2,513 matches
-
mă strigă Melissa, dau blenderul sau radioul la maxim sau încep să zdrăngănesc cu tăvile. Dacă are nevoie de mine să vină ea. În cele din urmă, apare în ușa bucătăriei, îmbujorată de nervi. — Samantha, te-am strigat ! — Serios ? Ridic ochii nevinovată de la untul pe care-l tai bucăți pentru a face aluat de pateuri. Nu te-am auzit. — Ne trebuie un sistem din ăla cu clopoței sau așa ceva. Pufnește nervoasă. E ridicol să trebuiască să mă opresc din ce fac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
A. Da. Încerc să-mi vin în fire. Păi... da. Poate că și eu am simțit la fel. Mă joc cu fusta. Dar chestia e că... am întâlnit pe cineva. Aici. — Pe grădinar, spune Guy fără să clipească. — Da ! Ridic ochii mirată. De unde... — Niște ziariști vorbeau despre asta afară. — A. Mă rog, e adevărat. Îl cheamă Nathaniel. Simt că mă înroșesc. E... un tip foarte drăguț. Guy se încruntă de parcă nu înțelege ce vreau să spun de fapt. — Dar e doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
Încep În patru ani. Trebuie să iasă. Pentru imaginea mea În proprii mei ochi. Pentru respectul meu față de mine. Și pentru că Îi datorez patru mii de lire lui tata. Ce vă aduc ? zice un tip cu accent australian, și ridic ochii absentă. Mai e o oră pînă pleacă avionul și m-am dus direct la bar. — Îhm... În mintea mea e blanc total. Ăă... vin alb. Nu, mai bine o vodcă și apă tonică. Mersi. După ce se Îndepărtează, mă prăbușesc iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
pur și simplu pe sus. Vreau un cutremur sau... nu știu, un vîrtej... ceva palpitant. CÎteodată simt așa, că există o viață complet nouă și trepidantă care mă așteaptă undeva, și dacă aș putea să... — Scuzați-mă, domnișoară... — Poftim ? Ridic ochii absentă. Ce e ? Stewardesa cu spic Îmi surîde larg. — Am aterizat. Mă uit la ea ca la nebuni. — Am aterizat ? Nu Înțeleg nimic. Cum să aterizăm ? Mă uit În jur - și, așa e, avionul nu se mai mișcă. Ne aflăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
port destul de des, zic, cu degetele Încrucișate la spate. SÎnt superbi ! — Îți urez o zi frumoasă la ai tăi. Vine lîngă pat și mă sărută, după care șovăie. Emma ? — Da ? Se așază pe pat și mă scrutează serios. Doamne, ce ochi albaștri superbi are. — Vreau să-ți spun ceva. Își mușcă buza. Știu că noi doi vorbim Întotdeauna foarte deschis despre relația noastră. — Ăă... da, zic, cuprinsă de o ușoară nervozitate. — E doar așa, o idee. S-ar putea să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
dar... — Nu ! zic, Încercînd să-mi Înăbuș rîsul. Am vrut să spun că revista asta e o idioțenie ! Nu poți să măsori frumusețea cu centimetrul. Uită-te și tu puțin la tine ! Arăt spre ea. Lissy are cei mai imenși ochi cenușii din lume, un ten superb, alb ca laptele și, În ciuda ultimei tunsori, un pic cam drastice, e o adevărată apariție. Vreau să spun, crezi În oglindă sau În nu știu ce articol absolut cretin dintr-o revistă de doi bani ? — În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
În jeanși și helancă neagră, care tocmai iese. Sub privirea mea fascinată, acesta se Întoarce. În clipa În care Îi zăresc chipul, Îmi fuge pămîntul de sub picioare și mi se prăbușește tot cerul În cap. Dumnezeule mare. El e. Aceiași ochi Întunecați. Aceleași linii fine dedesubtul lor. Barba de cîteva zile a dispărut, dar e el, categoric e el. E bărbatul din avion. Ce face aici ? Și de ce ochii tuturor sînt Îndreptați asupra lui? Acum vorbește și toată lumea Îi soarbe fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
un ceai, sînt extrem de hotărîtă. Din clipa asta, n-am să mă mai gîndesc la Jack. Finito. Fin. The end. — OK. Am trei teorii. Lissy vine aproape gîfÎind În ușa bucătăriei, În pijamale și cu blocnotesul În mînă. — Poftim ? Ridic ochii absentă. — În legătură cu marele secret al lui Jack. Am trei teorii. — Doar trei ? spune Jemima, care apare În urma ei În halatul ei alb, cu agenduța Smythson la piept. Eu am opt ! — Opt ? Lissy o fixează de-a dreptul ofensată. — Nu vreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
