21,114 matches
-
primitor sub al meu, care a fost înghițit fără greutate ca de o ventuză, în timp ce picioarele ei slabe și goale îmi încingeau șoldurile. Doamna Miyagi era de o agilitate extraordinară: picioarele ei, în șosete albe de bumbac, se încrucișau pe osul meu sacral, strângându-mă ca într-o chingă. Apelul meu către Makiko nu rămăsese neascultat. În spatele panoului de hârtie al ușii glisante se desena silueta fetei, îngenuncheată pe rogojină, întinzând capul prin ușă, gâfâind, deschizând buzele, căscând ochii, în timp ce urmărea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
le dădeau bani, dar ea prefera să-i câștige, pe cât posibil, prin muncă. Treaba asta a durat patru ani. Apoi, fără veste, fetița s-a îmbolnăvit. Au dus-o din nou la spital și au constatat că tuberculoza îi măcinase oasele rău de tot. Unele se fărâmițaseră și o împiedicau la mers. Au făcut tot ce le-a stat în putință, dar n-au izbutit să oprească evoluția bolii, care până la urmă a dat-o jos de pe picioare. Infirmiera a umblat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
fotografia, apoi, ușurel, o desprinse de pe perete și o băgă în buzunar. Mma Potsane se îndepărtase și o urmă în camera cealaltă. Aici, pe podea, zăcea scheletul unei păsări mari, prinsă în capcană în casă și incapabilă să mai iasă. Oasele, curățate complet de furnici, zăceau acolo unde trebuie să fi căzut pasărea. — Asta-i încăperea pe care o foloseau drept birou, îi explică Mma Potsane. Aici păstrau toate facturile și aveau un seif mic acolo, în colț. Oamenii le trimiteau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
-mi telefonai că ți-e dor, că abia aștepți să mă vezi, că nu crezi c-ai să reziști până la sfârșit, că ai senzația c-ai făcut o mare prostie plecând, că te plouă, că vântul acela parcă-ți umple oasele cu schije de gheață, că pe la nouă seara nu-i nimeni pe străzi, că e mai murdar decât te așteptai, că franțujii îs așa, că nu mai rabzi, că-ți vine să te-arunci în primul tren... Să nu-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
-mi scoată jumătate din creier. Să știi, sunt absolut hotărât, vreau să-mi scoată, să-mi taie capul cu ferăstrăul electric, cu drujba, cu bisturiul, cu scalpelul, cu cuțitu’ de bucătărie, cu baltagul, cu ce-o fi... să-mi desfacă oasele, să-mi scoată jumate de creier, am oricum prea mulți neuroni, mă încurcă... Băi, Sclivisitule, eu vreau să fiu cârtiță, uite-așa, eu vreau să fiu cârtiță, nu șobolan, că șobolanul e mai deștept, e prea deștept, câți crezi tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
vreau să fiu cârtiță, fără ochi, cu nasul boțit, să mă ghidez numa’ după mirosuri, să ies câteodată din mușuroi și să fie lumea tulbure ca apa din baltă, să n-o văd, s-o amușin. Vreau să intre-n oasele mele, acolo unde-i acum prea mult creier, vreau să fie întuneric. Când deschid ochii, să-mprăștii întunericul, să crească bezna... Dacă avea agățat de clanța ușii cartonașul celebru „Pașli, acum creez!”, era clar că e prea dus să poți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
tandru pe spinare: - Tu auzi ceva din ce-ți zic eu? Cu ce mai auzi, bă, cu stomacu’, cu apendicu’...? Nu-mi place deloc să trec podul de lemn, îmi revine frica aceea de-acum treizeci de ani, grea, din oase parcă, mă temeam oricând, chiar dacă nu făceam nimic, să nu mă prindă, să nu afle și-atunci mă ascundeam în vreun prun sau în coliba din fundul curții, unde trăgeam și-o pătură pe ochi și așteptam să plece „Ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
și vine cântând la balalaică shhh mușcă din coaste și sexul meu adormit shhh dopuri cutii în pălării albastre noaptea te taie felii...”. Se oprește la fel de brusc cum a început și se lasă să cadă pe spate, de-i pocnesc oasele de podea. Am o pornire să-l ridic, dar dup-aia îmi spun că nu se cuvine să perturb un proces creator. Cristina notează conștiincios procesul verbal al întâlnirii de cenaclu într-un soi de catastif, ca alea de pe vremuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
