2,501 matches
-
fost trecut la categoria <<chiaburi>>, ceea ce în acea vreme echivala cu <<dușman al poporului>>, <<trădător al intereselor clasei muncitoare și al partidului>>, <<sabotor>>, <<exploatator>>, devenind astfel un paria al societății, lipsit de orice drepturi”. În continuare, Busuioc descrie în cuvinte patetice felul în care au primit ai săi criminala veste: „Nu eram acasă când au primit acea înștiințare, eram la școală la Iași, dar mama mi-a povestit că se uitau amândoi la hârtie, plângeau amândoi bănuind ce-i așteaptă, dar
Fălciu, Tutova, Vaslui : secvenţe istorice (1907-1989) : de la răscoală la revoltă by Paul Zahariuc () [Corola-publishinghouse/Science/1235_a_1928]
-
în general abstracte, iar asocierea lor în serii de câte trei, destul de rară, amplifică orizontul enigmatic al sensurilor romanului ( Mavrodin o ,,bănuie” pe Ileana ,,vie, inteligentă, melancolică” - p.15, vrea să scrie cum îi place ei, ,,sobru, limpede și totuși patetic” etc. - p.53). Revenind la tehnicile cinematografice, pentru care Mircea Eliade manifestă un interes deosebit în aproape toate romanele sale, remarcăm și aici prezența unor pagini ce au alura unor fragmente de scenariu. Nevoia de a reda partenerului de dialog
Incursiuni în universul epic by Ana Maria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1223_a_1930]
-
cu adevărat"1 asupra cărora autorul făcea aprecieri estetice. Tot un criteriu de natură estetică stătea la baza "diviziunilor" lucrării căci "trei sunt ideile pe care nuvela românească le-a pus în relief în diferitele ei aspecte: ideia idilică, ideia patetică și ideia umoristică, fiecare dintre ele având tipuri reprezentative ce pot rămâne clasice"2. Nu știm cine a fost coordonatorul științific al tezei, dar având în vedere faptul că tânărul literat, într-o notă de subsol, atribuie profesorului Mihail Dragomirescu
Slavici sau iubirea ca mod de viață by Steliana Brădescu () [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
o afinitate specială, dacă nu chiar apartenența acestuia la "Școala nouă" a esteticianului bucureștean. Două dintre nuvelele lui Slavici, Popa Tanda și Moara cu noroc, au fost considerate ca reprezentative în sensul ilustrării "sentimentului umoristic" cea dintâi, respectiv a "sentimentului patetic"cea de-a doua. Dacă în cazul nuvelei Popa Tanda analiza este una de suprafață, nu de adâncime, lucrurile stau cu totul altfel în cazul explorării textului operei Moara cu noroc -,,cea mai puternică și bogată nuvelă tragică din literatura
Slavici sau iubirea ca mod de viață by Steliana Brădescu () [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
conține, dincolo de intuițiile deosebite ale autorului său, și o mulțime de carențe atât la nivelul expresiei, cât și al conținutului ideatic. Ceea ce i se poate reproșa de la bun început e utilizarea improprie a unor termeni ca "fatalitate", "vină tragică", "sentiment patetic" al căror sens tânărul cercetător nu pare a-l stăpâni. Expresii ca "aspect optimist resemnat" sau "adâncimea obiectivă a concepției" ce se vor lămuritoare nu fac decât să inducă în eroare cititorul în legătură cu sensul de bază al frazelor care le
Slavici sau iubirea ca mod de viață by Steliana Brădescu () [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
de progresul social. Antiteza nu este artificială: tocmai în și prin refuzul brutal, vehement, exasperat al acestor valori se definește personajul lui Claudel din Cap de aur. În viața unei cetăți aparent liniștite, apariția sa brutală este în același timp patetică și tragică. El însuși stăpînit de visul de a atinge limitele extreme ale exaltării voinței sale, forțele la care face apel sînt ruptura, aventura și mișcarea. Se adresează răzvrătiților, marginalizaților, celor care nu respectă nici pacea, nici ordinea, nici cursul
Mituri și mitologii politice by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
evenimentele tragice din 1917, aceea a lui Raymond Poincaré este inseparabilă de agitația financiară din 1925, aceea a lui Gaston Doumergue e o replică la o situație provizorie, aceea a evenimentelor sîngeroase din 1934. E posibil ca o anume realitate patetică să determine o dublă efervescență mitică, apelul nu la unul, ci la doi salvatori, ale căror demersuri sînt contradictorii, dar complementare. De pildă, în Franța din perioada ocupației, acesta a fost rolul pe care 1-a jucat cuplul Pétain-de Gaulle
Mituri și mitologii politice by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
În acest caz, dacă privim lucrurile dintr-o aceeași perspectivă internă, nu poate fi evitată comparația cu acele crize, binecunoscute psihologilor, caracteristice copilăriei și adolescenței și care se referă la relațiile cu părinții: "Unii tineri manifestă adesea, într-o manieră patetică, sentimentul că nu pot fi salvați decît prin solidarizarea cu un Conducător". Această constatare face parte dintr-unul din studiile cele mai temeinice ale lui Erik Erikson asupra modalităților de inserție a adolescentului în normele de organizare socială 36. Repudiind
