2,311 matches
-
clipită, pentru că auzisem doar fermoarul, care eliberase spatele meu și rochia, fără niciun efort, se desfăcea ca două petale de tulipă, lăsându-mi umerii goi și pe mine nedumerită cum de s-a întâmplat atât de repede! - Ha, ha! Păreai nedumerită ori fericită că a intrat bărbatul din el în acțiune? - Asta-i bună! Fericită, desigur, dar... Stai să vezi ce a urmat! Văzându-mi umerii goi și rochia cum trece la podea ca o adiere, am încercat să spun ceva
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
Cum este? Noutăți? - Nu, domnule doctor! Este bine. Și vizita a decurs foarte bine, cum v-am spus la telefon...Mda... Odihnește-te puțin. Vreau să-l privesc și să-i vorbesc... - Cum doriți, domnule doctor! răspunse asistenta, privindu-l nedumerită. „Ce-o fi cu el? Să stea așa și să-l privească... De fapt, a mai făcut așa și cu alții... L-am mai văzut. Cine știe cum face el de intră în legătură cu bolnavii! Uf! Nu vede cât de bolnavă sunt cu
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
în lacrimi și l-a strâns pătimaș, tremurând din tot trupul. Marian Malciu În parcare, lângă mașina lui Eugen, care reușise să obțină aprobarea de a-l însoți pe Iustin la București, era o salvare. Eugen și Iuliana o priveau nedumeriți și și-au strâns mâinile ușor speriați. Mare le-a fost surpriza să vadă coborând, cu mare bucurie întipărită pe chipuri, pe doctorul Emilian Grigore și pe asistenta-șefă Ofelia Bălan. - Ce credeați, dragii mei, că o să vă lăsăm de
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
domn distins, de vreo cincizeci de ani, cu alură de sherlock Holmes, care se apleca mai mult decît ceilalți pentru a-și lipi aproape urechea de unele cărți. — nu vă supărați, ce încercați să auziți ? Domnul sherlock Holmes mă privi nedumerit și-mi răspunse cu un accent german. — Foarte interesant. — Și ce anume este atît de sehr interessant ? — Kleine Konferenz. stăteau, oare, cărțile de vorbă între ele ? Iar unii oameni aveau aptitudinea de a le auzi vorbind, de a auzi ce-
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
în lege! - Intră la Universitate, Aglae, lămuri bătrânul, cu acelașisupărător glas stins, însoțit de râsul fără rost. -Da?! se miră sumbru doamna și-și continuă jocul cu Pascalopol. - E tanti Aglae, sora lui papa, explică Otilia lui Felix,văzîndu-l cam nedumerit. - De unde să mă cunoască? întrebă Aglae. Când a muritmă-sa, era numai atât. De atunci nu l-am mai văzut. Tu ți-l amintești, Aurico? Rușinat de bruschețea expresiunii "mă-sa" și de familiaritatea cu care oameni aproape străini vorbeau de
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
fără dungă, era moș Costache. Doamnele țineau câte o mână pe umerii a doi copii așezați în picioare între un bărbat și o femeie. Erau un băiat și o fetiță, fiecare sprijinit pe câte un cerc mare. Felix îi privi nedumerit, neghicind bine identitatea lor. - Ia să te văd dacă ești perspicace! zise Otilia. Care sunteu, și care ești tu? Felix fu surprins să nu se recunoască în băiat, al cărui păr, de altfel, era dat peste urechi cu ajutorul unei panglici
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
ilustrate englezești și altele cu trandafiri și fructe, semnate Klein. Voia să le trateze pe toate în ulei. Toate acestea G. Călinescu erau spuse cu o pasiune ordonată, calmă. Felix îl întrebă de ce nu picta după natură, dar Titi rămase nedumerit de această propunere, al cărei sens nu păru să-l înțeleagă, explicând că nu-i place să zugrăvească decât după modele. Felix îi vorbi de talentul lui și de interesul de a-i da o îndrumare originală. Titi strânse din
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
de provincie, siliți să facă orice pentru a trăi și lipsiți de orice scrupule. Fața îi era rumenă, înfloritoare, iar ochii, spălăciți. Întâmplător, se afla și Pascalopol, fiind spre seară, alături, se-nțelege, de Otilia și de Felix. Acesta rămase nedumerit când Stănică recomandă pe individul roșu: - V-am adus un doctor fain, eminent, prieten intim al meu, domnul doctor Vasiliad, cam grecotei el, nu-i vorbă, dar bun doctor, pe mulți a sculat din pat. Stănică vorbea familiar, cu pretenții
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
