142,832 matches
-
Ține strâns carne și suflet în foc inalterabil. Inima arde peste memoria divină în care bate și când încetează să mai bată, Când scutece de lacrimi fericite O înfășoară. O nopți dăruite vântului și morminte în mine Sub frunze moarte, ochi ai lumii cealalte, De unde vă întoarceți pentru a mă conduce Către locuri ascunse în miracol? Așa îmi sunt vedenie mie însumi. Din praful oaselor ies, îmi așez umbra Peste o altă carne. Fiți ploaie fericirii Acum făcută viață oricui mă
Poezie by Miron Kiropol () [Corola-journal/Imaginative/7753_a_9078]
-
Și prin aceasta mă redau mie însumi. Cine te strigă, deși cu nume pierdut ? E o noapte în care nu mai știi De tine însuți și de toți. Trage obloanele să nu vezi Că dincolo de ferestre cineva te privește Cu ochi devorați de ei înșiși. Groznică lumină din care toți se trag Beți de a fi și de a plânge. Să nu aud că oamenii mă cheamă, Chemarea fiind mortuară. Pereche mi-e de ceea ce mi-e teamă, Lucruri mărunte, gemete
Poezie by Miron Kiropol () [Corola-journal/Imaginative/7753_a_9078]
-
trece ziua dar cât împlinită hrană, Doică fericirii căzute, Chiar dacă s-a apropiat de rană Și a rămas în cenușă gol. Văzând că trupul s-a împuținat Lacrimile începură să-și stoarcă sarea în mâinile, numai oase, ce-i acopereau ochii, în umbra lor ce încă strălucea. Amintirea ca puii căzuți din cuib tăcuse, Cerul abia mai lăsa câte o rază din începutul zilei, Inima nu-și mai învârtea roata, Fericirea i se uscase pe buze. Atunci a venit toboșarul ascuns
Poezie by Miron Kiropol () [Corola-journal/Imaginative/7753_a_9078]
-
deși urma nu mi-a fost lăsată pe nisipul trupului uitat într-un schit cu umerii de piatră m-am zidit al nimănui să fiu deși fost am fost să fiu odată trist copil al unui lut sălciu plămădit de ochi priviți prin pată masă cu vinațuri și amici cu trei vorbe spuse la-ntîmplare n-am să pot să fiu pe-aici omul trist scăpat de supărare nici cumva lăsat cu răni pe trup de vreo mână cu inele reci viața
Alungînd tristețea, ca paganini. by Gellu Dorian () [Corola-journal/Imaginative/7950_a_9275]
-
cu inele reci viața mea se face bucurie numai dacă știi cum s-o petreci Norei ceasu'și face acele subțiri ca spinarea peștilor prin ape dintr-un cer de unde n-o să fiu ca lumini cu umbrele aproape și prin ochii-ntunecați de dor o să văd ce n-am văzut vreodată raze albe luminînd ușor scîndura din ceruri aruncată și făcut să fiu lăsat în urmă deși-n urma mea nimic nu vor găsi decît palma unei mîini de fată floare
Alungînd tristețea, ca paganini. by Gellu Dorian () [Corola-journal/Imaginative/7950_a_9275]
-
am dorit vreodată moartea mea prin tine s-o măsori luminare a luminii seci dintr-un seu de schit ce nu-și mai are nici călugărul în el demult astins într-o rugăciune ca o disperare Sofiei știu cum cîntă ochii tăi frumoși cînd se face-n ei lumina ca zăpada peste care Dumnezeu a scris numele-ți pe care-l porți ca spada printr-un sînge care nu se face rană într-un trup ce-și pune cruci să se
Alungînd tristețea, ca paganini. by Gellu Dorian () [Corola-journal/Imaginative/7950_a_9275]
-
