1,781 matches
-
a trăit timp de trei ani la Speco din Subiaco fără împărtășanie și fără spovedanie, și a fost pentru el inițierea la viața creștină în forma specifică vocației sale monahale. Și-n ziua de azi, în care nu lipsesc forme nostalgice de devoțiuni puțin cam talibane, fratele Charles reprezintă un mare pariu: euharistia și evanghelia; euharistia ca evanghelie, iar evanghelia ca euharistie. Nu este vorba de euharistie și de evanghelie văzute prin prisma unui cod religios de identificare - ca și cum ar fi
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
climatul de anxietate, insecuritate și nesiguranță; sindromul de neîncredere în oameni și în instituții, dezorienatrea privind identitatea colectivă (din acei ani datează grava deteriorare a identității colective țărănești); generalizarea sentimentelor de pesimism, apatie, pasivitate și neajutorare și ancorarea în imagini nostalgice ale trecutului (Sztompka, 2000) Invoc aici conceptul de traumă colectivă datorită eficacității lui în explicarea vidului de identitate pe care l-a experimentat populația din ruralul românesc după 1989 și dificultăților pe care le-a întâmpinat în conturarea altei identități
by Adela Elena Popa [Corola-publishinghouse/Science/1048_a_2556]
-
a dovedit nefavorabilă Botoșaniului care de la acest moment se va afla izolat, într-un continuu regres economic. Dar aceea ce vrem ca să se afle și să se cunoască, este că Botoșanii de eri, se duc!"10 - este deviza unor intelectuali nostalgici ai provinciei, Aurel I. Gheorghiu și Marcel Olinescu, care devin adevărați creatori de memorie prin publicarea, în 1927, a unui album de desene realizate după fotografii. Imaginile redau zona Botoșanilor antebelici, prin peceți, biserici și mănăstiri, școli, case sau scene
[Corola-publishinghouse/Science/84940_a_85725]
-
redau cât mai fidel amprenta provinciei asupra intelectualului, dar și tributul adus de acesta mediului de origine. Am ajuns să descopăr treptat relația între intelectualul provinciei și localismul creator. "Citit" din prisma acestei teorii, cărturarul de la margine este individul adesea nostalgic care scrie, creează, se inspiră din istoria locului, percepe tradiția ca valoare supremă, promovează localul și se autopromovează pe sine. Pe calea recunoașterii, nu ajunge însă foarte departe. Mai ales atunci când normele și grilele de evaluare sunt impuse de mediul
[Corola-publishinghouse/Science/84940_a_85725]
-
își transformă poezia, peisaje interioare în felul celor din G. Rodenbach. Scenerie gotică, imagini heraldice, aluzii hermetice („Pe masă-n roase pagini «Cornelius Agripa»”) intră în atmosfera de „legendă nordică”, prin care sufletul înstrăinat, pândit de moarte își trăiește „exilul nostalgic” („O albă lebădă sub lună și-n urmă, iată, Lohengrin. Sunt mort deși mă simt în viață. Trăiam odată-n vechiul burg !” - Anamnisis). Nici vetustețea acestor fresce „desprinse din stemă parcă”, nici chingile formei fixe (sonetul) nu întunecă înfiorarea, uneori
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288590_a_289919]
-
simbolist, între mijloace pot fi detectate semne ce țin de romantism, dar și de tehnicile moderne. Starea caracteristică acestei lirici derivă din suferință și deznădejde, poetul, prins între Pan și „albastre ispite, cerești capcane”, traducând cu fervoare conștiința vremelniciei. Prinț nostalgic, înconjurat de „albe vedenii”, navigator spre o insulă himerică, ieșind din timp („vom da timpului cătușele înapoi”), el pare sortit să locuiască și să răsfrângă o lume fantomatică, transparentă, îndepărtată. Viața se metamorfozează în amintirea ei dureroasă („sevele roșii s-
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285570_a_286899]
-
