4,933 matches
-
Inclusiv dorința lui Răzvan de a o desena pe muribundă nu mai este în cele din urmă stranie și nici neverosimilă, tocmai pentru că încearcă nebunește, prin toate mijloacele pe care creierul său tulburat le poate imagina, s-o țină trează. Partizanii unui film cu final deschis ar prefera fără îndoială ca lucrurile să se fi oprit în momentul când Răzvan părăsea sala de spectacol, însă căutarea tânărului este fundamentală pentru desfășurarea sensului etic al operei, care în cele din urmă învăluie
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
O pasăre din altă zi (Teatrul Național Cluj). Se conturează o școală a regiei tinere, în care aș include, alături de producțiile de la "Casandra", multe alte montări asemănătoare prin "alfabetul" de semne utilizat. Cum te integrezi în manifestările ei? Nu sunt partizanul regiei comentariu al textului. A început să devină chiar plicticoasă acea construcție paralelă cu piesa pe care o găsim în unele montări. O sumă de soluții regizorale, aplicate indiferent de natura textului, de esența lui. Există la ora actuală un
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
trata doctrina Ideologiei drept "metafizică tenebroasă". Ideologul la care ne referim e un om care crede în forța ideilor, materialist, ce abandonează metafizica și lucrează la constituirea unei noi societăți. Ideologii, acești republicani ai Vechiului Regim, au fost filosofii Revoluției; partizani ai noii puteri, și-au asumat responsabilități importante, "s-au arătat plini de curaj în vremuri primejdioase și foarte francezi prin gustul pentru ideile generale"177. Încă un punct comun cu unii dintre membrii Grupului celor Zece: gustul pentru ideile
[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]
-
momentul în care sunt conferite, în mod arbitrar, unei clientele social-politice, fără nicio relevanță cu meritele acesteia. Printr-o distribuție partizană a privilegiilor, o putere politică arbitrară și partizană nu poate institui în societate decât un regim ticăloșit, arbitrar și partizan; o luptă a diverselor categorii socio-profesionale pentru... privilegii. Cu excepția lui Jean-Paul Sartre, intelectualul care s-a pronunțat pentru eliminarea tuturor privilegiilor, gândirea socialistă occidentală nu a creat în instituții și în societăți o relație echitabilă între privilegiați și neprivilegiați, ci
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
la prea multe realizări, decât la un mod intolerant și sacrosant de a fi... intelectual. Acest lucru nu e sesizat doar de autorul acestor rânduri, dar și de nume importante din cultura istoriografică. Paul Veyne ne spune următoarele: "mulți dintre partizanii lui Heidegger sunt atât de zeloși și, într-adevar, agresivi"222. Modelul Heidegger, construit de heideggerienii de după el, nu poate fi confundat cu gândirea acestui autor original, imprevizibil și închis în propriul său univers senzorial-perceptiv și tematic; închis în propriul
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
și politică a mișcării muncitorești europene, împărțită în numeroase curente; ea este departe de a accepta numai marxismul și principalul său rival de moment, anarhismul. Militanții "Fabian"* și sindicaliștii englezi, "posibiliștii" și conducătorii inspirați de modelul lui Blanqui** în Franța, partizani ai unui "socialism integral", conceput ca un fel de umanism, influențat de neo-kantism și "socialiștii de la catedră" în Germania, iată numai trei exemple de țări în care aceste curente abundă. Diferitele lor forme politice se explică în primul rînd prin
Europa socialiştilor by Michel Dreyfus () [Corola-publishinghouse/Science/1438_a_2680]
-
o are luteranismul asupra populației; el este pregătit să conducă acțiuni comune cu forțele politice burgheze pentru cîștigarea votului universal, dar această orientare va fi contestată de o aripă de stînga din care fac parte Pannekoek, Görter și H. Roland-Holst, partizani ai unor metode de luptă mai radicale. Pe aceștia îi vom regăsi, între 1907-1908, alături de Rosa Luxemburg, apoi la începutul anilor '20, adepți ai "comunismului de stînga" și membri mai mult sau mai puțin trecători ai Partidului Comunist din Olanda