Și ei se iubesc, da, se iubesc ca nebunii. Trec ceasurile, trec lunele, se trec cîte unii. Și ei se iubesc, maică-măiculiță, ce se mai iubesc! Se înlănțuie și, așa înlănțuiți, se rostogolesc prin timp. Moartea mea mă soarbe din ochi, ca un zeu din Olimp. Ca pe un zeu din Olimp. Mă lipăie. Mă pleoscăie. Mă mursecă. Mă topește în dinți. Și mă crănțăne. Mă îndumichează. Eu sunt amorul ei negrăit. Un biet bărbat care s-a aflat numai de
Poezii by Mihail Gălățanu () [Corola-journal/Imaginative/7702_a_9027]
-
Cassian Maria Spiridon O luptă inegală I raze lungi/ posomorîte căzute peste ochi trimite Helios către muritori II în zori se curăță/ pe fața-i aurită de nouri și-ncet cărarea/ pe valuri/ către țărmuri își îndreaptă o sferă/ la-nceputuri roșie/ întunecată se-ncinge pînă la incandescență Oceanul se trezește/ își trimite
Poezie by Cassian Maria Spiridon () [Corola-journal/Imaginative/8006_a_9331]
-
fulgii acoperirii ridicăm brațele/ cu toate degetele pipăim sertarele încrederii și invidiei practicanți ai postului și izolării trecuți prin furcile pubertății ne recunoaștem/ din gura secătuită abandonați unul altuia tu/ îmblînzitorul Cobrei din părul Tigrului schimbă fluturii/ dormi în abisul ochiului păpușă de siliciu divizată/ gol rostogolit pe trei picioare e tăblia fața mesei de unde luăm pahare mîini de uliu/ priviri drepte pe umerii echilibrului al desăvîrșitei stabilități tu/ crescătorul de păianjeni din labele Tigrului adună-ți împrejurările/ faptele refuzate Judecătorul
Poezie by Cassian Maria Spiridon () [Corola-journal/Imaginative/8006_a_9331]
-
de muzici tandre și fragile... și s-o hrănești cu fructe moi, rotunde, Pe care ea într-însa le ascunde, Mai speriindu-se, mai a plăcere, Mai a durere și-a îngenunchiere... Să-i mîngîi cu nuiele carnea albă, Legîndu-i ochii, ca să fie oarbă, Cu o eșarfă, sufletul să-ți soarbă... și s-o ridici în ceruri, caldă rugăciune, În laude ce-abia le mai poți spune, Îmbrobonată-n rouă, clipocind în spume...
Duminica, te strînge blînd la pieptul... by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/7930_a_9255]
-
o umbră dispare în noapte. ultima oară a fost văzută în 1874 în Gibraltar. apoi în 1711, toamna, în Golful Persic. o vreme n-a mai fost văzută de nimeni de parcă viii și morții ar fi fost cu toții legați la ochi. a reapărut în 1452 la Constantinopol cu un an înainte ca diamantul Bizanțului să cadă în mâinile Semilunii. se afla printre cele trei corăbii genoveze în spatele lanțului masiv din zale de fier care lega intrarea în port. era limpede că
Poezii by Ion Mircea () [Corola-journal/Imaginative/7829_a_9154]
-
mâini, ca o mănușă pe o mână absentă. priviți o, priviți atomii de sânge, nu au de unde să știe cărui om aparțin, nu-i cunosc numele, faciesul, familia, n-au habar de obiceiul lui de a-și lustrui departe de ochii lumii, în pivniță, bicicleta, sau de hobby-ul lui aberant de-a se privi în oglindă pe întuneric și de a-și duce cu măreție pălăria la șold sub cuvânt că e o armă de dat bună-ziua. și cu toate
Poezii by Ion Mircea () [Corola-journal/Imaginative/7829_a_9154]
-
manșeta cămășii pe urmă ceasul care continua să măsoare ireversibilul i-au luat amprentele și astfel au ajuns la cel care-ntr-un fel atât de neobișnuit ajunsese la ei. cu paharul în cealaltă mână pentru a nu bate la ochi s-a îndepărtat printre copaci și în continuare de-a lungul lizierei până când n-avea să mai răzbată dintr-acolo nici un murmur uman. dar o secundă are patru anotimpuri și-a trebuit să vină iarna ca să înțelegem o, mângâierea se
