1,924 matches
-
În sfârșit, ceva frumos, dar peste câteva clipe, observăm mirați că ni s-a terminat apa”. Iona descoperă până la urmă că existența se consumă În limitele unui univers piscicol, unde peștii se Înghit unii pe alții. El Însuși este un pântece de pește. Încearcă să se elibereze din acest univers și constată că este instrumentul sfârtecării pereților mistuitori ai peștelui: „Și În loc de mine sunt tot o unghie, una puternică, neîmblânzită, ca de la piciorul lui Dumnezeu. O unghie care sparge Încălțămintea și
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]
-
de pești. Ieșirea din limite, Înseamnă intrarea În noi limite (filosofic vorbind): „Toate lucrurile sunt pești”, spune Iona, „Trăim și noi cum putem Înăuntru”. Lanțul acesta nu poate fi rupt decât În nonexistență. Peștele devine astfel o metaforă, iar În pântecele ihtiozaurului, Iona se descoperă pe sine, ca ins captiv Într-un labirint (motivul labirintului este sondat), unde ființele au o dublă identitate, de vânător și vânat, de jucărie a destinului și destin. Omul ca ființă rațională, luptă cu jocul irațional
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]
-
pe care cuvintele nu îi vor aduce înapoi, cu toate chipurile, surâsurile și rănile. Trebuie totuși să încerc să povestesc. Să povestesc ceea ce mă chinuie de douăzeci de ani. Remușcările și marile întrebări. Trebuie să spintec misterul ca pe un pântece și să mă cufund în el cu mâinile goale, chiar dacă nimic nu va reuși să schimbe nimic“. Personajele, „suflete cenușii“, sunt împărțite între bine și rău. Fiecare personaj are și o parte bună și o parte rea. Culorile sufletului sunt
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2211_a_3536]
-
În aceeași apă, nu numai că nu-ți pierzi identitatea, ci poți dobândi și altele, ce vin din viitor sau din trecut. Una din legile care guvernează această lume este ubicuitatea. Mașa simbolizează glia, eternul feminin. După plecarea Extraterestrului, „În pântecele ei rotund ca un dovleac, plin de formule și de cifre, Încrucișându-și cornițele de ied, noul Adam și noua Evă, mișcând din copite, se pregătesc să iasă-n lume...“. Mesajul cărții, după cum vedeți, e unul apocaliptic. În ceea ce privește Locomotiva Noimann
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2197_a_3522]
-
boii, ca stelele-s oile, ca nisipu-s caii, căprioare câte vrei, șoimii cât îți place, de iepuri și câinii se satură. Bună e Moldova, dar mai bună e Valahia, mândria romeilor (grecilor n.n.) Valahia. Intestinele pământului tău sunt adevărate comori, pântecele tău e bucurie, din țâțe curge lapte și miere, din coapse aur curat și lucitor... ceea ce e foarte rar. Pieptul e îmbrăcat cu temple, spatele cu mănăstiri, umerii cu grădini. Dumnezeu a făcut lumea fără a se gândi deloc, pe
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
pe care-l găsise în dulapul meu. Cum lumina scădea, a ieșit din bucătărie și a venit spre fotoliul în care stăteam. Cu brațele ridicate: "Mi-l dai jos?". Câteodată, în somn, mâinile mele îi cuprind coapsele, se întâlnesc pe pântece și urcă până-i găsesc sânii". Op. cit., pp. 24-25. Într-un asemenea text, funcția poetică este profund solicitată de jocul repetițiilor de la un paragraf la altul. Accentul cade pe frumusețea vizuală a ansamblului, pe mișcările fluide: foșnetul țesăturilor, unduirile trupurilor
Literatura pornografică by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/983_a_2491]
-
mai prost scrise. Să privim, de exemplu, acest pasaj dintr-o povestire intitulată Une Belle Garce [O curviștină frumușică], publicat în anii 1970 și semnat cu pseudonimul ironic "Eva Tolit": "I-a străpuns îndată orificiul vaginal, împungând-o adânc în pântece. Cuplul scoate un oftat adânc. Ce bine-i! Olga e prizoniera propriilor dorințe violente și, simțind o nevoie cumplită, îl îndeamnă să meargă "până la capăt". Cuplul se sărută, mâinile cuprind torsul. Se strâng mai tare ca niciodată unul într-altul
Literatura pornografică by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/983_a_2491]
-
de superstiții. Oamenii, în general, evita să vorbească prea mult despre morți și cimitire. După zbuciumul de pe pământ, decedații merită să se odihnească în pace. Se spune că Dumnezeu a hărăzit sufletului să treacă prin trei stări diferite: viața în pântecele mamei, viața pe pământ și viața de dincolo de mormânt. Biserica Ortodoxă ne învață că moartea este „despărțirea sufletului de trup”, care este redat pământului să putrezească. Deci, ultima menire a omului pe pământ este moartea, despre care Sfânta Scriptură mărturisește
Impresii de călătorie by Victor Geangalău () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1217_a_1939]
-
