2,274 matches
-
e drept și ce nu. 33. Pînă la vîrsta de 50 de ani nu mi-am notat niciodată visele. am trăit, m-am agitat, am scris, am iubit... rareori m-am lăsat perturbat de vise, de coșmaruri și de lumea neștiută din interiorul meu. Din cînd în cînd mi se întîmpla să fiu intrigat de cîte un vis, fie pentru că mă trezeam brusc din cauza intensității sale, fie pentru că mă urmărea după trezire, în timpul zilei. în general uit imediat ceea ce visez. Și
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
făcut rost de brevet, câștigă grozav, fiind în centru. (Stănică vîrî mâna adânc în chesea și-și umplu buzunarul cu tutun.) Uite, oameni ca ăștia lasă succesiuni încurcate, ți-o spun eu, ca avocat, nu fac testament, sau fac unul neștiut de nimeni, în favoarea câte unui șiret. Otilia ce treabă are? Noi, familia, dacă am fi mai energici, am putea lua măsuri, știi, sunt destule, debilitate mintală etcetera, etcetera, dar moșul e pezevenghi, G. Călinescu îl învață Otilia și-l ajută
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
pe moarte, spionînd-o îngrijorat dacă avea să-l țină minte multă vreme, dîndu-i dispozițiuni testamentare. Simion pusese ochii pe Felix și îi dezvolta lui cu mai multă încredere temele lui patetice: - Mă duc, îi zicea el, am o boală gravă, neștiută dedoctori. Uite, așa e viața! Am luptat pentru ideal, pentru artă, și acum trebuie să las totul. Să nu mă uiți, domnule Felix, să nu mă uiți. Și dîndu-se jos din pat, Simion scotea din perete câteva tablouri și le
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
sunete mute ce se dovedesc, de la primele silabe, formula salvatoare ce oprește expulzarea noastră în stratosferă. Terchea-berchea rostește prima parte a formulei, cu o voce răspicată, concentrată și stăpînită: "Fac parte din cei douăzeci-treizeci de inși care conduc lumea Timizi neștiuți disperați De la posturile lor de comandă cu birourile răsturnate De pe fundul genții Diavolului printre role de scoci nori și chitanțe Ținând în echilibru fragil limba lumii Rugîndu-se neîncetat Ca Dumnezeu să îi treacă între numărul acelora Pentru care Dumnezeu iartă
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Editurii "Nemira", Fundației Soros pentru o Societate Deschisă - Filiala Cluj (în chip special, pentru acordarea, în anul 1995, a unei burse în cadrul programului de "Creație și traducere literară"). Fac parte din cei 20-30 de inși care conduc lumea Timizi neștiuți disperați De la posturile lor de comandă cu birourile răsturnate De pe fundul genții Diavolului Amestecați printre rolele lui de scoci, nori, schelălăiturile lui atmosferice și chitanțe Ținând în echilibru fragil limba lumii Rugîndu-se neîncetat Ca Dumnezeu să îi treacă între numărul
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Acum refăcea în minte legăturile de mult uitate! În schimb la doamna Luscalov, fizica o lega intrinsec de matematică, admira cât de bine se potriveau între ele formulele și parcă profesoara nu îl lăsa să ajungă acasă cu lecția nouă neștiută. Era de asemeni printre materiile considerate de el ușoare. Sau bunul, calmul și înțeleptul profesor Lazarovici, care fără să le pretindă prea mult elevilor, îi învăța precepte, proverbe, cugetări latine simple, dar atât de adevărate și vrednic de urmat. Stani
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
grăunte de nisip hoinar. Avea mintea devastată de războaiele imaginare din copilărie cu ruși, nemți, turci și spioni. Norocul lui că nu-au fost valabile toate presimțirile, însă a fost sumbru vreo săptămână, suficient să-și deplângă soarta în poeme neștiute de nimeni. În concepția directorului Lungu, elevilor de la Mircea le-a fost interzisă iubirea. Victor era în ‘’tandrețuri’’ cu Jeni, de la ei din școală. Într-o zi plecând spre casă cei doi se țineau de braț, însă ghinionul lor, s-
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
geme fericită, un geamăt firesc, obișnuit din rărunchi, pornit din adâncuri, de nicăieri și- încet, încet își dă seama cât o dorește< o pasiune ieșită de undeva din străfundurile timpului, trupului< memoriei. Când îi prinde din nou mâinile, le cercetă neștiut. Îi căuta febril inelul nu-l mai găsi deci era un subiect închis pe care ea nu vroia să-l mai deschidă sau să-și amintească cu niciun preț. Se îndreptară amândoi grăbiți cu pasul sigur, neșovăitor spre rondul din
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
