7,611 matches
-
uzină. Fixându-ne cu o ură teribilă și cântând permanent o singură notă prelungă și joasă, un mi infinit și atât de jos, încât l-am identificat ca situându-se în a doua octavă de sub do-ul central, acești preoți nebuni, adepți ai unei literaturi muribunde, se îndreptau către mine și bunul Maro cu hotărârea evidentă de a ne face cât mai mult rău. Cu toate acestea, nu găseam nimic altceva mai îngrozitor decât monosilaba aceea tainică, acel mmmm... interminabil și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
puțin de câteva clipe îmbătrânise cu zece ani. Gloanțele s-au înfipt fără milă în fața și corpul celui care mă mușcase într-un mod atât de sălbatic și de laș. Panica se și instală, stăpână, peste onorabila adunare a preoților nebuni și a preoteselor literate, astfel că pentru scurtă vreme în blocul acela compact de nefericiți se creă o breșă, ceea ce ne permise, mie și lui Maro, să ne apropiem cu pași repezi de ușă. Ieșirăm pentru totdeauna, bubuind ușa în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
mai mult cu un popor asemeni celui în care am avut nefericirea de a mă fi născut. A cărui culme a spiritului este să dea din când în când naștere unor demenți care să deranjeze cerul cu astfel de lamentări nebune, cum sunt și eu. Pentru Dumnezeu, ce este ochiul acesta atoatevăzător, înăuntrul căruia evoluăm și unde nimeni și nimic nu poate face vreun gest fără a fi aflat? Unde se află închisă toată durerea fără seamăn a lumii? Spuneți-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
trebuie fie să pier în acest moment, în încăperea aceasta sinistră, fie să schimb lumea după înfățișarea mea, ceea ce nu vreau. Nu poate fi atât de crud destinul meu, pur și simplu nu cred că poate. Cum să fii mai nebun decât însăși nebunia? Ori poate este mai degrabă minciuna aceea a simțirii pe care oamenii au numit-o geniu, care îmi răscolește sufletul mai abitir decât moartea... Teribil talent, și teribilă frumusețe a firii, și colosală forță cuprinsă în gesturi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
cei vinovați, împresurându-ne ca șerpii și aținându-ne calea. Cred că ar trebui să ia naiba, dacă se mai poate acum, scheleții ăștia aburinzi care plutesc nicicum și carcasele astea zburătoare care-au fost poate cândva gazde sufletelor noastre nebune și sfinte! Nu poate fi spirit și nici geniu și nici măcar liniște într-o lume precum aceea din care am plecat, în care gândurile învelite în mantaua dezgustătoare a mațelorsilesc bieții oameni să uite carnea care suntpentru a putea trăi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
uite carnea care suntpentru a putea trăi... Cum naibii poate fi totul atât de înfricoșător? Și cum de poate arăta totul atât de cumplit aici și dincolo nu, pentru numele lui Dumnezeu? Nici în ruptul capului nu pricep ce cosmogonie nebună și fantomatică a putut inventa toate formele acestea infernale și cum de a putut avea atât de puțin umor încât să se manifeste astfel, pulsând printre bietele proiecții astrale cu forța și imaginația a mii și mii de evenimente și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
mie mi-a fost fatală? Mii de alte suflete asemeni celui al meu se răsucesc cu aceeași disperare, acuzând aceleași neînțelegeri, dar acest lucru nu mai poate încălzi cu nimic un biet nenorocit pe cale să fie damnat la frigul veșnic. Nebună karma trebuie să fi fost aceea care nu mi-a permis să scriu aceste rânduri decât murind. Bine măcar că le-am scris eu și nu altcineva, măcar pentru atât aș putea să-i mulțumesc... Vederea unui trup mort e prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
aici, se strânge în și pe corpul meu, supunându-mi ființa unor chinuri îngrozitoare, sfârtecându-mă pur și simplu, cât de ciudat!! Cum, dintre toate morțile posibile, să ajung să pier din pricina unei clădiri, ba chiar numai a unei încăperi nebune, care prin suflul demonic al celor care o locuiesc și vizitează a căpătat ea însăși viață, identificându-mă astfel rapid drept dușman al ei și vrând acum să mă nimicească? Iată că... într-adevăr, ceva se întâmplă... iar eu nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
