KorAP: Find »[drukola/base=pic & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...67 68 69 ...572 >

14,286 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301

și o băncuță. Era exact ca un pian adevărat, doar că nu avea atît de multe clape, iar unele dintre cele pe care le avea nu funcționau. CÎnd le atingea, nu scoteau nici un zgomot, ci doar un clanc gol, fără pic de muzicalitate. După ce a ciocănit de zor la vreo trei sau patru asemenea clancuri, s-a așezat la Camel și l-a desfăcut În bucăți. S-a jucat și a vorbit cu el ore Întregi și, Într-un final, a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
el Însuși. Psihologic vorbind, beția e mult mai utilă decît crede lumea. Într-o dimineață, la vreo cîteva zile după venirea mea, cînd eram Încă țintuit la pat În Hotel, am fost trezit brusc de zgomot și agitație. Ridicînd un pic nasul peste marginea cutiei, am fost uimit să-l văd pe Jerry cu brațele În jurul fotoliului uriaș de piele. Icnind și fără suflu, se chinuia să-l Împingă prin fereastra deschisă. Inițial am crezut că vrea să-l arunce pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
oamenilor la lumina zilei, În plin soare, clădirile Înalte, copacii cu frunziș bogat și florile de toate culorile și lumea trecînd, și atunci fusesem aproape Înțepenit de frică. De data asta, mergînd țanțoș În căruțul lui Jerry, nu mai aveam pic de teamă și mă puteam uita În ochii oamenilor și În sus la copaci și simțeam din plin ceea ce cred că ei numesc bucurie. Am formulat expresia „o lume frumoasă” și am lăsat-o să plutească spre cerul albastru, fluturînd

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
oamenilor și În sus la copaci și simțeam din plin ceea ce cred că ei numesc bucurie. Am formulat expresia „o lume frumoasă” și am lăsat-o să plutească spre cerul albastru, fluturînd ca un afiș stradal. Sigur, aveam și un pic de invidie În suflet și un gust amar În gură, precum fierea - la urma urmei, nu era lumea mea -, Însă mi l-am Înghițit. Lumea pe lîngă care treceam se holba la noi, și mai ales la mine, iar eu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
Am rămas acolo aproape toată ziua, pînă după ora de vîrf, și am avut astfel ocazia să observ cum se schimbă lumina În copaci și cîteva persoane chiar au cumpărat cărți, În vreme ce altele s-au oprit doar să pălăvrăgească un pic. Majoritatea acestora din urmă erau genul lui Jerry, și era limpede că nu au bani să cumpere cărți. Au vorbit, și-au bîrfit cunoștințele comune și au glumit În legătură cu faptul că erau faliți. Își spuneau unul altuia „omule”. Erau cu toții

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
bătea aproape nimeni niciodată, cunoștea o seamă de oameni prietenoși, care l-au salutat În trecere - „Ce mai faci, Jerry ?” „Tot pe poziție, tot pe poziție, Jerry ?” -, chiar și polițaii. Dacă te simți singur, cred că ajută să fii un pic țicnit, atîta vreme cît nu exagerezi. Oricum, eu de părerea asta sînt. Și, pînă la urmă, Jerry chiar a reușit să vîndă cîteva exemplare din Cuibul. Cred că lumea era atrasă de imaginea intens colorată a șobolanului uriaș. Ori de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
plăcea. Jerry zice că editorii nu vor să-i publice cărțile fiindcă le e teamă de mesajul pe care Îl transmit. Însă eu cred că asta cam e și filozofia mea de viață, În fiecare zi mai slab și un pic mai dement. CAPITOLUL 12 Jerry și cu mine am petrecut multe clipe frumoase Împreună. Îmi plăcea Îndeosebi cînd luam amîndoi micul dejun, Îmi plăcea farfurioara mea cu cafea tare și lapte, și cum citeam Împreună ziarul. Într-o zi, la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
vorba doar de lumină. Lumea pe care credeam că o cunosc destul de bine - Întunecată, misterioasă, dantelată de umbre, chiar romantică, plină de pericole la orice pas - se micșorase cumplit. O ceață groasă Îi ștersese toate culorile. Priveliștile nu mai aveau pic de adîncime, și erau uniformizate În tablouri lipsite de orice strălucire, În tonuri de gri și maroniu. Clădiri În paragină, ferestre acoperite cu placaje, șanțuri pline de gunoaie, chipuri cenușii Înfrigurate. Totul era scofîlcit, trist și urît. Însă n-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
pe primul palier, așa cum făceau de fiecare dată. În curînd, m-am gîndit, va deschide ușa și, dacă nu e prea mangă, o să aprindă lumina, o să se dezbrace, o să se așeze pe marginea patului În boxeri și o să vorbească un pic cu mine. Aproape ajunsese sus, cînd am auzit zgomotul. Nu mai auzisem niciodată pînă atunci cum se aude cînd se prăbușește un corp, Însă am știut imediat, chiar În timp ce se Întîmpla, că acesta este zgomotul, acest sunet lung, de greutate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
despre mine, nu aveam cum să ies pe hol. Deși știam că e inutil, am Încercat cu disperare să mă strecor prin fanta de sub ușă, zgrepțănînd zgomotos cu ghearele În podea. Apoi am făcut un efort și am stat un pic liniștit, ca să trag aer În piept și să mă gîndesc. Trebuia să găsesc o cale de a ajunge la Jerry, deși n-aveam nici cea mai mică idee ce-am să fac dacă ajung lîngă el. Așa că am coborît cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
după care m-am cocoțat În fotoliul impozant și am fantazat despre cum o să revină Jerry iar la viață. Eram sigur că nu se va Întoarce niciodată acasă, așa că mi s-a părut În regulă acum să-mi bag un pic nasul prin lucrurile lui. Atunci cînd cineva e mort sau ca și mort, nu se mai cheamă că-ți bagi nasul ca nesimțitul unde nu-ți fierbe oala, ci documentare. Îmi doream foarte mult să aflu povestea șobolanului. De cînd

