12,546 matches
-
mimetism, - dedublarea personalității. b) Disocierea între Eul bolnavului și lumea externă se caracterizează, în primul rând, prin pierderea contactului vital cu realitatea și polarizarea exclusivă a bolnavului pe viața sa interioară, realizând forma de existență autistă, de „închidere în sine patologică” (E. Minkowski). În domeniul vieții afective remarcăm dezinteres, inerție, apatie. 2) Simptome inconstante: a) Sindromul catatonic reprezentat prin: - inhibiție, blocaj, negativism, - activitate impulsivă sau stereotipă, - pasivitate, sugestibilitate și mimetism. b) Delir caracterizat prin următoarele aspecte: - incoerență, - organizare paralogică de tipul
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
decât un sector psihopatologic al acestei psihoze. 6) Comunicarea și relația cu lumea exterioară bolnavului este și ea alterată. Minkowski a vorbit despre „pierderea contactului vital cu realitatea”. Bolnavul schizofrenic se izolează, manifestă o formă particulară de „închidere în sine” patologică, de factură autistă. 7) Tulburările din seria psihomotorie sunt de regulă reunite în sindromul catatonic și ele constau din următoarele: stupoarea catatonică, rigiditatea catatonică, postura catatonică și negativismul motor. 8) Tulburările de personalitate ale bolnavilor schizofrenici sunt constante și specifice
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
K. Jaspers distinge două aspecte: - cunoașterea empirică, proprie realității empirice, obiective, - cunoașterea metafizică, proprie realității metafizice sau transobiective. Fiecăreia dintre aceste realități îi sunt proprii forme de cunoaștere „adevărată” sau „eronată”, după cum urmează: în sfera realității empirice, delirul este manifestarea patologică a cunoașterii, așa cum eroarea este o deviere nepatologică a cunoașterii; în sfera realității metafizice, credința se află la polul opus în raport cusuperstiția. Caracteristicile psihopatologice ale delirului Delirul este un fenomen psihopatologic primar. El este o formă de cunoaștere și
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
pe niște personalități cu tendință la recluziune constituțională, oricând potențiali de a face o psihoză. După W. Mayer-Gross este foarte greu, în cazul paranoicilor, de a spune ceea ce aparține fondului constituțional al personalității acestora și ceea ce este legat de dezvoltarea patologică. Langfeld și Kretschmer, susțin existența unei personalități de „natură senzitivă” ca substrat constituțional al dezvoltării psihozei paranoide. Pentru Miller, modelul personalității bolnavilor deliranți se caracterizează prin rezervă, suspiciune, neîncredere, tendință la ipohondrie. Bonner remarcă faptul că la paranoici predomină introversia
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
o mare forță psihică manifestată printr-o hiperactivitate și mobilitate crescută. Din cele de mai sus se desprinde marea bogăție a structurii personalității premorbide a bolnavilor deliranți, precum și dificultatea extremă de a putea trasa o graniță netă între „normal” și „patologic” în cazul acestei structuri a personalității, în care „normalul și patologicul sunt intricate”. Psihiatrii sunt, astfel, înclinați să considere acest tip de personalitate ca pe ceva intermediar între normal și patologic, motiv pentru care H. Witter este înclinat să le
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
a putea trasa o graniță netă între „normal” și „patologic” în cazul acestei structuri a personalității, în care „normalul și patologicul sunt intricate”. Psihiatrii sunt, astfel, înclinați să considere acest tip de personalitate ca pe ceva intermediar între normal și patologic, motiv pentru care H. Witter este înclinat să le consideră ca pe niște „variații patologice ale normalului”. 2) Caracteristicile psiho-biografice ale deliranților Cercetările psiho-biografice la indivizii normali și la bolnavii psihici au preocupat pe numeroși specialiști (L. Szondi, Ch. Bühler
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
personalității, în care „normalul și patologicul sunt intricate”. Psihiatrii sunt, astfel, înclinați să considere acest tip de personalitate ca pe ceva intermediar între normal și patologic, motiv pentru care H. Witter este înclinat să le consideră ca pe niște „variații patologice ale normalului”. 2) Caracteristicile psiho-biografice ale deliranților Cercetările psiho-biografice la indivizii normali și la bolnavii psihici au preocupat pe numeroși specialiști (L. Szondi, Ch. Bühler, L. Binswanger, R. Kuhn, K. Jaspers, M. Robert, S. Freud, N. Retterstol). Dinamica psiho-biografică a
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
conversiune este un „răspuns” pe care individul și-l dă la întrebările care-l frământă. Acest răspuns reprezintă un „act de descoperire”. Tensiunea intelectuală a omului de știință, a cercetătorului, constă în conducerea acestuia către „descoperirea adevărului”, pe când tensiunea motivată patologic a bolnavilor psihici, îi conduc către „descoperirea erorii”, a gândirii delirante. În urma conversiunii bolnavul „va vedea” în mod diferit, față de starea sa anterioară, atât propria sa persoană, cât și lumea exterioară, producându-se în felul acesta între bolnav și lume
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
pe care le are de îndeplinit. Tulburările de personalitate de tipul pierderii sau schimbării identității Eului sunt secundare delirului. Atât tematica delirantă, cât și identitate persoanei bolnavului vor fi concordante, și ele vor participa la configurarea noii „imagini” a personalității patologice a individului respectiv. Formele clinice ale paranoiei Din punct de vedere clinico-psihiatric Genil-Perrin distinge următoarele forme clinice ale psihozei paranoice: 1) Grupa revendicatorilor După Sérieux și Capgras, revendicatorul este considerat a fi un hipomaniacal. Paranoicul deprimat este, înainte de toate, un
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
