4,431 matches
-
sublimă și pură în incandescența ei pasională. VORBE MARI „Să nu spui vorbă mare”: cred că acest precept popular vine din credința în puterea magică a anumitor cuvinte și de aceea recomandă prudență și măsură în rostirea lor. Cine știe ce forțe obscure ar putea fi declanșate prin pronunțarea nechibzuită a unor cuvinte? Cine știe ce duh ascuns le poate auzi și ce urmări le poate da? Dincoace de credința aceasta, rămâne valabilă o consecință mai profană: nu e bine să te pronunți prea în
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
Voltaire îl atribuia barbariei, ignoranței și superstiției, atunci e de elementar bun-simț să ne amintim că Evul Mediu a durat aproape un mileniu, din care într-adevăr primele trei secole au însemnat o perioadă de barbarie, numită în istorie „Vremurile Obscure”. Atunci cultura s-a ocultat, retrăgându-se din calea invaziilor și păstrându-și sămânța în depărtate și solitare comunități mănăstirești, nădăjduind o reînflorire în alte timpuri mai propice. Această reînflorire s-a întâmplat o primă dată, efemer, dar strălucit, în
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
decizia e deopotrivă un act al judecății și unul al voinței. Din punctul acesta de vedere, nu este adevărată antinomia (în fond romantică) dintre voință și luciditate. Voința nu este, în concepția aceasta, o pornire oarbă, o forță irațională și obscură (cum apare, de pildă, la Schopenhauer), incompatibilă cu luciditatea care ar fi chipurile inhibitorie și paralizantă. Dimpotrivă, pentru Alain, voința este o facultate a conștiinței, deliberată și constantă, dirijată de rațiune. Ea presupune simț practic, id est: acțiune și disciplină
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
adoptat Într-o zi de majoritatea - urmărește să ne reamintească În permanență că relația noastră cu cărțile nu este un proces continuu și omogen, așa cum ne vând iluzia anumiți critici, nici locul unei cunoașteri transparente de sine, ci un spațiu obscur bântuit de frânturi de amintiri și a cărui valoare, inclusiv creatoare, ține de fantomele nedeslușite care circulă aici. Pagină nouă de dreapta + pagină albă după FELURI DE A NU CITI Pagină nouă de dreapta CAPITOLUL I CĂRȚILE PE CARE NU
Cum vorbim despre cărțile pe care nu le-am citit by Pierre Bayard () [Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
a celor două obsesii ale sale, deoarece nu putea câștiga decât făcându-și publice golurile din lectură. La Început, psihicul său nu a putut, pur și simplu, absorbi paradoxul și a nimit o carte din secolul al optsprezecelea, atât de obscură Încât i-am și uitat titlul. Firește că a obținut cele mai puține puncte și s-a supărat.” Așa că Ringbaum se retrage din joc, care continuă cu titluri ca Box Hill de Jane Austen și Paradisul pierdut al lui Milton
Cum vorbim despre cărțile pe care nu le-am citit by Pierre Bayard () [Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
problemei avortului - sau, mai bine zis, asupra problemelor suscitate de discuțiile despre avort. De fapt, problemele care contează cu adevărat sunt cele legate de coit, nu de avort. Avortul totuși are ceva care declanșează în mod evident în noi forțe „obscure” anterioare coitului însuși: el pune în discuție erosul nostru în nemărginirea sa - sau impune să se discute despre acesta. În ceea ce mă privește, după cum am spus răspicat, avortul îmi evocă în mod obscur naturalețea ofensivă cu care este perceput în
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
declanșează în mod evident în noi forțe „obscure” anterioare coitului însuși: el pune în discuție erosul nostru în nemărginirea sa - sau impune să se discute despre acesta. În ceea ce mă privește, după cum am spus răspicat, avortul îmi evocă în mod obscur naturalețea ofensivă cu care este perceput în general coitul. Atâta naturalețe ofensivă conferă coitului un caracter atât de ontologic, încât îl anulează. Femeia pare să se pomenească însărcinată ca și cum ar fi băut un pahar de apă. Acest pahar de apă