Poezii by Ion Mircea () [Corola-journal/Imaginative/7829_a_9154]
-
El n-a cunoscut altă femeie, ea n-a cunoscut alt bărbat. Credincioși nu sunt și nici n-au fost decât unul față de celălalt. Înainte de a-l căuta pe Dumnezeu, au găsit divinitatea în ei înșiși. Priviți-le fruntea, obrajii, ochii! Fiecare ființă ce trece prin viața noastră lasă o umbră. Și de fiecare umbră sunt legate bucurii sau regrete, plăceri sau neliniști. Pe fețele lor nu văd, însă, decât zâmbetul copilăriei și adolescenței în care s-au cunoscut. O, nu
Din Carnetul unui Pierde-țară by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/7733_a_9058]
-
clare zodii. De la Spoleto înspre Terni aveam un pat în miezul iernii. Mai pot de-acuma să mă duc, pe unde vara îmi părea eternă? Cât mi-a rămas, cât mai apuc? In podul vieții - caut c-o lanternă. Cu ochii numai teamă și efort... -abisul are limpezimi marine-... țin o lumină-n palmă, ca la mort, mă priveghez pe mine însumi... O, vreau să prind intrarea-n port a navei care-și are scris pe bord, numele meu, cu litere
Adrian Popescu by Adrian Popescu () [Corola-journal/Imaginative/7844_a_9169]
-
Doina Uricariu Repetiție Baraca s-a golit de deținuți, Trupurile lor nu mai bântuie carcera și lemnul sângerat de ochiul vizetei în întuneric. Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă, Paturile mizerabile s-au dat de mult la topit și lingurile de alpaca măsoară golul isteric. Ca două surori, rana și răutatea nu mai ascund miez și coajă de pâine, ții de
Poezie by Doina Uricariu () [Corola-journal/Imaginative/7802_a_9127]
-
Trag de litere și le cânt și le adun în buchete cărnoase, citesc poemele despre nori, șpagatul ce leagă peste strofe călcâie de zei, Cartea livezilor a lucernă și mentă miroase, să nu orbiți nărilor, voi urechi, și nici voi, ochii mei.
Poezie by Doina Uricariu () [Corola-journal/Imaginative/7802_a_9127]
-
strîngerea noastră de mînă. Dar pe cînd ăla și-a întins mîna lui dreaptă spre mîinile noastre drepte, prietenul meu l-a oprit din nou, printr-un gest cu mîna stîngă, ceea ce l-a făcut pe barman să-și dea ochii peste cap. Sau numai așa mi s-a părut mie. Dar nemulțumit oricum a fost, nemulțumit, nervos și transpirat. Și s-a uitat la ceasul de la mîna lui stîngă, cumva cu apropo, iar eu am înțeles apropoul, dar în momentul
Șobolanul e mai viu decît țestoasa by Lucian Dan Teodorovici () [Corola-journal/Imaginative/7687_a_9012]
-
a întors pe scut cu suflet persan fetița cu chibrituri plânge întrebi de ce e cu putință limba înțelepților ca un aforism în aval întrebi de ce ucenicii toți au fugit ca un psalm rătăcit în savană un afluent al zilei e ochiul sacrificat în catastiful cu amintiri cum ai sculpta o ispită în majolică înlăuntrul acelor întâmplări radioase s-a arătat lucrul în sine și erai orb un ghepard cu pete de smalț ar fi trecut se zice printre oameni și ei
Poezie by Mihai Răcășan () [Corola-journal/Imaginative/8068_a_9393]
-