își manifestă tendințele și tematicile lor delirante, în sfera culturii sau a cercetărilor intelectuale de ordin științific. În sensul acesta sunt descrise următoarele forme clinice aparținând acestei grupe: Paranoicii inventatori ocupă un loc important. În această categorie, seria de inventatori patologici, se înscrie de la debilul autodidact de tip inferior, până la individul dotat cu cunoștințe tehnice precise, însă lipsit de bun simț care să-i permită să discearnă între fantezie și realitate, între posibil și asburd. Paranoicii autodidacți completează forma precedentă. Autodidacticismul
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
erotice, realizând tabloul psihopatologic al unei erotomanii sau gelozii morbide. În cazul geloziei morbide, subiectul este frământat de falsa convingere că este înșelat de soția sau de logodnica sa. Din punct de vedere psihanalitic, la baza acestui sentiment de gelozie patologică, se află o situație de frustrare anterioară, care a dus la formarea unui complex de inferioritate raportat la sexualitate. În cazul erotomaniei bolnavul cultivă convingerea că este iubit sau că iubește o persoană anumită, fie că este vorba despre o
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
următoarele: o forță pulsională anormală a instinctelor, hiperactivitate, trăiri afective de o intensitate deosebit de puternică, producție imaginativă și interpretativă sau halucinatorie care duc la crearea unei „ficțiuni delirante” de tipul „gândirii dereiste” (E. Bleuler). În cadrul acestor constituții pasionale de factură patologică, M. Dide și P. Guiraud, disting două grupe principale: 1) Pasionalii egoiști Din punct de vedere clinico-psihiatric, această categorie de indivizi realizează tabloul „psihozei revendicative” de tipul „persecutat - persecutor”, procesivii, cverulenții etc. Psihopatologia persoanei revendicativului este caracterizată prin următoarele trăsături
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
că deficiențele de evoluție care constituie personalitatea deficientului mintal, se pot grupa schematic în jurul a doi poli: tulburări instrumentale care privesc structurile spațiale și temporale, psihomotorii, praxice și de limbaj; tulburări globale de personalitate care se înrudesc cu o structură patologică de factură psihotică. Conceptul axial pe care se construiește grupa arierațiilor mintale este cel de retard mintal. Evaluarea stărilor de arierație mintală se face prin raportarea lor în modelul de dezvoltare deficitară a sistemului personalității, proces considerat ca o întârziere
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
de la început caracterizată printr-o slăbire persistentă și progresivă a memoriei și cogniției în absența tulburărilor de conștiință, având ca rezultat limitarea posibilităților bolnavului de a-și îndeplini activitățile sale curente (H. Lauler și A. Kurz). În cazul demențelor, schimbările patologice ale proceselor cognitive sunt asociate cu modificări ale controlului afectelor și comportamentului social. Acest sindrom poate fi produs de multe afecțiuni sistemice și neurologice care afectează diferitele părți ale creierului și care au forme de evoluție variate. Demențele au etiologii
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
sunt dispuse formele clinico-psihiatrice ale demențelor, pe care le vom prezenta în continuare. În aprecierea stărilor demențiale și a bătrâneții propriu-zise, trebuie făcută diferența dintre senilitate și involuție. Senilitatea este procesul de alterare fiziopatologică și psihopatologică a creierului din motive patologice, pe când involuție este procesul natural de declin fiziologic și psihologic al vieții psihice. Ch. Muller insistă asupra relației care trebuie foarte bine precizată între îmbătrânirea fiziologică și senilitate. Când se transformă „bătrânețea” în boală? De obicei, membrii familiei bolnavului sunt
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
acțiunii factorilor morbigenetici pot fi simple, ușoare, manifestate prin tulburări pasagere ale stării de normalitate, sau, dimpotrivă, pot fi deosebit de severe, ducând la tulburări organice sau funcționale de diferite forme, grade de intensitate și durată a evoluției clinice: veritabile stări patologice. Acestea pot fi: boli somatice sau psihice. Trebuie menționat însă faptul că, deși medicina clasică trasează o demarcație netă între patologia somatică și patologia psihică, cercetările moderne au pus în evidență existența unui grup de tulburări care interesează în mod
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
ca „o tensiune de apărare” a organismului față de agresiunile externe ale acestuia. Existența patologiei psihosomatice deschide o nouă perspectivă „modelului de gândire medicală”. Dacă modelul clasic de gândire medicală circumscria patologia, somatică sau psihică, în mod separat, la relația cauză-efect patologic, modelul de gândire medicală psihosomatic, aduce în discuție relația situație-emoție-individ în care emoția devine un mediator interiorizat care direcționează forțele de „apărare” și „răspuns” fie în direcția dezvoltării unor „reacții somatice”, fie în direcția dezvoltării unor reacții psihice, în ambele
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
cât și a fenomenelor somatice. R. Strasser (1950) afirmă că „într-o ființă vie, nu poate exista decât un singur principiu de organizare”. Acest principiu reunește somaticul cu psihicul într-un singur tot, iar manifestările lui, în condițiile de dezechilibru patologic, sunt fie predominant somatice, fie predominant psihice, sau psihosomatice. E.D. Wittkower și J. Cowan (1944) au atras atenția asupra caracteristicilor psihice ale unor afecțiuni somatice și invers: existența unor manifestări somatice ale unor tulburări psihice; manifestări somatice în cursul evoluției
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
de personalitate caracterizat printr-o „constituție emotivă” constituie terenul pe care se pot dezvolta tulburările psihosomatice; tipul sexului în distribuția tulburărilor psihosomatice; asocierea unor tulburări psihosomatice diferite la același individ, exprimă o anumită „predispoziție” pentru acest tip de afecțiuni; antecedentele patologice familiale pun în evidență o anumită predispoziție pentru tulburările psihosomatice transmise ereditar; existența unei manifestări cu caracter periodic, ciclic, a tulburărilor psihosomatice ale unei categorii de indivizi predispuși. J.L. Halliday denumește tulburările care corespund acestor criterii afecțiuni psihosomatice, iar J.