ăla o Împuiase În ziua În care plecasem, trebuie că Siloa născuse deja. Ce fel de prunc o fi având? Era băiat, era fată? Scăpase oare de Îmbrățișarea Umbrei, cea care lua mulțime de prunci În primele zile după ce făceau ochi? Of, of, oare cum mai era acum pe la mine pe acasă, În munții mei? Frig, viscol, ploaie? - Sigur e viscol, râse Vindecătorul. Eu țin șirul soarelui pe un băț, că așa mi-a rămas de la bătrâni. Ei bine, am văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
care ai venit să ne-o dai. Ai văzut că, deși Aban nu-i os de Vindecător, casa lui te-a primit cu brațele deschise și că mulți dintre oamenii lui vorbesc mai mult decât alte neamuri. Ah, căscă el ochii de parcă tocmai găsise ceva, te gândești că nu toate casele de pe pământurile astea o să te primească la fel de bine. M-am ridicat. Runa Îl Înfășa deja pe micuț. Îi dăduse țâță, iar Unu căsca și gungurea - dar nici cei mari nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
ce. Am cufundat burțile de apă În lac, umplându-le cu apă proaspătă, și ne-am continuat drumul. Undeva pe mâna tare, zărirăm alți munți, mai Înalți decât toți: niște făcături din stâncă și gheață, rele, care păreau că au ochi cu care se uitau după noi. Ne Îndemnam unii pe alții să alergăm din ce În ce, căci Scept și ai lui ieșeau și ei În tăpșanul uriaș - precum niște furnici izgonite din mușuroi, se lăbărțau de la o margine la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
zărim de unde ne aflam. Se făcuse miezul zilei când povârnișurile de pe marginea văii se molcomiră. Munții rămăseseră În spatele nostru. La un moment dat, zărirăm undeva În depărtare, strălucirea șerpuitoare a unui râu. - Cenung, ne spuseră călăuzele, dar noi n-aveam ochi decât pentru câmpiile nesfârșite Întinse dincolo de râu. Era o zi cu un văzduh Într-atât de limpede Încât Îmi venea să cred că pot să văd până la Marea cea mare. Ici-colo, pe câmpiile acelea, se ridicau pâlcuri de pădure grea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Ăștia nici măcar nu ocupă toate locurile. BRUNO: O să iasă prost. O să ne vadă careva. GRUBI: Las’ să ne vadă. Să se descurce cum or ști. (Cei doi pătrund printre spectatori și fiecare se îndreaptă spre locul pe care l-a ochit; foarte politicoși, își cer voie să pătrundă printre spectatori și își ocupă locurile.) GRUBI (Se așază cu un gest de mare relaxare; apoi îi strigă lui BRUNO.): Bruno! BRUNO (Se așază și el, foarte mulțumii.): Da! GRUBI (De la locul său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
PARASCHIV (Către MACABEUS.): Zice că el știe locul. Aduce el multă... MACABEUS (Furios.): Da’ mai lasă-mă, dracului, în pace! Te-am întrebat eu ce zice? INAMICUL (Către PARASCHIV.): Rușinos, zău așa, îl enervezi, tremură, nu vezi că n-are ochi? (Către MACABEUS.) Te cam plictisește tipul ăsta, nu? MACABEUS (Fără să știe precis cui se adresează, dar răspunzând în virtutea inerției.): Mă plictisește groaznic... INAMICUL (Către MACABEUS.): Trebuie să-l ierți... E aproapele tău... (Către PARASCHIV: hu-hu! a fost bună... am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Mai bine leagă-mă la ochi... Dacă mă legi la ochi o să-mi treacă... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Chinuit, încercând să perceapă în sine rostul semnelor.): La ochi? La ochi ai zis? Ia să-ți văd ochiul... Grubi zice că am ochi de apă... Tu nu simți în ceafă nimic, ori de câte ori îți clipește ochiul? Eu ori de câte ori clipesc, mă doare aici, în ceafă... Parcă mă lovește o picătură de apă, în ceafă... N-am văzut loc mai blestemat decât acesta... S-au amestecat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
atunci... Două camioane de cârnați și bere a-mpărțit. Și muzică, cu luminație! N-o asculta. O urmărea doar, gândindu-se cum o fi arătat atunci, puștoaică, în docar lângă taică-su. O și vedea, slăbuță, firavă, cu ochii ei mari, ochi bouleni cum îi plăcea s-o necăjească, strângându-l speriată de picior pe tatăl ei ridicat, cu biciul în mână. Zâmbi înduioșat. - Am văzut și eu multe de-astea de când m-am întors. Știam că au fost cândva și... Unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
se ridice. I-am spus că-mi pare rău, că nu e nici o problemă, restaurantul îi va oferi un alt meniu, eu voi curăța pe jos, toată lumea va fi mulțumită. După ce am tăcut, mi s-a părut că are în ochi aceeași privire jenată ca și omul cu înghețata. Mi-am apropiat capul de al lui și l-am fixat cu și mai mare insistență. Mirosea a usturoi și a ciocolată. Bine, bine, un meniu, a bolborosit, scaunul ăsta era în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