Europa socialiştilor by Michel Dreyfus () [Corola-publishinghouse/Science/1438_a_2680]
-
devină organizatorul luptei pentru unele reforme sociale pozitive și urgente. Ideea unei transformări a societății după un program definit în prealabil îi este complet străină: dacă Fabian Society, creată în 1880, se revendică socialistă, ea este, dimpotrivă, total opusă marxismului. Partizani ai temporizării, compromisului și ai reformelor pe termen lung, adepții săi nu consideră socialismul o mișcare revoluționară, ci mai degrabă un proces gradual, o evoluție lentă. Mai "politic" este Independent Labour Party, organizat începînd din 1893, care se deosebește atît
Europa socialiştilor by Michel Dreyfus () [Corola-publishinghouse/Science/1438_a_2680]
-
ale cărui idei încearcă să le răspîndească în Franța, dar este adevărat sub o formă schematică și dogmatică. Federația va dispare foarte repede datorită plecării cooperatorilor, a pozitiviștilor și a radicalilor, apoi, în 1884, și a anarhiștilor. În anul următor, partizanii lui Paul Brousse, "posibiliștii", organizați într-o Federație a lucrătorilor sociali, încearcă să obțină "ceea ce este posibil" și chiar mai mult împotriva Statului considerat autoritar și centralizator; ei își concentrează acțiunea pe plan municipal, fără a exclude însă posibilitatea de
Europa socialiştilor by Michel Dreyfus () [Corola-publishinghouse/Science/1438_a_2680]
-
reacția guvernamentală și redeschiderea "cazului Millerand" duce, doi ani mai tîrziu, la Congresul de la Lyon, la formarea a două partide distincte: Partidul Socialist Francez, în care se găsesc independenți, broussiști și allemaniști, și Partidul Socialist din Franța, unde se întîlnesc partizanii lui Guesde și ai lui Vaillant. Unificarea acestor două formațiuni se va face în 1905, în mare parte datorită intervenției directe a Internaționalei a II-a și a deciziilor sale luate în congresul de la Amsterdam (august 1904), datorită și rolului
Europa socialiştilor by Michel Dreyfus () [Corola-publishinghouse/Science/1438_a_2680]
-
în problema, aparent minoră, a statutelor partidului revoluționar. Bolșevicii vor să construiască un partid autoritar și centralizat, în timp ce menșevicii apără concepția unei organizații mai ample și care să fie deschisă simpatizanților. După cum se știe, divergențele iau proporții considerabile între bolșevici, partizani ai dictaturii proletariatului și menșevicii atașați de aspectul democratic al Revoluției. Această scindare va fi urmată și de alte divizări, chiar dacă, evident, la acest început de secol, nimeni nu poate să-i prevadă urmările. Această dezbatere, precum și importanța pe care
Europa socialiştilor by Michel Dreyfus () [Corola-publishinghouse/Science/1438_a_2680]
-
condamnare a politicii coloniale burgheze să fie făcută publică. În rîndurile socialiștilor se operează o diversificare, deoarece în congresul următor (Amsterdam, 1904), unii dintre aceștia (Bracke, de Brouckère, Hyndman) denunță imperialismul, contrar opiniilor lui Bernstein și ale olandezului Van Kol partizanii unei "politici coloniale socialiste, pozitive". Dacă, teoretic, toți socialiștii sînt de acord cu noțiunea de egalitate a raselor, faptele demonstrează contrariul. Agravarea tensiunii internaționale revoltele din Madagascar, Congo, sud-estul Africii (coloniile germane) precum și din Tonkin îi constrîng pe aceștia să
Europa socialiştilor by Michel Dreyfus () [Corola-publishinghouse/Science/1438_a_2680]
-
socialiștii francezi hotărăsc votarea creditelor de război în cazul în care Franța va fi atacată de Germania. A doua zi, aceasta declară război Franței, iar parlamentarii din SPD decid cu 78 de voturi contra 14 acordarea creditelor pentru apărarea națională. Partizanul unui vot negativ în eventualitatea în care războiul ar fi "ofensiv" și nu "defensiv", Kautsky se află în minoritate. Socialiștii germani au acționat în acest sens, convinși de faptul că SFIO nu va pune nici o piedică politicii guvernului francez. Într-