jăratec (simbolul focului mistuitor al lăcomiei) fără să bănuiască consecințele. Salamandra îl sfătuiește să bea, pentru a stinge “mare arsura mațelor”, ouăle șarpelui numit “ohendră”. însă răul proliferează grotesc în măruntaiele Hameleonului și “embrionați puii ohendrei după a lor fire pântecele îi fărâma și, pentru ca în lumină să iasă, vintrele îi spinteca”. Cantemir nu se sfiește să folosească aici formele consacrate ale urâtului - dezgustătorul, hidosul, scârbosul - ca într-o înspăimântătoare viziune medievală: “Puii ohendrii, din pântece-i ieșind, peste trup i
Istorie şi anamorfoză în „Istoria ieroglifică” de Dimitrie Cantemir. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1384]
-
ohendrei după a lor fire pântecele îi fărâma și, pentru ca în lumină să iasă, vintrele îi spinteca”. Cantemir nu se sfiește să folosească aici formele consacrate ale urâtului - dezgustătorul, hidosul, scârbosul - ca într-o înspăimântătoare viziune medievală: “Puii ohendrii, din pântece-i ieșind, peste trup i să împleteciia, de grumadzi i să colăciia, îl pișca, îl mușca, și nu laptele, carile nu avea, ce singele, carile de prin toate vinele i să scurea, îi sugea”. Pare un tablou din Judecata de
Istorie şi anamorfoză în „Istoria ieroglifică” de Dimitrie Cantemir. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1384]
-
cu spinarea în amonte, ca să-l izbească valurile, a căror spărtură mă stropea, făcându-mă să scot țipete de plăcere proaspătă, iar pe mine, gol goluț, mă prindea între picioarele lui, așezat și eu ca dânsul, cu spatele lipit de pântecele lui cald și ocrotitor, bucurându-mă de apa care se scurgea parcă prin noi, unindu-ne, limpede și răcoroasă. Mă simțeam atât de bine, atât de fericit, cuprins de o tihnă dulce, care venea din rădăcinile ființei, în situația asta
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
iute de picior. Primul lăcaș pedagogic în care intrasem, așadar, era situat în imediata apropiere a pieții Mihai Viteazul, la câțiva pași de Strada Călugărițelor, într-o vilă locuită chiar de vestitul savant, pe care îl vedeam câteodată, măreț, cu pântecele-i proeminent și părul alb, pe terasa dinspre curte (curtea de joacă a elevilor), sorindu-se, căci doar terasa se putea umple de soare, în timp ce terenul nostru de zbenguială rămânea pururi în umbră, sub castanii cu coroana parcă neagră de
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
mama - gravidă în luna a șaptea - a ieșit împreună cu mătușă-mea la o plimbare cu trăsura în afara orașului, iar la un moment dat s-au speriat caii, luând-o nebunește la goană - sperietură transmisă gravidei și fatală sarcinii delicate din pântecele ei). Cât eram elev de școală primară, prolifica-mi mamă apela mereu la doctori și se întorcea cu taică-meu, după „raclaj“, palidă și prăpădită, iar ca licean într-a treia ori a patra am fost întrebat dacă aș vrea
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
trebuit amputat. N-am putut suferi nici laptele de doică, așa că am crescut cu lapte de vacă și biberon: adevărată sodomie! Nu mult după moartea unchiului Salustiu, s-a îmbolnăvit și ea de apendicită, iar peritonita i-a umflat monstruos pântecele, vânăt și sticlos, cum l-am văzut și eu înainte de a fi internată în clinica vestitului chirurg Iacobovici, care a socotit operația tardivă și deci inutilă și n-a efectuat-o decât la insistențele încăpățânate ale tatei - după vindecare, a
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
la masă (tata lipsea), înfulecam ciulama de ciuperci, când a sosit telegrama amintind că bătrâna e grav bolnavă și dorește să ne vadă. Peste vreo două ceasuri, ne găseam în trenul de Cluj, eu văitându-mă de mari dureri în pântece: de la ciuperci, firește, ne am spus, cu toate că mama le digerase fără probleme; de câte ori apoi, vreme de câțiva ani, am încercat să mănânc ciuperci, fenomenul s-a repetat, ceea ce dovedește emoția extraordinară și reacția la gândul că bunica e pe cale să
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
Prin blânda ei influență asupra lui îndreptățește pe deplin vorba lui Bernardin de Saint-Pierre: „Se găsește în femeie o voioșie ușoară care risipește tristețea bărbatului.“ Iar aici era vorba de o mare tristețe! Tristețe pe care René o adusese din pântecele mamei sale și care, cu anii, sporea! Niciodată Doamna de Maintenon nu s-a străduit atât să-l scoată din plictis pe Ludovic al XIV-lea cât a făcut-o Doamna Récamier pentru Domnul de Chateaubriand. „Am remarcat întotdeauna - spunea
ANTOLOGIA PORTRETULUI De la Saint-Simon la Tocqueville by E.M. CIORAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1321_a_2740]
-
timpului (1991), de Martin Amis e în primul rând incitantă prin tehnica ei. Romanul este construit pe tehnica derulării inverse. Începe cu bătrânețea ununui erou paralizat pe un pat de spital și se încheie cu momentul când acesta revine în pântecele mamei, pentru a se naște (din nou? Atenție, coșmarul se poate repeta.). Intriga este un film derulat invers, toate gesturile curg de la coadă la cap, întâmplările se încheie cu sfârșitul, pe care protagonistul scindat în Eu și El îl cântărește