lacrimile șiroind pe pernă. Dimineața la șapte se trezește. Începe să se agite prin curte. Mama îl simte și apare imediat. - Pe Ilona soră-ta, nici n-ai văzut-o, este acum la serviciu! îi spune mama cu un regret neștiut, arătându-i clar că îl iubesc toți ai casei. - Lasă, o văd după-amiază! - Ti-am pus niște bani să te tunzi; știi că lui taică-tău nu-i place să te vadă cu plete. Unde ai fost astă noapte până la
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
viață a mai auzit aceste cuvinte, totul se repetă necontenit în tumultul mării. Îl sărută până îi dispare tremurul și o dorește din nou. Se liniștesc se calmează și îl învăluie desfăcută pentru a-l apăsa și din adâncuri izbucni neștiutul care se Un liceu la malul mării 181 cutremură într-un nestăpânit întreg comun. Trupurile contorsionate s- au unificat, șoaptele lor se risipesc în imensitatea timpului, îi zgârie necontrolat. Îl simt peste tot în ei, lasă urme insesizabile însă dure
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
de zid și deschisese circiumă la rampă, un frizer, un croitor cu atelier și ucenic; semăna a așezare, nu-i mai era frică iarna când cădeau viscolele. Spre malurile de lut ale gropii, nu se îndesa nimeni. Anii treceau pe neștiute. Încet, încet, maidanul se umpluse într-o parte. Nu mai cunoșteai. Se ridicau case de lut, se croiau ulițe noi și soseau alți vecini. Se numea că nu mai e singur. Începuse să-i cunoască pe fiecare după nume, bea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
de înduplecat, nu s-a înduplecat. A fost mai greu până la logodnă, că pe urmă inima fetei s-a mai muiat. O furaseră pregătirile nunții, sărbătoarea din casă, încercatul rochiilor, număratul lucrurilor de zestre. Toată frica ei se risipea pe neștiute și, când au întins masa, vrând-nevrând și-a pus balțul și-a mers la biserică. Stere sosise la casa dogarului în haine noi. Până atunci îl zorise Aglaia să. termine mai repede cu bărbieritul, dar chip de scapă de țiganii
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Cum să nu? - Atunci? Celălalt tăcu. - Mergem? întrebă în cele din urmă. - Mergem. Se ridicară. Tot câmpul Cuțaridei era întunecat și deșert. Numai spre Grivița ardeau felinarele. Grăbiră pasul. Până la casa Didinei, mai era drum de făcut. Stelele călătoreau pe neștiute. După vreun ceas, Caru-lmare era tocmai în fața lor, spre bariera Mandravelei. Oiștea lui luminoasă căzuse peste casele scunde. Își ascultau pașii în praful drumului și nu mai spuneau nimic. Se auzea cum seceră vântul tulpinile buruienilor. Măciuliile lor uscate, scuturate
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
la ușile nașilor cu plocoanele. Muierile țineau prosoapele lucrate în arnici, portocalele și lămâile învelite în foițe, iar bărbații, ploștile și gâștele gătite. Ce de petreceri! Prin februarie se ardeau gunoaiele și se reparau gardurile. Cerul se subția. Primăvara venea neștiută. Sub garduri încolțeau mărăcinii. Râpile galbene se umpleau de câini. Erau o ceată: al lui Gogu, al lui Chirică, ai mecanicului, ai lui Stere și d-ăi fără căpătu, ai gunoierilor. Javrele, cât vițeii, nu te-apropiai. În frunte, că
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ocroti taina lor, ținută atât de bine. Dar pe la patru, când una din femei trăsese puțin colțul unei perdele, ca să privească în stradă, spuse cu spaimă: - Uitați-vă ce-i afară! Rudele se înghesuiră și văzură mulțimea tăcută, strânsă pe neștiute în fața porților de lemn, totdeauna legate cu un lanț gros. Jos, în curte, se mișcau neliniștiți câinii lupi ai stăpânului, înfometați și gata să sfâșie pe cineva. Urmele ghearelor lor, rămase în zăpadă, acoperiseră curtea. Animalele adulmecau o primejdie de
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
rară, ostenită. La geamurile prăvăliilor se aprindeau primele lămpi, niște lumini triste, galbene, abia pâlpâind dincolo de sticla înghețată. Atunci mulțimea înțelese că, fără vestea adusă de femeia aceea în mahala, rudele lui Bică-Jumate -lar fi înmormîntat pe cămătar noaptea, pe neștiute, și nimeni nu -lar fi dus cu atâta alai la cimitir. Rândurile se îngroșaseră, pentru că de pe Grivița mai veneau oameni care-l cunoscuseră pe ticălosul de răposat. Până la cimitir mai era cam un kilometru. Atunci se întîmplă ceva neașteptat. Din cauza
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