Europa socialiştilor by Michel Dreyfus () [Corola-publishinghouse/Science/1438_a_2680]
-
Internaționala reprezintă un instrument util pe timp de pace, dar nu și în timp de război. Devine deci o chestiune urgentă, aceea de a nu face nimic și de a nu întreprinde nici o inițiativă. Această expectativă este unanim criticată de partizanii unei neutralități active a Internaționalei (elvețieni și italieni), de socialiștii revoluționari (Lenin), și, în sfîrșit, de susținătorii Uniunii sacre (germani, belgieni și francezi). La inițiativa lui Vanderverde, socialiștii țărilor aliate sînt invitați la Londra, în 14 februarie 1915. După ce au
Europa socialiştilor by Michel Dreyfus () [Corola-publishinghouse/Science/1438_a_2680]
-
internațional vara anului 1914, un anumit număr de inițiative luate în mai multe țări, de către anumite partide demonstrează totuși că noțiunea de internaționalism nu a dispărut chiar complet. Încă din septembrie 1914, excluderea Partidului Socialist Italian al lui Mussolini 13, partizan al unei neutralități "active" și în special "absolute", dovedește voința majoritară a acestei organizații de a nu se lăsa antrenată în conflict. La 27 septembrie 1914, socialiștii elvețieni și italieni se întîlnesc în Elveția, la Lugano, pentru a examina situația
Europa socialiştilor by Michel Dreyfus () [Corola-publishinghouse/Science/1438_a_2680]
-
aceștia, Lenin este cel mai cunoscut și, la inițiativa sa, va fi redactat un text care denunță oportunismul, punînd sub semnul întrebării mijloacele de combatere a războiului. Începînd cu această dată, Lenin devine dornic de a rupe relațiile cu "social-patrioții", partizani ai războiului. O mică grupare minoritară în care se regăsesc în special Troțki, A. Balabanova, R. Grimm și H. Roland-Holst apără o poziție intermediară. În ciuda acestor divergențe, la care se adaugă numeroase alte divizări, Zimmerwald rămîne un moment important pentru
Europa socialiştilor by Michel Dreyfus () [Corola-publishinghouse/Science/1438_a_2680]
-
Zimmerwald, perspectiva unei rupturi de Internaționala a II-a devine iminentă. Consolidarea și devierea opozițiilor față de război caracterizează conferința de la Kienthal, considerată drept actul de naștere al Internaționalei a III-a. Cu toate acestea, datorită situației create, tezele lui Lenin, partizan al transformării războiului imperialist în război civil rămîn încă minoritare. Zimmerwald și Kienthal 15 reprezintă o etapă importantă în regruparea opozanților în cadrul Uniunii sacre. Aceste conferințe își găsesc ecou în Anglia, în special în cadrul Partidului Laburist (Independ Labour Party); în
Europa socialiştilor by Michel Dreyfus () [Corola-publishinghouse/Science/1438_a_2680]
-
iasă din conflict, lăsînd Franța, Marea Britanie și Italia singure, față în față cu Puterile Centrale. S-ar putea crede că această evoluție favorizează curentele cele mai "de dreapta" ale socialismului francez, dar ea este contrabalansată de efectele dictatului lui Clemenceau, partizan înverșunat al războiului, care nu ezită să închidă numeroși militanți pacifiști și antimilitariști. Aceste două cauze, care acționează în sens opus, mențin socialismul francez pe o linie mediană, distinctă atît de social-patriotismul, cît și de defetismul revoluționar propovăduit de Lenin
Europa socialiştilor by Michel Dreyfus () [Corola-publishinghouse/Science/1438_a_2680]
-
gîndește la răsturnarea monarhiei, ci cum să evite orice formă de revoluție socială, asemănătoare celei sovietice de care are oroare. Divizarea sau slăbiciunea celorlalte forțe care se reclamă a fi socialiste vine în avantajul său: USPD numără printre membrii săi partizani, dar și adversari ai Revoluției sovietice, precum Kautsky; Spartakiștii, pradă unei represiuni dure, sînt insuficient organizați pentru a mobiliza victorios împotriva regimului miile de muncitori. Revoluția germană din noiembrie 1918 începe cu revolta marinarilor din Kiel, care antrenează pe muncitorii