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
cameră, unele dintre ele căzîndu-mi În cap și pe spate, asemeni unei ploi uscate. Picioare de șobolan peste sticlă spartă, tăcută și fără sens. Ușa de la TOALETĂ era deschisă și vasul de toaletă zăcea, spart În două, pe podea. Nici pic de apă. În beciul meu uscat. Avea dreptate Ginger, era chiar sfîrșitul. M-am gîndit la pianul meu din Încăperea de la etaj, făcut zob sub greutatea grinzilor căzute. Acum nu mai aveam cum să-l salvez. Mi-am imaginat cum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-o, parcă nu mi-ar plăcea să am parte de norocul ăsta de două ori la rînd. Am rupt o foaie de la sfîrșitul cărții și am Împăturit-o de mai multe ori. S-a făcut cocoloș. Mi-am făcut un pic de loc În confetti și, ținînd cocoloșul În jos cu lăbuțele din față, am citit ce scria deasupra, iar cuvintele mi-au răsunat În urechi precum trompetele : „La naiba cu toate ! La naiba ! Și țipetele noastre se ciocnesc, ne luăm

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310

bătrîn din pricina valizei, prea grea pentru el.) Unele persoane sînt lipsite de cuviință, știți, sforăie sau se ciondănesc Întruna... De ce ați luat-o prin parc? Îl Întrerupse Rowe. Doar nu e cel mai scurt drum! Voiam să mă odihnesc un pic, domnule. Și-apoi, copacii și păsărelele... — Îngăduiți-mi să vă duc valiza... Nu trece nici un autobuz pe-aici. — A, n-aș vrea să vă deranjez, zău așa! (Totuși, Împotrivirea lui era formală; valiza atîrna desigur foarte greu - cărțile despre grădinărit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
vorbele astea banale să nu statornicească pentru totdeauna Între ei niște relații formale: se vor Întîlni Întîmplător și vor vorbi despre teatru, sau despre vreme; zărind-o pe stradă, el Își va scoate pălăria și o va saluta ceremonios, fără pic de emoție, căci Între timp sentimentele lui pentru ea se vor fi stins cu desăvîrșire. — Aștept cu nerăbdare această clipă, de cînd te-am văzut, adăugă el Încet. Zilele mi s-au părut foarte, foarte lungi, pentru că n-am cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
Digby! Nu poți să-ți dai seama... creierul e un mecanism dintre cele mai delicate. Echilibrul i se poate strica dintr-o nimica toată, și atunci se duce totul de rîpă. Trebuie să ai Încredere În doctor. Nu-mi inspiră pic de Încredere. — Nu trebuie să vorbești așa. Dac-ai ști cît de priceput și de prevăzător este! Vrea doar să te pună la adăpost pînă la restabilirea deplină... — Stone a surprins ceva ciudat, și a fost Îndepărtat. — Nu-i adevărat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
Nu l-am văzut În viața mea pe omul ăsta, gemu doamna Bellairs. — Bine, dar i-ai ghicit, nu-ți amintești? zise domnul Prentice. O rază de speranță se aprinse În ochii congestionați ai bătrînei. — Ghicesc și eu acolo, un pic, și vă legați de mine!... Fac și eu cîte un bine oamenilor. — Lasă-lasă, știm noi, spuse domnul Prentice. — Și-apoi, nu ghicesc niciodată viitorul. — O, de-am putea prevedea viitorul!... — Ghicesc doar caracterul... — Și greutatea cozonacilor, completă domnul Prentice, spulberîndu-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353