Mituri și mitologii politice by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
tic adeziune. În condițiile unei vacuități afective și morale care, de fapt, însoțește orice criză de legitimitate politică, chemarea Salvatorului pare a ține cu adevărat de un același mecanism psihic, acela prin care incertitudinile și contestația adolescentină recurg la chemarea "patetică" a unui nou stăpîn, a unui nou părinte, a unei noi călăuze. De altfel, se poate observa că într-un caz sau altul ruptura și contestarea afectează autoritatea puterii politice sau vizează tutela paternă, că imaginea Salvatorului așteptat visat în
Mituri și mitologii politice by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
dincolo de datele pe care le-a adunat? Chiar și aceste date pot ele să-și găsească semnificația adevărată în afara unei lecturi globale, dincolo de abordarea unei problematici generale? În ce ne privește, vom refuza demersul interpretativ cel mai tentant, cel mai patetic, în aparență cel mai promițător, acela care stabilește filiații, asimilări, echivalențe sau referințe între manifestările imaginarului politic din vremea noastră și asimilarea îndelungată a marilor construcții mitice din istoria omenirii. De pildă, trebuie oare să vedem în ansamblul, în complexul
Mituri și mitologii politice by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
cu ajutorul matematicii pure. Sper că nu trebuie să mai spun că încerc să bârfesc fizica matematică, un subiect splendid, cu probleme formidabile în care cea mai bună imaginație s-a desfășurat în voie. Dar nu cumva asta este poziția oarecum patetică a unui matematician aplicat obișnuit? Dacă dorește să fie util, trebuie să lucreze într-un fel monoton, și să nu-și dea frâu liber fanteziei, nici când ar dori să urce pe înălțimi. Universurile "imaginare" sunt cu mult mai frumoase
Matematica și cunoașterea științifică by Viorel Barbu () [Corola-publishinghouse/Science/1112_a_2620]
-
în general abstracte, iar asocierea lor în serii de câte trei, destul de rară, amplifică orizontul enigmatic al sensurilor romanului (Mavrodin o ,,bănuie” pe Ileana ,,vie, inteligentă, melancolică” - p.15, vrea să scrie cum îi place ei, ,,sobru, limpede și totuși patetic” etc. - p.53). Revenind la tehnicile cinematografice, pentru care Mircea Eliade manifestă un interes deosebit în aproape toate romanele sale, remarcăm și aici prezența unor pagini ce au alura 34 unor fragmente de scenariu. Nevoia de a reda partenerului de
Mircea Eliade : arta romanului : monografie by Anamaria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1263_a_1954]
-
lui Hippolyte, trebuie să-i explice (prin narațiune) lui Thésée că nu este cu nimic mai răspunzător de moartea fiului său, însă pe de altă parte el aduce elogii eroului, victima nevinovată (genul epidictic). În planul receptării estetice, din acest patetic cântec funebru transpare dubla dimensiune epică și poetică. Verbele la imperfect din versurile (1498-1506) ale orientării permit dezvoltarea unui amplu tablou: Priveam pe fiul vostru în carul lui mergînd Soldații lui în gardă îl însoțeau tăcînd O similitudine reiterată transpare
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
iureșul lor, caii, tîrziu s-au domolit, Lăsîndu-i trupu-n preajma lăcașurilor sfinte, În care zac strămoșii în lespezi de morminte. Aceste mărci ale genului epic, la care putem adăuga imaginea "ierbii în flăcări și fum" din versul 1577. Un ton patetic emană din întreaga structură a cântului funebru. Tabloului de început îi corespunde tabloul final, cu trupul eroului răpus, înconjurat de femei înlăcrimate. Ritmul versurilor este inegal, și cunoaște dislocări excesive în momentele tensionate (v. 1535, 1542, 1545, 1550, 1559), rolul
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
introducere, indici Și note de Pr. D. Fecioru, în col. Părinți și Scriitori bisericești, vol. 23, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1989, p. 77-78). footnote>. Vom aminti în acest sens și o mărturisire deosebit de patetică a Fericitului Augustin: „Ai văzut, Doamne, când eram copil, iar într-o zi deodată am fost cuprins de o fierbințeală la apăsarea stomacului, fiind gata să mor, ai văzut, Dumnezeul meu, căci erai păzitorul meu, cu ce avânt al sufletului
Familia în societatea contemporană by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/130_a_148]
-
Poetul a luat cu sine, în mormânt, acestă taină. Teze și ipoteze despre motivele relegătii lui Ovidiu, s-au scris, până azi, peste măsură de multe. Cercetarea lui Demetrio Marin le ordonează și le analizează cu sagacitate, ca într-o patetică anchetă judiciară. Autorul cărții depășește însă exegezele precedente, propunând o interpretare sintetizatoare, în care cauzele morale și religioase se cumulează cu cele politice. Iată cum formulează Demetrio Marin această conjugare a motivelor de exil: Non crediama che ci sia incompatibilita
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