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
că o asemenea ipoteză are șanse serioase să fie cea justă poate fi demonstrat de faptul că Andreotti - către finalul intervenției sale -, în momentul cel mai delicat din punct de vedere retoric, cel care precedă perorația, a făcut o aluzie obscură la soarta lui Nixon. Sensul diplomatic al unei asemenea aluzii obscure este totuși clar, el fiind următorul: aici, în Italia, dragii mei, nu se poate face cum s-a făcut în America cu Nixon, adică să-l izgonești pe cel
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
poate fi demonstrat de faptul că Andreotti - către finalul intervenției sale -, în momentul cel mai delicat din punct de vedere retoric, cel care precedă perorația, a făcut o aluzie obscură la soarta lui Nixon. Sensul diplomatic al unei asemenea aluzii obscure este totuși clar, el fiind următorul: aici, în Italia, dragii mei, nu se poate face cum s-a făcut în America cu Nixon, adică să-l izgonești pe cel care s-a făcut răspunzător de grave încălcări ale pactului democratic
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
s-a făcut în America cu Nixon, adică să-l izgonești pe cel care s-a făcut răspunzător de grave încălcări ale pactului democratic: aici, în Italia, conducătorii democrat-creștini sunt de neînlocuit. Există o provocare aproape luciferică în această aluzie obscură a lui Andreotti, al cărei sens este atât de limpede. Potentații democrat-creștini sunt comparabili (și chiar sunt comparați) cu Nixon: ce vrea să spună asta? Nu doar succesorii lui Nixon - pare să zică Andreotti - urmează politica lui Nixon și continuă
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
și, prin urmare, imparțială. Tabelele, statisticile, listele, datele, toate o demonstrează. Tinerii toxicomani, abordați de Cancrini și de echipa sa, potrivit normelor unei întâlniri care se autodeclară („Comuna” din Piața Bologna 1), tind să se înfățișeze ca niște prezențe existențiale obscure, cu o concretețe enunțată, dar niciodată reprezentată și, în același timp, ca niște prezențe mitice: faptele și cuvintele lor - prin detașarea științifică cu care le comunică Luigi Cancrini și echipa sa - dobândesc un fel de detașare reverențioasă, ca și cum interlocutorii lor
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
mai vaste bazate pe metode multiple (capitolul 6), demonstrează faptul că activitatea În speță poate fi nu doar actualizată, ci și Îmbunătățită. Îmbunătățirile au constituit o altă provocare: evitarea extremelor În prezentarea metodologiei - În termeni fie prea generali, fie prea obscuri. Cartea ar trebui să poată oferi sfaturi practice și pertinente atât pentru Începători, cât și pentru cercetători experimentați. O a treia schimbare generală a fost introducerea referințelor (mai ales În notele de la sfârșitul fiecărui capitol) la exemple de studii reale
Studiul de caz. Designul, colectarea și analiza datelor by Robert K. Yin () [Corola-publishinghouse/Science/2216_a_3541]
-
tradițiile românești”. De asemenea, mai mulți membri ai PSD (PDSR) și-au afirmat deschis simpatia pentru dictatorul român, printre care Adrian Păunescu și Sergiu Nicolaescu (și exemplele ar putea continua), primul - trîmbițat poet de curte, iar al doilea - un inginer obscur, devenit celebru prin filmele cu tentă naționalistă, fabricate În slujba regimului Ceaușescu. Deci actuala condamnare a mareșalului și a crimelor comise În timpul dictaturii sale nu are un scop sincer, ci este utilizată ca propagandă politică pentru a cîștiga Încrederea puterilor
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