și de aici provin și cele cîteva acuze de ambiguitate ideologică, ce se vor înmulți cu certitudine, odată cu notorietatea cîștigată prin premiul Goncourt. Într-adevăr, pentru unii, autorul pare mai degrabă să se identifice cu discursul lui Salagnon, un aventurier nostalgic al vremurilor coloniale apuse, lucru de care Jenni se distanțează vehement în interviurile sale. Pe de altă parte, susține că e sătul de clișeele tradiționale, facile, potrivit cărora un torționar e un ticălos și atît. Salagnon e un tip cu
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
au îndrăznit să se abordeze. Uităm adesea că marii scriitori, cei adevărați, sunt în general discreți și secreți. E vorba de Jean Echenoz, considerat de mulți ca fiind liderul neîncoronat al romancierilor francezi contemporani, și de Patrick Modiano, care toarce nostalgic, de ani și ani, melodia unui trecut dureros. În toamna lui 2012, după ce fiecare dintre ei a publicat cîte un volum magnific, jurnalistul și criticul literar Jérôme Garcin, de la "Le Nouvel Observateur", i-a reunit în sfîrșit. Fiecare din ei
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
pe un ciliciu, ci și-a provocat-o și cultivat-o cu osîrdie, a fost cea de limba maternă. Îndrăgostit amarnic de un idiom cu iz de "prospețime și de mucegai, amestec de soare și de bălegar, de o urîțenie nostalgică, de o supremă neglijență" (Istorie și utopie), după cum plastic o definește, balcanic impulsiv, cîrcotaș, leneș, excesiv, părtinitor, logoreic și fatalist, și-a încredințat îndiguirea lavei incandescente unei limbi de adopție, parfumată, frivolă și strictă precum o cămașă de forță. Sufletul
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
furată se tot duce-ncet la vale Cu cel râu care-n veci curge, făr-a se opri din cale. Lunca-n juru-mi clocotește! o șopârlă de smarald Cată țintă, lung la mine, părăsind năsipul cald. Călătorul pasionat din el evoacă nostalgic și cu destulă policromie, la vederea cocorilor, marile regiuni toride: Ele vin din fundul lumii, de prin clime înfocate, De la India brahmină, unde fiarele-ncruntate, Pardoși, tigri, șerpi gigantici stau în junglă tupilați, Pândind noaptea elefanții cu lungi trompe înarmați. Fericite
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
al visurilor val. Miron Pompiliu (1848-1897), șeful "caracudei", adică al grupului de tineri sfioși, citind puțin și așteptând cu nerăbdare ceaiul și cozonacul, a redactat revista în lipsa lui I. Negruzzi, a scris poezii șterse și basme interesante, prelucrate în tonul nostalgic al lui Tieck. FILOLOGI, ISTORICI, FILOZOFI La "Junumea" veneau pentru a se distra ori din devotament oameni străini de literatură, Ioan Mire Melic, zis Mirmilic, profesor de matematică, N. Culianu, profesor de geodezie, Pavel Paicu, profesor. P. P. Carp, omul
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
unui sat idilic, ca în desenele lui Ludwig Richter, în care lumea de la bătrân până la ultimul câine participă cu melancolie zâmbitoare la evenimentele capitale: nuntă, înmormîntare, festivități. În poezia lui Iosif, lipsită de "nervi", toată lumea e fericită de a fi nostalgică. Bătrânii vorbesc nepoților despre vremurile trecute, bunica toarce, moșnegii se uită cu gânduri de moarte după autumnalii cocori, câinele Grivei se ține după copil, poetul satului contemplă într-o dulce mâhnire nucul casei paterne: De mult s-au risipit și-
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
Ce e valabil în partea inedită din Inscripții e tot în direcția evocării sufletului naturii moarte, ca în Umbra camerelor: Sunt camere de-acelea ce sunt pline În draperia mobilelor grele De noi, și-n care sufletele noastre De pulberea nostalgicelor vise, Se-mprăștie tăcute și senine Și-n galbenul masivelor perdele Și se deschid ca florile prin glastre, De-a pururea ușor întredeschise, În mijlocul tăcerii lor depline. Ne risipim ca niște vechi dantele. Apare la N. Davidescu poezia plictisului duminical
