4,422 matches
-
și diferențe sugestive. De pildă, futurismul va avea audiență intelectuală mai ales în state naționale tinere, intrate relativ tîrziu pe orbita industrializării, marcate de frustrări identitare și de voința deprovincializării, Anglia, Franța, Germania și țările nordice fiind aproape imune. Complexul periferiei, un anume bovarism al modernizării și al tehnicii privite ca vehicul de emancipare socială intră, de asemenea, în această ecuație. În unele țări (Polonia, Cehia, Serbia) se manifestă cu precădere influența futurismului rus, în detrimentul celui italian; în altele (Ungaria, Croația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
literatură tînără ca aceea română, marginalizată și ignorată de fenomenul dada, ignoră la rîndul ei)” (Dicționarul General al Literaturii Române, vol. I, A-B, Editura Univers Enciclopedic, Academia Română, București, 2004, p. 278). Însă Dadaismul - „programat” pentru Centru, deși venit dinspre periferiile Europei - are și un traseu politic special: amorsat, ca o cultură anarhică a „Carnavalului”, în mediile cosmopolite de artiști imigranți dintr-o țară neutră, el va ajunge în anii imediat următori să „cucerească” Parisul, Berlinul și Statele Unite, politizîndu-se și generînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
caracterul anarhic, exploziv-novator din perioada 1915-1918. Revolta fusese deja disciplinată de noile „constructivisme” europene. Peste puțină vreme, Dadaismul va primi, de altfel, lovitura de grație din partea disidenței suprarealiste a lui André Breton. În deplasarea lui Tzara dinspre centrul parizian către „periferie” (țările Europei Centrale), Vinea vede chiar un simptom al „decadenței școlii celei noi”: „Primesc ultimele manifeste ale prietenului Tristan Tzara. Șeful școlii dadaiste pleacă în Cehoslovacia să propovăduiască noul sistem de a crea artă. Părăsind Parisul, șeful protestează împotriva falșilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Serna, Miguel de Unamuno, Maxim Gorki, Joseph Conrad, Jean Cocteau, Luigi Pirandello ș.a., majoritatea - indiferenți criticilor și scriitorilor importanți din țară, vor fi, de asemenea, recenzați pozitiv sau traduși la Contimporanul. Un alt indiciu al voinței de depășire a „complexului periferiei” îl reprezintă atenția acordată mișcărilor avangardiste din țări vecine și/sau „periferice”: Ungaria, Polonia, Cehia, Serbia, Rusia, dar și Belgia (față de care „contimporanii” manifestă o atracție specială: cumva prin analogie cu „Belgia Orientului”?). Comentariile despre literatură ale lui Vinea, publicate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
tipuri de „poezie pură”: cea a lui Paul Valéry și cea a lui Tzara...): Contimporanul înnoadă astfel cu „tradiția” sa antebelică și cu acel Tzara care - în vacanțele petrecute la moșia Gîrceni împreună cu Vinea - își exersa nonconformismul, pregătind în umbra periferiei moldave bomba Dada... Afirmîndu-și - o dată în plus - „precursoratul” românesc și european, revista pledează pentru o tradiție a inovației constructive. Poetic vorbind, ea cultivă un modernism tolerant, nedogmatic și ecumenic, în cadrul căruia neobucolicii și neobizantiniștii stau alături de (post)simboliști, elegiacii visători
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
pe linia fuziunii „sincretice” a artelor noi. Se știe că lansarea europeană a mișcării dadaiste, petrecută în 1916 la Cabaret Voltaire din Zürich, a avut caracterul unor „performanțe” histrionice, anarhice și ludice, în care (anti)poezia, muzica de cabaret și, periferie, urletele și zgomotele de tot felul („bruitismul”), arta primitivă (în special africană), teatrul popular etc. fuzionau în spectacole sincretice improvizate, agresiv-carnavalești, menite să dinamiteze arta „burghziei militariste” a Europei combatante. Amănunt semnificativ — ca și dadaismul, constructivismul a apărut în timpul Primului Război Mondial
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