Punând în scenă un „panteon eclectic, de la cel elin la cel oriental”, contextualizat în „epoci amestecate, de la un Ev Mediu tenebros la epoci vag protoistorice” (Adrian Oțoiu), prozatorul acționează un mecanism în care trapele livrescului se deschid continuu către surse obscure sau concrete, colate, trunchiate, inventate. Imersiunea în lumea ficțională datorează mult eficienței cu care enigmaticul (chiar și în varianta sa „dezvrăjită”) este sugerat sau impus. Textul cel mai semnificativ este lunga apocrifă Don Quijote în exil, în care se imaginează continuarea
MANIUŢIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287985_a_289314]
-
Blas de Lesage (1837), „scrierea morală” Velisarie a lui Marmontel (1843), Dialogurile lui Focion , după versiunea raționalistului francez Gabriel de Mably (1844). Din literatura romantică italiană, alegerea numelor arată un gust oscilant: Alfieri (tragediile Filip și Orest, 1847), dar și obscurii Olivo Bucchi (Francesca de la Rimini, 1846), și G. Compagnoni. Cărțile sunt însoțite de precuvântări ample, în care se simte darul oratoric al lui M. După cum o și mărturisește aproape de fiecare dată, el traduce „slobod”, mergând până la omiterea unor pasaje, intercalarea
MARCOVICI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288004_a_289333]
-
individualizat este lungul poem Colocviile pădurii, ambițioasă și confuză respingere a unui misticism silvestru-vegetal în favoarea cetății „cu faguri de neon,/ Și clinchet flăcărat în piepturi de beton”. Aici teza ar fi elementară dacă execuția versificatorie nu ar fi prolixă și obscură - paradoxal, defectul devenind în context calitate. Monologul Mithridate, scris către apusul vieții, poate fi citit ca o confesiune în care M. poetizează în jurul propriei ratări: „Otravă simt pe-ntregul cer al gurii,/ Mi-i limba străpezită de veșnic ulcerat/ Și
MARGARIT. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288013_a_289342]
-
scene, instantanee, serie deschisă monoton adaosurilor, multiplicării, din păcate din ce în ce mai șterse și neselective de la o carte la alta, până la antologia Miniaturi din 1969, este surprins „pe viu” spectacolul mozaicat al vieții obișnuite într-un oraș de provincie. E o agitație obscură, previzibilă, reluată la nesfârșit, transpusă în notații rapide, în încercarea de a da substanță imaginii unui mediu. În fiecare moment, pe stradă, în tramvai, dar mai cu seamă înlăuntrul curților, în case, în odăi, se întâmplă ceva. Viețuirea în formele
MANTU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287993_a_289322]
-
M. este un autor cu totul singular în peisajul liric românesc, cultivând o modalitate de expresie intens intelectualizată, bogată în aluzii intertextuale, rafinată în simboluri, încărcată de sugestii muzicale. Este unul dintre cei mai subtili reprezentanți ai unui stil concomitent obscur și senzual, întrucât e baroc, în care se condensează stări lirice individuale, trimiteri livrești, suprapuneri de simboluri, dar și încărcat de un real perceput cu toate simțurile dez-mărginite, așa cum îl va caracteriza Ștefan Aug. Doinaș: „Eul liric nu cuprinde și
MARCULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288008_a_289337]
-
Pasărea tăiată). Poemele, în linia unui expresionism întunecat, au uneori o expresivitate frustă, alteori o simplitate și o ingenuitate ambiguă, de joc de copii. Structura este adesea narativă, dar narațiunea nu este decât veșmântul unei alegorii, al cărei sens rămâne obscur sau poate fi doar unul din semnele neliniștitoare ale absurdului. Al doilea volum, Către Ieronim (1970), marchează evoluția spre o paradigmă livrescă, epurată de sensibilitatea acestui expresionism „elementar”. Erotismul - imposibil, tragic, funest - devine substanța poeziei. Unele poeme aparțin tot universului
MALANCIOIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287968_a_289297]
-