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
lui. Ideea de început și sfârșit se aplică doar la eul fizic, cel mut. Eul interior, cel care gândește, are o logică total diferită de a noastră; el se naște într-un trup îmbătrânit și moare ca bebeluș revenit în pântecele mamei. Pentru eul interior, fără nume, nașterea înseamnă moarte, iar mama e călăul. Cititorul e nedumerit. Logica lui e greu pusă la încercare. Pare uneori că, pentru a fi atât de consecvent în narațiune, autorul și-a filmat mai întâi
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
ți spun, ori te vei folosi de propriul sistem de valori pentru a dovedi că greșesc, pentru a-mi pune la îndoială buna credință? Evident că-l punem la îndoială, altfel romanul nu și-ar atinge scopul. Poate copilul din pântece să devină imaginea morții? Împins înapoi în ființa mamei, Odilo ne părăsește. Acesta e pentru el momentul morții, când i se permite să se schimbe. Îl așteaptă altă existență. Cele două euri Odilo și Eu se contopesc și presimțim avertismentul
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
la fast rewind. Urmărim simulacrul de povestire (la început) cu prea puțin interes și cu sentimentul că importantă e atmosfera (în care totul contrazice senzația de familiar, de la mâncarea care e vomată în loc să fie înghițită, la copiii împinși înapoi în pântece în momentul morții), dar spectacolul întârzie. Treptat ne obișnuim să defamiliarizăm în ritmul autorului. Mai rămânem în urmă pe alocuri, dar suntem îndemnați textul ne presează să ne grăbim. În cele din urmă reușim să pricepem: timpul curge înapoi și
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
centru; caldarâmul cu viața lui fetele la plimbare (cu aroganța lor), câinii vagabonzi, chioșcurile totul se petrece afară în stradă. Bisericile. Magda Cârneci mi-a spus odată că motivul pentru care bisericile ortodoxe sunt așa de mici și întunecate ca pântecele matern este că-l întruchipează pe Dumnezeul ortodox, care e acolo în ele, iubește și apără pe credincioși: spre deosebire de Dumnezeul catolic, gotic, care trebuie înduioșat prin rugăciune, rugăminți. Îmi place sentimentul de siguranță pe care mi-l dau bisericile ortodoxe
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
gravidă care culege în poală surcele de la rindea, va face copilul cu păr creț. Femeile însărcinate să citească mereu visul Maicii Domnului, ca să nască ușor și să le trăiască pruncii. Dacă o femeie însărcinată cunună, îi va muri pruncul în pântece. Superstiții legate de nuntă După ce mireasa se suie în căruță sau mașină, ca să plece la biserică, să se uite la răsărit și să zică: “Un porimbel și o porumbiță!”, adică va nște un băiat și o fata sănătoși. Când mirele
Maria Radu by Tradiţie şi artă la Tansa. Datini de Crăciun şi Anul Nou () [Corola-publishinghouse/Science/91716_a_92856]
-
a respira prin pântec (burtă, abdomenă accelerând gradual ritmul. Și aceasta până când dvs. atingeți o respirație abdominală rapidă și întotdeauna nazală. Odată obișnuit cu această accelerație progresivă, încercați, o dată, de două sau trei ori pe zi să respirați repede prin pântece și pe nas. * încercați acum astfel: abdomenul este retras atât cât este posibil și menținut în poziție, nu se respiră decât prin torace. Exercițiul este mai ușor, deoarece corespunde obiceiurilor noastre. Deci, abdomenul șters, dilatați toracele la maxim și lăsați
Refacerea: sursa performanței by Silviu Șlagău; Mariana Costache () [Corola-publishinghouse/Science/91782_a_92326]
-
lor în literatura noastră, nudurile obscene din plastică și aproape toată arta iudaică fac parte din această categorie diabolică a perversității artistice. Obiectul unei asemenea arte nu e omul spiritual, ci omul de la brâu în jos, omul „cu cele de sub pântece” ca să ne slujim de o expresie plastică din Filocalie. Dacă m-ar întreba cineva ce pedeapsă merită acești degenerați adoratori ai bestialității, aș spune că nu merită mai mult decât să fie forțați să reproducă personal în public scenele de
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
Supremul artist, care a creat lumea prin Cuvânt, o ridică din păcat și o recreează prin harul Duhului Sfânt, în profunda umilință a omului, care colaborează de bunăvoie la această dumnezeiască lucrare. Noul Adam și noul Cosmos, care renaște din pântecele duhovnicesc al Bisericii lui Hristos, își are începutul în timp, iar împlinirea în eternitate. Trecerea peste prăpastia morții, care desparte timpul de eternitate, nu e cu putință decât prin energia de foc a harului purificator și îndumnezeitor. Cea mai mare
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]