degenerase dramatic în deceniul trei, Costin - ca și ceilalți membri ai grupărilor Contimporanul și Integral - continua să îi facă reclamă liderului italian. Căci, deși îi știau foarte bine orientarea ideologică, aveau încă nevoie de prestigiul său pentru a evada din „periferia” românească spre „universalitatea” occidentală. Această dorință de binecuvîntare externă prin vizita oficială a unui lider european nu e specifică doar avangardiștilor noștri. În aceeași scrisoare, Costin îl amenință pe Tzara că, la concurență, „Grupul «mistic» de la Gîndirea anunță sosirea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și alcătuiește după legi înnăscute natura... Războaie și cuceriri au oprit popoarele puse sub scutul acelei porunci fecunde, la jumătatea drumului”. Un precipitat al tuturor acestor idei întîlnim și în „Manifest activist către tinerime...“ Capitolul VII. Revista Contimporanul și complexul periferiei „Complexul periferiei” se suprapune, în cazul lui Vinea, peste un complex (aristocratic, estetizant...) al „Centrului”, destul de curent în epocă: articolul „Pentru egalitatea în critică“ publicat în Luptătorul, nr. 235, din 2 aprilie 1921 deplînge discriminarea pozitivă a scriitorilor din Ardeal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
după legi înnăscute natura... Războaie și cuceriri au oprit popoarele puse sub scutul acelei porunci fecunde, la jumătatea drumului”. Un precipitat al tuturor acestor idei întîlnim și în „Manifest activist către tinerime...“ Capitolul VII. Revista Contimporanul și complexul periferiei „Complexul periferiei” se suprapune, în cazul lui Vinea, peste un complex (aristocratic, estetizant...) al „Centrului”, destul de curent în epocă: articolul „Pentru egalitatea în critică“ publicat în Luptătorul, nr. 235, din 2 aprilie 1921 deplînge discriminarea pozitivă a scriitorilor din Ardeal (taxați drept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
curent era mai curînd conjuncturală, superficială, mimetică: un mod (printre altele) de a fi subversivi politic la adăpostul „obscurității” artistice. Din această dilemă nu se putea ieși decît într-un singur fel: tăind nodul gordian și dizolvînd revista. Capitolul IX. „Periferii” avangardiste europene Mișcări artistice novatoare din țări centralși est-europene în publicațiile românești de avangardă din anii ’20 Ecouri maghiare Despre relații mai apropiate ale avangardei românești cu cea maghiară putem vorbi, cu adevărat, numai la Contimporanul, în parte grație relațiilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
neexclusiviste către noile experiențe poetice. Multe dintre observațiile criticului de poezie au fost confirmate de exegeza postbelică. Lucian Boz merită, cel puțin sub acest aspect, recitit. Capitolul XIV. Efectul Urmuz și mitul precursorului avangardist. Aventurile receptării. De la „centrul marginii” la „periferia Centrului”. Un studiu de caz privind canonizarea critică a avangardei românești Evoluția receptării lui Urmuz - pentru mulți, „mitul fondator” al avangardei românești - poate fi considerată ca principalul indicator al asimilării avangardismului de către instituția critică autohtonă. O deplasare dinspre marginea spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
prezentul studiu are în vedere doar receptarea de pînă în 1990 a autorului, pornind de la ideea că procesul de canonizare critică al lui Urmuz și, prin extensie, al avangardei autohtone, a fost intim legat de nevoia depășirii aceluiași „complex al periferiei”. Fără a fi, desigur, exhaustiv, el nu se va limita la „traseul de creastă” al exegezei, ci va încerca să ofere - mergînd pînă la date extraestetice - și o bază de date, suficient de cuprinzătoare, în vederea unei eventuale abordări sociologice. Potrivit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Separarea dintre domeniul esteticului și cel al politicului, „eclectismul” independent, neînregimentat (cu avantajele și dezavantajele sale) se înscriu în aceeași logică. Reprezentarea „identitară” pe care am încercat să o propun în cadrul acestui volum are ca premisă existența unui complex al periferiei care însoțește formarea conștiinței moderne în cultura română. În prefața volumului Carnete europene (Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1976, p. 5), Adrian Marino lansa o formulă care s-a impus: „complexul Dinicu Golescu”, definit prin „permanenta comparație critică” și impulsul reformator, născute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