și poate ar trebui ca pana să-mi fie încinsă cu brâuri de foc și hârtia să ucidă nebunește pentru a putea cumva exprima oroarea a ce văd. - Lucifer, nebunule, oprește-te!! m-am auzit strigând deodată, la rândul meu nebun, răscolind întreaga tăcere a nopții de la fereastra camerei unde viața mă făcuse ostatic. Gestul tău nesăbuit va avea consecințe îngrozitoare!! Fapta ta incalculabilă va arunca un blestem groaznic asupra umanității, de care nu vom putea scăpa niciodată!! Nu te gândești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
mi-e greu să mă urnesc, ba face mișcări smucite, și atunci mi-e greu să mă opresc: pe stradă, cu Mik, a fost greu să fac doar primii pași, apoi totul a început să se miște convulsiv; picioarele pășeau nebune, parcă sub șoc electric, iar iritarea mea surdă creștea demențial când se întâmpla să-mi apară în față vreun trecător; mi-era frică s-o iau la stânga sau la dreapta ca să nu-l răstorn pe trecător sau să nu cad
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
întrebarea cum de se lăsase amăgit până atunci? Alungă repede gândul acela, nu avea rost să piardă vremea cu asemenea lucruri, acum trebuia să se concentreze la altceva. Mai avea o problemă mare cât roata carului. În toată alergarea lui nebună prin pădure, se dezorientase. Nu mai știa unde este tabăra țiganilor zlătari. Bănuia vag direcția în care ar fi trebuit să meargă, dar nu era de loc sigur. Nici nu era de mirare că se rătăcise, întunericul și negura jucaseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
bâta pe care o găsise mai devreme, hotărât să o folosească fără nici o ezitare în cazul în care dădea peste cineva în pădure. Era cumplit de speriat și în ciuda tuturor eforturilor sale de a se liniști, inima i se zbătea nebună în coșul pieptului. Nu mai era dispus să riște nimic, drept pentru care decisese să atace el primul, indiferent de consecințe, pe oricine ar fi încercat să-l împiedice să ajungă la tabără. I se părea că merge de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
semn Ilenei să-l ia pe copil din brațele lui Pop, după care îl trase pe acesta deoparte. Spune-mi și mie, cum l-ați înmormântat pe Calistrat? întrebă Cristi imediat ce rămăsese singur cu socrul său. Tot la moșneagul acela nebun îți stă gândul? A fost totuși prietenul meu! Ciudați prieteni mai ai! Cum să-l înmormântăm? Am făcut tot ce trebuie pentru a ne achita de datoria creștinească. Înțelege că bătrânul nu mai avea pe nimeni. În afară de casa aceea veche
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
acest lucru. Ce-i cu tine? întrebă Pop. Nu te așteptai? Sincer să fiu, nici eu. Cunoscându-l pe Calistrat și eu am fost surprins, dar moșul era ciudat rău, ca să nu zic că unii îl considerau de-a dreptul nebun. Cristian clătină din cap tăcut. Bătrânul nu era nebun deloc, dimpotrivă, mulți dintre cei considerați sănătoși la minte erau mai plecați de acasă decât el. Pur și simplu așa era el, mai nonconformist și mai direct. Și apoi, primăria noastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
te așteptai? Sincer să fiu, nici eu. Cunoscându-l pe Calistrat și eu am fost surprins, dar moșul era ciudat rău, ca să nu zic că unii îl considerau de-a dreptul nebun. Cristian clătină din cap tăcut. Bătrânul nu era nebun deloc, dimpotrivă, mulți dintre cei considerați sănătoși la minte erau mai plecați de acasă decât el. Pur și simplu așa era el, mai nonconformist și mai direct. Și apoi, primăria noastră e săracă. N-am putut face mare lucru, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
inspiră încet, cu teamă, apoi nu se mai putu abține și trase adânc aer în piept, așteptându-se să simtă senzația de arsură atunci când bioxidul de sulf, ori, ce mama dra cului, era gazul acela, îi pătrundea în plămâni. Alunecarea nebună încetase. Rămăsese întins pe spate, cu mâinile adunate peste față și ochii închiși. Vântul se domolise aproa pe de tot. Simțea căldura soarelui încălzindu-i dosul palmelor. Era atâta liniște, încât bâzâitul slab pe care îl percepea lângă urechea dreaptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