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
PERPESSICIUS Întâia culegere de versuri a lui Perpessicius, Scut și targă, conținea însemnări pe raniță, cu emoție profundă dosită sub un aer de falsă superficialitate. În fond atmosfera era înrudită cu aceea din poezia lui Rimbaud, specializat în poezia haiducilor nostalgici, setoși de vagabondaj, de intelectualitate și de mirosul crud al ierburilor, iar executații în șanț dintr-o poezie erau rude cu soldatul în putrefacție din Le dormeur du val: Din șanț executații privesc cu ochiul fix Spre stelele sublime ce
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
afirmă tranșant, nu doar în „însemnările de atelier”, ci și în poezia propriu-zisă, ca în Hrana poemului, din volumul Gulliver: „Îl voi hrăni cu primăvara luminoasă de afară/ Cu galbenul viu al arbuștilor grăbiți să dea în floare.../ Cu spațiul nostalgic al marilor bulevarde /[...] Cu gânduri înalte / Rămase în suspensia timpului / Cu mărunțișurile decolorate ale vârstei de după cincizeci de ani.” Arta poetică echivalează un mod de a fi, o etică a creației, care o identifică pe aceea a existenței. „Universul poetic
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286977_a_288306]
-
grosul populației îl constituiau țăranii care aveau același mod de viață ca și înaintașii lor. Cele care s-au opus acestei centralizări au fost clasele elitiste marginalizate din punct de vedere politic, ai căror membri erau considerați drept niște visători nostalgici și utopici într-adevăr, mulți erau intelectuali de provincie și poeți. Am văzut deja că geografii, evident perfect conștienți de dimensiunea spațiului fizic, aveau totuși o reprezentare a Franței din perspectiva impresionantei diversități regionale fizico-geografice, climatice și economice. Totuși, chiar dacă
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
au existat în Franța la sfârșitul secolului al XIX-lea. Acestea acționau în special pentru conservarea culturală a limbilor regionale aflate în pericol, fie pentru projetarea culturii, sau pentru crearea unor programe de dezvoltare economică. Unele dintre ele reprezentau menifestări nostalgice față de Franța Vechiului Regim. Este interesant că au existat multe încercări în timpul primilor ani ai secolului al XX-lea, de a introduce o legislație în cadrul Adunării Naționale pentru a înființa consilii regionale.15 În 1910, primul ministru Aristide Briand, a
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
originilor, și nu cu o întoarcere la ele"158 (s. a.). Alte catalogări ale tipurilor de relaționare dintre modernism și postmodernism la o serie de autori și critici au evidențiat trei filtre de interpretare: paradigma schimbării, cea a continuității și cea nostalgică 159. Paradigma schimbării postulează existența unor modificări fundamentale atât la nivelul societății, cât și la cel al discursivității, iar ele nu pot fi explicate corespunzător prin apelul la conceptele și teoriile moderne. Chiar dacă provoacă sentimente de incoerență, destabilizare, fragmentare, panică
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
sau anulare a modernismului, din moment ce postmodernismul este deja înscris în modernism; el reprezintă o adâncire a contradicțiilor culturale caracteristice spiritului modern și din acest punct de vedere mulți interpreți i-au conferit postura de fază târzie a gândirii moderne. Paradigma nostalgică concepe postmodernismul ca pe o încercare de reconciliere cu trecutul, nu doar cu cel modern, ci și cu cel premodern; nostalgia este aceea după un trecut idealizat, probabil situat înaintea oricăror fisuri majore în societate și cultură. În acest sens
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
