KorAP: Find »[drukola/base=obraz & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...67 68 69 ...548 >

13,698 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202

peste Lady Zdreanță. Strângând într-o mână un cuțit. Lângă ea o nouă pată. Un lac de sânge peste tot în jur, lățindu-se pe covorul albastru. Părul lung și negru pare să-i fie împletit de-a lungul unui obraz și dispare în gulerul hainei de blană. Dar de la ultima treaptă, când ne apare în mărime naturală, se vede că părul împletit e de fapt sânge. Sub părul ce pare sculptat, urechea ei nu e nicăieri. Stând pe jos, întinde

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
cutelor gâtului uscat ca o pastramă. Pe scenă, în locul luminii unui reflector, o secvență de film alb-negru: capul domnului Whittier tapetat cu imagini de armate mărșăluind gura și ochii pierduți printre cizmele de camuflaj și baionetele care-i viermuiesc pe obraji. Spune: — Poate că suferința și chinul sunt scopul vieții”. Gândiți-vă că pământul e o uzină, o fabrică Închipuiți-vă o mașină de lustruit pietre: Un tambur care învârte, plin cu apă și nisip. Gândiți-vă că sufletele voastre sunt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
e livrată Betty Suflătoarea n-are încuietoare. Grupul o rostogolește pe Betty pe o parte, și din colțul gurii, mai întâi picură, pic, pic, apoi curge un firicel subțire, un terci cremos. Parte din materia apoasă i se scurge pe obrazul roz de cauciuc. Parte îi rămâne prinsă între buze, între dinții de plastic. Cea mai mare parte se adună pe jos într-o băltuță. Fata asta, acum o franțuzoaică. O fată care s-a înecat. O victimă a ei înseși

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
nouă pentru torsul lipsit de brațe și picioare. Și un colier de perle false. Cora nu putea arunca la gunoi ceva atât de neajutorat. I-a rujat buzele albastre. I-a rimelat genele lungi. A dat-o cu fard de obraz. Cu parfum din belșug ca să acopere mirosul. I-a mai pus niște clipsuri drăguțe. N-ar mira pe nimeni faptul că-și petrecea toate nopțile pe canapeaua din apartamentul ei, uitându-se la televizor și pălăvrăgind. Doar ele două: Cora

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
el trece curentul electric. De-aia fiecare piersică e umplută cu un gaz inert. Cele mai multe cu argon. Un gaz irespirabil, care împiedică arderea filamentului. Cele mai vechi nu-s umplute cu nimic. Înăuntru e vid. Pețitorul, cu pistrui roz pe obraji și pe antebrațele dezgolite până la cot, ne spune: — Tungstenul se topește la trei mii trei sute de grade Celsius. În mod normal, inima unei piersici e atât de fierbinte încât ar topi o tigaie. Ar aduce mărunțișul de cupru la fierbere

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
capul sau încuviințează, șiragul de clopoței de la gât scoate câte-un clinchet. Părul îi miroase a lemn de santal, a patchouli și mentă. Domnișoara Hapciu tușește. Săraca domnișoară Hapciu, tușind mereu, cu nasul roșu și strivit într-o parte pe obraz de cât și l-a șters cu mâneca. Ochii ei exoftalmici, înecați în lacrimi și crestați de vinișoare roșii. Domnișoara Hapciu tușește și tot tușește cu limba pe-afară, cu mâinile pe genunchi, îndoită de șale. Uneori, Pețitorul apucă strâns

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
cu vreun lichid pe care ai avea chef să-l sugi. Peruca ei pudomnișoarată cu alb e înclinată într-o parte. Gâtul îi e ațos și împânzit de tendoane. Iată Veriga Lipsă, cu pădurea întunecată care i-a crescut pe obraji, cu țepii scufundați în canioanele adânci care-i traversează fața pornind de sub ochi. Ceva trebuie să se întâmple. Ceva groaznic trebuie să se întâmple. Și trosc. O piersică a alunecat și s-a spart pe podea. Arată ca un cuib