proiectul iluminist promovează conceptul de cetățenie națională, adică ideea ca un cetățean să se poată deplasa prin regat și să se supună acelorași condiții drepte și egale de care se bucură și ceilalți compatrioți. În locul unui hățiș de mici comunități obscure, familiare locuitorilor lor, dar de neînțeles celor din exterior, se prevedea crearea unei societăți naționale uniformizate, perfect lizibilă pentru cei de la centru. Susținătorii acestei idei Înțeleseseră foarte bine că nu era vorba doar de o facilitare administrativă, ci de transformarea
În numele statului. Modele eșuate de îmbunătățire a condiției umane by James C. Scott () [Corola-publishinghouse/Science/2012_a_3337]
-
nu le e greu să-i sesizeze subtilitățile și să se servească de flexibilitatea ei În interes propriu. Pe de altă parte, nu ne putem aștepta ca reprezentanții statului să descifreze, iar să aplice câte un set de reguli funciare obscure În fiecare diviziune teritorială. Însuși conceptul de stat modern presupune un regim al proprietății foarte simplu și uniform care este lizibil, deci manipulabil de la centru. Faptul că folosesc termenul „simplu” atunci când descriu dreptul proprietății din statul modern, ale cărui complexități
În numele statului. Modele eșuate de îmbunătățire a condiției umane by James C. Scott () [Corola-publishinghouse/Science/2012_a_3337]
-
de proprietate modern este mediat de stat și, În consecință, nu este descifrabil decât de către cei care au suficientă pregătire și cunosc legile. Relativa sa simplitate dispare În ochii celor care nu pot sparge codul, tot așa cum și cutuma este obscură pentru cei din afara comunității. Obiectivul fiscal sau administrativ spre care aspiră toate statele moderne este acela de a măsura, codifica și simplifica proprietatea funciară cam În același fel În care silvicultura științifică a remodelat pădurea. Acomodarea la varietatea luxuriantă de
În numele statului. Modele eșuate de îmbunătățire a condiției umane by James C. Scott () [Corola-publishinghouse/Science/2012_a_3337]
-
Începător să o poată Înțelege și folosi ușor servindu-se de documentele pe care le are În birou. Ce lipsește din acest tablou? „Omul administrativ recunoaște că lumea pe care o percepe este modelul foarte simplificat al haosului gălăgios și obscur ce constituie lumea reală. El e mulțumit cu această simplificare grosieră deoarece crede că aceasta din urmă este În cea mai mare parte vidă - că cea mai mare parte a faptelor din lumea reală nu sunt relevante pentru nici o situație
În numele statului. Modele eșuate de îmbunătățire a condiției umane by James C. Scott () [Corola-publishinghouse/Science/2012_a_3337]
-
perspectiva iluminiștilor, codurile de legi erau menite nu atât să reflecte obiceiurile și practicile distinctive ale unui popor, ci mai degrabă destinate creării unei comunități culturale, prin codificarea și generalizarea celor mai raționale dintre aceste practici și prin suprimarea acelora obscure și barbare. Stabilirea unor standarde uniforme În materie de unități de măsură pentru un Întreg regat avea un scop mai Înalt decât facilitarea comerțului: acela de a exprima și de a promova o nouă unitate culturală. Cu mult Înainte să
În numele statului. Modele eșuate de îmbunătățire a condiției umane by James C. Scott () [Corola-publishinghouse/Science/2012_a_3337]
-
astfel urmează o logică „potrivnică intereselor omenirii”. În acest punct, el atrage atenția că fondatorii orașului nou trebuie să fie pregătiți să acționeze nemilos. Cel de-al doilea pericol al cartierelor sărace era, pe lângă faptul de a fi gălăgioase, primejdioase, obscure, Întunecate și roase de boli, potențialul revoluționar pe care Îl adăposteau - o amenințare pentru autorități. Le Corbusier a Înțeles, ca și Haussmann Înaintea sa, că mahalalele aglomerate au fost și erau În continuare un obstacol În calea eficienței poliției. Referindu
În numele statului. Modele eșuate de îmbunătățire a condiției umane by James C. Scott () [Corola-publishinghouse/Science/2012_a_3337]