viață! De atunci încolo, vorbeam fără să ne spunem nimic. Am văzut instalându-se între noi paravanul cuvintelor alunecoase, al reflexelor
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
a făcut auzită chemarea șuierătoare. Am văzut apărând micul convoi care parcă alerga printre tufe de flori. S-a apropiat, ne-a întretăiat cărarea și s-a topit în vălul de căldură. Charlotte l-a însoțit cu privirea, apoi a murmurat încetișor, reluându-și mersul: - Mi s-a întâmplat, în copilărie, să iau un tren care era oarecum înrudit cu Cucușka asta. Transporta călători și, cu vagoanele lui mici, șerpuia îndelung de-a curmezișul Provenței. Mergeam să petrecem câteva zile la
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
revenit, m-am simțit alt om. Mai calm, mai rezistent totodată. Ca un bolnav care, după o operație, se obișnuiește din nou să meargă, înaintam încet de la un cuvânt la celălalt. Aveam nevoie să pun din nou totul în ordine. Murmuram în întuneric fraze scurte, care constatau noua mea stare: - Așadar, există în mine cel care poate contempla aceste violuri. Îmi este imposibil să-i ordon să tacă, dar rămâne totuși acolo. Deci, în principiu, totul e permis. Beria m-a
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
realitatea sfâșiată. Iluzia mea franceză îmi încețoșa vederea, asemenea beției, dublând lumea cu un miraj înșelător de viu... Strigătul meu se maturiza. Imaginile care aveau să se așeze în cuvinte se învârteau în ochii mei din ce în ce mai repede: Beria, care îi murmura șoferului: „Accelerează! Ajunge-o din urmă pe asta! Am să văd...” și un bărbat în haină de Moș Crăciun, bunicul meu Fiodor, arestat în noaptea de Anul Nou, și satul calcinat al tatălui meu, și brațele subțiri ale tinerei mele
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
înțeleg. S-au găsit oameni care să râdă privindu-i cum se bat! A făcut o mișcare ca să se scoale. M-am repezit spre ea, întinzându-i mâna. Mi-a zâmbit, prinzându-mă de braț. Și, în timp ce eram aplecat, a murmurat câteva cuvinte scurte, al căror ton ferm și grav m-a surprins. Probabil că, mental, le-am tradus în rusește și le-am reținut așa. Asta a dat o frază lungă, pe când franceza Charlottei a rezumat totul într-o singură
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
noiembrie 1952 - 10 mai 1969. Șaisprezece ani, orice alt cuvânt ar fi fost de prisos. M-am așezat pe dale, închizând ochii. Simțeam în mine densitatea vibrantă a tuturor acelor vieți. Și, fără să încerc să-mi formulez gândul, am murmurat: - Ghicesc climatul zilelor și morții lor. Și misterul acelei nașteri la Biarritz, în 26 august 1861. Inimaginabila individualitate a acelei nașteri, tocmai la Biarritz, în ziua aceea, cu mai mult de un secol în urmă. Și simt fragilitatea chipului dispărut
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
năclăită de noroi, șalul ei gros - plin de ceață rece. Va împinge ușa unei cafenele, la colțul unei piețe înguste, adormite, se va așeza la fereastră, lângă calorifer. Și, privind prin geam fațada liniștită a vechilor clădiri alasciene, femeia va murmura încet de tot: „E Franța... M-am întors în Franța. După... după o viață întreagă.” 2 Ieșind din librărie, am traversat orașul și am pornit pe podul încremenit deasupra întinderii însorite a Garonnei. Îmi spuneam că, în filmele de altădată
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
pornit pe sub copacii din păduricea înțesată cu material de război, numită de localnici „Stalinka”. O urmasem cu un pas nehotărât: potrivit zvonurilor, în hățișurile din Stalinka puteai să dai peste o mină... Charlotte se oprise în mijlocul unei poieni largi și murmurase: „Privește!” Văzusem trei sau patru plante identice care ne ajungeau până la genunchi. Frunze mari, dințate, vrejuri care se agățau de niște bețe subțiri, înfipte în pământ. Arțari minusculi? Arbuști tineri de coacăz negru? Nu înțelegeam bucuria misterioasă a Charlottei. - Este
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
sala-a răsunat; Dar un sol Îndată vorba a luat: Tu, ce Într-această nație creștină, Strălucești ca ziua Într-a ta lumină, Tu, o doamne, cărui patru țări se-nchin, Allah să te ție, dar ești un hain! În murmură surdă vorbele-i se-neacă; Cavalerii trage spadele din teacă. Mircea se-ndreptează iute către ei: Respectați solia, căpitanii mei! Apoi către solii Porții el vorbește: Voi prin cari șahul astăzi mă cinstește! Mircea se Înclină de ani obosit, Însă al
Istoria românilor prin legende şi povestiri istorice by Maria Buciumaş, Neculai Buciumaş () [Corola-publishinghouse/Science/1126_a_1952]
-
s-o ia... ca pe-o cetate. Rănit de fulgere el se-ncovoaie Și vijelia-l reîmpinge-n patu-i, Apoi adoarme-adînc, copilărosul Titan... un cer în fundu-i se îndoaie, Tot ce-a dorit visează c-are: Tărie, stele... luna drept coroană. Dormind murmură, murmurând tresare... Și când, trezit, el vede iar că cerul La locu-i stă, cumcă nimic nu are Din sînta-i înălțime... el turbează Din nou... Astfel sînteți și voi, o daci! Știți voi ce vreți: să coborâți vreți cerul Spre a
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
o ia... ca pe-o cetate. Rănit de fulgere el se-ncovoaie Și vijelia-l reîmpinge-n patu-i, Apoi adoarme-adînc, copilărosul Titan... un cer în fundu-i se îndoaie, Tot ce-a dorit visează c-are: Tărie, stele... luna drept coroană. Dormind murmură, murmurând tresare... Și când, trezit, el vede iar că cerul La locu-i stă, cumcă nimic nu are Din sînta-i înălțime... el turbează Din nou... Astfel sînteți și voi, o daci! Știți voi ce vreți: să coborâți vreți cerul Spre a-l
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]