3,552 matches
-
de lângă ușă, lăsând să se strecoare pe lângă ea un bătrân într-un fulgarin alb, cu ochelari negri de orb, cu mâna întinsă în care ține un toiag alb, despicând aerul, pipăindu-și înaintarea, ducându-se spre bucătărie. Va asculta cum orbul discută ceva cu o femeie, poate chiar cu Veturia sau cu ochelarista pirpirie care tot insistase ca eu să gust din tortul ei, cum necunoscutul acela va da să cânte ceva dintr-o muzicuță, cum femeia aceea îl va repezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
într-o dimineață oarecare, cu sclipirea unei lumini oarecare, cu o liniște oarecare. 33tc "33" Mă aștept acum, scriind, doar să vin dinspre „Gambrinus“. Nu voi fi intrat în cele din urmă în berărie. Mă vor fi enervat cei doi orbi. Mi se va fi părut că, după toate întâmplările acelei nopți fără amintiri, prezența lor la masa mea va însemna o insuportabilă batjocură. Felul acela brusc, dur și nepăsător al întâmplării de a-ți răvăși, iar și iar, clipele, oricum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Scriu ce vreau, fără să mă gândesc la altceva decât la scris. Îmi place acum, de exemplu, scriind, să mă văd rămas pe treptele berăriei, ezitând dacă să intru sau nu, să mă așez la masa mea, unde cei doi orbi încă își ling urechile. Mă voi așeza sau nu indiferent îmi este acum. Pot sta așa tot restul acestor pagini, acolo, în ușă, buimac de ciuda că mi-am pierdut servieta aceea afurisită în care erau nu doar cheile de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
la Karanphilou, am simțit, fizic, nu doar ca o părere, Moartea pornită spre mine, definitivă, fără gând de întoarcere. Poate mersese chiar, câteva stații, în același tramvai cu mine. Fusese poate în vagon Moartea. A fost poate chiar bătrânelul acela orb din capătul vagonului care, rezemat de bara metalică a geamurilor din spate, cânta la muzicuță un cântec știut de mine, auzit și altă dată, fără a-mi mai putea aminti acum când și unde îl mai ascultasem. Bastonul lui alb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
două stații în urmă, odată cu femeia aceea tânără care se așezase lângă mine pe scaun și mă privise câteva clipe nedumerită, de parcă ar fi vrut să-mi spună ceva, apoi și-a dus și ea privirea spre capătul vagonului, urmărind orbul cu muzicuța și cântecul acela învăluitor. Mă cercetase Moartea, mă ademenise cu gândul că am găsit acea povestire pierdută de demult, ascultase cum cuvintele cad în mine, aduse poate de cadența toiagului alb al orbului lovind peretele vagonului, lovituri surde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
privirea spre capătul vagonului, urmărind orbul cu muzicuța și cântecul acela învăluitor. Mă cercetase Moartea, mă ademenise cu gândul că am găsit acea povestire pierdută de demult, ascultase cum cuvintele cad în mine, aduse poate de cadența toiagului alb al orbului lovind peretele vagonului, lovituri surde, grele, înăbușite, ca picurii ploii de demult, din acea noapte pierdută. Moartea mă îndemnase poate să cobor la Karanphilou, ea ducându-se în dusul ei, lăsându-mi doar împăcata bucurie a adulmecării înghețatei ei apropieri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
capătul canapelei pe care pernele încă mai erau răsturnate, așa cum stătuse ea între ele. Îmi voi turna un pahar de vin și, ridicându-l, voi face gestul de a ciocni cu toți cei de față, întrebând: — Ei, nu cântă nimeni? Orbul, din cotlonul lui, tresare. Își anină albul toiag de un raft al bibliotecii, scotocește în buzunarul de la piept și scoate o muzicuță. O mângâie ușor, de parcă ar vrea să o încălzească, apoi și-o duce la buze. Trage puternic aer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
datora oamenilor-text din jurul naratorului sau evoluției naturale a textului-narator. Există un centru (mobil, bineînțeles) al romanului: punctul în care naratorul ezită în fața intrării de la „Gambrinus“, după o noapte cruntă de beție. La masa lui obișnuită se află o pereche de orbi care se alintă, într-un limbaj misterios, lingând fiecare celuilalt lobul urechii. Acest centru mobil va reveni, din ce în ce mai des, mai plin de semnificație, până la sfârșitul cărții. Este centrul ce face legătura între toate textele (amintirile) care formează o viață. Ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