respirația lui de străin și toți ne-ascundeam sub cântece de biruință din când în când uneori destinul poetic își mișcă alene piciorușele lui alogene și deodată nălucirile stegarului cu tichie de răchită peste marea înghețată ca o funingine pe ochi prin timpul hialin pătrunde bobul de secară al tainei de pe urmă ce va fi fost oare în pădurea de fagi se simte dâra a ceva ce nu există precum o fugă de idei ca un coșmar cu bonetă catilinară și
Poezie by Mihai Răcășan () [Corola-journal/Imaginative/8068_a_9393]
-
frică, noaptea tânjea după amantul arab, plecat cu afaceri, dar care își lăsase în casă mirosurile, angajații și rudele, care n-o întrebau niciodată nimic. Hafa îi aducea sucul de portocale și se retrăgea tropăind cu spatele către ușă, în timp ce ochii lui de cărbune îi fixau sfârcurile, sub bluză. Raouf curăța grădina, iar la prânz devenea ospătar pentru mâncarea pe care o găteau femeile toată dimineața, în bucătăria din bungalou. O servea încet, stând în spatele scaunului pe care era așezată, ca
Mehria by Daniela Zeca () [Corola-journal/Imaginative/7937_a_9262]
-
sânge cu Mehria cu tot, și atunci i se făcu un dor nesfârșit de pantele muntelui Șarra, cu smocurile îngălbenite de iarbă, de soarele ca o flamă și de felul în care bărbatul arab o-n-tin-dea pe spate, posedând-o cu ochii, ca un șoim pregătit pentru vânătoare. În Africa uitase să plângă. Prin ușa bucătăriei o zări pe Zaouf frământând o lipie, cu degetele ei negre ca niște vreascuri. Stătea aplecată peste aluat, punând marginile pâinii peste jăratic, iar lumina cuptorului
Mehria by Daniela Zeca () [Corola-journal/Imaginative/7937_a_9262]
-
băiatul plecase pentru totdeauna cu familia peste mări și țări, departe de tot, de partea cealaltă a pământului, într-un loc unde se pare că vacile alergau ca armăsarii, cu cozile în vânt, pe câmpii întinse, fără hotare. Păpușa avea ochii, gura, sprâncele și nasul desenate cu un creion subțire pe fața albă lucioasă, iar corpul tare de porțelan îi era acoperit cu o rochie din dantele fine, care, în cele două zile cât stătuseră în vizită, se prăfuiseră atât de
Îi venise vremea by Iulia Sala () [Corola-journal/Imaginative/7854_a_9179]
-
niciuneia dintre căruțe nu-și ridicase capul să vadă cine-l salutase, când, deodată, auzise o voce cunoscută, ușor pițigăiată, punctată de copitele cailor lovite surd de pământ. "E timpul, Ioane." Își ridicase capul surprins, dar până să-și reobișnuiască ochii ținuți închiși cu lumina încă puternică a soarelui, căruța se îndepărtase deja, trăgând după ea, ca pe un balon pe jumătate dezumflat, vocea babei lui, pe care n-o mai auzise de un sac de ani. Înțelesese atunci că toropeala
Îi venise vremea by Iulia Sala () [Corola-journal/Imaginative/7854_a_9179]
-
zi, îl găsise sprijinit de gardul casei sale, în aceeași poziție, cu genunchii la gură și cu brațele încolăcite în jurul lor. Doar că de data asta, de cum îl auzise că deschisese poarta, își ridicase privirea, uitându-se la el cu ochii umezi, ca atunci când îl mângâiase pe cap. Îi mormăise ceva încurcat, în timp ce cotrobăia prin boccea după ceva de mâncare. De data asta, îi lăsase ceapa și mămăliga pe jos, fără să se apropie. La întoarcere, îl găsise tot acolo, nemișcat
Îi venise vremea by Iulia Sala () [Corola-journal/Imaginative/7854_a_9179]