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Spre deosebire de psihosomatică, psihosomatica clinică sau patologia psihosomatică reprezintă studiul raportului dintre fenomenele psihice și fenomenele somatice din cursul bolilor: avându-se în vedere raportul dintre „simptomele somatice” și „simptomele psihice” care concură la constituirea aceluiași tablou clinic, constituind o „structură patologică comună”. Mai rămâne de stabilit care este semnificația conceptului de tulburare psihosomatică, în sens larg, tulburarea psihosomatică este o afecțiune somatică determinată de factori psihotraumatizanți, de regulă, emoțional-afectivi. Într-un sens mai restrâns, prin tulburarea psihosomatică înțelegem sindroamele sau simptomele
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
ele se regăsesc într-o formă comună în sfera fenomenelor psihosomatice morbide. Această concluzie este de o importanță deosebită pentru psihopatologie. În sensul acesta fiind considerată problema, sfera antropologiei psihopatologice se lărgește considerabil. Psihopatologia devine astfel o interpretare a fenomenelor patologice ale persoanei în interiorul cărora este inclusă semnificația acesteia, ca structură antropologică, dar și ca devenire ontologică. Medicina se interesează de cauze și efecte, urmărind ca prin mijloacele terapeutice de care dispune să suprime efectul cauzelor și să restabilească starea de
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
somatice, al bolilor psihice, cât și al celor psihosomatice. Pentru P. Schilder, orice boală care afectează un organ oarecare este legată de o atitudine psihică particulară, specifică acestuia. Diferența dintre psihogen și somatogen dă nota de evoluție și semnificația procesului patologic. În cazul bolilor somatice cea care este prima afectată este periferia, suferința propagându-se către, centru; în cazul bolilor psihice, tulburarea se va deplasa de la centru către periferie. De aici și prevalența tendințelor centrifuge în cazul bolilor funcționale și prevalența
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
de bolile psihice, fie că au căutat ca să le fixeze un „cadru” special. De regulă însă au fost în mod constant apropiate de bolile psihice și considerate ca înrudite cu acestea. În sensul acesta ele au fost considerate ca variații patologice ale normalului, sau ca stări premorbide, subliniindu-se prin aceasta faptul că se situează la limita dintre normalitatea și anormalitatea psihică, fără a li se acorda însă statutul de boli psihice. Din punctul de vedere al persoanei aflată în stare
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
viață, cu caracter neprevăzut, care surprind persoana complet nepregătită să răspundă la acestea și făcând-o astfel vulnerabilă. Aceste situații critice de viață au, de regulă, un caracter psiho-traumatizant deosebit de brutal. Ele se pot manifesta prin depresii morale, doliu prelungit patologic, conduite de refugiu (fugi, vagabondaj, alcoolism, toxicomanii etc.), prin fabulații etc. Toate aspectele mai sus prezentate reunesc condițiile etiologice capabile de a produce suferințe psiho-morale. Să analizăm aspectele formale ale acestor suferințe. Formele suferințelor psiho-morale Așa cum am spus deja, suferințele
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Deși, aparent, suferințele psiho-morale sunt de un mare polimorfism ca tablouri clinice, ele se grupează în jurul Eului personal. Este destul de dificil să acceptăm o anumită clasificare a tulburărilor psiho-morale ale individului. Vom încerca să facem aceasta, referindu-ne la aspectele patologice psiho-morale ale Eului personal. În sensul acesta distingem următoarele grupe de tulburări psiho-morale: Tulburări psiho-morale caracterizate printr-o slăbire patologică a Eului, reprezentate prin următoarele tipuri de manifestări: apatia, nostalgia și depresia morală. Acestea sunt forme de inhibiție, de inactivitate
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]