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846

se furișă afară și o zbughi pe poartă. Așteptă în colțul străzii întoarcerea mamei. Trecuse bine de ora zece când o zări ivindu-se în depărtare. O luă la goană spre ea și femeia încremeni văzându-i lacrimile șiroind pe obraji. Trecu prin toate spaimele până se lămuri care era motivul acestei suferinți. Porniră spre casă și tot drumul fetița o imploră să-i cumpere și ei o bicicletă. Pentru Sanda Leon această cheltuială era un efort financiar pe care cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
din mâinile copiilor și ateriza, invariabil, fie în apa agitată de valuri, fie în noroiul moale din jurul căzii. Ieșeau din balie și dădeau fuga după el apoi țuști, înapoi, cu picioarele pline de mizerie. Soarele lenevea pe umerii lor, pe obraji, pe spate, în creștetul capului. Se bălăceau până ce mistuiala cerească îi secătuia de vlagă. Atunci, profitând de slăbiciunea lor, Bica schimba apa, îi săpunea bine și-i clătea, îi înfășura, pe rând, în câte-un prosop și-i aduna în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
se întoarse spre Luana, o luă de mână și în drum spre casă Dan și Ema fură și ei culeși și trimiși la culcare. Copiii începură să plângă, supărați că distracția lor se termina atât de curând. Lacrimi amare arseră obrajii Luanei și o furie turbată împotriva mătușii i se cuibări în suflet, știind că ce se întâmpla era numai din vina ei. Se smulse din mâna bărbatului și își întoarse spre el ochii plini de ură: Mătușa Vanda te-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
băiețel cu o privire năucitoare, pe care doamna îl adora pentru frumusețea și inteligența deosebite. Crin Soveja avea gene lungi, irisul albastru și un păr negru, de tăciune. Era înalt, subțire, tăcut și pașnic iar zâmbetul timid și gropițele din obraji topeau sufletul Luanei când se uita la el. Era fascinată de acest coleg neobișnuit care n-o lua în seamă, nu-i vorbea și-i întorcea spatele atunci când se apropia. Atitudinea lui Crin rănea inima exaltată a fetiței. Ea nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
cuvânt. Veșnic încruntat și incomunicabil, școlarii se temeau de el. Vându era scund și de o veselie debordantă, în totală contradicție cu apatia celuilalt. Îi curgea încontinuu nasul și zilnic tovarășa îl lovea peste față din pricina asta. Prima lovitură peste obrazul băiatului izbise urechile Luanei ca o plesnitură de bici. I se oprise inima în loc. Se așteptase ca pământul să se surpe și învățătoarea să cadă înăuntru, cu picioarele în sus. Oropsit al clasei, lipsit de apărare, Vându era bătut zilnic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
modalitate de a atrage atenția școlarilor. Deodată, strânse fața de masă, se urcă pe catedră și începu să tropăie. Atrași de zgomotul înfiorător, copiii întoarseră capul spre ea. Ce faci acolo? întrebă unul dintre ei. Bat step, răspunse fata, cu obrajii arzând. M-a învățat tatăl meu. Vorbești prostii. Tatăl tău e mort. A fost și viu, înainte de a muri. Vreți să vă povestesc? Fără să aștepte acordul copiilor, profitând de zăpăceala lor, Luana coborî sprintenă, așeză la loc fața de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
avea un botic până la ușă pentru că mie Moșul mi-a adus o groază de jucării iar lor mai nimic. Știi ce-am să fac la anu'? Am să intru peste el în casa Emei și-am să-l întreb de la obraz: "Ce ai, nene, de nu vii și la mine?" Bica tare ar fi avut poftă să râdă dacă ar fi putut. Acest zbucium nevinovat o înlăcrima iar îndărătnicia ginerelui de a nu intra în casa Luanei o umplea de ciudă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
invariabil, nota șase. Când eleva Leon veni la școală răcită și începu să tușească, Gheorghița Vrăjitoru îi ordonă, scurt, să înceteze. Luana înghiți în sec dar peste cinci minute tuși iar. Profesoara se răsti enervată: Încetează! Fetei i se înroșiră obrajii, scoase batista și își ascunse fața în ea. Senzația puternică de tuse o sufoca, nu putea să respire. Tuși. Femeia sări de la catedră și-o lovi peste obraz. Mai fă asta o singură dată și te dau afară. Ieșită în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
minute tuși iar. Profesoara se răsti enervată: Încetează! Fetei i se înroșiră obrajii, scoase batista și își ascunse fața în ea. Senzația puternică de tuse o sufoca, nu putea să respire. Tuși. Femeia sări de la catedră și-o lovi peste obraz. Mai fă asta o singură dată și te dau afară. Ieșită în aerul rece, Luana gândi cu amărăciune: "Așa-ți trebuie, fetițo. Ai pocnit și tu vreo doi la viața ta. Acum ți-a venit și ție rândul". Relația încordată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
vorbe de duh. Luana, fără s-o ia în seamă, își scoase un pantof și țopăind într-un picior întinse mâna: Dă-mi pantoful tău și tu încalță-te cu al meu. Fii serioasă, dragă, i-o trânti cealaltă de la obraz. Între papucii noștri e o diferență de trei numere. Continuând să facă piruete, Luana o privi galeș. Refuzând să mai gândească, să mai despice o așa trăsnaie, Anita scoase în silă pantoful și se "încălță" cu celălalt. "Condurul" Luanei îi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
știu dacă să râdă ori să plângă. "Dumnezeule! gândi. Ce le mai lipsește la astea două? Să se ia în brațe și să înceapă să danseze. Și-au bătut joc de mine, nenorocitele". Le urmări, cu lacrimile șiroindu-i pe obraji, cum stau proțăpite în mijlocul drumului, ca două nebune scăpate de la balamuc. Ar fi dat orice să aibă curajul să le cânte în strună și să apară la locul de întâlnire în chiloți. * * * Luana nu se gândise niciodată la băieți. Faptul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
era și Mara îi rămase alături, în bancă. Cazarea se făcu la cabană, în decorul ruginiu de toamnă târzie. În pustietatea pădurii, tinerii se dezlănțuiră. Făcură foc de tabără și dansară în jurul vreascurilor pârjolite. Pe măsură ce frigul le îngheță mâinile și obrajii, se retraseră să mănânce sărmăluțe cu mămăligă caldă, în aspectul țărănesc al sălii de mese. Urcați în camere, instalară boxele, orga de lumini și, o dată ce muzica cuprinse clădirea, fetele dădură năvală în fața oglinzii, să se gătească. Băieții veniră să le