bine. O cafea la „Arcă”, printre taximetriștii care așteaptă comenzi. Îmi ridic gulerul, fumez. Din nou senzația aceea c-ar trebui să mă trezesc dintr-un scenariu prost, că se va auzi un fluier și mă voi ridica în capul oaselor și orașul se va fi șters cu totul. Nu-i! De fapt, unii și alții vor căra bucăți din el la magazie, omuleți din polistiren, clădiri din rumeguș presat, multe globuri de sticlă, vor desprinde decorurile, panourile puse să creeze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
luni a funcționat crematoriul uman. Nu respecta legislația, se zice, n-avea un coș destul de înalt și nici nu știu ce filtre, când bătea vântul, se-ngrețoșau toți, „miroase-a hoit ars, e cenușă pe salcâmi, pe toate buruienile, înghiți mămăliga cu oasele alora făcute scrum...”, își acopereau nările. Alții spun că, din cauza datoriilor, l-au tăiat de la rețeaua de gaze sau pentru c-a rămas unu’ ars numai pe jumătate, au adunat ce-au putut și l-au îngropat până la urmă, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
Cotu’ Donului, măturați de obuze, de să le strângi dinții în pestelcă, poate-au murit cu rugăciunea-n gură... ăia arși de nemți... făcuți săpun... Dar să te lași singur băgat în cuptor? Doamne ferește, câteodată nu ard cu totul și oasele care rămân sunt zdrobite c-o presă. Câte nu mi-a povestit Iancu... - Poate unii nu vor să rămână nimic după ei. E și de vreo zece ori mai ieftin, la asta nu te gândești? Dă din mână a lehamite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
astea vietnameze, chinezești, cu găinaț de colibri, scuipat de rinocer, gheară pisată de maimuță, coadă de aligator de lapte sau mai știu eu ce... - Ești un necioplit, un țărănoi cu greieri în tălpi! - N-am susținut niciodată c-aș fi os domnesc... Trântește ușa. - M-am săturat de toanele tale, nu te mai suport! țipă. Să te cari din casa mea... Nu vreau să te mai văd! Coincidență. *** În mail mă așteaptă un set de poze de la Mircea, din Arizona. Are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
face de rahat fără ca eu să-i pot înjura, aproape că se-așteaptă să le cer să-mi dea resturile din farfurie, să le-mpachetez, să le duc acasă, la familia mea nenorocită care flămânzește. Doar n-am să las osul acela gustos să se piardă, mai e ceva carne pe el! Mai sunt și niște zgârciuri... a, uite, și-un sfert de portocală, poate și-o felie de salam și vreo două măsline umplute... și pâine... - ...tu-le muma lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
și-o cană cu apă. Și statul o dădea la școală. - Nu? N-am mai văzut-o de-atunci, se zice c-ar fi înfiat-o cineva, o familie mixtă, el portorican, ea englezoaică, până la urmă i s-au întărit oasele, le-a plăcut că era mai negricioasă, ochiul albastru îi aducea englezoaicei aminte de frate-său mort în Spania. Și-a plecat în străinătate după nouăzeci. Cum să-i mai dau de urmă? - Lacrimi, hârcâieli, tuse. - Exactamente. Poate mă ajută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
boala cea rea, au turnat pulberi într-o strachină, s-au adunat într-un soi de vierme, dar am fost mai puternic, întotdeauna am fost foarte puternic, puteam să vin cu degetul dezbârnat, atârnând, cu tenișii plini de sânge, cu osul rotulei la vedere, cu sârme-nfipte în talpă, se lipea repede carnea, creșteau crustele ca prin farmec, se-adunau buzele rănilor în două-trei zile. Am făcut școală, am învățat „Ich bin ein Pionier”, stăteam trei în bancă, eu întotdeauna pe fiarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
vrei prescură și lumânări, mai așteaptă, mai am de șters și de frecat, se-ncuibă mucegaiul, cât clor aș turna, am mâinile arse de-acum, a doua zi văd înapoi firișoarele verzi. Nu se duce, păcatele mele, și vai de oasele mele bătrâne... Îmi arată mâinile cu bonturi. - Mergi matale și te închină mai ’nainte pe la icoane, pe la Născătoarea, pe la sfinți, vezi mortu’, până termin eu aici. Of, de-aș muri, să scap odată de blestematu’ ăsta de mucegai... În capelă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
cred că-l interesăm foarte tare noi, ăștia mici. - Oare ce văd oamenii atunci când își dau ultima suflare? Ce li se-arată și cum? Ceva văd ei, dar pe cine? Tinca spune că s-a ridicat Costache așa, în capul oaselor, a arătat cu degetul: „Vezi, i-acolo, m-așteaptă, stă ciuncită pe scăunel... De-acu’ m-am dus, femeie... E aia cu coasa, tare-i rece și m-așteaptă pe mine... Să nu plângi, femeie, ne-om întâlni noi...”. Te-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