negând faptul că ar avea cunoștință despre așa ceva. Din când în când, arunca priviri speriate pe fereastră, ca și cum se aștepta să apară cineva ori poate ceva în curte. Ușa de jos este închisă? întrebă el pentru a treia oară. E nebun! răbufni Pop nervos. Ar fi bine să o țineți închisă, insistă Vlad, credeți-mă că știu ce vorbesc. Mihailovici era speriat de-a binelea. Nu de cei doi polițiști care îl interogau, pe el îl înfricoșa duhul lui Godunov. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Începea să picteze În acuarelă, iar celelalte două tricotau. Nilus se tolănea pe pămînt lîngă ele și privea fix spre cer, fără a scoate o vorbă.“ Aceeași M.D. Kașkina va mai ridica un pic vălul draperiei de deasupra acelei lumi nebune În care Conspirația găsise un teren fertil pentru tot ce Însemna superstiție, practică ocultă, delir mistic, inclusiv fanatism religios și desfrîu. „La mănăstire Nilus se va Împrieteni cu un călugăr, un individ cu o moralitate dubioasă, cu oarecare talent la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
1965-1967) era un spital sătescă care deservea populația de pe o rază de 50-80 km, construit pe timpul lui Ferdinand și Carol al II-lea. După al doilea război mondial, în noile condiții politice, la spitalul din Parincea funcționa un doctor cam nebun, așa îl percepea lumea, numit Dărângă. Numele acestui „doctor” zurliu l-aș fi uitat dacă n-ar fi fost legat de două întâmplări, dintre care una cu tâlc. Un oarecare din Lunca și-a dusă soția (femeia!) la doctorul Dărângă
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
domina teama în orice împrejurare și, în afară de asta, de felul meu, nu sunt un fricos, nici când eram mic nu eram, replică agentul, Dacă-i așa, de ce nu încercăm, propuse femeia, conectați-vă la aparat și eu pun întrebările, Sunteți nebună, sunt un agent al autorității, suspectul sunteți dumneavoastră, nu eu, Tot e adevărat că vă e frică, V-am spus că nu, Atunci conectați-vă la aparat și arătați-mi că sunteți bărbat și adevărul dumneavoastră. Agentul se uită la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
moment, Gândurile mele nu au de ce să coincidă cu ceea ce gândește un primar, Coincid de această dată, Aveți grijă, mergeți prea departe, Nu merg, am ajuns deja, Ce vreți să spuneți, Că vorbesc cu persoana direct responsabilă de atentat, Sunteți nebun, Aș prefera să fiu, Îndrăzniți să aruncați bănuieli asupra unui membru al guvernului, asta e nemaipomenit, Domnule ministru, începând din acest moment încetez să mai fiu primar al acestui oraș asediat, Vorbim mâine, în orice caz luați notă că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
nu mă alătur vreunuia dintre grupulețele care păreau absorbite de propriile lor treburi. Dra Waterford era o gazdă bună și văzându-mi stânjeneala se apropie de mine: — Vreau să vorbești cu doamna Strickland, îmi spuse ea. E pur și simplu nebună după cartea dumitale. — Cu ce se ocupă? Eram conștient de ignoranța mea și dacă dna Strickland era cumva o scriitoare binecunoscută mi se părea normal să știu acest lucru înainte de a vorbi cu ea. Rose Waterford își lăsă ochii în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
fapt n-am mai vorbit cu nimeni de trei zile. Știi, franceza mea nu e chiar strălucită. În timp ce coboram scările înaintea lui, mă întrebam ce s-o fi întâmplat cu femeiușca de la ceainărie. Se certaseră deja sau îi trecuse amorul nebun? Lucrul nu părea probabil dacă, așa cum mi se spusese, vreme de un an făcuse pregătirile pentru acest gest nebunesc. Am mers spre Avenue de Clichy și ne-am așezat la o masă de pe terasa unei cafenele mari. XII La ora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
am pus întrebarea asta, dar a fost un lucru foarte inteligent. — Pe cuvântul meu de onoare. — Atunci, pentru numele lui Dumnezeu, de ce ai părăsit-o? — Vreau să pictez. L-am privit îndelung. Nu înțelegeam. Mi s-a părut că e nebun. Vă rog să nu uitați că eram foarte tânăr și că pe el îl consideram un om între două vârste. Am uitat totul în afară de propria mea uimire. — Bine, dar ai patruzeci de ani. Tocmai asta mă face să cred că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
definitiv să nu se mai întoarcă. Am făcut o pauză și apoi am adăugat: Vrea să picteze. — Ce vrei să spui? strigă dna Strickland uimită la culme. — N-ați știut că e pasionat de un asemenea lucru? — Cred că e nebun de legat! exclamă colonelul. Dna Strickland se încruntă puțin. Își scormonea amintirile. Îmi aduc aminte că înainte de a ne căsători se juca așa, copilărește, cu o cutie cu vopsele. Dar cred că în viața dumitale n-ai văzut niște lucruri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]