devin un lung șir plictisitor de dezamăgiri (de multe ori autoprovocate), comunismul lasă loc măreței perioade post-decembriste... Și, de fiecare dată, asemeni unei teme muzicale, se revine la punctul în care naratorul ezită în pragul berăriei „Gambrinus“, privind cei doi orbi care-și ling urechile, scenă de film suprarealist. Pasiunea cu care naratorul bea nu este altceva decât o îmbrățișare plină de voluptate a Morții, o alunecare semi-conștientă întru Luminare, o luminare despre care acesta nu știe nimic pe moment, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
nimeni cu ochi albaștri, nimeni cu doi cai. - M-am săturat de cuvântul „nimeni”, spuse Moussa, gânditor. Parcă omul nostru ar fi devenit invizibil. Nu mai există. N-am găsit decât negustori bătrâni sau Între două vârste, câțiva cerșetori, un orb, un olog, un negustor de cai burtos și scund, cu trăsături mongole, adică nimic care să semene măcar cu ceea ce căutăm. Chiar dacă s-ar fi ascuns, nu s-ar fi putut ascunde atât de bine. L-am fi găsit. - Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
tristeții, Noian de pătimiri m-a-ngenuncheat, Târându-mă prin negurile vieții... Nu Te-am zărit că pururi m-ai vegheat. Când m-am trezit din adâncimi de noapte, Simțindu-Te întreg, strălucitor, M-au năpădit ale iubirii-Ți șoapte Pe mine: orb, surd fiu rătăcitor! Trec azi pășind pe drumul spre Lumină Cu Tine-alături Viața descifrând, îți sunt vlăstar din vajnică tulpină, Iubirea-Ți sorb, cu trupul tremurând. Am căutat mult prea departe Calea; Desăvârșirea Ta, prin har, e-n noi. Mi-
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
în peretele inimii, sub sticlă. Cu suferința săpată-n carne, iernile trec peste râuri, viața curge la vale. Nopțile se visează zile, cu lumânări în mâini, aprinse de soare... Eu dezleg drumurile primăverilor care vin prin muguri. Intri în temnița orbilor Cum vrei să ieși în afară, liber, intri în temnița orbilor; nu poți găsi nimic plauzibil, toți te încurajază, te ridică în scări, dar calul a plecat ... Ți se spulberă zăpada în față, înoți prin ea, îți găsești picioarele mergând
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
trec peste râuri, viața curge la vale. Nopțile se visează zile, cu lumânări în mâini, aprinse de soare... Eu dezleg drumurile primăverilor care vin prin muguri. Intri în temnița orbilor Cum vrei să ieși în afară, liber, intri în temnița orbilor; nu poți găsi nimic plauzibil, toți te încurajază, te ridică în scări, dar calul a plecat ... Ți se spulberă zăpada în față, înoți prin ea, îți găsești picioarele mergând undeva, unde? ... Nu știi unde. Dinspre trecut te lovesc remușcările, un
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
simplu, ca o diversiune. Am plecat din Siliștea-Gurnești, cu căruța, cu părinții mei, să-l vedem pe sfânt. Era în 1937, cred. Nu voi spune ce am văzut, n-am acum paleta pregătită ca să descriu terifiantul spectacol oferit de bâjbâiala orbilor, bestecăitul ciungilor și al paraliticilor, care singuri prin numărul lor ofereau o imagine infernală; mi-a rămas însă în minte mulțimea de mii de oameni, adunată pe o câmpie lângă Dunăre să-l aștepte pe vestitul cioban. Un fapt era
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
sau groază, ci o frică dincolo de fire, aproape palpabilă, o frică atât de uriașă și de neclintit, Încât, paradoxal, Începuse să mă liniștească: știam cu siguranță că voi muri și această certitudine aproape că mă Împăca. Am căutat ca un orb „gaura” (un tub de ciment Îngropat vertical În pământ, ce servea drept locaș de tragere dacă postul ar fi fost, cumva, atacat) și m-am aruncat În zăpada dinăuntru. În curând, nămetele a Început să se refacă În jurul adăpostului. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
fi, De ce nu se poate pentru‐ntreaga viață (pentru această păcătoasă viață și atât de scurtă, chiar de‐ar fi de‐un veac), măcar pentru o zi, atât cât să vie spre mine, cum venea, cu brațele întinse, ca un orb, cu degetele pale, de petale. Nicolae Labiș (n. 2 decembrie 1935, în satul Văleni, comuna P oiana Mărului județul Baia, azi Suceava ‐ d. 22 decembrie 1956, București) „A debutat la 15 ani în Iașul nou, apoi publică în Viața Românească
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