suveniruri, textele tale, ale altora, scrisorile păstrate cu sfințenie ani de zile, parcă-s ale unor morți vag cunoscuți, despre care mai ai o amintire cețoasă, să-ți bagi mâinile în buzunare și să mergi. Să mergi până te lasă oasele și mușchii, ca-n Legiunea Străină. Și să fii fericit că nimeni nu se va întoarce să-ți ridice botul înfundat în nisip. Te lasă acolo când te-ai prăbușit. Îți mai trebuie pozele bunicilor? Nu, Dumnezeu să-i ierte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
nici o sabie pusă între cei doi, a căzut stâlpul de telegraf. Fiecare sforăie în colțul lui. Beau vin, râd, Sara mi-a prins fruntea, îi sărut podul palmei, încă nu s-a dizolvat cărămida aceea care-mi stă prinsă de oasele sternului. *** „Musiu’, hai să mai vorbim și despre «sexul îngerilor», problemă fierbincioară la noi, inconturnabilă, m-aș putea exprima dacă nu mi-ar fi rușine. Într-o legendă de-a noastră, mai de-acasă: «Ce faci, heruvime? râde mititelu’ de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
flăcărui albastre, blesteme și alte parascovenii. Țigăncile erau chemate să stingă cărbuni, să dea în ghioc, dacă unu’ sau altu’ se va îmbogăți. După vreo două săptămâni, oamenii s-au mai plictisit văzând că nu dezgroapă decât cutii de conserve, oase de cal și de vacă, bucăți de oale, au început să strângă și să se întoarcă la ale lor. Dar tot așteaptă să vadă dacă nu dau, din întâmplare, peste comoară. Au venit și niște mahări de la București, cu instrumente
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
tehnică, atomi și alte chestii din astea. Am văzut la televizor cum s-au apucat să pună la nu-ș’ ce mașinărie bucăți din giulgiul lui Iisus, să vadă de când e, dacă e adevărat. Sau, altă bazaconie, c-ar fi găsit oasele Mântuitorului, păgânii draculu’, Doamne iartă-mă... Păi bine, ce credeți, s-ar urni ceva, cu tot cu atomii și calculatoarele voastre, dacă n-ar vrea Dumnezeu? Adică eu ar trebui să cred că, la început, a fost vreun mormoloc care și-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
dupac amical. Cum să fie ce-ai zis, mu... mă-sa pe gheață, da’ ce, noi suntem la negri, să crească toate bâzdâgăniile? Nu, era de cal, cred că de la șatra lui Panghele, și câinii hămesiți au curățat carnea de pe oase... - Atunci n-avea coarne? mă ia gura pe dinainte. Se vede că i-a apucat o milă nesfârșită pentru nenorociții cu școală: - Cum, Doamne iartă-mă, să aibă coarne? s-a mirat. Doar nu-i Ducipal! Când o să apară așa ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
el tot se mai zbătea, „dați-mi drumul...”. Le era frică să nu crape, dar dacă nu se liniștea, i-au mai făcut una, de-a umblat omu’ tehui de cap dup-aia câteva zile și zicea că parcă avea oase de câlți... - Zicea că știe c-o să plece, când o să moară, o să urce dealul, cu Șarik alături... - A murit și Petrache? întreb într-un târziu. - Nu, de ce să moară? E paznic la brutărie. Aurica ne-a umplut iar paharele, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
Oameni buni - și-așază meșa care i-a alunecat - oameni buni, cine va salva România? Putrezim pe picioare ca o balenă bătrână care nu mai poate lupta cu poluarea! Dar trebuie să ne deșteptăm, trebuie să-nvățăm să facem din oasele ei un templu! Un templu! Altfel cine va salva România? Cine va salva România? strigă plin de durere. Pentru numai 30.000 poți să cumperi Ora profetică. Ierarhii o afurisesc în mai multe comunicate. La Rediu s-au născut cinci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
Învîrti Încet În jurul negrului, admirîndu-i forța și Înfățișarea, și În cele din urmă Întinse mîna ca să-i pipăie mușchii și să se convingă că se afla Într-adevăr acolo, În fața lui, și, deși mort, continua să fie din carne și oase. - Ești tînăr și frumos, șopti el răgușit, mai mult pentru sine. Ai putea munci zi și noapte și n-ar trebui să-ți dau nici măcar de mîncare - se opri În fața lui și Îl privi de aproape, dîndu-și seama că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]