liniștea, domnule, și... în definitiv, nu sunt obligat să vă dau explicații. De asta nu-mi plac reporterii. Un revolver ieși din umbra hainei lui Frank și sclipi în soarele amiezii. Printre straturile de mușcate de pe balcon, soldații continuau să ochească. Toată lumea era determinată să acționeze în următoarele secunde, în afară de Mitch, care se foia de colo-colo, neînțelegând cum ciuruirea unui reporter poate fi trecută drept accident. Poate că și Frank se gândi la același lucru când ceru ca nimeni să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
De când nevasta mi-a plecat în Germania din necesități de servici, am devenit atent la toate cotloanele casei și pot spune cu mâna pe inimă că mi-am ascuțit simțurile. Nu mai împart îngrijirea apartamentului cu cineva, deci trebuie să ochesc singur pânzele de păianjen, să identific anomaliile sonore în funcționarea țevilor sau robinetelor, să controlez dacă mocheta nu necesită curățare și să estimez dintr-o privire nivelul prafului depus pe televizor. Așa se face că, după ce mi-am antrenat văzul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
asta. Accentuă ideea că, dacă am nevoie de ceva, să-i cer pot și că pot trece pe la ea, la o cafea, oricând. La urma urmelor, avea cafea proaspătă. Și zărisem o cutie de biscuiți pe măsuța din bucătărie. Am ochi de vultur, cel puțin când e vorba de biscuiți. De altfel, îmi oferi din nou cafea, dar o refuzai, cu regret. Trebuie neapărat să lucrez un pic la mobilul lui Puck înainte ca Marie să înceapă să exerseze săriturile de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
n-ai vrea să vedem Xena: prințesa războinică? Am înregistrat-o sâmbătă. Să vedem cum sunt caftiți niște nenorociți împuțiți. Fata asta ar trebui să-și deschidă un cabinet de terapie: ar face avere. În timp ce mă îndreptam spre furgonetă, am ochit un grup de băieți care sprijineau zidul clădirii, dar, la o privire mai atentă, am ajuns la concluzia că nu puteau să fi fost ei cei care o agresaseră pe Steff. Majoritatea de-abia dacă își puteau ține ochii deschiși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
Nu mai este un cuvânt magic. Tehnica le-a dat atât de mult, încât tinerilor nu le pasă de cât le-ar mai putea da. Niciodată n-aș fi bănuit la tine această încredere în tineri.? — De ce, nu. N-ai ochi să vezi? Sau crezi că sunt tineri doar cei care se droghează? Uită-te la Inti Ávila și la soția lui. Ți-am vorbit despre ei. Sunt tineri, frumoși și inteligenți. Și umblă prin lume liberi, cu o pereche de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
săritură... — P...da mă-sii...! Toți îl imitară instinctiv, deși majoritatea nu avu timp nici măcar să distingă ce era înăuntru. Apoi, se apropiară din nou încet. — Dumnezeule din Ceruri! — Capete micșorate! — Sunt autentice? Bineînțeles că sunt autentice, imbecilule! N-ai ochi să vezi? Se întoarseră spre el: — Recente? — De acum trei zile. — Dumnezeule sfânt! Ce sălbăticie. Cine sunt? — Niște garimpeiros... Au invadat teritoriul yubani. Veți avea aceeași soartă dacă nu plecați de pe aceste pământuri. Trei dintre bărbați se îndepărtaseră câțiva metri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
sporit, în mod clar, capacitatea de a empatiza.“ — Da, a zis ea rar, savurând curioasa senzație a rostirii acelei propoziții pentru prima dată. Eu sunt prietena ta. —Deci, o să-mi spui adevărul, nu? a vrut să știe Laura, ai cărei ochi îi căutau pe cei ai Amandei. Așa cum nici eu n-o să-ți ascund nimic din ceea ce cred că ar trebui să afli, nu? —Da-aa, a răspuns Amanda. Crezi, a întrebat-o Laura, că ar trebui să merg la niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
voit de Dumnezeu, atunci trebuie să ne așteptăm că, peste o vreme, viitoarea civilizație ”galbenă” va fi superioară civilizației noastre ”albe” pe care am crezut-o nemuritoare, ale cărei prime spasme de agonie le pot vedea azi cei care au ochi să vadă... Nedumeririle îi erau nenumărate... - Mă gândesc... ce i-am făcut noi, oare, lui Dumnezeu pentru a primi această pedeapsă, căci pedeapsă este!? se întrebă el. ”- Liniștește-te, omule, liniștește-te!... auzi vocea din lăuntrul său. Intoarce-te la
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]