1,720 matches
-
lui sir William Strang, de la Ministerul de Externe, „este mai bine să domine Rusia Europa de Est decât Germania Europa de Vest”. Strang scria lucrurile astea În 1943. În 1945, când amploarea dominației sovietice a devenit limpede, liderii britanici erau mai puțin optimiști decât omologii lor americani. După lovitura de stat aranjată de ruși la București În februarie 1945 și, ulterior, amestecul grosolan al Uniunii Sovietice În România și Bulgaria, era evident că prețul local al hegemoniei sovietice avea să fie ridicat. Dar britanicii erau
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
februarie 1945 și, ulterior, amestecul grosolan al Uniunii Sovietice În România și Bulgaria, era evident că prețul local al hegemoniei sovietice avea să fie ridicat. Dar britanicii erau oricum sceptici În privința progresului regiunii: ministrul de Externe Ernest Bevin Îi spunea omologului Byrnes: „În țările astea, un rând de șarlatani se va schimba cu altul”. Lucrul de care se temeau cu adevărat britanicii nu era faptul că URSS va controla estul Europei (un fait accompli Înainte de sfârșitul anului 1944), ci că ar
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
1918, a fost Împărțită, ca și Berlinul, Între cele patru puteri aliate. Abia reușea să asigure haine și alimente locuitorilor săi; de contribuții la viața intelectuală a continentului nici nu putea fi vorba. Filosofii, economiștii și savanții austrieci, ca și omologii lor din teritoriile fostei monarhii austro-ungare, fie reușiseră să fugă (În Franța, Marea Britanie, Statele Unite), fie colaboraseră cu autoritățile sau fuseseră uciși. Germania Însăși era distrusă. Emigrația intelectuală germană după 1933 nu lăsase În urmă decât figuri compromise de colaborarea cu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de America. Mai ales francezii au Îmbrățișat această poziție, În concordanță cu eforturile postbelice ale diplomaților de a sustrage hegemoniei americane politica internațională. De pildă, șeful Misiunii Culturale Franceze În Berlinul ocupat, Félix Lusset, se Înțelegea mult mai bine cu omologul său sovietic (Aleksandr DÎmșiț) decât cu reprezentantul britanic sau cel american și visa, la fel ca șefii săi de acasă, să refacă axa culturală Paris-Berlin-Leningrad. Statele Unite au cheltuit sute de milioane de dolari Încercând să câștige simpatia europenilor, Însă multe
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
total. O altă cauză a succesului alianței UCD-UCS (care de acum Înainte avea să-și adjudece constant cel puțin 44% din voturile din Întrega țară) a fost aceea că, asemenea creștin-democraților italieni, ea atrăgea un electorat larg. Creștin-socialii bavarezi, precum omologii lor din țările de Jos, aveau o bază electorală restrânsă, obținând voturile unei comunități religioase conservatoare dintr-o singură regiune. Însă UCD, deși În chestiuni culturale era conservatoare prin tradiție (de exemplu, În multe orășele și comunități rurale activiștii UCD se asociaseră
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
la mijlocul anilor ’50 preocupările militare din deceniul precedent. Părea evident că accentul trebuia pus pe integrarea economică, un domeniu În care interesul național și cooperarea puteau fi armonios Îmbinate fără a răni sensibilitățile tradiționale. Pentru dezbaterea acestei strategii, Spaak și omologul său olandez au convocat o reuniune la Messina, În iunie 1955. La Conferința de la Messina au participat cei șase membri ai CECO Împreună cu un „observator” britanic (de rang inferior). Spaak și colaboratorii săi au făcut mai multe propuneri privind uniunea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
din Franța și din alte părți au investit acasă 6. În Germania de Vest, unde amintirile de neșters din perioada interbelică erau legate de conflict și instabilitate (politică și monetară deopotrivă), guvernanții de la Bonn s-au implicat mai puțin decât omologii lor francezi sau italieni În proiectarea sau regizarea comportamentului economic, dar au acordat mai multă atenție aranjamentelor menite să prevină sau să atenueze conflictul social, mai ales dintre angajați și angajatori. Mai exact, ei au Încurajat și au semnat negocieri
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
politici au trebuit să devină plăcuți În aparițiile televizate: capabili să transmită autoritate și Încredere, concomitent cu simularea confortului egalitar și a caldei familiarități În fața unei audiențe de masă - o performanță pentru care politicienii europeni erau mai puțin pregătiți decât omologii lor americani. Puși În fața camerelor de televiziune, mulți politicieni mai În vârstă au eșuat lamentabil. Aspiranții tineri, mai ușor adaptabili, au profitat enorm. Cum avea să remarce În memoriile lui conservatorul britanic Edward Heath referindu-se la succesul mediatic al
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
