16,318 matches
-
în dinți și m-am hotărât să cobor pe uscat, fie ce-o fi. — Și ce s-a întâmplat? întreba imediat Tapú Tetuanúi, care urmărea cu sufletul la gură povestirea idolului sau. — La început am crezut că au să mă omoare, răspunse el liniștit. Oamenii aceia îi bănuiesc pe toți cei care ajung pe coastele lor că ar fi iscoade sau avangardă unei expediții armate. Apoi, adaugă, când le-am povestit, în amănunt, întâmplările prin care am trecut, s-au liniștit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
într-un calvar. Dar cum să evite că unul din acele milioane de paraziți să nu treacă asupra lor și cum să scape de ei dacă pe insulița aceea solitara nu creștea plantă din care femeile extrăgeau seva care îi omora? Era cutremurător să vadă cum acele ființe oribile conviețuiau în cea mai cruntă mizerie corporală, fără să facă nici cel mai mic efort să scape de ea, ca niște animale care nu puteau înțelege că existența era mult mai plăcută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
mai grozav miracol care poate avea loc pe suprafața pământului. Faptul că un proiectil cu vârf de metal traversa aerul atât de rapid, încât nu-l putea urmări cu privirea, si se înfigea cu o asemenea violență, încât ar putea omorî doi oameni dintr-o lovitură, era un lucru pe care nu-l putea atribui decât puterilor magice ale acelor ființe care, în ciuda necazurilor și mizeriei lor, sosiseră de bună seama dintr-un loc aflat dincolo de cele mai îndepărtate stele. Totuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
povești la rândul lui că oamenii care erau acoperiți cu acele oribile tatuaje fuseseră dintotdeauna dușmanii lor cei mai aprigi, ucigași fără scrupule, care la fiecare șase sau șapte ani îi atacau prin surprindere, răpindu-le femeile și copiii și omorându-i fără milă pe cei care încercau să li se opună. Îi cunoșteau sub numele de Te-Onó (baracude), căci, la fel ca acești pești, atacau mereu în număr mare, prin surprindere și fără pic de milă, nici măcar pentru cei mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
a-i mai detensiona pe bărbați, aflați pe punctul de a porni lupta, la mii de mile depărtare de căminele lor. Nici unul dintre cei aflați la bordul Mararei nu mai luase parte până atunci la o asemenea expediție. Nimeni nu omorâse vreodată pe cineva. În ultimii treizeci de ani, Bora Bora se aflase în pace cu vecinii ei și, în ciuda serioasei pregătiri teoretice, nici macar RoonuíRoonuí și cu iscoadele lui nu puteau conta pe o experiență reală când ar fi fost vorba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
la socoteală aportul băieților, femeilor și chiar al bătrânilor... Avem de partea noastră factorul surpriză, răspunse Roonuí-Roonuí. Din câte am auzit despre ei, se consideră neamul cel mai puternic din Infinitul Ocean al Infinitelor Insule și își impun legea atacând, omorând și jefuind, fiindcă sunt convinși că vecinii lor din primele două Cercuri nu vor îndrăzni niciodată să treacă la represalii... Zâmbi, arătându-și dinții în mod amenințător. Dar de data asta au mers prea departe; au atacat Bora Bora, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
ca sa-si consoleze prietenul, explicându-i că, dacă Te-Onó n-ar fi fost dintotdeauna un neam de asasini, nimănui nu i s-ar fi năzărit să vină să-i încolțească la ei acasă. Poate că acela pe care l-ai omorât era foarte tânăr, continuă. Dar în mod sigur ar fi luat parte la următoarea expediție și poate c-ar fi răpit-o și violat-o pe însăși Maiana... Ți-o imaginezi pe Maiana noastră în mâinile ăstora? întreba, în timp ce clatină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
că un barbat! Tapú Tetuanúi ar fi vrut să-i răspundă că cine înfrunta oceanul luni în șir sau cine suporta, fără să crâcnească, furia unui taifun se comportă fără îndoială că un bărbat, fără să mai fie nevoie să omoare adolescenți, însă își dădea seama că veniseră până aici ca să-și îndeplinească misiunea, deci nu avea dreptul să se plângă acum pentru rolul care i-a revenit în această misiune. Desigur că lucrurile ar fi stat cu totul altfel dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