incomunicarea, abandonarea în mediu ostil fac din opera sa nu numai un document istoric, ci și unul psihologic. Durerea polarizează speranța și disperarea, adulația și lamentația, dezlegând izvoarele poeziei. Ovidiu se metamorfozează spiritual. Pendulând între resemnare și fervoare, depășește exilul nostalgic și descoperă exilul înnoirii de sine. Izolat de mediul cult din Roma, părăsind teribilismul și narcisismul tinereții, se maturizează prin suferință și însingurare. Drama lăuntrică, provocată de perceperea dureroasă a spațiului și a timpului, se convertește în cunoaștere. Tomisul și
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
față de Roma la teama de moarte printre barbari, sunt transfigurate într-o expresie poetică cu tonuri întunecate care reflectă drama interioară și conștiința sa tragică. Ovidiu întoarce elegia, ca specie literară, la valoarea ei originară, etimologică, la vers cu substanță nostalgică, melancolică, funerară. Elegiile sale cresc la intersecția dintre ficțiune și adevăr istoric, reflectând un iter psihologic dinamic și complex. Poetul solar, jovial devine, în exil, nocturn, îndoliat: "Laeta fere laeta cecini cano tristia tristis / Conveniens operi tempus utrumque suo est
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
de ordin spiritual, În altul platonismul, În tipul emoțional se ascunde Afrodita Pandemos ș.a.m.d. Aplicînd-o, cu titlu experimental, la stihuitorii noștri, ce observăm? Că erosul lui Conachi stă sub semnul cupei, fiind, În esență, emotiv-depresiv, invadator și retractil, nostalgic (citește: plîngăreț, suspinător), cu Înclinații spre voluptatea durerii (mazochism prefăcut). Însă tristanismul se combină, la el, cum am arătat, cu donjuanismul, trefla cu inima (cupa), depresiunea morală cu energia seducției. Lipsește din pasiunea conachiană energia cosmică, deși În versuri sînt
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Zulnia este construită În acest fel: o jale afirmată la prezentul indicativului („Dintre toți muritorii... cel mai În osîndire este omul care-ți scrie”) după care urmează o deschidere (la imperfect sau la perfectul compus) spre un trecut fabulos și nostalgic („Ce făceam Însă atuncea?...”) Revenirea la prezent este Însă iminentă. Realitatea suferinței erotice Îl impune (...„toate acelea petreceri de mulțămire... le-am pierdut... numai gîndul, ce mă arde, mă muncește... mi le sfetește...”). Mai există un timp verbal În poezie
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
parvenit până la postura de ministru al domeniilor publice, Lovinescu izbutea, poate, să compună un corect roman balzacian sau măcar o banală cronică de familie, fără pretenții de originalitate. Pentru că versatilul Lică e înfățișat aici într-o ipostază surprinzătoare, de ins nostalgic, sentimental (și el e moldovean!), ce se lasă copleșit, după oficialul discurs ținut pe peronul gării, de "șuvoiul amintirilor", memoria lui afectivă focalizându-se obsesiv asupra primelor experiențe erotice (mersul la curve, devenit rutină, capătă retrospectiv semnificația unui rit de
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
meditând asupra creatorului de artă, condamnat veșnic să caute perfecțiunea și desăvârșita exprimare de sine (Până la uitare, Statuie, Copac). Acestei ipostaze reflexive ce naște interogații despre condiția omului și a poetului, Coloană de-a lungul (1971) îi adaugă o tonalitate nostalgică, impresionantă prin sinceritate (Autoportret, Printre, Amurg de toamnă). În volumele ulterioare, Zăpezi fără întoarcere (1973), Ritualuri intime (1978) și Scutier la umbra clipei (1982), meditația devine mai gravă, tulburătoare întrebări sunt puse cu o luciditate resemnată, răspunsurile au „poleiul îndoielii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286859_a_288188]