000 de locuitori la 1.785.000. În toate aceste locuri, ca și În orașele mai mici din nordul Italiei și În suburbiile mereu În expansiune de lângă Londra, Paris sau Madrid, edilii nu puteau ține pasul cu cererea. Ca și omologii lor din primăriile comuniste, ei au optat pentru construcții masive și omogene - fie pe terenul intravilan rămas În urma războiului, fie la marginea Înverzită a orașelor. La Milano și Barcelona, unde prima generație de migranți din sud s-a mutat din
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Comunist. În mare parte de nevoie, desigur, dar și din convingere sinceră. Pe termen lung, această afiliație avea să-i izoleze și chiar să-i discrediteze pe comuniștii reformiști, mai ales În ochii unei generații noi, tot mai influențată de omologii occidentali, care lua ca punct de referință nu trecutul stalinist, ci prezentul capitalist din Vest. Dar, Între 1956 și 1968, momentul revizionist În Europa de Est a Însemnat pentru scriitori, cineaști, economiști sau jurnaliști un scurt moment de optimism cu gândul la
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
rămas indiferenți. Cu toatea acestea, Slovacia nu a dus-o rău sub comunism. Intelectualii slovaci au căzut victime epurărilor comuniste, fiind acuzați de naționalism burghez sau de conspirație anticomunistă (sau ambele). Iar puținii evrei slovaci care au supraviețuit sufereau alături de omologii lor din Cehia. Dar „naționaliștii burghezi”, comuniștii, evreii și intelectualii erau mai puțin numeroși În Slovacia și mult mai izolați de restul societății. Majoritatea slovacilor erau săraci și lucrau la țară. Pentru ei, urbanizarea rapidă și industrializarea din primul deceniu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ecologistă comună avea să devină numitorul comun al noilor forme de protest din Est și Vest. Dar, În circumstanțele de la Începutul anilor ’70, nici una dintre părți Încă nu știa - și, În cazul Occidentului, nu se sinchisea - de problemele și vederile omologilor de cealaltă parte a Cortinei de Fier. Ecologiștii occidentali erau prea absorbiți de constituirea unei baze electorale locale pentru a-și Îndrepta atenția spre politica internațională (cu excepția cazurilor În care problema Îi privea direct). Iar succesul lor a fost remarcabil
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
statelor CEE. Instituțiile Războiului Rece, ca să nu mai vorbim de pozițiile anticomuniste similare, facilitaseră o comunicare și o colaborare crescânde Între democrațiile pluraliste și dictaturile militare sau clericale. După atâția ani de Întâlniri, negocieri, planuri sau simple schimburi economice cu omologii lor nealeși, nord-americanii și vest-europenii nu mai erau de mult scandalizați de realitățile locale din Madrid, Atena sau Lisabona. Astfel, pentru cei mai mulți observatori - inclusiv pentru opoziția locală -, regimurile ingrate din sudul Europei nu erau falimentare din perspectivă morală, cât anacronice
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ministerele și-au văzut tradiționala libertate de manevră limitată treptat de un prim-ministru care se baza mai mult pe o coterie de amici și consilieri decât pe tradiționalul corp de elită al administrației civile. Pe aceștia, ca și pe omologii lor din sistemul educativ și judiciar, Margaret Thatcher Îi suspecta instinctiv (și nu se Înșela) că preferă vechiul paternalism subvenționat de stat. Potrivit convențiilor complexe ale politicii britanice preocupate de social, Margaret Thatcher - răsărită dintr-un mediu mic-burghez și cu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
stat protecționist, colectivist, egalitarist și intervenționist sau piețe libere, competiție nelimitată, privatizarea resurselor și un minimum de bunuri și servicii comune. Alternativa, grație Doamnei de Fier, era din nou clară: socialism sau capitalism. Moderații tradiționali din Partidul Laburist, ca și omologii lor conservatori, erau disperați. Unii dintre ei - printre care Roy Jenkins, fost președinte al Comisiei Europene - au abandonat partidul și au format un efemer Partid Social-Democrat care avea să fuzioneze ulterior cu liberalii, eternul partid terț al Marii Britanii. Cei mai mulți au
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și exactă a lui Helmut Schmidt, Însă avea acele rachete și ele Îi confereau un anumit statut și impuneau un oarecare respect. În plus, liderii sovietici mai bătrâni - Îndeosebi Iuri Andropov, șeful KGB-ului - luau În serios amenințarea americană. Asemenea omologilor de la Washington, ei credeau sincer că cealaltă parte lua În considerare un război nuclear preventiv. Linia dură adoptată de Reagan și În special Inițiativa de Apărare Strategică au făcut ca vechea conducere sovietică să fie și mai puțin dispusă la
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
puțin În principiu. Gorbaciov, ca toți ceilalți, nu putea anticipa În 1990 ce va urma. Nimeni din Est sau din Vest nu avea un plan În eventualitatea dezintegrării RDG și nu existau modele pentru unificarea germană. Dar liderul sovietic, spre deosebire de omologii săi occidentali, nu avea opțiuni avantajoase. Nu putea Împiedica unificarea Germaniei decât răstălmăcind declarațiile publice Împăciuitoare din ultimii ani și periclitându-și grav credibilitatea. Inițial, el s-a opus includerii Germaniei unite În NATO și, chiar după ce a consimțit În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