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
ziua lui Dan, Anda pregăti o masă festivă bogată. Luana se găti și împreună cu Sanda se prezentă la ușa vărului ei, cu o față radioasă de sărbătoare ițită din spatele unui cadou cât roata carului de mare. Amândouă îl sărutară pe obraji iar băiatul le însoți în sufragerie, cu fața arzând. Intrarea Emei fu umbrită, ca de fiecare dată, de sporovăiala continuă și fără sens a Vandei. Luă cadoul din mâinile fetei și-l întinse băiatului, cu o expresie atât de mândră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
ochii mari, plini de mirare: Liviu Livianu?! Luana crezu că leșină de furie. Întinse mâna dar, mai iute, Violeta ascunse caietele la spate. Trebuie să citesc asta. Te rog, Luana, dă-mi-le și mie. Îți trebuia oarece opincă în loc de obraz ca să faci față Violetei. Insistă într-atât, încât Luana cedă. Să ai grijă de ele și într-o săptămână să mi le înapoiezi. Cred că nu mai e nevoie să-ți spun că nimeni, dar absolut nimeni, nu are voie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
era faptul că Marc se pricepea, al naibii de bine, s-o plictisească. Luana îi acorda, cu mărinimie, de două ori pe săptămână, șaizeci de minute de plimbare. Își povesteau fel de fel de nimicuri după care băiatul o săruta ușor pe obraz și se despărțeau. Într-una din zile, ieșind de la școală, Luana constată îngrozită că ploua. Nu suporta apa decât în cadă. Plăcerea de-a te lăsa murat până la piele, "cântând în ploaie", i se părea total deplasată. N-avea umbrelă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
va veni, n-o invitase să-l însoțească. Conștiința situației în care se afla și a faptului că locul ei ar fi trebuit să fie pe scaunul liber de lângă Marc, făcu să-i piară zâmbetul de pe față și sângele din obraji. Ochii băiatului își pierdură strălucirea și se întunecară brusc, el o salută dând ușor din cap și luă haina de pe scaunul ce voise să-l păstreze pentru ea. Privirile colegilor lui, aliniați în rând, exprimau stupoare. În clipa în care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
când le aducea împlinirea tuturor dorințelor dar se mâniau amarnic când era surd la cerințele lor. Într-o noapte, Luana visă că mama ei a murit. Simți o durere sfâșietoare, care-i rupe sufletul în două. Lacrimile îi șiroiau pe obraji, tăind în carne vie. Dar, în ciuda suferinței, a prăbușirii, împreună mâinile și ridică ochii spre cer spunând: "Doamne, nu Te judec. Doamne, nu mă supăr pe Tine. Dacă asta e voința Ta, atunci așa să fie. Dar sunt doar un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
din cap până-n picioare, atât cât putu din dosul mesei. Verii bănățeni se lungiseră binișor în cei cinci ani de când nu-i mai văzuseră. Oliviu era cel mai tânăr dintre cei doi. Se făcuse un tip robust, plinuț, roșu în obraji și cu ochi iscoditori. Plin de vervă și energie, se foia tot timpul și vorbea mult, spre exasperarea mamei sale. Renar depășea, ca înălțime, pe fratele său, era suplu și blajin, știa întotdeauna cât și ce să spună, politicos și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]