Europa socialiştilor by Michel Dreyfus () [Corola-publishinghouse/Science/1438_a_2680]
-
se remarcă prin absență, iar "regăsirea" socialiștilor este dificilă: ca și socialiștii ruși, POB refuză să participe la o reuniune comună cu germanii, în ciuda eforturilor lui Vandervelde și ale lui d'Anseele. Considerînd inutil să se alăture celor mai fermi partizani ai Uniunii sacre, italienii, românii, serbii, elvețienii și bolșevicii rămîn fideli spiritului de la Zimmerwald. Socialiștii americani gîndesc că trimiterea delegaților la conferință nu are nici un rost, din moment ce tratatul de pace nu a fost semnat: toate aceste defecțiuni semnificative limitează ecoul
Europa socialiştilor by Michel Dreyfus () [Corola-publishinghouse/Science/1438_a_2680]
-
numai în cadrul Societății Națiunilor, un real ecou. Ele sînt expresia unui anumit "aer al epocii", convergent, cel puțin în parte, cu obiectivele explicite ale organizației de la Geneva și ale unor anumiți oameni de stat, precum Aristide Briand sau Gustave Stresemann, partizani ai soluțiilor negociate în cazul marilor probleme europene și mondiale. La acest sfîrșit al anilor '20, în momentul în care "diplomația de la Geneva" pare a fi în măsură să organizeze în mod pașnic Europa, la ora cînd anumite tratative întrețin
Europa socialiştilor by Michel Dreyfus () [Corola-publishinghouse/Science/1438_a_2680]
-
Europa de Nord, Belgia și Olanda, organizate sub egida Partidului Laburist. Socialiștii cehi și polonezi se alătură acestei grupări, total opusă oricărei eventuale apropieri de tezele comuniste și ostilă oricărei forme de acțiune împreună cu aceștia, oricît de nesemnificativă ar fi ea. Declarîndu-se partizanii unui socialism deschis, democratic, adaptat la noile condiții economice, capabil de a atrage clasele de mijloc, căutînd un larg fundament democratic, acești socialiști vor să rupă definitiv relațiile cu comunismul, pentru a evita aruncarea claselor mijlocii în brațele reacțiunii și
Europa socialiştilor by Michel Dreyfus () [Corola-publishinghouse/Science/1438_a_2680]
-
de stînga, aflați de mai bine de un deceniu în exil, sînt vizibil reduși la doar cîteva unități! Eterogenitatea politică a acestei reuniuni este o regulă care se aplică și în cea a ISM, organizată cu cîteva zile mai devreme. Partizani ai reunificării mișcării muncitorești cu ajutorul social-democrației, norvegienii și francezii din PUP estimează că orice acțiune comună cu IC este imposibilă, contrar ILP-ului britanic pentru care unitatea de acțiune este dorită și necesară. În sfîrșit, alte organizații condamnă aspru "falimentul
Europa socialiştilor by Michel Dreyfus () [Corola-publishinghouse/Science/1438_a_2680]
-
spre un pacifism din ce în ce mai afirmat. Pînă la cel de-al Doilea Război mondial, el își continuă în mod asiduu activitatea de ziarist, însă aceasta nu mai are nimic de-a face cu mișcarea socialistă. În Franța, ideile planiste își găsesc partizani îndeosebi în CGT. Începînd din 1932, CGT va susține ideea unui sistem economic mixt, intermediar între capitalism și socialism. Planul CGT nu se înscrie în perspectiva unei transformări socialiste a societății, ci reprezintă "un tot indivizibil, care stabilește bazele unei
Europa socialiştilor by Michel Dreyfus () [Corola-publishinghouse/Science/1438_a_2680]
-
arătat modul în care această viziune a lucrurilor a generat efecte politice dintre cele mai surprinzătoare și a împiedicat pregătirea luptei împotriva fascismului. În plus, chestiunea războiului divizează numeroase partide naționale și nu numai socialiste tot mai împărțite între "belicoși", partizani ai unei politici de fermitate față de fascism și "pacifiști", aflați în căutarea unor soluții de împăcare cu acesta din urmă. În ajunul celui de-al Doilea Război mondial, în timpul Congresului său de la Nantes, din mai 193959, SFIO se află pe
Europa socialiştilor by Michel Dreyfus () [Corola-publishinghouse/Science/1438_a_2680]