discuției noastre”. Există deja o importantă bibliografie a studiilor despre avangarda istorică europeană, care abordează fenomenul din unghiul ecloziunii sale „periferice”. Istoricul de artă american S.A. Mansbach, spre exemplu, consideră că o mare parte a modernismului a luat naștere la periferiile Europei industriale: Imperiul Țarist (constructivismul), Boemia (unele forme ale expresionismului), România (dadaismul) ș.a.m.d., dadaismul exprimîndu-se mai radical și mai imaginativ la București, Iași, Belgrad sau Zagreb decît la Berlin, Hanovra, Rotterdam sau New York (Modern Art in Eastern Europe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de serie, „complexul” lipsei de audiență (internă și externă), „complexul” izolării provinciale, „complexul” lipsei de durabilitate și monumentalitate, „complexul” în fața criticii, recognoscibile în aproape toate marile construcții intelectuale românești cu dimensiune identitară din secolele al XIX-lea și XX. Complexul periferiei (însoțit de o criză a categoriilor „tari”, „stabile”, absolute”, de la metafizică, filozofie și arte la identitatea psihologică și sexuală) este prezent atît în cazul culturii radicale a comunităților naționale tinere - în curs de emancipare, marcate de un retard al dezvoltării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
marginalizate sau ocultate (ezoterism, ocultism, alchimie, demonologie ș.a.). Pe urmele teoreticienilor postbelici ai noțiunii de „central-europenitate”, cercetătorii români mai recenți (în special Cornel Ungureanu și grupul timișorean de studii interdisciplinare „A Treia Europă”) vorbesc despre cultura/culturile unei „Mitteleurope a periferiilor”, din care „provincii” precum (între altele) Transilvania și Banatul fac parte integrantă. Într-adevăr: dacă Viena intelectuală habsburgică dezvoltă complexul unei identități periferice în raport cu Londra, Parisul sau Berlinul, un lucru similar s-ar putea spune și în privința Ungariei față de Austria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
redimensionat ideologic prin activitatea revistei Viața românească), a Bucureștiului față de marile capitale europene, a etnicilor evrei din România, privați de drepturi cetățenești elementare, față de etnia majoritară, a categoriilor sociale defavorizate față de cele privilegiate ș.a.m.d. Noțiunile de „centru” și „periferie” sînt relative, au un caracter relativ... Putem vorbi, în egală măsură, de o criză a Centrului și a umanismului eurocentrist occidental (așa-numita cultură modernă a crizei implică de fapt o criză a adaptării la modernitate, o traumă a identității
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
latinist-academizantă de către Ovid Densusianu și revista Vieața nouă, apoi - foarte repede - contestată de către tinerii „independenți” de la Insula, Simbolul, Viața socială, Noua Revistă Română, Fronda și Chemarea; estetismul parnasiano-simbolist - cosmopolit, aristocratizant și boem - nu reprezintă însă decît un epifenomen al „complexului periferiei”, un evazionism asumat ca protest antifilistin, ca ridicare deasupra mediocrității vulgului și a provincialismului tradiționalist. În forme răsturnate, complexul se regăsește deopotrivă în „micul romantism provincial” (G. Călinescu) cu accente realiste și naturaliste al literaturii „dezrădăcinaților”, „inadaptaților” și „învinșilor”; pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și ai autohtonismului ortodoxist și antimodern (Nae Ionescu), sub forma complexului de inferioritate sau de superioritate; întreaga dezbatere interbelică privind autodefinirea identitară, tradiția și specificul național stă pe acest complex care o irigă printr-un sistem de vase comunicante. „Complexul periferiei” se va asocia adeseori cu o atitudine antipoliticianistă, antiburgheză și antiliberală, fie ea socialistă, populistă, conservatoare sau reacționară, mergînd de la critica parvenitismului pînă la refuzul modernității și al parlamentarismului din anii ’20-’30. Seducția unei himerice restaurări a valorilor medievale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