pe braț. Își schimbase poziția în scaun, mai aproape de mine, cu umărul ei puternic lipit de-al meu, cu mâna pe volan peste a mea. Privea mașinile care ne ocoleau pe ambele părți, claxonând. - Întoarce aici - poți conduce liniștit un pic. Am intrat cu mașina pe drumul de racord care ducea la străzile pustii de ciment ale unui cartier de bungalow-uri. Preț de o oră, am condus pe străzile goale. La porțile bungalow-urilor se vedeau biciclete și mașini colorate de copii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-mă, făcu o grimasă. Pe când ne îndreptam spre Western Avenue, urmări traficul cu un interes fățiș. Își pieptănase părul de pe față, purtându-și la vedere linia tot mai palidă a cicatricei. - Unde să te duc? - Nu ne putem plimba un pic? întrebă ea. E-atâta trafic - îmi place să-l privesc. Încerca oare să mă tachineze? După mine, evalua deja în felul acela realist al ei posibilitățile pe care i le revelasem. Din spațiile de ciment ale parcărilor de suprafață și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
nodul rutier de pe Western Avenue. Am pierdut-o pe Catherine din vedere când zidurile de sticlă ale blocurilor înalte se interpuseră între noi. În jurul meu, traficul de dimineață stătea blocat în soarele năpădit de muște. Ciudat, nu simțeam aproape nici un pic de anxietate. Acea profundă senzație rău prevestitoare, care planase deasupra mea ca semafoarele suspendate deasupra precedentelor mele excursii pe autostrăzi, se ștersese. Prezența lui Vaughan, undeva în preajma mea de-a lungul șoselelor aglomerate, mă convingea că se putea găsi un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
film. Într-un moment de nesiguranță în după-amiaza precedentă, după ce-l întâlnisem la o stație de benzină de pe Western Avenue, căzusem de acord să-l ajut, întru totul conștient că nu mai puteam scăpa de el. Așa că, acum, fără nici un pic de efort, mă putea urmări toată ziua, așteptându-mă încontinuu la intrările aeroportului și în curțile benzinăriilor, aproape ca și când eu aș fi fost cel care-și încrucișa inconștient drumul cu al său. Prezența lui îmi afectase modul în care șofam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290

bolnăvicios, eterne deranjamente stomacale, privire melancolică (ce-i drept, probabil că din cauza durerilor de burtă). Biroul era plin de fulgi și pene. Alin apăsă pe un buton verde. Un bec tot verde se aprinse la telefonul de pe birou. - Vino un pic, zise Alin. O ușă se deschise și își făcu apariția secretara, o tipă cam la 35 de ani, blondă (vopsită), bulane ca lumea. Intră în birou bălăngănindu-și șoldurile. - Fierbe și tu găina asta, zise Alin, întinzându-i animalul mort

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250

a nu trebui să-l numească sau să-l descrie; orice altă denumire sau atribut l-ar fi definit mai mult decât acest simplu pronume; totuși, din cauză că a scris „eu“, el se simte obligat să pună în acest „eu“ un pic din sine însuși, din ceea ce simte sau își imaginează că simte. Nimic mai ușor decât să se identifice cu mine; deocamdată, comportamentul meu exterior e cel al unui călător care a pierdut o legătură, situație ce face parte din experiența

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
de oameni (ar fi făcut mai bine s-o ia pe Podul Căruțelor, cum le strigau pietonii, dar asta ar fi însemnat să lungească prea mult drumul) - când am observat femeia care cobora alături de mine. Purta un palton cu un pic de blană pe marginea gulerului și la mâneci, o pălărie ca un clopot, cu voaletă și un trandafir: elegantă, tânără și plăcută, cum am constatat imediat după aceea. Pe când o priveam din profil, am văzut-o încruntând ochii, ducând mâna

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
sunt din nou în apropierea casei și telefonul tot sună. Intru în grădină, dau ocol casei, alerg la fereastră. E de ajuns să întind mâna și să ridic receptorul. Spun gâfâind: - Aici nu e... - și din receptor o voce, un pic nerăbdătoare, dar numai un pic, căci ce izbește mai mult în vocea asta e răceala, calmul. Spune: — Fii atent. Marjorie e aici, în curând se trezește, dar e legată și nu poate scăpa. Ține minte adresa: 115, Hillside Drive. Dacă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]