dezgustat Navigatorul-Căpitan, întorcându-se către ceilalți, pe fețele cărora se putea citi că sunt de acord cu el. Istoria insulei Bora Bora nu trebuie mânjita cu o asemenea acțiune. Și crezi că e mai bine să-i lăsăm să ne omoare câte doi oameni în fiecare noapte? —Bine-nțeles că nu. Nu ne rămâne decât să mergem după ei. Unde? întreba Roonuí-Roonuí. Nu mai putem conta pe factorul surpriză. O să ne aștepte la fiecare colț al drumului și-o să ne doboare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
făceau de gardă pe insulă, cu riscuri foarte mici de a mai fi surprinși din întuneric. Tapú Tetuanúi ar fi dorit să facă parte din acest ultim grup, insă Miti Matái îl împiedică: Ești prea important ca să riști să fii omorât, spuse. Acum, ca Omul-Memorie nu mai e, tatuajele lui Vetéa Pitó, priceperea cârmaciului și cunoștințele tale rudimentare despre stele ar trebui să fie de ajuns ca să conduceți navă înapoi, în Bora Bora, dacăeu am să pățesc ceva. Zâmbi cu subînțeles
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
către Ihona, cea mai mare dintre fetele proaspăt eliberate, si întreba acru: —Despre ce naiba vorbește? —Despre Octar, regele Te-Onó. O matahala cu un penis imens, cu care a sfâșiat-ope sora mea, Purúa, provocându-i moartea, și aproape că ne-a omorât și pe noi. Făcu o pauză scurtă și adaugă, cu un gest de scârba: E un monstru burtos și împuțit, dar ei îi place. —Octar o să-ți smulgă limba, murmura Anuanúa, în cuvintele căreia se citea furia. Și-o să-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
de ceea ce se petrece în jur, dar ceea ce știu sigur este că Octar hotărâse să n-o atingă pentru moment, poate pentru că încă o considera prea mică sau poate pentru că, văzând-o așa de firava, se temea să n-o omoare și pe ea, la fel ca pe Purúa, așa că o păstra pentru mai tarziu. În plus, într-o noapte au atacat încă o insulă și, de-acolo, le-au răpit pe astea trei și pe încă una, care a murit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
să întâmpine nici o rezistență. Ofta, ca și cum i-ar fi fost greu să accepte că aceste lucruri se întâmplaseră. Nu i-am mai vazut timp de două zile și două nopți, însă, când am început să ne temem că deja o omorâse, au reapărut că doi îndrăgostiți. Din acel moment a încetat să mai fie regina noastră, transformându-se în regina Te-Onó. Oró s-o trăsnească! — Iar Tané s-o condamne să bântuie în vecii vecilor prin adâncurile oceanului! veni imediat răspunsul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
suferință. —Incredibil! Fiica bunului rege Pamáu și a blândei Tana!... —Fiica zeului Kauhúhu și a unei șerpoaice-de-mare!... Încă nu-mplinise nici treisprezece ani și deja își petrecea toată ziua mângâind și sărutând de față cu toți „chestia“ aia care o omorâse pe Purúa și care ne-a făcut să trecem prin atâta suferință și prin atâta rușine. Blestemata să fie! — Nu pot să cred! bâigui în cele din urmă Roonuí-Roonuí, care încă părea să se îndoiască de sinceritatea celor auzite. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
o s-o părăsească, interveni Miti Matái, cu calmul lui dintotdeauna. Ceea ce mă îngrijorează pe mine este că povestea asta ar putea degeneră într-o înfruntare între două tabere. —Și care ar fi soluția, după părerea ta? întreba Roonuí-Roonuí. S-o omorâm pe Anuanúa? Care dintre noi ar îndrăzni să-și păteze mâinile cu sânge nobil? Știți ce pedeapsă le rezervă zeii celor care comit o asemenea crimă? Îi transformă în rechini albi pentru tot restul veșniciei. Îi privi pe rând. Cine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
aruncăm în mare, spuseindignat Vetéa Pitó, în loc de salut. S-o aruncăm peste bord și să se ocupe rechinii de ea. Încerca să zâmbească ironic. În definitiv, ei sunt deja rechini! — Dacă am arunca-o în mare ar fi ca si cum am omorî-o, îi atrase atenția Tapú Tetuanúi. Cine ar îndrăzni s-o arunce? — Eu aș face-o cu cea mai mare plăcere, daca pedeapsă ar fi alta. Dar simplul gând de a ma preface în rechin alb mă îngrozește. La fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Vahíne Tiaré, pe care încerca s-o convingă să intervină pe langă Miti Matái ca să-i permită să se întoarcă pe insula „baracudelor“. — Dacă n-o face, argumenta ea, Octar o să vină după mine până în Bora Bora și-o să-i omoare pe toți cei care o să i se opună. Sunt femeia lui, îl port în pântece pe fiul lui, iar Octar nu e omul care să permită cuiva să-i răpească familia. Nici Miti Matái nu e omul care să dea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