destinul marelui poet latin. Cercetările din ultimile decenii (ne referim, îndeosebi, la cartea lui I. C. Thibault, The Mystery of Ovid's exil, Berkeley - Los Angeles, 1964) confirmă concluziile acestei exegeze de referință. Lucrarea are un profil monografic. Întîlnim aici o patetică examinare a dosarului ovidian întru descifrarea enigmei relegării poetului din Sulmona. Tipărirea acestei cărți reprezintă un act de cultură care răspunde unui vechi orizont de așteptare în filologia clasică românească și un omagiu simbolic adus lui Ovidiu, după două milenii
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
eu o voi cumpăra cu o parte a vieții mele" (v. 19-20). În concluzie, vrem să scoatem în evidență că la Ovidiu, trimiterile mitologice nu sunt pur și simplu erudiție, cum au afirmat unii comentatori; acestea, în loc să facă și mai patetică suferința efectivă a poetului prin "răceala" lor, se folosesc în mod declarat de mit pentru a sugera realități mai profunde care, din cauza circumstanțelor politice ale momentului, nu puteau fi exprimate clar fără a-l pune în primejdie pe autorul lor
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
Fraude perit virtus... Poetul a rupt planul istoriei pentru a se situa în cel al realității prezente imediate. Figură poetică, se va spune. Dar cât adevăr al timpului său dorea să sugereze prin aceste expresii aluzive Sulmonezul! Și continuă la fel de patetic Ovidiu: "Într-o singură zi i-a trimis în război pe toți cei cu numele de Fabia, într-o singură zi au pierit toți cei trimiși în luptă. Dar, pentru ca aceștia să poată salva sămânța stirpei herculiene, este posibil ca
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
finalul conflictului e nesoluționat, câtă vreme eroul oscilează între soluții diverse, având de luptat mai mult cu propriul sine decât cu niște instanțe exterioare). În fine, dacă după cum ni se atrage atenția dramaticul e mai pur decât tragicul, prin intensitatea patetică a conflictului, și dacă muzica accentuează elementul dramatic (geneza teatrului liric se datorează intenției nobile și ambițioase de a readuce pe scena modernă tragedia antică), atunci melodramaticul pare să fie categoria fundamentală a teatrului, definită, aproape nietzschean, ca intensificare existențială
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
în loc să-și salveze mama, Luca îi aprobă decizia (atât de ușor totuși de evitat cu o vorbă bună) și nu-i acordă iertarea decât în moarte (asemeni lui Oreste cel urmărit de Eumenide tiparul clasic e limpede!), într-un final patetic, de mare tensiune dramatică, stropit din belșug cu lacrimi și sânge și imortalizat în rama unui tablou vivant, ca în melodramă 122, cu femeia prăbușită în mijlocul scenei iar fiul-judecător surprins într-o gesticulație teatral-extatică ("cu mâinile ridicate în sus"). După cum
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
Bănuiala îi este imediat confirmată de curiozitatea foarte pedestră a oamenilor din jur, mai ales a femeilor, care s-au adunat la biserică nu atât din respect pentru cele sfinte, cât de dragul unui preot frumușel, devenit faimos prin predicile sale patetice și extrem de însuflețite. Prin urmare, nici refugiul în credința religioasă nu-i sigur, cât timp predicatorul însuși ajunge să tremure la un moment dat din tot corpul "de fiorul iubirii". Nereușind nici în biserică să se reculeagă, bărbatul mai încearcă
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
recursul la anecdotă vizează nu atât "degradarea", cât simplificarea romanțioasei aventuri amoroase prin reducția la sâmburele său epic, la elementele de "intrigă", întotdeauna mai triviale în raport cu poezia inefabilă a iubirii și cu suferința obligatorie pusă în scenă printr-un ceremonial patetic, grandilocvent. Lovinescu a intuit foarte bine că, spre a putea fi integrată în compoziția contrapunctică a romanului, nuvela trebuia comprimată, "rezumată" la nucleul ei narativ, fără pic de retorică și fără scenariul dramatic cerut de poetica acestei specii narative preponderent
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
care, dacă nu distruge complet, oricum, deteatralizează în mare măsură melodrama. În consecință, după confruntarea inutilă cu propriul trecut și cu prima iubire, Andrei nu mai are ocazia de a cădea iarăși în genunchi în fața femeii duplicitare, într-o scenă patetică, stropită din belșug cu lacrimi și vorbe grele. Între timp, femeia își luase viața după un ritual milenar, murind precum Narcis, în fața oglinzii (se înecase într-un lac), nu înainte de a-i desluși naivului amant, într-o epistolă de adio
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
unul pe celălalt. Resemnată, Lulù se pregătește de plecare. Aceasta este povestea, căreia Lovinescu îi adaugă la ediția din 1929 (ca un preambul la ciclurile romanești din deceniul al treilea) o serie de amănunte tipic melodramatice, cum ar fi sărutul patetic ce însoțește cererea în căsătorie ("buzele li se uniră într-o sărutare nesfârșită") și plânsul "nervos" al femeii, neîmpăcate cu gândul inevitabilului eșec. De asemeni, scena dintre Diomo și Lulù e rescrisă într-o notă încă și mai "ne-realistă
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]