rânduri. Deodată se făcu serioasă, apoi liniile feței se lăsară obosite. - Nici nu mi-aș fi închipuit altfel, papa. Costache șopti umilit: - Ticăloși mari! Auzi, tu, fetița mea. - Și cine crezi tu că ți-a trimis scrisoarea asta? Costache privi nedumerit, fără răspuns. - Papa, mă prind că asta e opera lui Stănică. Ăsta e scrisullui, mai mult, stilul lui. Toate astea vin de la tanti Aglae. - Nu se poate! protestă Costache. - Ba da, ba da; însă nu trebuie să-ți faci sânge
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
bătrânul aduse într-o zi doi oameni să sape o groapă largă ca un bazin, în grădina din fața chioșcului, stricând astfel gazonul. Bătrânul nu dădu nici o explicație, apărîndu-se cu satisfacția omului care își îngăduie să scandalizeze pentru puțin aproapele nedumerit, știind că mai pe urmă îl va încînta cu buna lui intenție. În orice caz, scopul imediat al gropii se destăinui curând, fiindcă moș Costache aduse câteva căruțe de var și le răsturnă acolo. Zicea că le-a cumpărat chilipir
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
de doi lei) și făcu gestul de a o înapoia lui Pascalopol de la care își închipuia că picase. Moș Costache făcu însă niște ochi speriați și întinse mâinile. - E-e-e a mea, a căzut de la mine. Dă-o-ncoace! Aurica stătu nedumerită, și toți urmăriră scena, curioși. În sfârșit, Pascalopol zise liniștit: - Nu e a mea, n-am avut în buzunar nici o monedă. Eu lețin în portmoneu. Probabil că a căzut de la Costache. Râzând din toți mușchii feței, bătrânul întinse mâna și
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
el? Să-l îngroape Otilia, tot spunea că e papa al ei. - Să fim calmi, mamă-soacră, recomandă Stănică. Eobligată moralmente și e chiar interesată să facă onorurile înmormîntării ruda cea mai apropiată care moștenește, în speță, dumneata. - De ce eu? zise nedumerită Aglae. - Fiindcă dumneata iei tot, casa de alături, casa din Știrbey-vodă, pe care n-a vîndut-o și tot ce n-a mai vândut. Asta puțin lucru este? Bani, dacă au fost, i-o fi împărțit el din viață, nu poți
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
stând în mijlocul canapelei, toate nimicurile din odaie și făcea mormane, pe categorii. Intră odată la Felix, cu o fotografie a ei, făcută la Paris: - Asta ai văzut-o? - Nu! E foarte reușită. - Ți-o dau ție! Felix stătu o clipă nedumerit, înfricoșat să mulțumească. - Pentru ce mi-o dai? stărui el. - Așa... credeam că ții să ai fotografia mea. - O fotografie se dă cuiva de care te desparți, ca amintire! Otilia își lăsă mâinile subțiri peste umerii lui Felix: - Nu, nu
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
aceea erau țapii ispășitori iar fetelor nevinovate le-a scăzut totuși puțin nota la purtare, dar nu le-a coafat! Când l-a văzut tatăl acasă îmbufnat, luminând sufrageria mai ceva ca un bec de 500 de wați a întrebat nedumerit: - Ce s-a întâmplat cu Laur? Mama i-a răspuns: - A chiulit de la anatomie și a urlat directorul la noi. Dacă nu îl tundeam zero, îl lăsa repetent! Tatăl s-a mâniat: - Uite ca să te înveți minte să nu mai
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
vorbele lui Stere o făcuseră să roșească de mulțumire. Antreprenorii socoteau cu voce tare: . - Adaugă cuiele, tabla, dușumeaua, fierul... Roșioară se apropiase și o întrebase: - Pe tine te-a pus în acte? - Nu știu, el umblă singur, îi răspunse puțin nedumerită. Taică-său se întorsese tulburat lângă ceilalți. Spre seară rămăseseră numai între ai lor. Venise și maică-sa. Dogarul a zis de-a dreptul: - Sterică tată, eu am uitat să te întreb: pe Lina ai pus-o în actul casei
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
descălță și, când fl văzu cu pantalonii sumeși, începu să rîdă: - Parcă ești de la pompieri, când e inundație! Trecură balta, călcând încet, cu fereală. Ea înainte, încercînd adâncimea, tot pe margini, unde nu se putea să se scufunde, el chicotind, nedumerit. Câmpul plin de buruiană vineție începea de la marginea apei și se sfârșea sub un mal drept. Au cules câte un braț sănătos și Veta 1-a întrebat, deodată, fără să clipească: - Dacă-ți arăt locul ăla al meu, juri că
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
apă. . <■ - îți place? curmă fata tăcerea. -Da. - Nu-i bine? Procopie se întoarse spre ea, curios: .-. . 263 - Ia spune-mi, nu ți-e teamă că într-o zi ai s-o pățești dacă mai vii singură pe aici? Veta clipi nedumerită: - Adică ce să pățesc? Studentul nu știu ce să-i răspundă. - Vreau să spun... ce-ai face, de pildă, dacă ai da peste hoți? Copila nu se gândise. - Eu știu? Da nu mi-ar face nimic, sânt sigură. - De... Ochii ei se