care povesteau aventuri de dragoste cu contese și bandiți? Uneori, ca să mai scape de gura lui și de-a mă-si, pleca în groapă, unde avea un loc tainic, sub malul galben al rampei. Era o scobitură rotundă, dincolo de baltă, neștiută de nimeni. Vara așternea pe jos 251 buruieni uscate și asculta cum se rostogoleau de sus bulgării mari de pământ. Îi țiuiau urechile de atâta liniște. Parcă stătea într-o apă. Dimineața bătea soarele și iarba se usca foșnind lingă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Se strâmbau mușteriii. Rămăseseră și zidurile cu o mucezeală. A adus meșteri, a uns cărămida cu catran, să nu se întindă răceala la pereți. Casele lucrătorilor se dărăpănaseră. Căpătaseră o coșcoveală și o spuzeală verzuie de igrasie. Mucegaiul urca pe neștiute. Iarna aceea degeaba au ars zidarii focurile. În odăi rămăsese un frig ascuns și un miros de putregai. Pereții nu mai prindeau varul, care se fărâmița și cădea. Cârciumarul își spoise casa pe afară, să nu se mai cunoască urmele
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
au făcut costumul de ginere. Ce vremuri, ce vremuri, nene Mitică, m-asculți? Împrejur nu se auzea decât contrabasul lui Anghel, horcăind ca un muribund, și clinchetul crengilor înghețate, pe care abia le mișca vântul. Ziua aluneca deasupra câmpiei, pe neștiute, scurgmdu-și orele 342 Încete. Aci se încenușa, aci cerul se albăstrea, și totul înflorea în lumina abia ghicită a soarelui. Dumitru nu mai termina: - Pe urmă ne-am dus la fotograf, cu mașinile... Căldura aceea plăcută îi cuprinsese tot trupul
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
fie bun... Ehei... Să trăiască domn' primar, că fără el nu mai mâncam noi prospătură, acum, în martie... Alături, Mița moțăia în scaun. O dovedea soarele moale, care intra prin ferestre, toată primăvara asta, care se așeza în lucruri pe neștiute. Spre seară, una câte una, lipa-lipa, numa-n papuci, babele plecau spre casă. Chirița mai ținea încă sub fustă o bucată roșie de morcov, abia morfolită în margini. Mergea-mergea iute, s-ajungă mai repede acasă, și privea drumul desfundat, plin
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
reflectă în fruntea sa un soare, iar marea împrumută de la cer coloarea sa, seninul geniului său, și le reflectă în visul său cel adânc și luciu. Când națiunea e-n întunerec, ea doarme-n adâncimile geniului și-a puterilor sale neștiute și tace, iar când Libertatea, civilizațiunea plutesc asupră-i, oamenii superiori se ridică spre a-l reflecta în frunțile lor și a-l arunca apoi în raze lungi adâncimilor poporului, astfel încît în sânul mărei întregi se face o zi
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
greu, suflând greu cu nările și gura pline de spume. Fără s-o fi băgat de samă, eu ieșisem din munți și mă aflam pe șes. Până aicea mersesem ca prin somn. Câte făcusem până acuma, toate le făcusem pe neștiute, dominat de-o dorință pe care eu singur nu mi-o puteam defini, de-un impuls întunecos și fără sens. Acum îmi frecai ochii și începui a privi în jurul meu. Dindărătul meu munții, înaintea mea, departe, Mureșul, într-o parte
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
prin mulțimea de oameni ce veneau cu sacii la mîcinat, aducând totodată fiecare din ei câte - o comoară de istorii, de povești, de noutăți, astfel încît podul moarei era mai mult o piață de târg decât streșina unei case. Adeseori, neștiut de nimeni, ședeam și eu pe-un sac de făină, cu luleaua aprinsă și cu pălăria lăsată pe ochi, în chicotele fetelor, în poveștile bătrânilor, în înjurăturile bărbaților, în scârțâitura amorțită, însă dulce a unei vioare vechi, pe care un
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
lucru. Niță culegea de prin iarbă niște lăptuci, pe care le scurgea în gloanțe mari de mămăligă, pe care apoi le băga în traistă. Înserase de mult, feciorii dormise - numai eu mă primblam tăcut, capul coprins ca de-o turbare neștiută, inima plină, de-un pustiu cumplit, nemaisimțit. Mai aveam ceva pe pămînt? El îmi mai rămăsese, și el se dusese asemenea. De-aș [fi] avut frate și de mi-ar fi murit, cine știe de mă durea mai mult. Nori
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
un raport oficial în sensul în care mi-ai indicat. Zi: "Un lucru mic și indiferent, s-au fabricat poate maximul de 2000 de ruble, au fost descoperiți la-nceputul activității lor". Caută de descopere numele capilor și strînge-i pe neștiute pe cei ce știu, dacă vor fi nume însemnate. Trimite-mi numirile mie. Dacă vei căpăta o decorațiune, să știi că numirile sunt adevărate și să te faci că nu știi nimic. Amicul meu! lumea-i o pânză de painjăn
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]