oamenii noștri sunt omorâți fără milă, indiferent dacă luptă sau se predau. Capetele lor retezate sunt expuse pe marginea drumului, iar inamicul se revarsă în toate părțile ca un potop. Apoi veni un alt mesaj urgent: — Ruda lui Shingen, preotul orb Ryuho, a fost capturat și măcelărit de inamic. De astă dată, Katsuyori ridică ochii și spuse vorbe grele despre dușman: — Forțele clanului Oda nu cunosc mila. Ce vină i-au putut găsi unui preot fără vedere? Cum ar fi putut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
stârni suspiciuni. Trebuie să ne gândim foarte bine la ceea ce vom spune. Urmând ordinele lui Hideyoshi, oamenii lui Asano Yahei începură o cercetare atentă a tuturor călătorilor care veneau și plecau din regiune. Cam pe la miezul nopții, gărzile opriră un orb care mergea cu un toiag gros de bambus, întrebându-l încotro se îndrepta. Înconjurat de soldați, omul se rezemă în toiag. — Mă duc acasă la o rudă, în satul Niwase, răspunse el, cu cea mai mare umilință. — Dacă te duci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
o rudă, în satul Niwase, răspunse el, cu cea mai mare umilință. — Dacă te duci la Niwase, ce cauți pe drumul ăsta de munte, în toiul nopții? întrebă ofițerul comandant. — N-am găsit nici un han, așa că am tot mers, replică orbul, plecând capul într-un apel la înțelegere. Poate ați fi atât de buni să-mi spuneți unde aș putea găsi un sat cu han. Deodată, ofițerul țipă: — Se preface! Legați-l! — Nu mă prefac! protestă omul. Sunt muzicant orb licențiat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
atât de rară - ceartă dintre soț și soție. Dar, tocmai în acel moment, Hideyoshi ridică glasul, strigând: — Ei, atențiune! Ce părere are publicul despre spectacolul acestui cuplu? Unul dintre actori răspunse: — Da, într-adevăr, mie mi se pare că doi orbi se joacă cu mingea. — Pe-asta nimeni n-ar crede-o! râse Hideyoshi. — Ei, haideți. Certurile și împăcările din cuplu nu se termină niciodată. — Tu de-acolo, flautistule, tu ce zici? Păi, eu mă uitam și-mi ziceam că să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
cele șapte pîini la cei patru mii de bărbați, cîte coșnițe pline cu fărîmituri ați ridicat?" "Șapte", I-au răspuns ei. 21. Și El le-a zis: "Tot nu înțelegeți?" 22. Au venit la Betsaida, au adus la Isus un orb, și L-au rugat să Se atingă de el. 23. Isus a luat pe orb de mînă, și l-a scos afară din sat; apoi i-a pus scuipat pe ochi, Și-a pus mîinile peste el, și l-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85114_a_85901]
-
ridicat?" "Șapte", I-au răspuns ei. 21. Și El le-a zis: "Tot nu înțelegeți?" 22. Au venit la Betsaida, au adus la Isus un orb, și L-au rugat să Se atingă de el. 23. Isus a luat pe orb de mînă, și l-a scos afară din sat; apoi i-a pus scuipat pe ochi, Și-a pus mîinile peste el, și l-a întrebat: "Vezi ceva?" 24. El s-a uitat, și a zis: "Văd niște oameni umblînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85114_a_85901]
-
Isuse, Fiul lui David, ai milă de mine!" 48. Mulți îl certau să tacă, dar el și mai tare striga: "Fiul lui David, ai milă de mine!" 49. Isus S-a oprit, și a zis: "Chemați-l!" Au chemat pe orb, și i-au zis: "Îndrăznește, scoală-te, căci te cheamă." 50. Orbul și-a aruncat haina; a sărit, și a venit la Isus. 51. Isus a luat cuvîntul, și i-a zis: "Ce vrei să-ți fac?" "Rabuni", I-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85114_a_85901]
-
să tacă, dar el și mai tare striga: "Fiul lui David, ai milă de mine!" 49. Isus S-a oprit, și a zis: "Chemați-l!" Au chemat pe orb, și i-au zis: "Îndrăznește, scoală-te, căci te cheamă." 50. Orbul și-a aruncat haina; a sărit, și a venit la Isus. 51. Isus a luat cuvîntul, și i-a zis: "Ce vrei să-ți fac?" "Rabuni", I-a răspuns orbul, "să capăt vederea." 52. Și Isus i-a zis: "Du
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85114_a_85901]
-
i-au zis: "Îndrăznește, scoală-te, căci te cheamă." 50. Orbul și-a aruncat haina; a sărit, și a venit la Isus. 51. Isus a luat cuvîntul, și i-a zis: "Ce vrei să-ți fac?" "Rabuni", I-a răspuns orbul, "să capăt vederea." 52. Și Isus i-a zis: "Du-te, credința ta te-a mîntuit." Îndată orbul și-a căpătat vederea, și a mers pe drum după Isus. $11 1. Cînd s-au apropiat de Ierusalim, și au fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85114_a_85901]