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Tot la săraci făcuse pagubă. Mistuise casa lui Tănase și încă vreo cinci. Muierile plângeau, privind rămășițele negre. Meșterii înjurau lângă ele, mânioși și îngrijorați. Fata tramvaistului se întoarse acasă, frântă de oboseală. Din capătul străzii venea și Procopie, privind nedumerit împrejur la hărmălaia iscată. Își lăsă iute servieta și ieși iar la poartă, întrebînd-o pe Veta: - Dar ce s-a-ntîmplat, frate? Ea își ștergea fruntea de sudoare. Tot obrazul îi era negru de fum și își simțea cerul gurii uscat. - Parcă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
masă. Sutele albastre i-au luat ochii cârciumarului. A pus o slugă de-a înșeuat o droașcă de-o avea, a suit butoiul cerut pe șleauri și-a desfăcut cepul. Pungașii și curvele s-au cățărat pe unde-au putut, nedumeriți, dar speriați de glasul grozav al Stăpânului care poruncea. - Mînă! a strigat argatului. Să mă treci Grivița pe la Gara de Nord, și de-acolo s-o iei spre Trei Coinaci... Gheorghe murise de frică la spatele căruței. Coardele cântau bete de gâtul
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
noaptea, pe Paraschiv... Ibovnica a început să se jure, speriată: - Să n-am parte de mama dacă-i adevărat! Ce, e nebun? - Nu-i nebun, știe el ce spune. Am plecat, să nu-ți pară rău... Și-a lăsat-o nedumerită, înfricoșată. Când a auzit pungașul răspunsul, iar i s-au aprins ochii de ura lui veche. - O s-o fur, i-a spus tovarășului, s-o învăț minte... Și-a așteptat în groapă nunta lui Bozoncea. Starostele se așezase pe treabă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
cu zgomotul instrumentelor, se apropiaseră din nou. Ședeau pe labele dinapoi și așteptau. Lumina vânătă a începutului de zi îi făcea și mai înfricoșători. Erau cât niște viței, cu capetele mari și coame înspicate de gheață, dârji în așteptarea lor nedumerită. Câte unul mai flămând se ridica și se repezea spre lăutari, și când ajungea aproape de ei, o lua speriat înapoi. Sunetul gros al contrabasului îl făcea să urle înfuriat și neputincios. Mitică Ciolan îi numărase în gând fără să vrea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
rog eu, lasă-i că poate n-o să-i mai întîlnim. - Iar a dat mila-n tine! Gheorghe a strigat cațaonilor: - Îmi pare rău că vă văd sănătoși! Negustorii râdeau, de silă, de milă: - Ce faceți, bre? a întrebat Iani nedumerit. Pungașul a cărat o mână de semințe, zvfrlind-o în buzunar. - Bine, am mai trecut să vă vedem, că ne-oti fi dus dorul... - Să vă dau, bre, câte o halviță... - Nu-i nevoie, grecule, ne-am pricopsit. - Te.vorbește? - Da
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
gesticulând din mâini și deosebit de agitat a spus că nu se poate așa ceva, că nu înțelege ce i se traduce, că nu i se traduce corect, că "tovarășul președinte nu spune așa ceva !" etc. După ce am tradus reacția oaspetelui, președintele Ceaușescu, nedumerit, dar și oarecum nervos, mi-a spus: "Mă, tu ce ai tradus aici ? Fii atent și tradu exact ce îți spun eu !" și a repetat cele spuse mai înainte, adăugând că stabilirea de relații nu înseamnă neapărat relații diplomatice. Am
[Corola-publishinghouse/Science/1527_a_2825]
-
pe Rege, care trăiește în umbră și provoacă rău după rău, noi le purificăm pe aceste femei. Întors la Napoli, Tommaso încercă să povestească în felul său, doamnelor invitate la Palatul familiei Tufo, scena respectivă, dar se simți îngrețoșat și nedumerit, confuz și înfricoșat. Poate că nu pricepuse bine simbologia și nici ceea ce urmăreau cu adevărat. Sau poate că era vorba de niște exaltați, care nu voiau absolut nimic, exorcizau răul cum credeau ei mai nimerit. Inchiziția, dacă ar fi aflat
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
una peste alta, dom’ Stănică, eu cred că nimic... — Ferească Dumnezeu de noutăți, nu-i așa, flăcăule ? râse băcanul. Apoi, văzând că nu mai e altcineva înăuntru, se aplecă spre Petrache : Zice că se strică iar vremurile... Iar ? se arătă nedumerit Petrache. Abia le-am schimbat... — Acuma vremurile se strică mai repede ca înainte... Ia zi, ce-ți dau ? Aș zice niște salam din ăla... pofti Petrache. Dom’ Stănică potrivi cântarul și puse marfa, socotind în gând. — Paișpe lei. Cu bătaie
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]