a valorilor medievale sau arhaice, tentația utopiei totalitare ca antidot al „crizei imaginarului” european și redimensionarea romanticei „tentații” (culturale) a Orientului pe fondul crizei eurocentrismului occidentalist sînt cîteva dintre aspectele cele mai acute ale renegocierii raporturilor internaționale dintre „centre” și „periferii”, dintre „culturile majore” și „culturile minore”, dintre marile puteri culturale și țările aflate în orbita lor de influență. În cazul primilor „revoluționari” ai artei și literaturii românești moderne, complexul periferiei nu trebuie privit doar ca expresie frustrată a dorinței de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
cele mai acute ale renegocierii raporturilor internaționale dintre „centre” și „periferii”, dintre „culturile majore” și „culturile minore”, dintre marile puteri culturale și țările aflate în orbita lor de influență. În cazul primilor „revoluționari” ai artei și literaturii românești moderne, complexul periferiei nu trebuie privit doar ca expresie frustrată a dorinței de ardere a etapelor, de sincronizare cu „viteza” celei mai avansate modernități europene. Nevoia internaționalizării artistice, a evadării din anonimatul și minoratul unei periferii sufocante (fie că e vorba despre atmosfera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ai artei și literaturii românești moderne, complexul periferiei nu trebuie privit doar ca expresie frustrată a dorinței de ardere a etapelor, de sincronizare cu „viteza” celei mai avansate modernități europene. Nevoia internaționalizării artistice, a evadării din anonimatul și minoratul unei periferii sufocante (fie că e vorba despre atmosfera tîrgurilor de provincie sau despre România ca periferie a Europei civilizate) se asociază, chiar în cazul unor promotori ai avangardismului, cu o inerție a tradiției (ca filtru critic al modernizării) și cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
a dorinței de ardere a etapelor, de sincronizare cu „viteza” celei mai avansate modernități europene. Nevoia internaționalizării artistice, a evadării din anonimatul și minoratul unei periferii sufocante (fie că e vorba despre atmosfera tîrgurilor de provincie sau despre România ca periferie a Europei civilizate) se asociază, chiar în cazul unor promotori ai avangardismului, cu o inerție a tradiției (ca filtru critic al modernizării) și cu un sentiment al responsabilității „constructive”. Sinuozitățile relației Ion Vinea - Tristan Tzara - Marcel Iancu, diagrama receptării românești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
după impunerea ei în afară. În fine, atît recuperarea „umanist-socialistă” a avangardei istorice (petrecută parțial și tardiv, în anii ’60-’70), cît și - mai ales - cea „protocronistă” din anii ’80 se cuvine a fi reinterpretate - prin prisma amintitului complex al periferiei - și în termeni de rentabilitate simbolică, în acord cu politica de stat a regimului Ceaușescu. Cazul Urmuz - mit fondator și obiect de cult al avangardei istorice românești - este paradigmatic pentru relația dintre „legitimarea internă” și cea „externă” a fenomenului. Procesul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Suprarealism, o „cultură a Carnavalului”, cu mijloacele esteticii dandy a provocării și scandalizării burghezului. „Geniul avangardei” care a fost Dada reprezintă punerea în scenă - teatrală, spectaculară, cabotină - a unei sinucideri a Estetismului, dar și o revanșă a spiritului plebeu al periferiilor (culturale, etnice, geografice) împotriva tradiției dominante a Centrului în disoluție: poeme „maori”, bruitisme, măști africane, happening-uri, elemente de varieteu (actrița Emmy Hennings - soția poetului Hugo Ball - era cunoscută și publicului de cabaret din România), improvizații ale lui Tzara extrase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]