ceva în cazul ei. Ce altceva puteau crede cei treizeci de bărbați și femei de pe Marara, care se știau în pericol de moarte, conviețuind într-un spațiu atât de limitat cu o ființă care n-ar fi ezitat să-i omoare pe toți, ca să se poată culcă cu un monstru? Și, parcă pentru a-i neliniști și mai mult, continuă să plouă, iar căldură asfixianta ridică o perdea de ceață care limită vizibilitatea la o sută de metri, astfel că majoritatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
într-un fel de sclava. Făcu un gest, care semăna suspect de mult cu cele pe care obișnuia să le facă Navigatorul-Căpitan. Îți imaginezi ce-ar însemna să lăsăm, în mâinile celor cărora le-am distrus insula și le-am omorât familiile, pe cineva care cunoaște atât de bine Bora Bora? Clatină de mai multe ori din cap. N-am putea să mai dormim niciodată în pace. —La asta nu m-am gandit, recunoscu scufundatorul dus pe gânduri. Și e posibil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Te-Onó n-ar fi îndrăznit să treacă peste porunca regelui sau, si cu atat mai puțin să-l lege de catarg, ca pe un sclav. Cand va reuși, în sfârșit, să pună mâna pe cei care îi atacaseră insula, îi omorâseră oamenii și o răpiseră pe femeia pe care o iubise cel mai mult în viața lui și care-l purta pe fiul lui în pântece, Octar era hotărât să-i supună la asemenea torturi și la o moarte atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
e-n spital. Trebuie să împartă salonul cu babalâci operați la mațe. Îmi zice că au un singur televizor. Îi desparte doar câte-o perdea. Ai lui nu vin în vizită. La telefon îmi zice că acuma părinții l-ar omorî pur și simplu pe frate-său din marină. La telefon puștiul îmi povește cum în ziua precedentă era doar un pic dus, pen’că fumase ceva. Stătea pleașcă pe pat la el în dormitor. Aprinsese o lumânare și răsfoia o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
nevoie de ăia ca de dinți în cur. Oamenii îmi spun mereu că sunt prea slab. La mesele festive, oamenii tac și se îmbufnează că nu mănânc din friptura la ceaun pe care-au pregătit-o. Friptura la ceaun mă omoară. Șunca fiartă. Orice îmi rămâne în mațe mai mult de vreo două ore iese tot mâncare, așa cum a intrat. Cu fasolea peruană gătită în casă sau cu bucățile de carne macră de ton tot așa, mă ridic și le văd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
din cap, nu. Ochii mai că-i ies din orbite, dar botișorul ei siliconat de păpușă rămâne nemișcat. Nu, cheia e ascunsă undeva în clădire. Într-un loc în care doar domnul Whittier ar căuta-o. Și totuși, chiar dacă-l omoară, Miss America procedează corect. Dacă dă foc clădirii și speră ca pompierii să vadă fumul și s-o salveze înainte să ne asfixiem cu toții - procedează, din nou, corect. Dacă înfige vârful cuțitului în ochiul lui împânzit de cataracta lăptoasă, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
muștele negre dau roată aceleiași grămezi de mere moi și banane fleșcăite. Și dacă te-ajută, îi spun ei lui Fletcher, tipul cu printurile și-a câștigat faima doar fiindcă a ucis un sculptor leneș, care la rându-i a omorât un pictor băgăcios, care și el a omorât un autor de colaje care-și vânduse integritatea artistică. Toți ăștia sunt morți, în vreme ce lucrările lor sunt expuse în muzee, ca un cont bancar a cărui valoare crește mereu. Și nici măcar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
moi și banane fleșcăite. Și dacă te-ajută, îi spun ei lui Fletcher, tipul cu printurile și-a câștigat faima doar fiindcă a ucis un sculptor leneș, care la rându-i a omorât un pictor băgăcios, care și el a omorât un autor de colaje care-și vânduse integritatea artistică. Toți ăștia sunt morți, în vreme ce lucrările lor sunt expuse în muzee, ca un cont bancar a cărui valoare crește mereu. Și nici măcar nu-i valoare estetică: doar culorile se șterg în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]