pentru că variile grupuri etnice erau atât de Întrepătrunse (și nu suferiseră genociduri sau transferuri de populație de genul celor care au „purificat” Polonia sau Ungaria cu zeci de ani În urmă), țara oferea oportunități excelente pentru demagogi ca Miloševiæ sau omologul lui croat, Franjo Tudjman. Formând o nouă bază electorală, ei și-au aranjat ieșirea din comunism jucând o carte etnică indisponibilă În restul Europei - pe care au substituit-o dezideratului democrației. În Ucraina, Slovacia sau țările baltice, politicienii de după 1989
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
au rămas zbătându-se În urmă, frânate de o clasă politică incompetentă și coruptă, care nu putea și nu dorea să se gândească la schimbările necesare. Această concluzie este, În linii mari, corectă. Dar, chiar și fără Klaus, Balcerowicz sau omologii lor maghiari și estoni, unele state foste comuniste erau hărăzite să aibă mai mult succes decât altele În tranziția la o economie de piață - fie pentru că, după cum am văzut, ele se angajaseră deja În acest proces Înainte de 1989, fie pentru că
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
dezindustrializare și șomaj, foarte puțin galezi ar fi ezitat. Scoția era un caz aparte. și aici declinul vechilor industrii a făcut ravagii, dar Partidul Național Scoțian apărut În anii ’70 avea un scor electoral de patru ori mai mare decât omologul său din țara Galilor. La două decenii după ce debutase pe scena politică, În 1974 (câștigând 11 locuri În parlament), acest partid cu cauză unică Îi surclasa pe conservatori și amenința realmente bastioanele laburiștilor. Spre deosebire de galezi, alegătorii din Scoția doreau transferul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
NATO, Pactul În forma lui actuală nu era foarte logic, iar obiectivele sale de viitor erau obscure. Războaiele din Iugoslavia au afectat și ele alianța: generalii americani au fost lezați de faptul că trebuiau să ia decizii În acord cu omologii lor europeni, care nu se Înghesuiau să ia inițiativa și nici nu aveau mare lucru de oferit pe câmpul de luptă. Mai presus de orice, situația Pactului Nord-Atlantic a fost complicată enorm de reacția Washingtonului la atacurile de pe 11 septembrie
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cu simpatie și chiar cu admirație retrospectivă pe toți anticomuniștii discreditați până atunci, inclusiv pe fasciști. Scriitorii naționaliști din anii ’30 au revenit la modă. Parlamentele postcomuniste au votat moțiuni care Îi proslăveau pe mareșalul Antonescu al României sau pe omologii lui din Balcani și Europa Centrală. Denunțați odinioară ca naționaliști, fasciști și colaboratori ai naziștilor, lor li se ridicau acum statui pentru eroismul dovedit În război (parlamentul român a păstrat chiar un minut de reculegere În memoria lui Antonescu). Odată cu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
forumul păcii de la Paris din 1946 a reieșit și din discuția pe care ministrul de externe Gh. Tătărescu a purtat-o, la 29 august 1946, cu secretarul de stat Byrnes 125. Tătărescu, nefiind de acord cu unele opinii formulate de omologul său american asupra politicii interne românești, a relevat dorința Bucureștilor de a se încadra cît mai rapid în viața internațională, în opera de reorganizare a păcii europene și mondiale, continuînd, în felul acesta, tradițiile progresiste ale diplomației României. Conferința de la
by Joseph F. Harrington, Bruce Y. Courtney [Corola-publishinghouse/Science/1036_a_2544]
-
lipsei de libertate din România, Stalin a ripostat: "Toate acestea sînt basme!"262 Întrucît discuțiile ajunseseră într-un punct mort, secretarul de stat american James Byrnes a găsit un subiect de interes comun. Pe 24 iulie, acesta le-a sugerat omologilor săi ca, după încheierea tratatelor de pace cu "guvernele democratice recunoscute" din România, Bulgaria, Ungaria și Finlanda, Cei Trei să "sprijine cererea lor de aderare la Națiunile Unite"263. Discuțiile au continuat, mai ales în ceea ce privește definirea termenului "democratic", pe care
by Joseph F. Harrington, Bruce Y. Courtney [Corola-publishinghouse/Science/1036_a_2544]
-
Comisie să trimită directive autorităților românești 269. Comunicatul final nu includea, însă, clauza sovietică inițială privind "întrunirile regulate și frecvente" ale reprezentanților Aliaților. Molotov comentase atît de mult pe tema ambiguității cuvintelor "regulate" și "frecvente" încît Byrnes și Ernest Bevin, omologul său britanic, au acceptat, în cele din urmă, înlăturarea acestei clauze, în ultima zi a conferinței 270. Pe 9 august, președintele Truman a anunțat poporul american că România, Bulgaria și Ungaria nu aveau să se situeze în sfera de influență
by Joseph F. Harrington, Bruce Y. Courtney [Corola-publishinghouse/Science/1036_a_2544]